Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Opt reguli pentru a le face copiilor mai ușoară adaptarea la școală

Inceperea școlii

Foto: Cornel Putan/Inquam Photos

Dacă ne uităm mai bine în jur, vedem că începutul anului școlar se află chiar după colț – asta, dacă nu cumva copiii din viețile noastre sunt la vreo școală privată, care deja și-a început activitatea. Din interacțiunile cu familiile care vin la mine în terapie, știu foarte clar că unii dintre membrii acesteia abia așteaptă data de 10 septembrie – și aici mă refer la părinții care muncesc zi-lumină și nu prea știu ce să facă cu micuții lor pe timpul verii, mai ales dacă bunicii nu sunt prea... prezenți, ca să aibă grijă de copii; în timp ce alții sunt ceva mai puțin încântați – iar în acest caz mă gândesc cu precădere la copiii care ajung pentru prima dată la școală sau la cei care, așa cum eram și eu, nu simt cu adevărat că au școala în sânge. Chiar și pentru copiii care sunt extrem de entuziasmați de trecerea de la grădiniță la școală, după primele zile noul context educațional s-ar putea să pară o corvoadă prea grea, iar asta mai ales dacă părinții nu vin cu sprijin emoțional. 

Vorbeam de curând cu una dintre colegele mele de breaslă, din Baia Mare, și ne lamentam puțin de trecerea de la vacanță înapoi la muncă... Instantaneu, ne-am amintit amândoi cât de grele erau, pe timpul școlii, după-amiezile de duminică și diminețile de luni, când tristețea, lipsa de energie, durerile de stomac și dificultățile de somn ne făceau să simțim foarte clar ceea ce azi numim „anxietate școlară“ sau „de performanță“. Adevărul este că nu e nimic în neregulă cu noi, atunci când vine vorba despre anxietatea școlară. În cele din urmă, amândoi am devenit niște adulți competenți și destul de bine integrați în viața de zi cu zi. Dar în mod cert ne-ar fi ajutat enorm ca părinții noștri să fi dispus de câteva informații de bază despre susținerea emoțională a copilului înainte de începerea școlii sau despre trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial.

Așadar, iată ce-ar putea face părinții din 2018, pentru a-și ajuta micii școlari să nu se simtă atât de singuri și neajutorați, atunci când își pun ghiozdanele în spate și pornesc timid pe drumul școlii:

1. Învățătoarea (sau învățătorul) este omul-cheie. Cel mai important criteriu, atunci când alegem școala primară a copilului, este cadrul didactic alături de care copilul va petrece câteva ore bune în fiecare zi și care devine un surogat parental. Copiii se simt în siguranță atunci când au în jur un adult la care pot apela și de la care pot primi ajutor la nevoie – tocmai de aceea, cei mici ajung ocazional să transfere atașamentul parental asupra cadrului didactic. Mintea copilului este descuiată de inima învățătorului, iar procesul de învățare nu va putea debuta până în momentul în care copilul se va simți în siguranță în prezența adultului care-i oferă educație. Ar fi minunat dacă, înainte de prima zi de școală (ba chiar încă dinainte de înscriere), copilul ar face cunoștință cu învățătoarea, fie printr-o vizită la școală, fie printr-o poză descărcată de pe net și însoțită de o discuție cu părintele despre ce impresie are cel mic, cum își imaginează că sună vocea acesteia, oare ce personaje de desene animate îi plac – sau orice altă idee a părintelui prin care copilul să se poate apropia sufletește de respectivul cadru didactic. 

Apoi, dacă vom observa că celui mic nu-i este bine și confortabil la școală, este foarte important să luăm cât mai repede legătura cu învățătoarea pentru a-i cere sprijin în adaptarea copilului la noul său context de viață. De altfel, majoritatea școlarilor mici care au trecut pe la mine prin cabinet mi-au verbalizat (ca îngrijorare principală) și o oarecare anxietate, privitoare la întâlnirea cu învățătoarea și la zona unde este toaleta. În concluzie, conectarea dintre copil și educatorii lui este mult mai importantă decât am crede la o primă vedere; dar importantă este și familiarizarea cu clădirea școlii.

2. Relația cu colegii de clasă contează. Fiecare elev trebuie să aibă cel puțin un aliat de nădejde în clasă – un alt copil, alături de care să se simtă mai apropiat decât de ceilalți. Chiar și noi, adulții, atunci când avem de făcut față unei experiențe noi sau dificile, simțim nevoia ca cineva să ne stea alături și, din când în când, să ne zâmbească. De aceea, este foarte important ca părintele să depună un efort suplimentar pentru a-i oferi copilului posibilitatea de-a relaționa cu cei pe care-i place din clasa lui, chiar și în afara orelor de școală. Iar dacă cel mic este mai reținut sau mai inhibat, așa cum eram și eu, atunci s-ar putea ca el să aibă nevoie de un mic joc de rol – prin care să-și reamintească în ce fel facem cunoștință, cum ne prezentăm, ce întrebări putem adresa pentru a sparge gheața sau cum răspundem când cineva ne tachinează. Uneori, ajută și micile discuții cu elevii mai mari care ne sunt vecini de bloc sau de stradă. Îmi amintesc cât de confortabil era pentru mine când mă întâlneam cu câte o față cunoscută prin pauze și mă întreba ce mai fac.

3. Despărțirea de părinte este mereu neplăcută. Și acum, când mă întorc de la Satu Mare (orașul meu de baștină) la București, mama se uită lung la mine după ce ne-am îmbrățișat, la despărțire. O văd cum își șterge lacrimile, ușor jenată de încărcătura emoțională a momentului. Eu fac câte o glumiță și-i spun că nu are de ce să plângă, dar de fapt spun asta pentru că și pe mine mă încearcă emoțiile. La fel a fost și când am mers prima dată la grădiniță, iar mai apoi la școală. Este un moment de maximă vulnerabilitate, acela când cel mic este adus de părinte până la poarta școlii sau în ușa clasei, după care se produce despărțirea. 

Prin urmare, este important ca această desprindere să beneficieze de ceva mai multă atenție din partea părintelui – îi putem pune copilului în penar o poză cu noi doi sau un simbol care să-i reamintească de cât de mult îl iubim; putem inventa împreună un mesaj de despărțire de genul: „Te iubesc, mă iubești și, indiferent de ce va fi, după câteva ore ne vom reîntâlni“ (aici, creativitatea părintelui poate fi pusă în scenă) etc. Din fericire, aceasta este o vârstă la care cei mici încă nu se jenează de îmbrățișări și pupici, de aceea... dați-le cât să le ajungă!

4. Reîntâlnirea este cea mai frumoasă recompensă după o activitate independentă. Ar fi minunat, dacă ați putea ajunge să luați copilul de la școală cu câteva minute înainte să sune clopoțelul. Iar atunci când vă zărește printre alți părinți, ar fi bine să nu aveți o conversație la telefon, o față tristă sau să păreți extrem de grăbiți. Copilul are nevoie să citească bucuria reîntâlnirii pe chipul dv. și să simtă că v-a fost dor de el. Deconectarea și reconectarea fizică și emoțională cu părintele sunt rutine care pot necesita ceva timp pentru a se structura, iar cele mai multe familii au nevoie de aproximativ o lună de zile.

5. Ascultați și iar ascultați, pentru că doar așa vă puteți cunoaște copilul. În drum spre casă, lăsați-l să vă povestească experiențele pe care le-a avut, fără să-l întrerupeți și mai ales fără să-l certați. Dacă auziți ceva care vă creează neplăceri, respirați adânc (uneori, s-ar putea să fie nevoie de mai multe exerciții de respirație), apoi cereți-i copilului să vă dea mai multe detalii. Nu săriți imediat cu soluții, în niciun caz înainte de a afla și care sunt/au fost emoțiile copilului în acel moment. (Insist pe recomandarea ca acest dialog să nu semene cu un interogatoriu din serialele polițiste.) Probabil că, dacă ați citit cartea Inteligența parentală – una dintre cele mai bune cărți de parenting – știți deja că validarea emoțională a copilului trebuie să preceadă orice distragere a atenției și însăși concentrarea pe rezolvarea problemei. Validare însemnând replici de genul „Îmi imaginez că te-ai supărat/speriat/înfuriat etc.“; „Cred că și eu m-aș fi simți la fel“; „Înțeleg atât de bine cum te-ai simțit...“ și oricare alte enunțuri menite să-i transmită copilului că vă pasă de ce s-a întâmplat cu el și că nu trebuie să aibă el grijă de emoțiile dv. Din păcate, adesea aud în cabinet replici de genul „De ce nu mi-ai spus asta și mie?“ întreabă părintele, iar copilul răspunde „Pentru că ultima dată te-ai supărat!“ sau „Pentru că tu mereu îmi spui că este din cauza mea!“ ori „Pentru că nu am vrut să mă cerți!“ Este benefic dacă părintele normalizează toate experiențele copilului și dacă îi poate relata câte ceva din propriile experiențe școlare de demult – dar nu cele în care ați fost mereu curajoși sau cei mai buni la sport ori la învățătură, ci mai cu seamă cele în care v-a fost greu, dar ați găsit până la urmă o soluție bună. Am întâlnit și copii în cazul cărora anxietatea școlară era mai ușor gestionată prin repetarea unei mantre. De exemplu, un băiețel care nu se simțea confortabil să folosească toaleta școlii și-a înfruntata frica repetând în gând (fix, în momentul când era la toaletă): „Mama mă iubește, iar eu pot să fac asta!“

6. Joaca este sănătate curată. Nu transformați debutul școlii în moartea distracției. Copiii au nevoie de timp pentru relaxare, amuzament și pierdut vremea, chiar mai mult decât au nevoie să se concentreze la lecții și să-și facă temele. Majoritatea studiilor internaționale ne arată că maximum 10 minute ar trebui să dureze temele în clasa I, 20 de minute pentru cei din a II-a și tot așa. Un copil din clasa a V-a nu ar trebui să facă exerciții de matematică sau compuneri (sau teme la alte materii), însumat, mai mult de 1 oră pe zi. Iar restul timpului poate fi folosit pentru sport, lectură, plimbări și, musai, joacă. Nu distrugeți relația dintre elev și învățătură (pentru că este mult prea importantă), condiționându-l sau pedepsindu-l să nu se mai joace. Nu-l veți ajuta cu adevărat să învețe mai bine și nici nu vă veți simți părinți mai buni. Din contra, puțină hârjoneală între cei mici și cei mari este o idee excelentă, atât dimineața înainte de ridicarea din pat, cât și după ce ajungem acasă de la școală. Dintre activitățile cognitive, cea despre care știința ne arată că este cu adevărat importantă e lectura, mai ales dacă se face din plăcere.

7. Somnul este prețios. Cu câteva zile înainte de debutul anului școlar, este bine să exersăm noua rutină de culcare și trezire. Majoritatea școlarilor mici au nevoie de 9-11 ore de odihnă. Creierul acestora se dezvoltă spectaculos în timpul somnului și organismul se regenerează. Copiii care trag de timp seara sau dimineața s-a dovedit că, în realitate, se confruntă cu anxietate școlară ori au o serie de alte nevoi de bază nesatisfăcute. Dacă în mod constant elevul din ciclul primar adoarme după ora 23.00 sau se trezește înainte de ora 6.00 (fără ceas) și este neliniștit sau obosit, ar fi indicat să consultați un psiholog specializat în psihoterapia copilului și adolescentului. Rutina de culcare de seara (cu spălatul corpului și îmbrăcarea pijamalei) este mai ușor de parcurs, dacă stingem ecranele și punem telefoanele inteligente la culcărică (măcar cu o jumătate de oră înainte de somn), dacă pornim o muzică relaxantă și, înainte de „noapte bună“, citim o poveste și facem puțin masaj. Rutina de dimineață este, de asemenea, demnă de atenție: ne cuibărim câteva minute în pat alături de cei mici, dăm drumul la radio sau facem un exercițiu de înviorare ori unul de respirație conștientă, mai ales dacă micuțul nostru are ușoare anxietăți legate de mersul la școală.

8. Alte demersuri la fel de importante. Dacă aveți un copil mai mic, care rămâne acasă în timp ce copilul mai mare pleacă la școală, alegeți să nu-i faceți în ciudă școlarului, ba mai degrabă spuneți-i că toate lucrurile, în viață, se fac la timpul lor. Dacă micul elev insistă să rămână și el acasă, negociați cu el în așa fel încât să aibă o dată pe lună libertatea de a rămâne acasă și a nu merge la școală, într-o zi când nu are teste sau vreo lecție importantă (credeți-mă, nimeni nu moare și nici Pământul nu se va opri în loc). Însă dacă nefericirea se citește pe chipul copilului chiar și după o lună de la începerea școlii, atunci s-ar putea să aibă niște probleme care nu trebuie ignorate – fie este vorba despre bullying, fie are dificultăți în conexiunea cu învățătoarea și colegii de clasă, fie are o tulburare de învățare. Indiferent de situație, vorbiți cât mai curând cu cadrul didactic și cereți ajutorul consilierului școlar. Între timp, până se rezolvă problema, nu uitați să-l faceți pe copil să râdă cât mai mult și mai des, deoarece un leac bun pentru anxietate sunt umorul și râsul intens. (Tot acesta ar putea să fie un leac bun și pentru stresul dv. profesional.) Și oricât ați fi de supărați pe copil, nu vă culcați fără să-i spuneți cât de mult îl iubiți. Ah, și încă ceva: rezultatele școlare nu garantează succesul în viață, însă calitatea relației cu părinții, da.                          

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Victor66 check icon
    Cum raspunzi cand cineva te tachineaza?
    • Like 0
    • @ Victor66
      Din experienta mea, te intorci si il/o pocnesti... Copila fiind, in clasele primare (da, 1-4) era o trupa de fete care din tiganca proasta nu ma scotea. Eram prima la invatatura. Sunt intr-adevar maslinie - dar etnic nu sunt tiganca, sunt evreica (si una frumusica). Intr-un avant civic demn de o alta societate, si cu siguranta mult peste capul unui copil normal de 6-7 ani, am incercat urmatoarele tactici:

      - Sa nu le bag in seama (degeaba, faceau si mai urat).
      - Sa vorbesc cu invatatoarea (creadeam ca o sa ii cada falca de ras).
      - Sa vorbesc cu directoarea (era sa lesine de uimire, dar nu a facut nimic).
      - Sa spun acasa ce se intampla (A venit mama cu mine la scoala cateva zile, incercand sa discute cu mamele fetelor care ma tachinau. Ingerasii lor nu faceau asa ceva, evident. Tot evident, episodul cu a spune acasa s-a terminat cu mine fiind nu numai tiganca, dar si paracioasa).

      Si situatia a continuat exact la fel, cu strigat, aaaa tiganca! Nu va apropiati de ea ca are paduchi! lucru care nu le impiedica sa ma traga de par de fiecare data cand aveau ocazia...pana cand, cred ca eram in clasa a III-a, m-am intors si am pocnit-o pe copila care era infipta in parul meu super pieptanat, si complet liber de paduchi drept in fata. Erau deja trei ani de 'bullying' - cuvantul acela nu exista in anii 80 - incercasem toate caile posibile, nu mersese nimic. Dar asta a mers.

      Am avut noroc cu o profesoara de sport care supraveghea curtea in recreatie, pentru ca altfel m-as fi ales cu nota 4 la purtare. Se pare ca doamna respectiva, pe care nu am cunoscut-o niciodata, a facut un scandal monstru in cancelarie...Pai tot fetei astiea ii scadeti nota la purtare? ar fi zis ea. Pe harpiile alea care o imbrancesc, o inghiontesc si o trag de par nu le vedeti? Mama a fost prezenta la respectiva discutie, nu eu, si mi-a tras un perdaf de toate zilele cand a ajuns acasa - ca uite in ce situatie ma pui, ca era sa ramai repetenta, las' ca vine tac-tu acasa...

      A venit si tata, s-a lasat cu strigaturi, eu ma facusem mica-mica sub plapuma. asteptand si perdaful de la tata. Care, intr-un final, si-a bagat capul pe usa si m-a intrebat:

      - Macar i-ai dat borsu' pe nas?
      - Nu, zic eu, un pic pierduta.
      - Te invata tata cum sa faci data viitoare. Are dreptate ma-ta, nu-i frumos sa dai in oameni, si raspunsul la prostie si violenta nu este si mai multa prostie si violenta, da' macar ai incercat sa te aperi, da? Las' ca vorbesc eu cu tatal Sorinei (sa zicem ca asa o chema).
      - Pai nu te iei la bataie cu omu' nu? am intrebat eu, speriata.
      - Cine ma, io? rade tata. Maica-ta si cu tine sunteti cu bataia, eu sunt cu vorba buna. Hai, te pupa tata, dormi tu bine.

      Si chair asa a fost. Am dormit bine, si a doua zi, cand eram gata de scoala, tatal Sorinei a sunat la noi la usa, cu Sorina de mana.

      Auleu, mi-am zis, acuma chiar iese cu bataie....

      Dar nu a fost cazul.

      - Sorina ar vrea sa ii spuna ceva Mariei, a zis el - si a impins-o pe Sorina in fata.

      Cum se codea, asa se codea Sorina.

      - Hai Sorina, despre ce am vorbit aseara?
      - Imi pare rau ca m-am purtat urat cu tine! zice Sorina, recitand un vers dintr-o poezie invatata pe de rost.
      - Imi pare rau ca te-am pocnit? zic si eu, ezitant.
      - Si de acuma le duc eu pe fete la scoala, a spus tatal Sorinei. Pe amandoua, impreuna. Ca sa fie clar ca Maria n-are paduchi, si ca Sorina a inteles ca ce a facut a fost gresit.

      Chiar ne-a dus la scoala in fiecare zi cat a mai trait - cam un an. A murit intr-un accident de masina cand noi eram in clasa a VI-a, cred. Am plans mult cand a murit, si desi nu mai mergeam la aceeasi scoala de un an am ramas prietena cu Sorina mult timp dupa.
      • Like 2
    • @ Maria Zamfir
      Victor66 check icon
      Și când violența atrage mai multă violență? Când vorbim despre băieți care, conform femeilor din învățământ care nu și-au luat nici o lovitură, nici o umilință, nu sunt niciodată ținte ale agresiunii ci participanți benevoli?!
      • Like 0
    • @ Victor66
      O, sunt convinsa de asta, si probabil ca daca nu ar fi intervenit tatii -si al meu, si al ei - lucrurile ar fi degenerat si mai mult. Bine ca au fost amandoi adulti responsabili (si acum, sincera sa fiu, cred ca in situatia asta nici mama Sorinei nu ar fi putut sa nege ca fetita ei e capul rautatilor). Un alt relativ noroc a fost faptul ca eram fete, ca eram mici (deci nu prea aveam cum sa o lovesc prea tare), si ca pana la urma, parintii Sorinei erau totusi, cu capul pe umeri. Pana in ziua in care am pocnit-o crezusera sincer ca Sorina nu imi face nimic - pentru ca au fost si ei in cancelarie cand s-a discutat scaderea notei mele la purtare, au inteles ca nu e asa, si s-au purtat in consecinta...Ca daca erau alt stil de oameni, iesea si mai urat.

      Fenomenul de bullying este la fel de prezent si pentru baieti si pentru fete, si la fel de ignorat in scoala. Daca imi re-cititi post-ul, veti vedea ca am incercat toate modurile de abordare civilizata posibile. Invatatoarea, directoarea, alti adulti...In afara de mama, nu m-a crezut nimeni, sau chiar daca m-au crezut, nu au facut nimic. Veti remarca faptul ca nici macar profesoara care a vazut incidentul, si care pana la urma mi-a luat apararea _nu_ a intervenit, desi observase in mod evident faptul ca trasul de par nu e un incident izolat, si ca eu sunt singura, iar ele sunt cinci. Ce putea sa creada cand sareau toate pe mine? Ca imi impletesc coditele sau imi aranjeaza uniforma? Ca hainele rupte nu erau inca in trend in 1987...

      Pe vremea aceea nu aveam bani de un Kent pentru tovarasa, si nici unde sa ne plangem mai sus de directoare. Teoria mamei, dupa ce s-a incercat tot era - e, mai ai doi ani, mai ai un an, rabda si tu...

      Iar eu n-am mai rabdat, pentru ca m-am simtit tradata de toti adultii care, teoretic, ar fi trebuit sa aiba grija de mine. Bineinteles ca nu mi-as invata copilul sa procedeze ca mine, dar l-as invata sa imi spuna daca i se intampla asa ceva si l-as apara pana la Minister...
      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      A, si inca ceva, mai off-topic: traba cu tiganca mi s-a tras de la culoarea pielii (ce ca eram eu maslinie, am crescut practic la tara, deci eram si bronzata...), si de la faptul ca la inceputul clasei I toata familia s-a unit sa imi cumpere rechizite, fara sa-si spuna unii altora.

      Asa ca m-am trezit cu doua din fiecare - doua ghiozdane, doua penare, doua abecedare, o tona de caiete, un stilou chinezesc (Lux!). Si...aveam in clasa un element nedorit de invatatoare (care voia numai copii cu staif!) un tigan, care ii ramasese mostenire in repetentie de la o alta 'doamna'.

      Ce a facut invatatoarea a fost sa il scoata in fata clasei si sa ne spuna ca uite asa sunt tiganii, amarati si nespalati, si nici ghiozdan nu are, si daca avem cate vreun nimic pe acasa, sa-i dam si lui, dar sa nu ne inchipuim ca ii dam cu imprumut, ca tiganii fura.

      Vorbind de bullying, cum s-o fi simtit copilul ala? Privind in urma, cu ochi de adult imi dau seama ca femeia spera sa-i zboare cioara din clasa si sa ramana cu porumbeii...

      Iar eu, care nu le aveam pe astea cu tiganii-s rai ca asa sunt ei, m-am dus acasa, am povestit scena si am hotarat, impreuna cu mama, sa ii dam ce aveam eu in dublu.

      Si era, practic, tot ce ii trebuia unui copil de clasa I, si toate noi-noute. Nu i le-am dat la scoala, pentru ca bunica-mea era foarte hotarata ca pomana data in public e trufie (uite, un caz in care biserica a facut un om mai bun) - asa ca mi-am luat inima in dinti si pe tata de mana, si ne-am dus in tiganie (stateam pe Mosilor, si lumea era impartita de clopotnita bisericii Silvestru - tigania era dupa clopotnita, lumea buna, la strada) sa i le dam.

      N-a fost greu de gasit, ca era afara, la fotbal, si, oricum era tiganie de vaza - dupa revolutie, de acolo, de dupa clopotnita bisericii Silvestru, au rasarit Fane Spoitoru si celebrul clan Ragalie (chiar Ragalie il chema pe baiatul cu pricina).

      S-au tinut tratative extinse cu intregul clan, care nu voia sa ia ghiozdanul degeaba, voiau sa ne dea o gaina sau o rata, nu mai stiu, se ajunsese la suprapret cu un catel, dar, in fine l-au luat...Si ce fata a facut invatatoarea a doua zi... Totally worth it :D

      N-a prea trecut pe la scoala copilul cu pricina, dar eu am ramas regina dupa clopotnita - toata lumea ocolea zona de parca ar fi fost in carantina pentru ciuma. Eu o taiam pe acolo cu nonsalanta, ca era scurtatura spre alimentara si piata...

      Si asa am devenit tiganca :P

      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      Victor66 check icon
      Ar trebui sa scrii articole.
      • Like 0
  • Dintre regulile astea lipseste cea mai importanta: mersul constant la biserica, rugaciunea deasa, mentinerea constanta a legaturii cu Dumnezeu.

    In cazul ca acestea se intimpla copiii invata de mici care sint prioritatile in viatza, sensul vietzii, etc astfel incit "adaptarea" la scoala nu mai reprezinta nici un fel de problema.
    • Like 0
    • @ Ovidiu Bidian
      Corect! Indoctrinarea religioasa e solutia tuturor problemelor.
      • Like 3
    • @ Ovidiu Bidian
      FaneL check icon
      Din contra, as elimina in totalitate religia ca materie pentru clasele 1-4.
      • Like 5
    • @ Ovidiu Bidian
      Ați fost instruit greșit: rugăciunea, dacă e să fie, trebuie să fie DENSĂ (adică din suflet), nu DEASĂ! Și, în general, s-ar cuveni să fie pt 18+ (cînd se presupune că poți înțelege despre ce-i vorba).. Ca sistemul de vot. Și, da, și ca filmele pornografice.
      • Like 0
    • @ Ovidiu Bidian
      Victor66 check icon
      Da', cum se face că ora de religie nu are nici o influiență pozitivă asupra copiilor? Că în satele pline cu creștini care merg la biserică în fiecare duminică, există beție și violență domestică? De ce biserica nu face oamenii mai buni?
      • Like 2
    • @ Victor66
      Raspunsul la intrebarea asta este mai lung.

      In primul rind ateismul are o influenta catastrofala asupra copiilor (asa cum se vede si din articolul asta care incearca sa rezolve depresia la copii).
      Ateismul a avut de asemenea efecte catastrofale in practica, sute de milioane de morti datorate sistemelor comunist si nazist.
      Cu alte cuvinte ateismul sub nici o forma nu formeaza oameni mai buni (in zilele noastre ateismul este reprezentat de neo-marxism, homosexuali (=bolnavi psihic), etc).

      In al doilea rind nu stiu la care biserica te referi (ca sint mii de religii/"biserici").

      In al treilea rind religia ortodoxa nu creeaza oameni mai buni pentru ca in realitate oamenii nu aplica poruncile lui Dumnezeu. Diferentele dintre vorbe si fapte este uneori extrem de mare.
      • Like 0
    • @ Ovidiu Bidian
      Ateism inseamna lipsa de credinta intr-un zeu/zei. Atat. Nu are treaba cu politica. Dar daca tot suntem la politica, soldatii nazisti aveau inscris "Gott mis uns" pe catarame. Sa aducem in discutie si cruciadele sau pogromurile?
      Atei sunt de toate felurile, si oameni de stiinta, si oameni cu putina educatie, si de partea stanga si de partea dreapta a spectrului politic. Atata doar ca pozitia atee are sens logic, in timp ce majoritatea celor religioase (daca nu chiar toate) nu.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      https://darwintohitler.com

      https://www.youtube.com/watch?v=3pzMHD0F4yQ

      https://www.youtube.com/watch?v=V5EPymcWp-g
      • Like 0
    • @ Ovidiu Bidian
      Darwinismul social e una, teoria evolutiei (care la randul ei s-a mai schimbat de la Darwin incoace) e alta. Si totusi, "Gott mit uns".

      Cum am spus mai sus, ateismul este o chestie foarte simpla. Prea simpla pentru a face din ea o filozofie intreaga. Sunt atei care adera la diverse tipuri de filozofii si diverse tipuri de etica. Ateismul si comunismul nu se identifica, in niciun caz.

      "atheistic American academic dictatorship" - hahaa! :))) pe bune?? Cat la suta din populatia SUA e crestina? Cam pe la 70%, se pare http://www.pewforum.org/religious-landscape-study/
      Nu ii impiedica nimeni sa-si exercite dreptul la libera exprimare, asta e o minciuna sfruntata - exista biserci, exista institutii private de invatamant cu caracter religios. Atata doar ca orice institutie de invatamant de o calitate macar cat de cat decenta o sa refuze sa predea ce scrie in biblie ca fiind adevarul absolut pentru ca pur si simplu nu e. Religia e religie, stiinta e stiinta, sunt lucruri diferite. Si da, indoctrinarea religioasa (sau politica) nu are ce sa caute in invatamantul DE STAT. In cel privat e alta poveste.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Am trait s-o aud si pe asta: "ateismul nu se identifica cu comunismul".
      Sugestia mea ar fi sa mai intrebi si pe altii, vezi ce zic in legatura cu asta.

      Tu mai ai de studiat foarte mult pe teme religioso-ateiste asa ca nu incep o discutie (inutila) cu tine pe tema asta.
      http://www.culturavietii.ro/2017/05/02/originile-raului-sau-ce-inseamna-comunismul-iii

      https://www.youtube.com/watch?v=fpw-tBBH588

      https://www.youtube.com/watch?v=V5EPymcWp-g

      Inca un cuvint: nazistii aveau pe centuri inscriptia "Gott mit uns" numai ca nicaieri nu au precizat ce inteleg ei prin "Gott".
      Nici intr-un caz Dumnezeul crestin.

      34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
      35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
      • Like 0
    • @ Ovidiu Bidian
      Nu e vorba de pareri, e vorba de definitie si chiar de cum e format cuvantul in sine. Va recomand sa va interesati despre diversele opinii ale ateilor din era prezenta. Ateismul nu are treaba cu politica, este pur si simplu lipsa de credinta, atat.
      Cum sa nu insemne dumnezeul crestin in conditiile in care o parte din simbolistica nazista o constituia crucea de fier si Germania avea traditie crestina? (https://en.wikipedia.org/wiki/Gott_mit_uns ; https://en.wikipedia.org/wiki/Iron_Cross)

      Inca un link interesant: https://en.wikipedia.org/wiki/No_true_Scotsman
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
      35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
      • Like 0
    • @ Ovidiu Bidian
      4. Si i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetatii, prin Ierusalim, si insemneaza cu semnul crucii (litera "tau" care in alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem si care plang din cauza multor ticalosii care se savarsesc in mijlocul lui".

      5. Iar celorlalti le-a zis in auzul meu: "Mergeti dupa el prin cetate si loviti! Sa nu aveti nici o mila si ochiul vostru sa fie necrutator!

      6. Ucideti si nimiciti pe batrani, tineri, fecioare, copii, femei, dar sa nu va atingeti de nici un om, care are pe frunte semnul "+"! Si sa incepeti cu locul Meu cel sfant!" Si au inceput ei cu batranii, care erau inaintea templului.

      7. Apoi le-a zis: "Intinati templul, umpleti curtile cu ucisi si iesiti!" Si au iesit si au inceput sa ucida prin cetate.
      • Like 0
  • Puteti sa ne dati cateva exemple din acele studii internationale despre care vorbiti?
    • Like 0
  • Like! Se vede că vorbiți despre subiect din experiență.

    Referitor la „Un copil din clasa a V-a nu ar trebui să facă exerciții de matematică sau compuneri (sau teme la alte materii), însumat, mai mult de 1 oră pe zi.” , ce să spun — ha-ha! — ce ziceți de unele zile lucrătoare de 3 ore de lucru susținut la clasa a 3-a, cu tot tacâmul de exerciții suplimentare la mate, română, plus compuneri, plus lecturi .... ?
    • Like 1
    • @ Tom Dick N'Harry
      O, am uitat să menționez și engleza în respectivele zile!
      • Like 0


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult