Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ÎCCJ a hotărât să-l achite pe Piedone în dosarul #Colectiv. Aceasta este, în opinia mea, o dovadă strigătoare la cer a incapacității societății noastre de a face dreptate.
Motivul? Nu este doar o problemă de alb sau negru. După cum menționau niște juriști competenți încă de la momentul condamnării, sentințele inițiale au fost, să spunem, sub optimale (Elenina Nicuț oferă o explicație mult mai profundă a modului și a motivului pentru care acestea au fost inadecvate).
Și asta pentru că, din momentul tragediei Colectiv și până acum, singurele presiuni aplicate au provenit din partea opiniei publice. Nu sunt convinsă că cineva a dorit cu adevărat să clarifice, în mod serios, cine este vinovat, care sunt soluțiile și reparațiile potrivite. Pare că toți cei care s-au mișcat, au făcut-o mai degrabă pentru a încerca să potolească revoltă provocată de încă un episod de impotență structurală.
În felul acesta, Colectiv a rămas o rană sângerândă în sufletul nostru colectiv.
În ultimii ani, justiția nu a fost atacată atât de deschis ca în 2017-2018, dar au început să apară toate restanțele legate de acel val, distrugerile pe care le-a provocat și toate deciziile și non-deciziile care au fost luate. Uneori, răul nu este provocat doar de acțiunile directe, ci și de inacțiune (a se vedea dosarele închise din cauza prescripției).
În tot acest timp, nimeni nu a organizat alegeri pentru funcția de primar în sectorul 5. Este ironic că scaunul lui Piedone a rămas gol, așteptându-l parcă. Cât timp va trece până la reinstalarea lui? Va fi la fel de pierdută prin birocrație și bucata asta?
Între timp, nu cred că sistemul sanitar s-a îmbunătățit semnificativ, nu știu dacă infecțiile nosocomiale continuă să fie o problemă și nu știu câți au mai rămas pe acolo, dornici să repare câțiva dintre monștrii care ni s-au arătat atunci.
Ce rămâne pentru omul de rând, pentru care Colectiv a fost o traumă colectivă? Probabil același gust amar pe care l-au simțit și alții înaintea noastră. Fără soluții. Fără dreptate. Fără speranță.
Nu cred că e chiar așa, dar poate e vremea să devenim mai cinici apropo de ce se poate face și cum în România. Nu știu cum, dar mă gândesc. Refuz să cred că atât se poate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
--Ce vor invata tinerii justitiari ? Ca se poate modifica Adevarul asa ,sa-l imbraci in hainele minciunii ?
---Asa ceva ,numai in Romania ,tara tuturor posibilitatilor este posibil !
Nu stiu cum intelege cineva ca seful unei institutii, mai ales un om politic - ales liber si fara pic de expertiza, poate certifica ceva prin semnatura.
Pentru mine STATUL STRAMB este acela care il pune pe primar ca prim responsabil pentru un incident / accident ce se intampla intr-o firma privata.
Evenimentul nu are sens sa il discutam, urmarile sunt cvazi tragice...dar speta, lantul de responsabili este foarte ciudat alcatuit la noi...pentru ca se termina sau incepe cu PRIMARUL.
Ce treaba avea primarul cu autorizatia de functionare, cu ISU, cu firma de organiza evenimente, cu artificiile...nu inteleg.
Este vestita vorba aia ..Semneaza ca primarul...pentru ca el e pus aiurea sa semneze ceva ce nu ar trebui sa semneze.
Specialistii primariei, oamenii care se angajeaza in administratie si sunt pregatiti pentru asta, ei trebuie sa raspunda. Ei semneaza si doar ei, ca au competente si certificari. De aia ii platim, sa faca lucrurile ca lumea, nu sa se ascunda dupa primar...
Primarul trebuie sa vina cu propuneri, cu initiative, sa duca in administratie agenda societatii.... sa vada ce merge prost in administratie si sa incerce sa aduca bunastare prin proiecte, investitii, politici publice... NU sa avizeze el PUZ ul sau sa semneze nu stiu ce autorizatie de constructie.... pentru ca isi asuma aiurea niste lucruri pentru care nu este pregatit ( am avut primari si doctori, si juristi, si carciumari, de tot felul...daca e pe placul oamenilor este ales)
Specialistul trebuie sa isi asume decizia administrativa, pentru ca el are calificare, are si dreptul de a refuza un serviciu public la fel cum are si dreptul de a il aproba (in cazul autorizatiei de functionare, ISU, etc)
Sincer, nu stiu pe ce motiv l-au pus la inchisoare pe Piedone, nu mi-a fost niciodata simpatic, dar cred ca puteau sa gaseasca alte subiecte mai interesante ...decat raspunderea primarului in cazul unui incendiu produs in localitate.
Jur ca daca as fi jurist, as citi cu mare interes decizia si motivarea instantei care l-a condamnat....intrucat asta care l-a eliberat a spus clar ca el nu a facut nimic, fapta nu exista, deci nici raspundere pentru ceva ce nu ai facut nu ai cum sa ai.
In rest...e bine ca ne plangem pe toate site urile de STATUL STRAMB si avem pareri despre dreptate, si ca vrem lumea la puscarie..cu orice motiv
dar asta inseamna alta meserie mai modest platita sau de loc
Nu cred ca pentru asta ne alegem primar al localitatii, ci pentru ca primarul sa urmeze agenda societatii..sa propuna si sa implementeze dezvoltare si civilizatie in oras / comuna.
Il vad ca semnatar, in cazul unor proiecte care ar fi legale de facut dar societatea le gaseste inoportune si semnatura lui sau mai bine zis LIPSA semnaturii sa blocheze un astfel de proiect.
Poate ca aici face sens, ca primarul sa poata bloca pe motiv de lipsa de oportunitate anumite proiecte.
In rest...nu are ce sa isi asume el raspunderea juridica prin semnatura. Nu este in fisa postului. E un ALES local, poate fi inginer sau zugrav ca meserie...nu trebuie sa stie nimic ca sa fie primar :)
Referitor la plata....no comment. Alt topic, alta data...
Mirarea mare a fost aceea ca Piedone a fost condamnat, si nu a reusit ani de zile sa se dovedeasca nevinovat.
Sa ne miram ca un primar e raspunzator de un incendiu din localitate !!!
Ai idee cate incidente se petrec zilnic in tara ? Cate incendii ? Cate vitime ?
Daca ar fi vina primarilor si a Presedintilor de consilii judetene, de ce nu ar fi si vina Presedintelui Tarii ? Doar ca primarul a dat o semnatura pe o hartie ?
Aici e greseala...ca e pus primarul sa semneze hartiile alea... autorizatii de constructie, avize de functionare...si nu are nici o pregatire nici sa valideze ca aparatul administrativ a propus bine nici sa contrazica....deci semneaza ca primarul...
De aceea am creat aceasta clasa speciala si platita special pana la adanci batraneti - ca saracii nu pot si ei sa isi faca si ei firme de consultanta ca alti vajnici angajati multifunctionali si profesionisti ai statului - ca sa imparta corect dreptatea, respectiv dreptatea lor.