Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Pe o șosea din România ne-am întâlnit într-o zi cu ursul. Oamenii îl hrăneau, iar a doua zi era tot acolo

În vârful munților, respirând aerul tare, privind norii, admirând peisajul, uiți de politicieni și de partidele lor, de CCR, de avocatul poporului și orice alte probleme personale care se evaporă în aburii ce se ridică dimineața de pe crestele montane.

Pandemia are și aspecte pozitive. Unul dintre ele este că pe munte nu mai sunt atât de mulți turiști. În fiecare an merg pe Transfăgărășan. Peisajul montan mă fascinează. Marea are frumusețea ei iar muntele are frumusețile lui. Anul acesta am fost pe Transfăgărășan la scurt timp după deschiderea drumului, la începutul lunii iulie. Am pornit din Râmnicu Vâlcea, am trecut prin Curtea de Argeș, prima capitală a Țării Românești și apoi am continuat contrar baladei pe Argeș în sus, însă tot pe un râu frumos. 

Prima oprire a fost la cetatea Poenari despre care legenda ne spune că a fost ridicată de Țepeș cu cei 800 de boieri trădători și familiile lor (cucoane, coconi și domnițe). Am realizat o filmare despre cetatea construită pe vârfurile muntelui, la 400 de m altitudine față de stradă și unde pentru a ajunge trebuie să urci 1480 de trepte. Puteți găsi pe YouTube filmul care conține câteva legende. Pe lângă cărarea ce duce în cetate s-a instalat un gard electric împotriva urșilor. Că sunt mulți aveam să o constat și eu.

Pe la noi, pe meleaguri mioritice, a te întâlni cu ursul nu mai e deloc ceva ieșit din comun. Dacă mergi pe munte, mai ales prin zonele circulate intens de turiști, ai toate șansele să-l vezi pe Moș Martin chiar dacă de obicei e într-o ipostază mai tânără și nu atât de mare cât ai crede înainte de a-l vedea. Iată cum l-am văzut eu anul acesta.

În drum spre Transfăgărășan, imediat ce am trecut de cetatea Poenari, într-o curbă, mașina din fața mea a oprit brusc. Nu vedeam ce se întâmplă. În fața ei erau alte 2 mașini oprite. Una a depășit, cealaltă a rămas pe loc. Avea număr de București. Îmi zic ”Ăștia sunt șoferi de oraș se opresc așa în drum”. Într-un final a plecat și a rămas doar mașina pe care o aveam inițial în față. Când m-am uitat în dreapta, dincolo de zidul de susținere, stătea un urs. Nu era prea mare. 

Se uita la noi. I se arunca mâncare, roșii cred. Il filmam pe geam. Nu avea nicio reacție, ca și cum i-am fi tovarăși de drum. Oricum era familiarizat cu ”animale” ca noi. Nu părea fioros ba chiar și-un câine ar fi mai înspăimântător. Cu toate acestea mă gândeam că în orice moment poate deveni agresiv așa că il filmam doar pe geam. Stăteam cu motorul pornit și cu mâna pe schimbător. ”Dacă mișcă spre noi accelerez la blană”, îmi spuneam, dar nu o face. 

La 3 metri de noi mănâncă ce i-au aruncat turiștii. Plecăm satisfăcuți că l-am văzut pe Moș Martin, care pare mai mult un puștiulică.

Mă gândesc că poate unii, văzându-l așa calm, coboară din mașină să-i facă poze de aproape. E o mare greșeală. Nu știi niciodată când un animal sălbatic o poate lua razna.

Ursul de la Areft

Am mers pe Transfăgărășan și a doua zi, la întorcere, în vârful muntelui, la Bâlea Lac, am primit semnale pe telefoane, prin Ro-alert, că în zona satului Areft a fost semnalizat un urs. Ne amuzăm. ”De-abia a doua zi l-au văzut și autoritățile”, zicem noi. La coborâre, la nici 10 metri de locul unde-l văzuserăm cu o zi în urmă, ne-am trezit cu el în mijlocul drumului. Cum a văzut mașina, cum a fugit pe zidul din stânga. Iar l-am filmat. De data asta era mai atent la noi. Din nou la nici 3 m de el am fost atent dacă face vreo mișcare să accelerez. Mă gândeam cât de repede se poate ridica geamul. Oare mai repede decât sare ursul de la 3 m ? Hmm, bine că n-am avut ocazia să probez. Nu a fost cazul pentru că sunt prevăzător deși văd la alții cum se dau jos din mașină pentru a face o poză cu el. Nu le înțeleg naivitatea care se poate sfârși foarte prost.

În călătoria noastră am oprit la Vidraru. Barajul construit între 1960-1965, așadar nu de Ceaușescu, cum greșit spun unii, este impresionant. Când te uiți spre lacul ce are o circumferință de aproape 30 de km peisajul este frumos. Lacul pare desprins din muntele care se oglindește în apă de-ți crează impresia că apa conține alte vârfuri montane. Însă când te uiți în partea opusă, să vezi cât de mare e barajul, te poate lua cu amețeală. Înălțimea lui e de 166 de metri.

Mai sus, pe lângă lacul Vidraru, ne-am oprit să facem poze. Era rândul meu să mă las fotografiat. Pe picior mă atinge ceva. Când mă uit călcasem pe un șarpe. Am tresărit ridicând piciorul cât târâtoarea să o întindă rapid. E clar că și el s-a speriat. Noroc că în ziua precedentă m-a ars soarele pe picioare și acum purtam pantaloni lungi. Dacă nu ar fi fost așa, aveam pantaloni scurți și sigur senzația era alta! Brrr ! Natura mereu surprinzătoare și atrăgătoare în același timp!

În drum spre Bâlea Lac am oprit să facem un grătar. Sunt locuri special amenajate pentru picnic. În anii precedenți niciodată nu am găsit loc acolo, în apropierea crestelor, venind dinspre Argeș, este mereu plin de turiști. Lângă râul ce curge tumultos, pe iarba verde, admirând albastrul cerului și albul imaculat al norilor, preparatele de pe grătar par și mai gustoase. Am încercat să intru în apa rece a râului și am simțit cum îngheț deși soarele mă ardea. Apa era extrem de rece, dar și plăcută. Am admirat și oile ce merg pe cărări abrupte de par capre negre.

După ce am mâncat am continuat spre Bâlea. Am oprit pentru poze la cele două cascade. Iar am remarcat că am putut opri lejer lângă ele. Erau doar câteva mașini parcate. În apropiere de tunelul ce face legătura dintre Argeș și Sibiu, am oprit din nou pentru a admira poenițele de bujor de munte. Floarea ce apare la începutul verii, pe crestele montane, este realmente superbă. Mirosul ei te îmbie să te așezi pe o stâncă, înconjurat de flori și să contempli liniștea specifică muntelui.

Popasul nostru prin zona Argeșului s-a terminat și am trecut prin tunelul ce nu pare refăcut de când a fost inaugurat, în partea cealaltă, în Ardeal. La Bâlea Lac, în fiecare an e plin de turiști. Acum nu mai era așa. Parcările amenajate acolo erau goale. Câteva zeci de mașini erau oprite pe lângă drum și Cabana Bâlea. Lacul e superb. Stai și te uiți la peștii care înnoată liniștiți în apa rece unde din când în când turiștii aruncă monezi confundând Bâlea Lac cu Fontana di trevi. Ce mă frapează pe mine de fiecare dată când merg pe munte sunt turiștii în papuci. Cum naibă să urci la peste 2000 de m în șlapi ? Poți aluneca oricând și-n bocanci de munte d-apoi în papuci.

De la Bâlea Lac, privind spre Ardeal, se poate admira drumul ce șerpuiește printre stânci. Cu adevărat îți taie respirația. Pe lângă lac, pe stânci, pe lângă drum se văd pâlcuri de zăpadă semn că iarna aici nu trece nici în iulie. Transfăgărășanul a fost construit între 1970-1974 și cum e făcut în perioada când România a fost condusă de Ceaușescu, mulți spun cu naivitate că : ”Ceaușescu l-a făcut”. Serios ? El cu mânuțele lui ? Dădea el la lopată ? Drumul și multe altele ridicate atunci au fost făcute cu mari eforturi de populație. La fel stau lucrurile și la Casa Poporului unde în timp ce se ridica această ”monstruozitate” poporul primea pâine pe cartelă și trecea prin lipsuri greu de crezut astăzi pentru cei care nu le-au prins.

Noi am coborât spre Cârțișoara unde se află casa memorială a lui badea Cârțan, românul pur de la sfârșitul sec. al XIX- lea care impresiona Roma unde a ajuns pe jos să admire coloana lui Traian. De pe Transfăgărășan se pot cumpăra diverse produse tradiționale precum: cașcaval de oaie, vacă sau bivoliță, cârnați și salam de toate felurile, șuncă, palincă, kurtoș, miere și multe altele. Dacă nu ați fost niciodată mergeți, se merită din plin !

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un text banal, cu idei putine, exprimate cu un vocabular limitat si incheiat apoteotic cu "se merita" !!
    Republica.... jenant !
    • Like 0


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult