Foto: Getty Images
Un copil mergea cu trenul în fiecare vară la bunici însoțit de părinți. Când a intrat la liceu le-a spus părinților că poate merge și singur. Părinții aveau ezitări, însă copilul era convins că vrea să facă această călătorie singur. Tatăl îl duce la gară, îl conduce la linia de tren și îi spune: „Drum bun! Dacă vei avea îndoieli sau probleme, deschide biletul acesta.”
Copilul se urcă în tren, găsește locul și se așază pentru experiența obișnuită și multă libertate. În sfârșit va face tot ceea ce își dorește. Încep să intre și alți călători în cabină. Se mută plase, se discută zgomotos, se renegociază scaunele și depozitarea bagajelor. N-are nicio dispoziție pentru muzică, filme sau conversații cu prieteni. Oameni intră și ies, se înghesuie pe banchetă și toată situația devine stresantă. Copilul își aduce aminte despre biletul primit de la tată. Îl deschide și citește: „Dacă ai nevoie, tata e în ultimul vagon.”
De multe ori trăim cu impresia că tot ceea ce ne lipsește este libertatea deciziei. Însă realitatea este că, măcar pentru început, avem nevoie de o plasă de siguranță. În cazul companiilor, pentru angajații care dovedesc potențial de leadership, au nevoie să ia decizii, în timp ce seniorii își asumă responsabilitatea de a gestiona consecințele.
Pare nedrept, însă întotdeauna datoria generației mai experimentate este de a plăti prețul ca următoarele să învețe să ia decizii. Oamenii evită să ia decizii pentru că se tem de consecințe: vor pierde statusul câștigat, respectul colegilor, încrederea șefilor, încasări pentru companie și lista continuă. Însă a nu lua decizii costă cel puțin la fel de mult cu a lua decizii greșite. Măcar dacă învață să ia decizii, sunt șanse ca în timp să învețe să facă alegeri din ce în ce mai bune. Dacă evită să ia decizii, nu există viitor.
Similar este și cazul specialiștilor - aceștia sunt cei care își asumă responsabilitatea consecințelor pentru cei care apelează la expertiza lor. Un evaluator bun face raportul de evaluare pentru a determina valoarea bunului asumându-și rezultatul obținut. Un avocat bun îți va spune care este opțiunea cea mai bună pentru situația legală pe care trebuie s-o rezolvi. Un medic îți va spune care este tratamentul sau intervenția de care ai nevoie ca să trăiești.
Medicii sunt cei ce știu, sau ar trebui să știe, că vaccinarea a fost dintotdeauna cea mai bună soluție împotriva virușilor. Cel puțin medicii buni care își cunosc meseria și cărora le pasă de viața pacienților. Un chirurg bun nu întreabă pacientul dacă să-l opereze sau nu, ci îi spune că operația x este cea mai bună soluție și specialistul își asumă gestionarea riscurilor operației. Cum ar fi dacă chirurgii ar opera doar cazurile medicale cu risc zero?
Întotdeauna există riscuri și consecințe. Cea mai bună decizie nu este perfectă și nici lipsită de probabilitatea unor efecte secundare. Cea mai bună decizie este decizia pe care o iei la timp. Este rolul seniorilor din companie sau specialiștilor să gestioneze riscurile. Și pentru a forma o noua generație de seniori, de profesioniști buni, de lideri autentici trebuie să-i încurajăm pe cei tineri sau necunoscători să ia decizii având încrederea că au o plasă de siguranță.
Prin urmare, începem prin transferarea deciziei. Abia apoi putem transfera și responsabilitatea gestionării consecințelor. Dacă nu respectăm această ordine riscăm să avem generații întregi care iau decizii doar pentru a se proteja pe sine în fața eventualelor riscuri personale. Și este probabil cea mai păguboasă strategie de a construi viitorul companiilor, comunităților și țării noastre.
Cred că una dintre explicațiile nivelului de vaccinare scăzut este și aceasta. Noi, pacienții, avem transferată asupra noastră și necesitatea de a lua decizia, cât și asumarea responsabilității. Dacă ar fi în sarcina noastră doar decizia… ne-ar fi mai simplu să acționăm. În acest caz autoritățile au rolul seniorilor din organizații care și-ar asuma responsabilitatea. Adică ar fi competenți, credibili și asumați. Ne-ar da siguranța de a lua o decizie știind că nu suntem pe cont propriu. Ne-ar lua măcar una dintre griji de pe cap. Realitatea ne arată că acești „seniori” în România nu există.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar da, un adevăr este aici: românul s-a obișnuit să ia medicul/statul decizia pentru el. Oricine altcineva decât el însuși. Datoria medicului e și aceea de a informa pacientul despre riscuri și avantaje iar pacientul consimte la terapie în cunoștință de cauză. Românul, prizonierul unui sistem medical ( dar și statal) paternalist, așteaptă mereu ca alții să ia decizii și să răspundă. Acum e o situație în care omul ar trebui să ia o decizie dar treaba nu mai e nici pe departe cum o știa așa că omului i se pare ba ca Farma nu-și asumă efectele adverse, ba că cineva trebuie să-i garanteze lui 100%. De fapt asta nu se întâmplă niciodată. Numai că omul vrea certitudini. Vrea un tătuc să-l ia de mână și la o adică să-l oblige ba și să-l bruftuluiască. Un doctor care îi zice poate " băi, nu te vaccinezi, la mine să nu mai vii" ( fără șoșocii organizați politic vaccinarea obligatorie a unor categorii profesionale și apoi extinsă imi pare acum psihologic posibilă cu o atitudine autoritară a statului, fix pe gustul românului). Însă nimic din toate astea. Situația asta nouă cere o atitudine perfect normală dar nouă pentru român, aceea de a hotărî pentru sine. Una NORMALĂ vs una vetustă. Iar omul presat cu ușa să ia o decizie preferă să nu ia nici una.
Cel mai probabil adevărul e undeva la mijloc.
Responsbilitatea celor care concep, validează, fabrică și recomandă vaccinuri, sub imperiul spectrului de a obține profit, de ce fel de repere își ancorează plasa de siguranță? Polemica pe care o propuneți este fundamentală și actuală, nu doar pentru că pe timp de pandemie în tările foarte vaccinate ( 70%-90%) bisericile sunt goale sau încuiate, ci pentru că tot aici bărbatul vrea statut de femeie, femeia vrea statut de bărbat, iar omul încă nu s-a hotărât dacă are sau nu sex.
Franța a introdus obligativitatea vaccinului și în 3 luni a rezolvat problema. Ce fel de plasă de siguranță justifică o atare decizie? Când numărul infestaților covid ai zilei este X, iar ai testațilorY, responsabilitatea celor care își fundamentează deciziile și pe aceste numere ce fel de repere are?
Reperele la care ne raportăm încrederea sunt fundamentale pentru că de ele ne ancorăm plasa de siguranță. Aceste repere nu sunt multe: părinți, frații, sinele nostru, societate, credința religioasă. Restul, sunt zgomote și teme false. Să avem grijă de reperele noastre!