Muzica clasică a ajuns în nouă locuri neconvenționale toamna asta. Pentru prima dată în România, turneul Classic Unlimited a făcut turul țării, de la Cluj la Timișoara, Iași, București, Alba, Bistrița. Mii de kilometri, sute de ore de pregătire, nouă concerte, peste o mie de oameni care au descoperit cum experiența lor se schimbă în funcție de locul unde are loc concertul. Iar locurile au fost diverse: am dus muzica clasică într-o fostă hală industrială, într-o berărie, o frumoasă librărie, o tipografie, un atelier de reparații auto, o cetate, o clădire de birouri, un magazin de biciclete din mall.
L-am întrebat pe pianistul Bogdan Vaida cum a fost pentru el experiența turneului, cum a simțit publicul și locurile atipice în care a cântat, dar și presiunea de a cânta în locuri neconvenționale.
Ai concertat toamna asta în nouă locuri diferite, neconvenționale pentru muzică clasică, dar obișnuite pentru viața noastră de zi cu zi: librării, ateliere de reparații, magazine, tipografii, cetăți, birouri. Noi, cei din public și din echipa de organizare, am simțit cum se schimbă experiența în funcție de locul unde ne aflăm. Cum a fost pentru ține, că artist, acest turneu și cum s-a schimbat modul în care ai trăit fiecare concert?
Pentru mine a fost foarte interesant să cânt în locuri neconvenționale. Bineînțeles că locurile au avut un rol important pentru felul în care m-am simțit la fiecare concert, pentru că am avut parte de culise foarte interesante.
Dar poate mai mult au contat pentru mine oamenii care își duc viață sau activitatea de zi cu zi acolo, ei fiind cei care au dat locurilor respective viață și culoare. Am avut parte în cadrul turneului de multe „gazde” foarte faine, care - cel puțin așa am simțit eu – au influențat atmosfera fiecărui concert în moduri diferite.
Pentru mine, că artist, această diversitate a fost unul din elementele cele mai interesante ale turneului.
Cum te-ai obișnuit cu locurile unde urmă să cânți? A fost greu, a fost ușor?
Asta ține, cu siguranță, și de exercițiu. Având în vedere că fac acest proiect deja de aproape doi ani în Germania, ar trebui să mă adaptez ușor. Cu toate astea, e foarte diferit de la un loc la altul. Acustica e întotdeauna o surpriză și fiecare loc își are particularitățile lui. Uneori îmi e ușor să mă adaptez, alteori mai greu. Senzația mea e că fiecare loc îmi da o lecție în ceea ce privește flexibilitatea, deschiderea. Mă învață să ascult și să simt felul în care muzică prinde viață. Iar lecțiile mai dificile sunt probabil și cele mai valoroase, la sfârșit.
Au fost locuri unde ai avut foarte puțin timp de repetiții sau de pregătire de la un concert la altul. Te-a încurcat asta într-un fel sau, din contră, făcea parte de concept?
Atunci când ai atâtea concerte în așa scurt timp, timpul de pregătire se micșorează inevitabil. De aceea, a fost foarte important pentru mine să mă pregătesc cât de bine pot înainte de începerea turneului. Iar echipa de organizatori și-a dat tot timpul silința să am cât mai mult timp posibil pentru repetiții și de odihnă. Au avut grijă de mine, iar asta mi-a ușurat mult pregătirea.
Mi-ai spus înainte de turneu că nu ai idee la ce să te aștepți de la acest proiect. Cum a ieșit, din punctul tău de vedere?
Pe scurt, foarte bine. Din foarte multe puncte de vedere a ieșit mult mai bine decât am crezut. Mai important pentru mine este că au fost 3 săptămâni foarte intense, cu o grămadă de exeperiente noi din care am foarte multe de învățat. Și asta a fost, să zic așa, ceea ce am așteptat cel mai tare de la acest proiect, din punctul meu de vedere. Îmi doresc mult să progresez că pianist, ca muzician și ca om și mi-e imposibil să-mi imaginez un „profesor” mai bun decât acest turneu.
Dacă ar fi să punctezi 3 lucruri care simți că au mers bine și 3 care te-au provocat la maximum în acest turneu care ar fi acestea?
Dacă mă gândesc la lucruri faine din proiect, îmi vine în minte o întreagă avalanșă. Dacă ar fi să menționez 3 dintre ele aș spune locațiile, publicul și echipa de organizatori. Iar dacă mă gândesc la provocări aș spune ... locațiile, publicul și organizatorii.
Locațiile au fost foarte faine și bine alese. Fiecare loc a avut ceva special, ceva nou, și m-am bucurat foarte tare că am putut să cânt în fiecare din aceste spații. Publicul a fost foarte receptiv și foarte divers. M-am bucurat mult să văd atâția tineri la concerte, dar și oameni mai în vârstă, artiști, oameni de tot felul, și muzicieni, și oameni mai puțin cunoscători ai muzicii clasice. Totodată, normal că locațiile și publicul au constituit o provocare – acustica, atmosfera - asta fiind natura proiectului. Apoi, echipa de organizatori a fost pentru mine, recunosc, la începutul proiectului, o provocare, și mi-am făcut griji de cum urmau să se deruleze lucrurile.
Nu am avut niciodată îndoieli în ce privește organizarea turneului, fiind vorba de profesioniști în meseria lor.
Însă mi-am făcut griji, gândindu-mă că ei se ocupă de obicei cu proiecte de dimensiuni mult mai mari și cu alte genuri de muzică. N-am știut cum vor primi muzica clasică, cum vor reacționa la concerte, mai ales că au ascultat, practic, același program, de 9 ori.
Cu atât mai mult m-am bucurat de entuziasmul lor. Normal, m-am bucurat de fiecare dată când cineva din public m-a felicitat sau a reacționat pozitiv la muzică. Dar ei, echipa organizatoare, a fost mereu alături de mine înainte, în timpul, după concerte. De aceea, reacția lor a fost cu atât mai importantă pentru mine. Și a fost una din cele mai faine experiențe pe care le-am avut în cadrul turneului, să văd cum le crește entuziasmul, cum Classic Unlimited devine tot mai personal și mai emoțional. M-am bucurat mult să am asemenea oameni de partea mea.
Tot turneul a fost și o dovadă, pentru mine, că ideea de la baza proiectului funcționează: contactul cu muzică clasică poate să schimbe percepția și felul în care oamenii gândesc despre ea. Acest lucru a fost pentru mine unul dintre cele mai frumoase aspecte ale proiectului, și, cu siguranță, mă motivează pentru proiectele urmatoare.
9 concerte în 22 de zile, multe drumuri cu mașina, câteva curse cu avionul, câteva mii de kilometri în total. La final ne-ai spus că ți-ai dori să nu se fi terminat așa de repede turneul. Ce a fost special la acest turneu?
Mie totul mi s-a părut special la Classic Unlimited. E adevărat că a fost obositor, dar m-am simțit foarte bine în turneu, înconjurat de oameni faini, în locuri noi, și, în special înconjurat de muzică. Au fost trei săptămâni în care am fost foarte fericit. Aș vrea să se continue la nesfârșit.
Cum ai simțit că au fost primite propunerile muzicale pe care le-ai inclus în program?
Am încercat să alcătuiesc un program cât mai divers, cu piese de caracter diferit, dar nu am încercat deloc să menajez publicul, așa că nu am ales un program cât mai ușor de digerat. Nu vreau să conving pe nimeni cu forța și nici să prezint muzica clasică dintr-un unghi cât mai favorabil, așa încât să aibă succes la public. Eu încerc doar să o prezint cât pot eu de bine, așa cum este ea. Acesta a fost principiul după care m-am ghidat când am ales repertoriul și așa voi face și mai departe.
Am remarcat că în multe locuri publicul rămânea la discuții cu ține, era curios și abia aștepta să te cunoască și dincolo de muzică. Cum ai simțit publicul? Ai simțit că e diferit publicul de la un oraș la altul?
Pentru mine, ca muzician, conceptul de „public” e destul de vag. Cred că muzica clasică se adresează fiecărui om, personal. Din această perspectiva publicul e de fiecare dată altfel, pentru că fiecare om e special, în felul lui. N-aș putea spune în ce măsură diferențele sunt între țări, orașe, locuri. Dar am vorbit cu mulți oameni din public, în cadrul proiectului și la mulți dintre ei am avut senzația că au ascultat, au simțit, au înțeles, s-au bucurat de muzică.
După concertul de la București, de la librăria Cărturești Carusel, ne-ai spus că ai crezut că nu mai e nimeni în sală.
Librăria din București e un loc foarte frumos. Pianul a fost așezat între scările care duceau la etaj, respectiv la subsolul librăriei. Deoarece librăria a rămas deschisă pe parcursul concertului, au trecut pe lângă mine mulți oameni care erau acolo că să cumpere ceva. Clar, este riscul pe care ți-l asumi, făcând un asemenea proiect, însă atunci când ești pe scenă și încerci să interpretezi o piesă muzicală, să creezi o anumită atmosferă, îți pui practic sufletul pe tavă, că să zic așa. Și e greu să nu te lași influențat de zumzetul de jur și de oamenii care trec, poate indiferenți, pe lângă ține. De aceea, mai ales în partea a doua a concertului, în timpul piesei „Tablouri dintr-o expoziție”, am încercat să mă concentrez doar asupra muzicii și la ceea ce făceam, fără să iau în seama oamenii care treceau. Și fiindcă au fost așa mulți participanți, când am terminat, am crezut că au plecat toți oamenii din librărie. A fost un moment de surpriză când am ridicat capul și am văzut oamenii care stăteau la primul etaj, pe scări, în jurul meu. Mulți dintre ei au venit apoi și au schimbat câteva cuvinte cu mine, m-au felicitat. În ochii multora se vedea că nu le fusese indiferentă muzica. A fost o lecție interesantă pentru mine.
În comunicatul final despre Classic Unlimited mi-ai dat un citat care mi-a plăcut așa de mult încât l-am transformat în titlu. Spuneai „A fost tot ce am sperat să fie și încă mult mai mult”. La ce te așteptai și în ce sens ți-au fost depășite așteptările?
Răspunsul la întrebare în ceea ce privește așteptările depinde foarte mult de momentul în care pui întrebarea. Înainte de proiect îmi doream să fie o experiență pozitivă în general și să învăț multe lucruri din ea. Bineînțeles că înainte de fiecare concert îmi doream să îmi iasă bine concertul, să fie pe placul oamenilor și așa mai departe. După concert, îmi doream ca și următorul să iasă la fel. Însă proiectul în ansamblul lui a fost mult mai mult decât atât. Acum, când mă gândesc cum a fost, mi se pare una din cele mai faine experiențe pe care le-am avut, în special cu muzica și cred că a schimbat multe lucruri în mine. A fost poezie, prietenie, vis, râsete, glume, muncă, pasiune, lecții, muzică. Am descoperit ce înseamnă acest proiect în timpul lui. Cum să te aștepți la ceva ce încă nu cunosti?
Ce ai într-o sală neconvențională și poate lipsește dintr-o sală de spectacol? Ca experiență muzicală.
Nu știu dacă ai ceva ce lipsește într-o sală de spectacole. După cum spuneam, pentru mine contează mai mult oamenii decât decorul. Teoretic, oamenii pot să vină și în sala de spectacole. Dar dacă nu vin, de ce să nu mergem noi în vizită? Oricum, proiectul Classic Unlimited nu își propune să excludă sălile de spectacol. De fapt, exact asta e ideea. Să nu excludem nici o locație unde muzica e binevenită.
Crezi că un astfel de concept ar prinde în orice oraș/țară sau ține de cultură, de nivelul de dezvoltare a unui loc?
Nu știu, dar nu cred că ține de oraș sau de țară, ci de oameni și de cât de deschiși și curioși sunt ei, în ce privește muzică clasică. De multe ori necunoscătorii sunt mai deschiși și reacționează mai sincer și mai puternic. Iar dacă nivelul de cultură și dezvoltare e mai redus, poate un proiect precum Classic Unlimited este exact ceea ce lipsește.
Îți place să combini artele în spectacolele tale, iar anul acesta am avut o combinație de muzică și arte vizuale la concertele din turneu. Ce pregătești pentru ediția viitoare Classic Unlimited?
Încă nu m-am hotărât. Oricum, cred că poezia va avea un loc important. Mă gândeam la Sonata „Dante” a compozitorului Franz Liszt. În rest, mai vedem.
Oricine poate propune locuri pentru viitoare concerte Classic Unlimited. E vreun loc anume în care ți-ai dori în mod special să concertezi?
Ar fi multe. Am să mă bucur de surpriză. Dar mi-ar plăcea să încercăm să ducem proiectul în locuri unde sunt oameni care își doresc un concert, dar nu au posibilitatea să meargă –mă gândesc la un spital, un cămin de vârstnici.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.