Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Omul fără niciun mobil

scena9-

Ăsta-s eu. Și nu c-aș fi complet lipsit de scopuri, deși în viață nu le-am prea urmat cu cerbicie. Totuși, sintagma din titlu n-ascunde detalii motivaționale: sunt, pur și simplu, omul fără telefon mobil (dacă o astfel de sălbăticiune mai poate fi numită om). Cunosc, din auzite, cel puțin încă un exemplar al speciei: pe Alexandru Andrieș, muzicianul. I-aș da un apel, să-l întreb dacă-l pot pomeni aici. Dar n-am cum. Răstălmăcind incipitul de poveste, pot spune că „Dacă ar fi fost, nu s-ar mai fi povestit...”. Și, pe bune, ce-aș mai fi putut zice aici, dacă ar fi existat în viața mea un celular? Cu toate astea, am avut odată unul, ceea ce dovedește iarăși că lucrurile nu sunt chiar așa cum ni se-arată.

Se întâmpla cu ceva ani în urmă. Nu, nu era cadoul pentru cei patruzeci de ani pe care-i împlinisem, deși familia încercase să mă conecteze la rețea și cu tertipul ăsta. Era numai un aparat janghinos, pe care-l plimbam prin buzunare doar pentru că nu sunt un tip absurd. Adică n-o țin până-n pânzele albe cu ceva, doar fiindcă așa mi se cășună. Am acceptat așadar firul invizibil, destinat să mă lege de ultimele zile ale mamei. Plecasem precum Tezeu, cu ceva treburi prin țară. Nu mai țin minte ce minotauri aveam de învins, iar telefonul ăla putea să mă anunțe că. Trăiam cu spaima de țârâitul lui mai ceva ca Damocles, curteanul din Siracuza. Căci apelul acela ar fi prelungit, până în colțul de țară unde mă aflam, falsetul final al unui cântec de lebădă.

În rest, am fugit de telefonul mobil. Ca dracul de tămâie. În tinerețe, atunci când abia apăruse pe la noi, l-am considerat un lux. Lăscăile nu s-au lipit de mine în viață, așa că am învățat repede să mă țin departe de tot ce nu-mi este necesar. Mai mult, am fost și-o fire care nu s-a prea legat de obiectele din jurul ei. Nu mi-am iubit hainele, mobilierul sau aparatele electrocasnice. N-am avut parfumuri scumpe, nici ochelari de soare. Nu m-am dat în vânt după umbrele și ceasuri de mână (când întreb pe stradă despre ora exactă, ca atunci când eram țânc, ceilalți mă privesc chiorâș: acum ceasul îl ai pe telefon, cum să nu știi pe ce lume te afli?). N-am purtat costum sau cravată, n-am avut o geantă de firmă sau pantofi scumpi. Nu știu ce-s ăia adidași originali. Toată lumea mă cunoaște purtând veșnica mea șapcă cu cozoroc, pe care-o folosesc doar ca să-mi apăr ochii de soare. Port o singură pereche de încălțări, până se duce naibii de-atât mers pe jos, căci nici mașină nu am. Nici măcar una de tuns. N-am avut casetofon, iar primul calculator l-am primit pe la treizeci de ani. Chiar dacă scriu mult, nu mi-au plăcut stilourile elegante, cu penița făcută din nu știu ce metal prețios. Am preferat pixul sau tastatura. Am avut doar grija instrumentelor mele muzicale, fiindcă ele mi-au pus pâinea pe masă. Chifla lăutarului, mai degrabă. Așa că, privindu-mă din afară, mi se pare naturală reacția mea, de respingere a telefonului mobil. Un obiect în plus, deci grade de libertate în minus. O bătaie de cap suplimentară, cu cartele, încărcător și grija permanentă de a nu-l pierde.

Pe vremea tinereții mele, mașinăria era și foarte scumpă, încât nu mi-o permiteam chiar dac-aș fi vrut-o. Apoi am prelungit distanțarea asta față ea, până s-a cronicizat. Mi-este și mie clar că acum nu mai e vorba de bani: telefoanele sunt date gratis la întocmirea abonamentelor, căci firmele nu mai știu ce să născocească pentru a prinde cumpărătorul cu arcanul. La pachet cu voma de minute, pe care nu le-ai putea vorbi nici măcar în gând. Chiar nu știu oameni capabili să epuizeze aceste oferte ipocrite, deși îi simt căznindu-se zilnic s-o facă, prin mijloacele de transport, când storc din răsputeri niște dialoguri inutile, de doi lei. Este ca și cum un restaurant ți-ar oferi o farfurie plină cu cinci litri de ciorbă, numai pentru că-și acoperă prețul ei în alte moduri. Poftă bună, frate! Tactică asemănătoare acelor vacanțe în regim all inclusive sau, și mai și, ultra-all inclusive (poate că a doua variantă asigură, cine știe, un pachet de milioane de minute de trăncăneală, cu rudele și prietenii, despre cât de minunat este serviciul turistic respectiv).

Fac o digresiune și dau telefonul pe mut, tocmai pentru că m-a intrigat nelămurirea mea, privitoare la diferența dintre cele două propuneri de vacanță. Accesez repede un site, Direct Booking se numește. Apoi revin la textul meu, dar calculatorul mă anunță, printr-un soi de clopoțel care m-a și speriat, că pot vorbi online cu unul dintre operatori. Super! Voi salva conversația mea succintă cu Andreea Alexandra:

Ea – Bună dimineața.

Eu – Bună dimineața. Călin mă numesc. Eram curios prin ce se diferențiază serviciul ultra-all inclusive, față de unul all-inclusive. Mulțumesc.

Ea - La Ultra All Inclusive aveți și băuturile alcoolice și non alcoolice de import. La All Inclusive aveți doar băuturile alcoolice și non alcoolice locale.

Eu - :) Amuzant. Mulțumesc. Vă doresc o primăvară frumoasă.

Ea – Cu multă plăcere. Asemenea.

Sunt anunțat apoi, prin același clopoțel deranjant, că Andreea Alexandra a părăsit conversația. Pentru dialoguri asemănătoare, unde nu se comunică nimic, dar se lasă impresia de promptitudine și profesionalism, telefonul trebuie pus la încărcat de cu seara, pentru ca la șapte dimineața, mirați că-și scoală amicii din somn, oamenii să-și poată începe flecărelile obositoare, despre ce-au făcut ieri și ce vor urma să facă astăzi.

Un telefon moca aș fi putut obține și altfel, nu acceptând musai un abonament. Câțiva ani am trăit în casa socrilor. Ea era administratorul blocului. Post cu răspundere, aflat mai mereu în colimatorul primăriei de sector. Asta se petrecea în Rahova, iar în preajma unor alegeri locale, toți responsabilii de scară au primit câte un telefon mobil, bine burdușit cu minute. Direct de la domnu’ Vanghelie. Să-i trăiască familia! Cică pentru înlesnirea dialogului între oficialități și populație. Sau altfel, fiindcă jucam săptămânal fotbal cu niște tovarăși care învârteau afaceri necurate cu decodări și carcase. Ca să nu mai zic de faptul că fratele meu lucra la Vodafone! Dar eu am preferat să mă strecor prin viață cu buzunarele goale, fără apăsarea că oricine m-ar putea căuta oricând poftește; fără temerea că voi uita să-mi dau telefonul pe modul silențios, atunci când situația ar fi impus-o; fără căștile alea, vârâte înspre trompele lui Eustachio, și lipsit de aportul handsfree-ului, din microfonul căruia să ronțăi între două replici picante. Bun, sunt de acord că viziunea mea este prezentată până acum doar dintr-o singură perspectivă: cea critică. Voi vorbi mai departe și despre partea întunecată a Lunii, așa cum am dibuit-o ca om invizibil. Pentru că unul fără mobil ajunge să nu mai fie zărit de ceilalți, prea prinși în tot ceea ce au de rezolvat la telefon. Mai ales dacă nici cont de Facebook nu are.

Nu credeam să-nvăț a deveni invizibil vreodată;

Pururi văzusem asta la televizor, entuziasmat de filmu-mi,

Ochii mei nălțam visători la ecranul

Telecinematecii.

Telecinemateca asta era emisiunea la care mă holbam cu nesaț în copilărie. Se prezenta mereu un film de colecție, precedat de un generic cu muzică frumoasă, compusă de Charlie Chaplin (care, că tot veni vorba, n-a avut nici el telefon mobil). Pelicula Omul invizibil m-a fascinat atât de tare, încât petreceam mult timp gândindu-mă cum aș putea deveni aidoma lui Griffin, eroul principal al filmului și-al cărții lui H.G. Wells. Aveam să aflu răspunsul frământărilor mele cu părul deja albit. Deși îmi continuam drumurile zilnice prin oraș, eram absolut de nevăzut. De negăsit. Nimeni nu putea da de mine, odată ce plecam de lângă postul telefonic din biroul unde lucrez. Voluptatea resimțită o savuram ca pe un sentiment aparte, confirmându-mi certitudinea că ne suntem singurii stăpâni. Lăsam temerile deoparte, să zicem cele privitoare la viața fiicei mele. Crescuseră atâția copii, fără să fie controlați în fiecare moment, iar eu fusesem unul dintre ei. Nu este oare de ajuns pisălogeala de-acasă a părinților? A celor incapabili de un dialog onest cu progenitura și dependenți de patinajul artistic digital, făcut fără măsură pe ecranul telefoanelor smart. Cu orele. Chiar în plină discuție. Plângându-se, culmea, de lipsa timpului.

Citiți continuarea pe Scena9.

Articol de Călin Torsan și Sorina Vazelina

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Cum se spune, nu negustorii sunt de vină că dăm banii pe jucării costisitoare,ultra dotate cu inutilități și mâncătoare de timp, ei doar manipulează ignoranța și complexele noastre de inferioritate ca să ne facă să dăm banii pe ceva ce ne ajută să tocăm timpul de pomană.Este adevărat, că astfel de jucării pot fi utile în modul real pt. omul obișnuit cam maxim 6-10% din cele 16 ore de nesomn din cele 24 posibile, cel mai mult luând citirea ziarului(cărții) electronic și/sau ascultarea de muzică în mijloacele de transport în comun sau pe stradă ca să nu auzi înjurăturile frecvente,țipetele,strigătele inutile,comentariile și discuțiile cu voce tare, zgomotului de fond urban îngrozitor.Apoi cele câteva maill-uri și câteva contacte cu adevărat utile de serviciu, câte o plată on line, făcute în afara biroului și câteva apeluri verificare dacă plodul și-a făcut temele și mama soacră și-a luat vitaminele, completează tabloul „necesității mobilului„. Restul de activități de tip electronic se fac arhisuficient în fața PC-ului sau laptopului de la job sau de acasă. Din păcate negustorii de IT au observat că marea masă este incultă,ignorantă,primitivă și dornică doar de facil și bârfă tabloidă de orice fel, astfel încât au „prelungit„ aria de timp și spațiu de folosire inutilă a PC-ului recte--- jocuri, bârfa narcisisto-onanistico-exihibiționistă de pe site-urile așa zise de socializare etc.,---prin smart-uri. Deci nu negustorii sunt de vină....ci auto-flagelarea boborului cu facilul general, mai ales cel mai periculos---cel intelectual---,punct.
    • Like 0


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult