Pentru mama mea

Foto: Robert Ghement/ EPA/ Profimedia

Eu pentru mama mea stau în casă oricât e nevoie. O lună, un an, și toată viața mea. Casa e cea mai frumoasă închisoare și nu mă plâng, dacă asta o ajută pe ea.

Nu îmi convine că nu mai merge economia, ca pierd bani pe zi ce trece, dar pentru mama pot să mănânc parizer toată viața de acum încolo.

Eu știu că nu toți adulții gândesc ca mine și că nu simt că le datorează totul părinților lor. Nu trebuie să mi-o spună, se vede din felul în care se strâmbă când se privesc în oglindă, după felul în care tratează oamenii, răutăcioși, invidioși, mincinoși, dar și după cum nu le ajunge niciodată nimic, nici afecțiunea celor din jur, nici banii, nici succesul. Poate că atunci când conta cel mai mult, părinții nu le-au arătat că îi iubesc orice ar spune, oricum ar arăta, orice ar face. Nu le-au demonstrat că sunt suficient de buni așa cum sunt ei. Eu sunt norocoasă, pe mine mama m-a făcut mereu să simt că pot face orice, că sunt talentată și bună, că orice persoană este norocoasă să mă cunoască. M-a învățat să spun adevărul, chiar și dacă spărgeam o veioză sau luam 3 la școală pentru suflat. Era important că spun ce s-a întâmplat, ce simt, ce vreau și ce gândesc, nu era niciodată greșit orice aș fi spus. Și m-a convins să învăț, să învăț mai mult și apoi să învăț iar. Poate de aceea și acum îmi propun să mai învăț o meserie și mai studiez o limbă străină.

Eu pentru mama mea care nu are voie să iasă din casă decât între 11 și 13, plătesc facturile online, am comandat cozonac și vopsea de ouă și i le-am lăsat pe preș. Îi duc orice, oricât e nevoie.

Mi-e greu să lucrez cu fetița mea energică acasă, dar acum recuperez toate nopțile și zilele când ea era bebeluș și mama mea, bunica ei, o legăna ca eu să dorm sau să pot merge la serviciu.

M-am plictisit de mâncarea gătită de mine, mai puțin gustoasă decât a mamei și fără amintiri speciale ascunse în gustul bun. Dar acum recuperez toate serile în care veneam obosită de la birou și găseam masa pusă și frigiderul plin cu bunătăți.

Fac 36 de ani peste două săptămâni și n-o să mă îmbrățișez cu mama de ziua mea, din păcate. Dar vorbesc la telefon cu ea în fiecare zi și râdem mult, ca atunci când eram adolescentă și îi spuneam des că e cea mai bună prietenă a mea. Se topea când auzea asta. Sper să se topească și acum, când citește asta. Ea este încă cea mai bună prietenă a mea și, pentru ea și toate mamele din lume care merită tot ce e mai bun, stau acasă.