Foto: Getty Images
Într-un articol precedent am vorbit despre diferența dintre un șef și un lider. Aceasta este determinată într-o măsură semnificativă de relația pe care o avem cu propriul nostru ego. Fie îi suntem captivi, fie reușim să ne eliberăm de povara acestuia.
Fred Kofman spune că egoul vrea la nesfârșit confirmare, recunoaștere și succes. Sub vraja sa, fiecare dintre noi tânjește să fie cel mai bun, cel mai inteligent, eroul. Egoul nostru își dorește ca alții să aibă nevoie de noi, să ne admire, să ne urmeze.
Problema este că nevoia insațiabilă de confirmare a egoului ne face uneori să îi doborâm pe ceilalți. Prea mulți lideri, de la cei din companii și până la cei din politică sau administrație, tânjesc după putere asupra oamenilor și a grupurilor, deoarece Ego le spune că sunt respectabili doar dacă sunt în vârf.
Ego este dinamizat de setea de succes și teama de eșec. Activează constant teama de eșec, pentru că frisonul succesului are viață scurtă, iar riscul eșecului este omniprezent. Ego este competitiv. Îi consideră pe colegi drept potențiale amenințări. Dacă ei apar într-o lumină mai bună, Ego se teme că pierde competiția comparației cu ei și automat statutul social câștigat.
Conducerea pe bază de Ego, adică preocuparea numai pentru sine însuși, nu lasă loc pentru nimic și nimeni altineva. Nici colegi, nici angajați, nici clienți. A nu conduce pe bază de Ego înseamnă să conștientizăm acest lucru și să facem eforturile necesare pentru transformare personală. Altfel Ego își va păstra controlul, pentru că are rădăcini extrem de adânci care ne pot ține prizionieri întreaga viață.
Se spune că egourile noastre învață lecțiile greșite în prima parte a vietii și trag concluzii care ne vor determina să ne punem singuri limite în viitor, ca adulți. Într-una dintre fabulele sale, Esop ilustrează acest lucru. Un măgar se plimba pe o cărare purtând în spate saci grei de sare și a căzut într-un râu. Sarea s-a dizolvat în apă și măgarul a ieșit din râu ușor ca o pană. Următoarea dată când a mers pe cărare măgarul a sărit în râu pentru a-și ușura povara. De această dată sacii erau plini cu bureți de mare și măgarul s-a înecat.
Așadar, trebuie să fim atenți la semnele care ne indică influența egoului și să luăm măsuri la timp pentru a ne putea elibera de efectele sale nocive. De exemplu, atunci când observăm că am devenit sarcastici, disprețuitori, condescendenți cu partenerii de discuție. Sau atunci când devenim exagerat de critici și tăioși la adresa colegilor.
Realitatea este că egoul găsește și amplifică defectele celorlalți, căutând să demonstreze că noi avem dreptate și ei greșesc. O astfel de situație ne transformă în oameni excesiv de competitivi, exigenți și manipulatori. Însă trebuie să înțelegem sursa acestor reacții - respectiv teama că nu suntem suficient de buni, că am putea fi respinși sau abandonați. Problema este că aceste frici nu ne mai permit să ne asumăm riscuri și a colabora cu ceilalți pentru a evolua și a crește. Rămânem blocați acolo unde suntem, izolați, devenind din ce în ce mai supărați pe progresul celor din jur.
Rațional vorbind, noi toți știm că atingerea unor obiective cu adevărat valoroase, evoluția personală sau construirea unor relații autentice sunt mult mai importante decât eventuale eșecuri de moment. Dacă lăsăm Ego să ne domine, ne vom limita acțiunile pentru o falsă protecție și pierzând șansa la a deveni mai buni și a realiza lucruri importante în viața noastră și a celor pe care îi conducem.
Sună complicat? Nu este, însă cere un angajament profund. Altfel spus, dacă vrei să alergi un maraton, trebuie mai întâi să vrei întreaga pregătire necesară pentru a putea fi în formă în ziua maratonului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.