Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

PNL și USR se pronunță pentru schimbarea legislației privind acțiunile la purtător, după ce un raport publicat de Rise Project arată că Dragnea este „deținătorul majoritar al acțiunilor la purtător de la Tel Drum SA"

Parlamentari ai PNL și USR au reacționat vineri pe Facebook după ce un raport publicat joi de Rise Project arată că președintele PSD Liviu Dragnea este „deținătorul majoritar al acțiunilor la purtător de la Tel Drum SA". 

Despre acțiunile la purtător nenominale a vorbit miercuri seara la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 sociologul Alin Teodorescu, care a spus că aceasta este una dintre explicațiile pentru averile mari ale unor politicieni.

„Vă anunț că lucrăm la un proiect de modificare a legii societăților comerciale pentru a asigura transparența acționariatului firmelor care au contracte pe bani publici. Cum ar putea fi identificat un eventual conflict de interese în cazul unei societăți cu acțiuni la purtător?”, a scris vineri pe Facebook președintele PNL, Ludovic Orban.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu scrie că USR va pleda pentru interzicerea accesului la proceduri de achiziții publice pentru societățile comerciale cu acțiuni la purtător nenominale.

„Considerăm că este momentul ca România să facă pași serioși către o transparență reală a acționariatului firmelor, prin eliminarea acțiunilor la purtător nenominale. Această formă de ascundere a beneficiarilor reali subminează și golește de conținut măsurile de promovare a integrității în sectorul public și în mediul de afaceri. Până la tranșarea legislativă a acestei probleme, USR va pleda pentru interzicerea accesului la proceduri de achiziții publice pentru societățile comerciale cu acțiuni la purtător nenominale”, a scris pe Facebook senatorul Vlad Alexandrescu.

Sociologul Alin Teodorescu a declarat miercuri seara, la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, că explicația pentru averile mari ale unor politicieni stă în legea privind acțiunile la purtător nenominale.

„(Politicienii) au participat la gestiunea fondurilor publice. În România în ultimii 30 de ani au fost aproape 1000 de miliarde de euro. Dacă 3% s-au furat, dar s-au furat, după primul raport SRI cel din '97 se furau 30%, dar hai să zicem că s-au furat 3% înseamnă 30 de miliarde de euro, pentru 500-600 de oameni care se aflau în funcții de conducere”, a spus Alin Teodorescu.

Întrebat de moderatori cum au fost ascunse aceste sume, sociologul Alin Teodorescu a explicat că este vorba de „un rând” în legea 15 și legea 30 din 1990 care permite deținerea de acțiuni la purtător nenominale.

„E o copie după o lege interbelică și care se poate modifica imediat, sunt 350 de firme cu acțiuni la purtător, între care si Teldrum, care nu are nici o legătura cu Dragnea. (...) Dacă se modifică legea, aceste firme ar trebui să-și dezvăluie proprietarul. Sunt 350 de firme în țară în această situație. Prin ele se scurge, după unele estimări, aproximativ 1% din bugetul anual”, a spus Alin Teodorescu.

Teodorescu a explicat că dacă vor fi modificate aceste legi din 1990, fie prin inițiativă guvernamentală, fie prin inițiativă parlamentară, atunci proprietarii acestor 350 de firme care rulează aproximativ 1% din bugetul României în fiecare an ar trebui să-și declare proprietatea și atunci ar putea fi cunoscuți.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dragii mei republicani,
    Le stim pe toate foarte bine, ca si cum se fura,ca suntem condusi de nulitati in marea lor majoritate si excroci, ca nu avem de niciunele nici someri ca cei mai productivi oameni, inclusiv crema intelectualitatii au plecat in strainatate, dar eu va spun ca pentru a fi valabila zicerea: "POPORUL ISI MERITA ALESII" este nevoie mai intai sa se introduca legea obligativitatii de a vota.Numai atunci putem sa spunem ca ne meritam soarta.
    • Like 0
  • Oral, partidele politice romanesti au o caracteristica comuna, sunt reactive.
    • Like 0
  • Inițiativă strălucită, deși mai mult decât tardivă... vom vedea dacă până la urmă se va şi pune în practică... căci politicienii noștri cunosc prea bine teoria pentru a ști că aplicarea ei nu prea le-ar conveni...
    • Like 4
  • Dee Dee check icon
    Vorbe de vacanță parlamentară. Vom face bine ca să nu fie rău, dar când ne întoarcem.
    • Like 2


Îți recomandăm

Adina Cuturela si fiul

Sunt mai puțin de două săptămâni până la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și, ca părinte, simți presiunea din aer. Creștem numărul orelor de meditații, calculăm note și medii, facem scenarii. Copiii învață până târziu și toți aleargă spre un finish line al cărui sens nu e întotdeauna clar pentru ei. foto: arhiva personala Adina Cuturela

Citește mai mult

Eugen Tomac

Vă propun să ne oprim puțin din toată nebunia care se desfășoară pe scena politică și să încercăm să ne imaginăm România în postura unui om capabil să-și sacrifice propria bunăstare de dragul unui frate aflat în nevoie. A unui om dispus să-și ardă propria mână, poate chiar și un picior, ca să-și scoată fratele din foc și să trăiască restul vieții cu cicatrici, dar cu satisfacția că a făcut o faptă bună și că, poate, generațiile viitoare vor trăi mai bine... împreună. foto: Profimedia

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Terminasem anul I de facultate când “poporul” ne-a trimis să construim, patriotic, Canalul Dunăre- Marea Neagră, toată vara anului 1979. În colonia unde ne duceam existenţa erau multe categorii de oameni; unii erau mai certăreţi şi aveau un “je ne sais quoi” împotriva studenţilor din aceeaşi tabără. Aşa că profesorul care ne însoţea avea, printre altele, misiunea de a aplana un conflict mocnit între “noi” şi “ei”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Campionatul Mondial 2026 / sursa foto: Profimedia

Cupa Mondială organizată în SUA, Canada și Mexic în câteva zile poate genera o activitate economică de peste 30 de miliarde de dolari, au estimat analiștii FIFA, care se bazează pe valul de turiști cu venituri ridicate. Totuși, în realitate, este posibil ca cifrele să zugrăvească un alt tip de tablou, având în vedere actuala situație economică. foto: Profimedia

Citește mai mult

Oana Gheorghiu / sursa foto: Facebook

Vice-premierul Oana Gheorghiu a postat un mesaj pe Facebook, un așa-numit „autodenunț”, după ce Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru judecători, a inclus-o într-un document, ca exemplu al modului în care „a fost construit discursul denigrator (n.a. la adresa instituției), de la cel mai înalt nivel politic al coaliţiei de guvernare”.

Citește mai mult