Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

O vineri plină de lucruri mari

Samsung Galaxy Note8

Cu toții (bănuiesc) ne întrebăm cum arată viitorul. Cum o să lucrăm în 10 ani de-acum înainte? Cum o să ne petrecem timpul liber? Cât de hyper-conectați vom fi? O să ne ajute tehnologia să trăim mai bine decât acum? Sau va face exact opusul?

Am primit în test un Samsung Note 8, o unealtă a viitorului cu slogan ambițios: Do Bigger Things. Așa că m-am dus să meditez la ce ascunde viitorul în decorul perfect: o tură de enduro.

Pante, noroi, praf, crengi așezate strategic, bușteni, copaci căzuți, scaieți, lipsă parțială semnal (mai ales în pădure). Plus un Note 8 proaspăt desigilat.

Dimineața, nu foarte devreme. Descărcăm motocicletele din remorcă, ne echipăm. Verific mailurile de birou, răspund la vreo două mai urgente. Propunerile pentru următorul pitch se văd în cel mai mic detaliu pe ecranul uriaș. Pentru o secundă mă cred înapoi la birou, doar unul cu ceva mai mulți mesteceni. Clarific niște întrebări pe whatsapp. Anunț acasă că intru în pădure. Bag cu inima strânsă telefonul în buzunarul camel-bag-ului cu un singur gând: să nu cad pe spate. 

Pornim la drum, primele sute de metri sunt mai simple și gândurile zboară aiurea. Peste 10-15 ani o să avem ochelari VR și o să mergem la enduro stând pe canapea? Ce trist. O creangă mă trezește la realitate și mă pocnește peste toată fața. Să nu cazi pe spate! 

Luminiș din care pleacă o urcare mai dificilă. Ne oprim să analizăm situația, moment de care profit ca să beau niște apă, să văd dacă pot debloca telefonul cu fața fără să îmi dau casca jos (merge, dacă insiști un pic), verific dacă totul e în grafic la birou și să confirm că telefonul e waterproof. Nu, nu l-am lăsat 30 de minute în urma de utilaj forestier plină de apă cu noroi. Dar se pare că aș fi putut.

Urcarea mai dificilă iese din prima. Nu același lucru pot să spun și despre o trecere printr-un șanț urmată de una prin vadul unui pârâu. Aterizez în toate pozițiile prin și pe lângă firul de apă, timp în care din rucsac se aud notificări, care mă liniștesc cu privire la faptul că gadgetul e (încă) într-o bucată. O porțiune foarte rapidă în urcare, pădurea se transformă într-o dungă verde-arămiu și praful mă acoperă de la brâu în jos. Pare că levităm.

Frână. Am greșit drumul. Din spate iar vin notificări. Profit de o urmă de semnal și folosesc argumentul ca să îmi mai trag sufletul. Notificările sunt niște felicitări de la modulul de fitness care a detectat unghiuri extreme, mulți pași (majoritatea făcuți de-a bușilea) și pierderi masive de calorii. Probabil o să fiu invitat să fac parte dintr-un lot olimpic de gimnastică din Coreea. De Sud. Sper.

O porțiune abruptă în jos, țopa-țopa peste bolovani, țopa-țopa căzut și pe stânga și pe dreapta. Regăsit drum pierdut, o ultimă porțiune în sus și...vârf! Moț de deal cu radiografie de masivi principali românești, unitate militară mobilă care strică jumătate din oportunitatea foto. Casca jos, poze cât încape, cameră dublă, adică multă tehnologie pentru mega poze. Păcat că nu sunt eu mai talentat la foto... Mailuri mailuri mailuri. Deci cum arată viitorul? Probabil că unul în care toate meseriile plictisitoare sau care nu necesită input din partea celor care le practică vor fi automatizate. Probabil ca unul în care nu vei mai merge la birou, pentru că biroul va fi peste tot cu tine. Probabil că unul în care inteligența artificială va prelua elementele repetitive sau procesele care necesită exactitate și atât.

Nu mă pricep la tehnică, nu știu prea multe despre putere de calcul, procesoare, obiective, mega pixeli, ecrane tactile și alte tehnicalități. Știu doar că am putut petrece o zi în afara biroului fără să imi iau liber și că în buzunarul de la spate al rucsacului am avut o super unealtă, foarte foarte deșteaptă, mult mai sus decât nivelul meu la enduro. Merci, Samsung!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • John check icon
    După cum bine știi, felul acesta de a face motocros pur și simplu nu există în țări mai cu ștaif, sau pur și simplu în țări care au grijă de pădurile lor. Sunt piste și trasee de motocros special amenajate, sigur, unele chiar în pădure ! Atât. Eu, din partea mea, sunt indrăgostit de mountainbike, mai exact de o variantă mai blândă de enduro ( dacă există așa ceva – lol ). Mă întâlnesc des cu voi în pădure, acolo unde locuiesc, cunosc personal cel puțin 20 de motocrosiști. Dar în țări ca Austria, Italia, Elveția, Franța, nici tu și nici eu nu putem intra ”în pădure” pe unde vrem, cum vrem și cu ce vrem, indiferent că scula este mountainbike, atv, sau motocicletă enduro. Am fost de multe ori în Austria, știu ce vorbesc. Am fost în zona Kitzbühel, în Sölden, în Saalbach- Hinterglemm, toate sunt paradise de ski și mountainbike, dar pistele sunt și ele categorisite și amenajate ca și pistele de ski, în culori.
    Așa că – cu speranța că mă înțelegi – eu personal sunt de partea acelor dintre conaționali, care ar dori ca să se reglementeze odată ȘI această nebunie ! Uneori pur și simplu nu știi, care este sursa zgomotului din pădure : voi, cu motocicletele, sau hoții de weekend cu drujba. ( Am făcut zeci de poze cu urmele pe care le lasă hoții cu drujba și cu TAF : copaci tăiați, drumuri desfundate, noroi, eroziuni. Un singur lucru nu am văzut de 30 de ani : pădurari ! )
    Crede-mă, este în interesul nostru ca aceste sporturi să se facă în zone, piste, trasee amenajate și categorisite după dificultate. Să vezi atunci cum ar veni și străinii. Pentru asta trebuie să luptăm : să apărăm ”de exploatare”, de JAF, pădurile care ne-au mai rămas, să valorificăm potențialele turistice inegalabile pe care le are țara. Cu bine !
    • Like 5
  • valserg check icon
    Ce mizerie e "enduro" ăsta. Motociclete, zgomot infernal, fum, putoare de benzină - toate în natură, pe munte, prin păduri, peste pajiști, prin pâraie curate de munte...
    • Like 4
    • @ valserg
      Anouk check icon
      ...prin păduri tăiate ilegal, prin pâraie pline de gunoaiele lăsate de turiștii fără motoare și "putoare de benzină"......
      Ai văzut vreodată cum rămâne pădurea după un concurs de enduro?! Nu răspunde. Știu deja că nu.

      PS-Drăguț text, Radu.
      • Like 0
    • @ Anouk
      valserg check icon
      Adică enduro se face numai prin "păduri tăiate ilegal, prin pâraie pline de gunoaiele lăsate de turiștii fără motoare" ? Sau dacă pădurile sunt tăiate ilegal și pâraiele pline de gunoaie, putem băga și motocicletele, nu ?
      Merg mult pe munte. Și da, se aud motoarele de la kilometri distanță. Și da, putoarea se simte de la sute de metri și fumul rămâne pe poteci, în aer. Și, da, urmele de cauciucuri rămân, pajiștile sunt făcute terci de roți și arbușii rupți. Dar, vai, ce sport minunat...
      • Like 2
    • @ valserg
      Astia si cu atv-urile. Nu mai ai liniste nici la munte. Dupa un concurs de-asta la Predeal anu asta toate aleile erau pline de noroi (ca traversau alei asfaltate pe la Polistoaca) si mergeau spre Belvedere sa-i vada si lumea, iar potecile erau ravasite si distruse. Lasam la o parte zgomotul si mirosul proaspat de benzina. La Cabana 3 Brazi la fel, numai atv-uri si enduro care bantuie aiurea fara zone prestabilite sau circuite izolate. Sat fara caini. Toate astea nu sunt decat o noua sursa de poluare pentru placerea catorva, afara nu vezi asa ceva. De-aia aia au autostrazi si le merg trenurile cu viteza.
      • Like 5


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult