Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Pentru că fetița ei refuza părțile violente din poveștile „clasice”, Cristina a început să-i inventeze întâmplări „altfel”. Azi, Andreea Esca, Pavel Bartoș, Amalia Enache sau Andreea Marin dau voce poveștilor Cristinei

Povestile Cristinei autografe

(Foto: Facebook/Poveștile Cristinei)

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Povestea captivantă a Norișorului roz, care în final își găsește menirea - să îi vegheze în fiecare noapte pe copii și să se asigure că ei visează frumos -, s-a născut într-o seară.

- Mami, mi-e frică. Mi-e frică să dorm în întuneric!, îi mărturisise Cristinei Donovici fetița ei.

Cristina Donovici, jurnalist, a început să născocească povești cu tâlc în urmă cu vreo patru ani, în drum spre grădiniță. Epuizase poveștile clasice, și nu numai. 

„Când era mai mică i-am citit bineînțeles toate poveștile clasice cu Scufița Roșie, Albă ca Zăpada, Capra cu Trei Iezi. Era foarte marcată, pentru că în fiecare poveste de genul acesta este, cum bine știm, o violență. Când ajungeam la o parte mai violentă, ea zicea «nu, nu mai vreau»”, spune Cristina Donovici. 

Am vorbit cu Cristina Donovici într-o dimineață. Tocmai semnase 300 din cele 2.000 de volume precomandate de cititori. Cele mai recente cărți, „O iarnă de povești” - care a fost pe primul loc în topul vânzărilor Editurii Curtea Veche, la Târgul de carte Gaudeamus din acest an - și „Țup, salvatoarea iernii” - care a ajuns pe locul al treilea în același clasament - trebuie să ajungă la copii înainte de sărbători.

„Ea îmi dădea comanda când o urcam în mașină: «Mami, vreau o poveste!». Și îmi zicea și cu ce personaje, de exemplu cu o căpșună, o girafă și cu o frunză. Și povestea trebuia să înceapă atunci și să se termine la ușa grădiniței. Atunci trebuia repede să inventez ceva care să fie și interesant, dar să aibă și o morală, să învețe ceva din poveste”, zâmbește autoarea.

Fiecare poveste este o mică lecție de viață

În crearea poveștilor Cristina se inspiră din micile probleme și temerile pe care le pot avea copiii - teama de întuneric, lipsa încrederii în sine, mâncarea nesănătoasă, obiceiurile nesănătoase, cum ar fi tableta - și pe care simte că le poate trata într-o poveste. Copilul poate să vadă că ele au rezolvare. Alte basme sunt despre cum să prețuim prietenia, cum să fim cinstiți cu noi înșine și cu alții.

„Am scris o poveste cu un ponei căruia îi era frică să sară peste obstacole, în timp ce toți ceilalți ponei aveau curaj să facă asta. Poneiul s-a dus să ceară ajutor de la un înțelept, care i-a zis că îi dă magia puterii. Atunci poneiul a reușit să sară, iar până la urmă și-a dat seama că magia puterii era în el, iar înțeleptul nu i-a făcut nicio magie, pur și simpu l-a făcut să creadă în el”, spune Cristina Donovici.

Apoi a așternut poveștile pe hârtie, pentru ca fetița ei să le aibă când va fi mai mare. Nu se gândea atunci că va publica o carte. Le-a scris pur și simplu și le dădea prietenelor care au copii. Alex Donovici, soțul Cristinei, a venit cu ideea să facă un site – povestilecristinei.ro - unde orice părinte să poată găsi și să citească gratuit captivantele povești. 

Andreea Esca, Amalia Enache, Pavel Bartoș, Liana Stanciu, Andreea Brașovean- între cei care dau voce poveștilor scrise de Cristina și Alex Donovici 

Următorul pas a fost să dea voce poveștilor. Andreea Esca, Amalia Enache, Teo Trandafir, Liana Stanciu, Andreea Marin, Pavel Bartoș sunt doar câțiva dintre povestitorii care pot fi ascultați pe site-ul unde se găsesc acum peste 30 de basme.

„Toți cei care ne-au ajutat în proiectul acesta, inclusiv ilustratorii, au făcut-o gratuit, au dat din timpul lor prețios pentru a ajuta niște copii. Noi am promis din prima clipă că nu vom pune reclamă pe site, nu ne vom folosi de asta ca să facem bani”, punctează autoarea.

Ulterior au fost contactați de Editura Curtea Veche, care le-a propus să publice o primă carte. Așa a apărut „O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse”.

Alex Donovici i s-a alăturat Cristinei și acum cei doi scriu povești la patru mâini. 

„Poveștile s-au născut datorită Cristinei. Dacă ea nu scria, eu nu aș fi început să scriu. Dar mi-a plâcut atât de mult ce face, încât am zis să vin și eu un pic în umbra ei”, adaugă Alex Donovici.

„Poveștile sunt lecțiile noastre pentru copilul nostru”

Poveștile scrise de Cristina și Alex Donovici se adresează copiilor cu vârste de până la opt ani. Sunt scrise într-un limbaj simplu, pentru a fi pe înțelesul celor mici.

„Pe fetița mea o captivează mult mai bine o poveste care e scrisă în limbajul apropiat limbajului ei. Eu folosesc un limbaj cât de simplu pot, nu utilizez arhaisme și încerc să fac câte o mică surpriză în fiecare poveste, o mică intrigă, ca povestea să fie și interesantă, pe lângă morala de la final”, punctează Cristina.

Poveștile sunt lecțiile noastre pentru copilul nostru, completează Alex Donovici, care consideră basmele o metodă neinvazivă de a le spune copiilor ceva, de a-i sfătui.

„Copiii învață foarte ușor din povești, mai ales dacă poveștile li se par interesante și sunt captivați de ele. Dacă pur și simplu părintele merge și îi zice copilului să faci aia și aia, copilul la un moment dat poate nu mai are chef să asculte. Copilul e foarte atent la mesajul unei povești, care merge cumva în subliminalul lui și îl ajută”, vede Alex Donovici rolul poveștilor create de ei.

Cum s-a născut Țup

Povestea personajului principal din „Tup. Imposibil e doar un cuvânt”, scrisă de Alex Donovici, este inspirată din viața unei adolescente. 

„Mă uitam la «Românii au talent» într-o seară la televizor și am văzut-o pe Lorelai Moșneguțu, o adolescentă care a câștigat ediția trecută, fetița născută fără mâini și cu picioarele mai scurte, abandonată la spital, la naștere. Și mă uitam cum a cântat din voce, dar s-a acompaniat cu degetele de la picioare. Mi-am zis că așa ceva e incredibil. Noi ne plângem de probleme minore, de te miri ce, iar fetița aceasta care a trecut prin ce a trecut, a reușit să obțină asemenea performanță, a reusit să meargă mai departe”, spune autorul cărții.

L-a impresionat faptul că tânăra a început să plângă de fericire și nici măcar nu a putut să își șteargă lacrimile, pentru că nu avea mâini.

„Și atunci mi-am dat seama că asta trebuie transformată cumva într-o poveste. Oamenii aceștia să nu mai fie priviți ca fiind altfel, pentru că sunt niște oameni ca noi, ca pricare altul. Iar copiii trebuie să accepte de foarte mici că suntem diferiți, dar fiecare dintre noi avem ceva care ne face să mergem mai departe, să reușim. Și că puterea stă de fapt în minte și în suflet. Ceea ce poti sau nu poți face nu e dictat de trup, ci de voință”, este convins Alex Donovici.

Așa a apărut prima poveste a lui Țup, o puiuță de ciorârlie, care a venit pe lume fără aripioare și cu piciorușele mai scurte, diferită față de ceilalți frați ai ei, șase în total.

Povestea ei a fermecat deja mii de copii.

Mama lui Țup a avut la un moment dat de ales între a reuși să îi crească pe cinci neastâmpărați, cei care se născuseră cu aripioare și cu piciorușe, sau a avea grijă de Țup, care se mișca mai greu, se descurca mai greu. Între cinci și unu, mama s-a văzut nevoită să aleagă cinci. A lăsat-o pe Țup în cuib cu speranța că cineva o va găsi și o va îngriji.Țup a fost găsită de o bufniță vegetariană, de care toată lumea se temea de altfel - Buhu Pădurii. Era un zvon în pădure că de fapt bufnița aceasta mănâncă pui. Dar ea era foarte bună, sufletistă și a adoptat-o pe Țup pe care a pregătit-o în așa fel încât să se descurce în pădure fără aripioare și cu piciorușele scurte. Un fel de mister Miyagi, din filmul Karate Kid. A reușit atât de bine să o ajute să se descurce, și-a dezvoltat în ea niște supercapacități - voință, încredere și altele - încât Țup a reușit în final să salveze pădurea.

„O iarnă de povești”, de Cristina Donovici și Alex Donovici și „Țup, salvatoarea iernii”, de Alex Donovici, au fost lansate oficial duminică, ocazie cu care a fost pusă în scenă o piesă de teatru pentru copii inspirată din povestea „Cadoul de Crăciun” scrisă de Cristina și jucată de trupa Teatropolis Junior. Banii donați - minim 10 lei/loc adulții, copiii gratis - de cei care și-au rezervat locurile la spectacolul de lansare  a celor două cărți au intrat în contul Asociației „Dăruiește Viață” care contruiește primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.

Articolul pe care l-ați citit face parte dintr-o campanie susținută de marca de cafea L'OR. Descoperă acum în magazine noile capsule de aluminiu L'OR, create special pentru a se potrivi aparatului tău Nespresso®.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Articolul putea să se numească și "Pentru că fetița ei refuza părțile violente din poveștile „clasice”, Cristina a început să-i inventeze o „altfel” de realitate".
    Să sperăm că fetița nu va sta prea mult în realitatea inventată, astfel încât să se poată adapta și la lumea în care va trebui să trăiască...
    • Like 1
  • Foarte drăguț, dar înfirător de nociv. Face parte din categoria "realitate filtrată". Majoritatea tinerilor de azi par atât de fericiți și minunați pe Facebook sau Instagram. Dar rata depresiilor și a sinuciderilor în rândul lor este nu doar alarmantă, ci fără precedent.
    • Like 2
  • povestile clasice, cu doza lor de "violenta", fac un lucru necesar; ii invata pe copii ca daca nu o asculta pe mama si ies de pe poteca, vor fi sanctionati; drastic; poate definitiv.
    Vrand sa indepartam frica din copilarie, o vom a duce in adolescenta sau tinerete.
    Iar rezultatul e nul sau contraproductiv.
    Va rog sa va amintiti de un print (si educatia lui) numit Gautama (Buda).....
    Este ridicol ca omenirea nu invata nimic din propriile greseli. Si le repeta in turma, la ordin...
    Dar au inceput (mai ales in Norvegia, Suedia, Canada, SUA,UK) sa intre in viata tinerele generatii, educate corect (politic). Cu ce rezultate? Aveti curaj sa scrieti despre asta?
    • Like 5
    • @ Munteanu Mongolul Mircea
      Copii au deja instincte de autoaparare native si recunosc mama ca fiind elementul de referinta pentru siguranta. Pe parcursul cresterii in primii ani de viata sunt o gramada de evenimente comune prin care se poate exemplifica importanta sfaturilor date de parinti si consecintele ignorarii lor. Povestile respective despre care vorbim sunt pentru copii care nu au capacitatea sa inteleaga la varsta lor violenta in cadrul societatii. Daca dumneata doresti sa instilezi sentimentul de FRICA este perfect te poftesc sa o faci cu copii dumneatale. Eu prefer sa il invati cu metode soft nu cu expunere la povesti si acte de violenta.
      • Like 2
    • @ CommonReader
      dragule, copiii mei sunt mari; si fara frica;
      inteleg faptu ca avem o divergenta de opinii;
      nimic deosebit, in ziua de azi; ba din toate timpurile;
      exista o metoda foarte simpla de a verifica cine are dreptate (daca nu vrei sa tii cont de exemplul istoric pe care ti l-am dat; sau nu stii ce s- a intimplat cu educatia tinarului print Gautama. -A avut socuri mult mai
      mari, decat daca i s -ar fi spus in copilarie adevarul despre viata.-);
      Analizati comportamentul tinerilor din tarile amintite. Ei deja sunt inaintea noastra si se vad primele rezultate.
      Va e jena?
      De ce sustineti o metoda cu rezultate catastrofale, in practica, la altii?
      Eu nu te poftesc sa faci experimente pe copiii dumnitale. Doar sa tii cont de experinetele trecutului si de experienta altora.
      Daca nu vrei... treaba ta. Dar sa nu te miri de ce vei creste la usa.
      • Like 5
    • @ CommonReader
      @CommonReader, aveți un like de la mine... din greșeală (iar platforma nu permite retragerea „votului”, altfel nu aș mai fi scris).
      Copiii recunosc mama ca element de referință pentru siguranță doar dacă aceasta a fost experiența lor, nu e ceva ce vine de la sine. Adică doar dacă mama - sau cine îngrijește copilul - a fost (este) cineva preponderent cald, calm, constant, previzibil, fără excese în manifestări.
      Poveștile „instilează frica” doar dacă sunt spuse (citite) cu sadism, cu dorința de a insufla frica. Aceeași poveste poate băga groaza în suflet, sau poate ajuta copilul să admită că există și să metabolizeze conflictele și violența inerente vieții... și să le facă față când le întâlnește. Negarea conflictelor și a violenței din relații nu a ajutat niciodată pe nimeni.
      • Like 4
  • regret si ma bucur sa citesc al treilea articol din Republica cu care nu sunt de acord. Sunt un norisor roz ? Pricep dorinta de a-i face sa inteleaga ca toti sunt unici ( pt ca fiecare se va simti la un moment dat norisor roz ), dar cred ca ei trebuie sa inteleaga ca unicitatea ii face identici, unicitatea e tocmai punctul comun. Oare e politically correct sa construim o premisa stramba - ca ceilalti norisori gri sunt rai si rad de cel roz ? Norisorii gri nu ar vrea si ei sa fie unici si speciali ? Sa fie roz ? Si daca s-ar putea transforma cu totii ca sa aduca vise frumoase copiilor si ar fi majoritatea roz ? Cel gri ar fi unic & special ? Unic si special nu inseamna neaparat bun. Hitler a fost unic si special.
    • Like 4
  • andrei andrei check icon
    Political correctness? Oare nu se ascunde realitatea? Violenta face parte din societate, un fulg de nea crescut fără violenta în viata va ajunge la maturitate fără o bază pe care noi o consideram inutilă, doar erau ca noi o avem si e prea greu de dedus. Astia nu sunt aceeași oameni care mi le dau apa de pa fântâna ca poate e contaminata si care nu îi lasă pe copii sa se joace si să cadă? Cum ar fi un copil care nu e lăsat să se joace de frica sa nu cada?
    • Like 6
  • Foarte frumos. Parintii cu simt critic au observat deja cat de deplasate sunt povestile clasice actuale, avem nevoie de resurse si proiecte de genul asta.
    • Like 1
    • @ CommonReader
      Exact aceleași povești care au inspirat generații întregi de oameni. Exact aia care au dus lumea asta mai departe. Corectitudinea asta politica deja naște reacții ciudate pe tot globul,la nivelul populației. Vezi SUA, vezi Franța. Oricum ar fi, prefer sa îmi învăț copilul despre realitate, cu metode soft, dar despre realitate, decât sa îl fac inadaptat! Norișorii, în general, fac și fulgere, aduc și grindină! Astea sunt la fel de reale. Lupii, săracii, vor manca iezii și dacă vreți voi sau nu! Drept pentru care... Mai mult decât sa va respect părerea nu pot sa fac altceva. Problema e ca stricați generații întregi limitându-se contactul cu realitatea!
      • Like 3


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult