foto: Profimedia
Trebuie să gândim. Vreau să zic, dincolo de lozinci populiste. Realitatea nu ne convine de multe ori, dar dacă nu o privim lucid, ne asumăm multe riscuri.
Războiul din Golf a aruncat în aer piața mondială a hidrocarburilor și nu numai. În momentul în care scriu, prețurile mondiale ale petrolului sunt cu 50% sau mai mult mai mari decât erau înainte de a începe acest război. Noi nu avem vreo vină că el a început, dar sub nicio formă nu avem dreptul să ne imaginăm că putem să îi evităm efectele pe seama, cui altuia, decât a bugetului de stat. Reducerea accizelor și a TVA propusă cu o inconștiență demnă de o cauză mai bună ar face cu mult mai mult rău decât bine și despre asta va fi vorba în rândurile următoare.
În momentul în care apare o criză a producției pentru orice bun, reducerea temporară a consumului din acel produs este singura cale nu doar rațională, ci și posibilă. O criză de proporțiile celei prin care trecem în prezent, care nu este exclus să se adâncească în săptămânile și lunile care urmează, nu are altă formulă de atenuare posibilă decât reducerea consumului. Or, aceasta se poate realiza doar pe două căi: prin raționalizare și/sau prin creșterea prețului produselor în cauză. Ambele urmăresc reducerea consumului. Doar că raționalizarea este o soluție cu mult mai proastă decât creșterea prețului pentru reducerea cererii. Raționalizarea presupune proceduri birocratice de limitare a consumului, a căror introducere este și dificilă și, de multe ori, ineficientă. Creșterea prețului acționează direct. Efectele nu sunt plăcute, fără îndoială, dar sunt incomparabil mai puțin dăunătoare decât ale unei eventuale penurii.
Problema principală care se pune este în ce măsură poate fi limitat impactul prețului carburantului în industrii cu efecte care se propagă în lanț în economie. Asta înseamnă ca intervenția punctuală a autorităților să vizeze cele două industrii cu o dependență mai ridicată de prețul combustibilului: transporturile și agricultura. Pentru aceste două industrii și numai pentru ele pot fi imaginate mecanisme care să limiteze impactul creșterii prețurilor în cazul motorinei. Înțeleg că guvernul a adoptat deja, sau e pe cale să o facă, măsuri în acest sens. Sursa principală ar reprezenta-o creșterea veniturilor din accize și din TVA ca urmare a creșterii prețului la țiței. Este o formulă echilibrată, după părerea mea, prin care nu se realizează un venit suplimentar pentru stat, ci acesta este transferat celor aflați într-o dificultate mai ridicată, ca urmare a prețului mare al carburanților. Este limitată asfel şi propagarea în lanţ a creşterii preţurilor.
Salutare sunt și măsurile care vizează evitarea transformării creșterii prețurilor la hidrocarburi într-o sursă de profituri excepționale pentru industriile implicate. Și aici au fost adoptate măsuri de către guvern, iar ele se văd deja într-o anumită reducere a prețului la pompă.
După părerea mea, cam acestea ar trebui să fie intervențiile guvernamentale în acest domeniu. Eu sunt conducător de vehicul pe benzină. Încerc pe cât posibil să mă deplasez prin oraș cu transport în comun sau pe jos. Mi s-ar părea cu totul deplasat să aștept ca prețul mai mare la benzină să fie suportat de bugetul statului, ca nu cumva eu să am de suferit ca șofer. Dacă cumva subvenția bugetară a combustibilului ar fi suportată de Sfântul Duh, da, aș fi încântat să nu mă coste nimic pe mine. Eu însă știu ceea ce destul de mulți par să ignore: că reducerea veniturilor bugetare pe TVA și accize se translatează într-un deficit bugetar mai ridicat. Adică, dobânzi mai mari de plătit la datoria publică – inclusiv de mine, în calitate de contribuabil, dar și de cei care nu au mașini sau nu le folosesc dar, vai, ar suporta, din solidaritate, plimbările cât mai puțin costisitoare pentru cei care au mașini.
Nu mă aștept la entuziasmul cititorilor care văd aceste rânduri, dar realitatea trebuie văzută cu ochii deschiși. „Nu avem spațiu fiscal” este formula politicoasă pentru a arăta că bugetul de stat nu poate suporta bunăstarea deținătorilor de vehicule. O formulă mai brutală ar spune așa: începând din 2017, administrarea bugetului țării a fost făcută cu din ce în ce mai multă iresponsabilitate. Anul de vârf a fost 2024, an fără crize de vreun fel, în care deficitul bugetar a ajuns la 9,3% din PIB, iar fondul de rezervă la dispoziția guvernului, de 65 de miliarde de lei, a fost tocat mărunt, mărunt și făcut praf. Pentru asta plătim acum și vom continua să plătim.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.