Foto Inquam Photos / George Călin
Dacă te-ai pensionat din sectorul de stat şi vrei să munceşti în continuare în acest sector eşti obligat să renunţi la pensie, chiar dacă ai îndeplinit stagiul integral de cotizare şi ai atins vârsta legală de pensionare. Dacă ai lucrat în sectorul de stat nu mai poţi să beneficiezi simultan de două drepturi fundamentale garantate prin Constituţia României: la muncă (art. 41 Constituţia României) şi la pensie (art. 47 din Constituţia României. În schimb, dacă eşti pensionar şi lucrezi în sectorul privat, beneficiezi atât de pensie, cât şi de salariu.
În 28 iunie a.c. Camera Deputaţilor (for decizional) a adoptat Proiectul legii care conţine şi prevederile privitoare la cumulul pensiei cu salariul, în ciuda faptului că două acte normative pe aceeaşi speţă fuseseră declarate neconstituţionale în 2009, respectiv în 2020.
Se speră probabil că a treia încercare va fi cu noroc.
E greu de înţeles motivul pentru care parlamentarii (dar şi guvernanţii) ţin morţiş să pună piedici angajării pensionarilor în sectorul de stat.
Expunerea de motive invocă constrângerile bugetare şi necesitatea restrângerii personalului, însă după cum se poate observa, numărul pensionarilor care „atentează” la buget nu este atât de mare. În 2020 (la depunerea proiectului de lege) din cele circa 5,3 milioane de persoane aflate în câmpul muncii, aproximativ 102.000 depăşiseră vârsta de 65 de ani, din care 88.000 erau pensionari. Nu se specifica procentajul celor care lucrau în sectorul public. Presupunând că toţi cei 88.000 de pensionari reangajaţi ar fi lucrat în sectorul de stat, numărul lor ar fi depăşit cu puţin un procent.
„Risipa bugetară” cauzată de angajarea unui pensionar (în comparaţie cea a unui ne-pensionar) este egală cu sporul de vechime plus, eventuala diferență de treaptă de salarizare, care – cred eu – nu poate fi substanţială, pentru că persoana care va înlocui pensionarul ar trebui să aibă o calificare şi o pregătire comparabilă. În acelaşi timp însă, şi un pensionar angajat plăteşte toate contribuţiile la stat, inclusiv cea pentru fondul de pensii.
Din câte ştiu, ocuparea posturilor în sectorul public se face pe bază de concurs, iar pensionarul dornic să se angajeze intră în competiţie cu candidaţii care nu sunt pensionari. Mă îndoiesc că angajatorul din sectorul public preferă un om mai în vârstă unuia cu aceeaşi pregătire, mai tânăr şi dinamic. În realitate, în multe domenii, lipsa acută de personal calificat nu poate fi depăşită decât prin angajarea pensionarilor. Acest fapt l-a recunoscut şi legiuitorul care admite şi o serie de excepţii, printre care se numără: persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică precum şi cele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie; personalul didactic de predare din învăţământ pensionat, încadrat/reîncadrat în condiţiile legii; personalul de specialitate medico-sanitar din unităţile sanitare, de asistenţă medico-socială din instituţiile / autorităţile publice; asistenţii personali ai persoanelor cu handicap, asistenţii maternali, persoanele care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică; membrii Academiei Române.
De ce sunt exceptate de la prevederile legii tocmai aceste categorii şi nu altele? De ce profesorii şi medicii, dar nu şi cercetătorii ştiinţifici? De ce preoţii, dar nu şi inginerii? De ce artiştii, dar nu şi jurnaliştii? De ce parlamentarii (care au elaborat şi votat legea care interzice acest cumul)? Şi aş putea continua întrebările.
În orice caz, numărul excepţiilor este atât de mare încât legea pare mai degrabă să discrimineze categoriile ne-exceptate care vor fi nevoite să ceară suspendarea pensiei pe perioada angajării, întrucât angajarea după pensionare nu reprezintă un motiv de suspendare de drept a plăţii pensiei. Dacă eşti pensionar şi te angajezi în sectorul privat, nu există nicio constrângere să cumulezi pensia cu salariul. Şi e firesc. Atât pensia, cât şi salariul sunt garantate de lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională privind la neconstituţionalitatea acestei legi.
După cum spuneam, este pentru a treia oară când această speţă este supusă judecăţii Curţii Constituţionale. De două ori a fost considerată neconstituţională. CCR se întruneşte în 26 iulie pentru a da un verdict. Oare poate fi diferit de cele anterioare?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De fapt problema e simpla: nu trebuie interzis accesul la angajare pentru cei pensionati. Trebuie doar ca odata pensionat cel care isi doreste sa munceasca sa dovedeasca ca inca mai e apt. Adica sa concureze la modul real pentru postul ala, pe baza de concurs deschis, cu alti candidati. Odata cu pensionarea sa i se inchida contractul de munca iar daca vrea sa mai lucreze sa arate ca este cea mai buna varianta dintre cele existente.
In practica postul care s-ar elibera nu este niciodata vacant. Proaspatul pensionar nu da niciodata un concurs (sau daca ar da el sau fostii lui colegi face/fac intrebarile)
Nu contest ca sunt oameni la 70 de ani care au abilitati pe care unii de 25 nici nu le viseaza. Dar sunt si unii care sunt morti profesional la 40 de ani dar daca tot isi pot dubla veniturile...de ce nu.
Tratarea problemei pensiilor și eventual a suprapunerii cu salariul este o chestiune strict politică. Depinde de cum privim lucrurile la nivel de principiu, iar apoi cum transpunem asta la nivel legislativ.
Eu cred că în cristalizarea principiilor trebuie să plecăm de la rădăcină, și anume CE este pensia și DE CE e nevoie de ea, de ce a apărut? Păi eu zic că pensia este o formă de venit asigurată de către stat pentru beneficiar, pentru situația în care beneficiarul NU mai are capacitatea de muncă necesară pentru a se întreține, din diferite motive: în primul rând vârsta, dar și boala, sau dacă menținerea puterii de muncă la un nivel acceptabil ar presupune un efort exagerat de mare și cu rezultate îndoielnice pentru persoana respectivă. Presupunând prin absurd că omul ar putea munci și la bătrânețe tot ca la tinerețe, atunci pensia ar fi un nonsens. Pensia are sens tocmai în ideea că omul, la un moment dat ”nu mai e în puteri” și deci i-ar fi din ce în ce mai greu să muncească cu rezultate satisfăcătoare. Limita de la care se întâmplă efectiv, practic, acest lucru depinde de la caz la caz. Depinde și de specificul persoanei, dar și de specificul muncii. Unii se țin bine până la vârste înaintate, în timp ce alții sunt mai ”prăbușiți” fizic sau intelectual de la vârste mai puțin înaintate. Iar în legătură cu specificul muncii una este să fii profesor universitar, actor, medic etc și alta e să fii militar, polițist, pompier, pilot, miner etc.
Oricum ideea de bază este: pensia e gândită ca o susținere (urmare a contribuției proprii anterioare sau altui fel de contracte) pentru când omului îi e mai greu sau imposibil să se întrețină prin propria muncă remunerată. De aceea consider că ideea de a încasa în același timp pensie și salariu este un NONSENS principial. Dar văd că acest nonsens se perpetuează și înțeleg că e acoperit și legislativ. Absurdul situației este cam așa: odată ce un om ajunge la limita de vârstă legală pentru pensionare, dacă omul mai e în puteri și angajatorul îl mai vrea la muncă, atunci poate că el ar vrea să mai lucreze. Dar NU SE POATE. Omul e obligat să se pensioneze. Dar DUPĂ pensionare, culmea, poate liniștit să se reangajeze tot unde a fost. Deci omul întreabă, retoric:
- Am voie să mai iau salariu după limita de vârstă de pensionare?
- Nu, nu se poate, dar dacă vrei poți încasa și pensia și salariul.
- Dar eu vreau numai slariul, vreau să muncesc.
- Nu se poate numai salariul. dar se poate ori numai pensia, ori și pensia și salariul.
Păi nu e absurd? Chiar este.
Și atunci ce ar trebui făcut?
Eu cred că ar trebui, la fel ca până acum, să existe un cumul de condiții (vârstă și/sau perioadă de contribuție) de la care, omul, DACĂ VREA și e de acord și angajatorul, să poată munci cât vrea el. Dacă vrea să treacă la cele veșnice cu capul pe biroul de la serviciu, treaba lui. DAR DACĂ LUCREAZĂ CA ANGAJAT, oriunde, și la stat și la privat, SĂ NU AIBĂ DREPT DE PENSIE, ÎNCĂ. Odată cu pensia, omul trebuie să renunțe la a mai fi angajat, fie că e la stat, fie că e la privat. Logic și firesc ar fi să mai poată activa, dacă vrea, doar cu:
- contracte de colaborare;
- drepturi de autor;
- activități individuale, private (gen PFA) fără însă a mai fi vreodată angajat.
Aceste activități sunt acceptabile, fiindcă omul, chiar dacă are o capacitate de muncă redusă cu vârsta, el poate să își stabilească singur tipul și volumul de activități, fără a încurca pe nimeni, adică pe niciun angajator.
O să-mi spuneți că ideile astea ale mele sunt aberații, că vezi-Doamne, cât lucrează, omul contribuie la sistemul de pensii, deci dacă lucrează până moare fără a avea pensie, nu a fost fraierit să contribuie degeaba? Răspuns: NU, fiindcă e alegerea lui. El poate să se oprească oricând vrea (după ce îndeplinește condițiile de pensionare) și să se bucure de pensie cât i-a fost dat să trăiască. Dar dacă e lacom și vrea să câștige un venit mai mare prin muncă în loc de pensie, nu pot să spun decât ca președintele vostru: GHINION. Dar ăsta nici nu e un motiv de supărare, fiindcă același lucru e și cu pensiile private: ești în dilemă când anume să ieși la pensie. Dacă ieși prea târziu fiindcă te lăcomești la banii de salariu cât mai mult, atunci poate nu mai apuci să te bucuri de pensie, iar dacă ieși prea devreme, poate nu-ți ajung banii dacă trăiești prea mult. Deci aici e și mai rău. Măcar la pensiile de stat, odată ce ai ieșit la pensie, ești boier, poți trăi și cât Matusalem, că banii vor veni pe termen nelimitat. La pensiile private banii sunt limitați, asta e, ghinion!
Deci, recapitulând:
- Corect e să poată omul lucra cât vrea și poate, dar să primească DOAR salariul, NU și pensia. Iar contribuțiile la pensii să și le plătească, evident;
- Odată ce a ieșit la pensie (pensia de stat, desigur) NU mai poate activa decât în privat, dar NU cu contract de muncă, ci eventual cu contract de colaborare, drepturi de autor etc.
Un singur aspect mi-a displăcut în comentariul dvs, și anume "[...] nu pot să spun decât ca președintele vostru [...]". Să înțeleg că aveți alt președinte? Sau sunteți "fără de președinte"?
Sigur că oficial, din păcate, e și președintele meu, n-am ce să fac....
Nici eu nu văd pensia ca pe o pomană și nici ca pe o asistență socială. Pomană e clar că nu e, iar asistența socială înseamnă susținerea cu bani a unor oameni care au nevoie de asta la un moment dat, dar NU au contribuit în acest sens. Dar la pensii se contribuie din timpul activității. deci e o formă de ASIGURARE socială. La fel ca orice alt fel de asigurare: dai lunar o primă de asigurare și când vei avea nevoie te bucuri de susținerea fianciară care îți este CUVENITĂ.
Dar pensia nu poate fi doar o RĂSPLATĂ pentru munca depusă și atât. Pensia e strict legată de INCAPACITATEA DE MUNCĂ susceptibilă a apărea la bătrânețe. Dacă ar fi doar o răsplată și atât, atunci n-ar fi neapărat legată de vârsta înaintată. Am putea primi o răsplată după, să zicem, 10-20 de ani de muncă utilă societății, pentru o perioadă limitată de timp, apoi ne-am putea întoarce la muncă fără a mai primi ”răsplata” în continuare, decât, eventual, după alți 10-20 de ani. NU, pensia n-are legătură cu răsplata, ci cu asigurarea traiului la bătrânețe, pentru care se contribuie de la tinerețe. Desigur, noi putem să o privim, sufletește, ca pe o răsplată, adică să simțim că am fost utili și apreciați în societate, dar asta e altceva. Nu are legătură cu principiul politico-social al necesității absolute a pensiei la bătrânețe.
De aceea zic că e un nonsens ca cineva să ia și pensie și salariu. Știu că multă lume care mai e în puteri după vârsta de pensionare ar mai vrea să-și completeze veniturile, dar dorința de suplimentare a câștigurilor e una, iar principiul politico-economico-social referitor la pensie ar trebui să fie altceva. Să încercăm să privim lucrurile obiectiv, nu prin prisma propriilor nevoi și interese.
Ceea ce spuneți despre completarea cu pensionari a posturilor neacoperite din învățământ se dovedește absolut necesar, având în vedere situația catastrofală, practic de criză din acest domeniu. Dar noi nu vorbeam de aceste situații excepționale, ci de regula generală, deci de principii. Oricând o situație excepțională poate justifica derogări legale de la reglementările existente. Și oricum consider că pensionarii care activează (temporar) în învățământ, trebuie să aibă pensia suspendată pe acea perioadă. Oricum salariul cu siguranță este mai mare decât pensia pe care o aveau, deci ei nu sunt în pierdere. Dar nu e nici cinstit, nici moral (și ar trebui să nu fie nici legal) să încaseze simultan pensia și salariul.
Restul, managementul economic al țării, pentru a nu mai avea situații de acest fel, e categoric în sarcina conducerii politice a țării. Care până acum nu prea și-a făcut datoria în niciun domeniu, deci de ce să ne mirăm că lucrurile stau la fel de prost și în învățământ, ca în orice alt domeniu?
___________________________
P.S.
Aceasta este părerea unui pensionar.
Pentru a înțelege,v-as invita in oraselul meu de provincie, să vizitați prefectura,cj, primăria, dgaspc,poliția locală,garda de mediu si alte instituții care au devenit cimitire ale elefantilor pensionati din poliție,armata,penitenciare.
Poate nu înțelegeți din cauza statisticii prezentate: ar trebui sa numărați pensionarii de 50 de ani,nu pe cei peste 65,atunci să vedeți bataia pestelui,a chestorilor,comisarilor sefi...