Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Politicienii, Google și Facebook - marile amenințări ale presei. Yoeri Albrecht, European Press Prize: „Jurnaliştii pot fi cumpăraţi sau împuşcaţi. Poţi manevra un ziar liber, dacă îi iei clienţii publicitari”

Yoeri Albrecht

Foto: YouTube

Ecranul uriaş, aflat deasupra scenei, este împărţit în două. În stânga, fotografia alb-negru a unui tânăr cu ochelari. Nu zâmbeşte, are o privire intransigentă şi hotărâtă. În dreapta, fotografia unei femei. Ea zâmbeşte discret, dar are aceeaşi privire hotărâtă şi curioasă. Martie 1990 – Februarie 2018 sub fotografia tânărului. August 1964 – Octombrie 2017 sub cea a femeii.

Jan Kuciak şi Daphne Caruana Galizia au fost doi jurnalişti de investigaţie. Galizia a fost ucisă în Malta anul trecut, iar Kuciak, împreună cu logodnica sa, Martina Kusnirova, acum câteva săptămâni în Slovacia. Se poate spune că aceşti oameni au fost asasinaţi în interes de serviciu. Serviciu al lor, interes al celor pe care îi investigau.

Aşa a început ceremonia European Press Prize 2018 care a avut loc pe data de 14 martie la Budapesta. Înainte de începerea ceremoniei, am discutat cu Yoeri Albrecht, membru fondator al European Press Prize, directorul teatrului De Baile din Amsterdam şi membru al Consiliului European pentru Relaţii Internaţionale.

De ce aţi ales Budapesta pentru European Press Prize anul acesta şi de ce acum?

Organizăm European Press Prize de şase ani şi de fiecare dată a fost într-un oraş european diferit. Anul acesta am ales Budapesta deoarece credem că, în mod special, în Ungaria, presa se află sub o presiune severă. Noi am fondat European Press Prize special pentru a arăta valoarea pe care o are jurnalismul de calitate într-o societate democratică. El nu înseamnă divertisment, este un ingredient absolut necesar al oricărei ţări democratice. Şi avem senzaţia că, atât în ceea ce priveşte piaţa, cât şi în ceea ce priveşte guvernul, presa de calitate din Ungaria este oprimată într-un mod groaznic.

În ce sens este exercitată această opresiune?

E destul de dificil să îţi câştigi venitul aici ca jurnalist, asta în ceea ce priveşte piaţa. Şi, desigur, în ceea ce priveşte guvernul, există atacuri grave ale guvernului Orban asupra organizaţiilor de presă care sunt sistematic falimentate. Este crucial să verifici puterea, pentru că ea va fi întotdeauna folosită în scopuri greşite de către oamenii aflaţi la putere. Singura modalitate prin care poţi să îi tragi la răspundere este presa liberă.

Vorbind despre putere, având în vedere climatul politic din Europa la ora actuală, sunteţi de părere că jurnaliştii ar trebui să devină şi activişti?

Nu, nu cred. Jurnaliştii trebuie să îşi facă meseria doar. Iar asta înseamnă că trebuie să publice ceea ce oamenii nu vor să fie publicat. Pentru că, aşa cum a spus George Orwell, dacă publici lucrurile pe care oamenii ăştia nu vor să le vadă publicate, restul care rămâne înseamnă PR. Pur simplu, să îi verifici pe cei aflaţi la putere, să îi tragi la răspundere, să scoţi la iveală practici ilegale - ăsta nu e activism, e doar meseria noastră. Iar oamenii spun, uneori, că avem nevoie de activişti în meseria noastră, dar nu e aşa. Avem nevoie doar de jurnalişti. Buni şi independenţi.

Ce credeţi că ameninţă jurnalismul la ora actuală în Europa?

Există multe capcane, desigur. Jurnaliştii pot fi cumpăraţi. Jurnaliştii pot fi împuşcaţi. Şi poţi manevra un ziar liber, astfel încât să îl scoţi din afacere, dacă îi iei clienţii publicitari.

Pe urmă, avem problema giganţilor internetului care acaparează tot advertisingul. Google şi Facebook fac miliarde, nu plătesc taxe şi, până acum ceva vreme, toţi aceşti bani din publicitate mergeau către presa liberă. Acum nu, iar asta e o problemă majoră. Dar, desigur, mai este o problemă – jurnaliştii de investigaţie sunt omorâţi adesea. Unul în Malta, altul în Slovacia, recent. Credeam că lucrurile astea se practică în societăţi dictatoriale din Orientul Mijlociu sau în Filipine, dar nu, au ajuns în Europa, acum, la acest moment. Iar asta e încă un semn că trebuie să protejăm jurnaliştii.

Şi cum putem să îi protejăm?

Statul ar trebui să facă asta. Sincer, este absolut strigător la cer că oamenii în poziţie de putere atacă jurnaliştii. Pentru că societatea nu se va dezvolta, nu se va schimba şi nu va fi liberă dacă nu există jurnalişti buni. Ca atare, faptul că oamenii de la putere, precum Viktor Orban, atacă presa, este de neacceptat. Ceea ce face el este să îşi distrugă ţara. Şi ce putem face noi, în schimb? Să alegem jurnalismul, să scriem articole bune, să investigăm. Iar prin European Press Prize găsim, în fiecare an, jurnalişti excelenţi şi le oferim premii. În acest fel sperăm că munca lor devine cunoscută, că inspiră oamenii, că îi face să citească articolele şi că acesta sunt traduse în limbi diferite.

Întorcându-ne la motivul pentru care suntem azi ştiu că sunteţi unul dintre membri fondatori şi voiam să vă întreb la ce v-aţi gândit acum şase ani când aţi început? Cum v-a venit ideea să organizaţi European Press Prize?

Eram la o conferinţă De Baile, în Amsterdam, despre viitorul jurnalismului când ne-am dat seama că jurnalismul devine din ce în ce mai puţin apreciat, atât din punctul de vedere al pieţei, cât şi din cel al politicienilor aflaţi la putere. Ne-am gândit ce putem face şi am zis că, cel puţin, putem să le oferim câtorva jurnalişti atenţia de care au nevoie. Pentru că, în mod special, jurnaliştii sunt pe cont propriu, trăiesc sub ameninţare, sunt abuzaţi în mod constant şi au nevoie de respect. Iar European Press Prize îi va ajuta în ceea ce fac şi, poate, vor fi puţin mai în siguranţă după ce primesc un premiu sau o nominalizare. E şi ăsta un aspect important.

Şi mai este un aspect. De ce credeţi că au americanii premiul Pulitzer? Şi de ce noi, în Europa, nu avem unul? Eu cred că societatea americană de succes a înţeles foarte bine, înainte de Trump, importanţa pe care o are jurnalismul liber şi de calitate. Şi cred că ăsta e unul dintre motivele pentru succesul societăţii americane – respectă jurnalismul bun. Pe când noi, în Europa, luăm unele lucruri ca atare, cum ar fi libertatea noastră. Avem senzaţia că libertăţile noastre sunt veşnice şi garantate, dar nu e aşa, trebuie să avem grijă de ele. Şi cred că avem nevoie de un premiu de presă europeană pentru asta.

O societate liberă şi democratică are patru coloane – alegeri libere, justiţie liberă, monopolul puterii armate exercitat de stat şi, bineînţeles, presa liberă. Iar aceste patru coloane sunt suficiente pentru o societate liberă şi democratică. Însă, dacă dărâmi o singură coloană, toată clădirea se va nărui. Dacă distrugi presa liberă, societatea se va nărui. Şi cred că suntem în punctul în care în unele ţări din Europa, presa liberă este aproape distrusă. Iar ăsta e un semnal extrem de negativ pentru viitorul acestor tari.

Credeţi că platformele independente de presă online ar putea schimba ceva? Ar putea reclădi acea coloană?

Ar putea, dar pentru asta ar trebui ca UE să dizolve puterea giganţilor internetului, astfel încât platformele independente să se poată susţine. Dar atât timp cât UE nu obligă aceste organizaţii uriaşe precum Google să plătească din banii pe care îi câştigă pe baza a ceea ce scrii tu pe internet, nu ai cum să trăieşti.

Aşadar credeţi că ar trebui să fie mai mult sprijin pentru presă venit din partea statului sau a UE?

Da, aşa cred. Dar, într-un final, nu cred că statul ar trebui să plătească pentru asta, ci publicul. Iar venitul din publicitate trebuie să se întoarcă în locul unde e făcut jurnalismul, nu în California unde au nişte calculatoare.

Dar există anumite platforme care pot fi citite doar dacă îţi faci un abonament. Cu toate astea, oamenii nu se înghesuie să îşi facă abonament, de ce credeţi că se întâmplă asta?

Pentru că jurnalismul a făcut o greşeală. Au dat totul gratis. Au început asta acum 15-20 de ani şi nu s-au mai oprit. Iar acum publicul crede că totul e gratis şi, bineînţeles, nu e adevărat, jurnalismul e o muncă extrem de intensă, de dificilă şi de periculoasă. Nu poate să fie gratis, iar dacă avem senzaţia că va fi întotdeauna gratis, ei bine, nu va fi. Se va opri, pur şi simplu. Iar când fântâna va seca, publicul nu va mai avea parte de presă şi, într-un final, libertatea lor va fi anihilată. Sunt, într-adevăr, vremuri extrem de dificile pentru presa liberă.

Şi un cerc vicios, totodată. Credeţi că există o ieşire din cercul ăsta?

Există câteva ieşiri. Cred că există fundaţii, din ce în ce mai mari, care îşi dau seama că trebuie să investească în presa de calitate. Şi mai cred că există o soluţie foarte simplă – să obligi Facebook şi Google să dea înapoi din veniturile publicitare către presă, aşa cum era odată. Iar UE ar putea face asta foarte uşor, pentru că există drepturi de copyright şi aşa mai departe. Nu pot să facă bani din publicitate fără să dea înapoi către presa liberă. Nu ar trebui să li se permită să facă asta. Ar putea, cu uşurinţă, demara o lege la Bruxelles în acest sens. Dar nu fac asta.

Pentru că nimeni nu vrea să se ia la trântă cu Google...

Nu, nimeni nu vrea. Poate Google e deja prea puternic. Iar ăsta e un gând înfricoşător. Dacă Google şi Facebook sunt deja prea mari ca Bruxelles să se ia la trântă cu ei, atunci s-ar putea să fie prea târziu.

Ca să încheiem într-o notă mai puţin pesimistă, aveţi un mesaj pentru presa din România?

Da, am. Trimiteţi materialele voastre excelente la European Press Prize anul următor. Există un juriu extraordinar şi noi citim materiale din toate limbile europene, deci nu ezitaţi şi trimiteţi-ne materialele.

***

După discuţia cu Yoeri Albrecht, au urmat altele cu cei prezenţi la eveniment. Jurnaliştii din Ungaria mi-au spus că trăiesc în permanenţă cu frică şi că Orban şi acoliţii săi, când nu ameninţă presa, o cumpăra. Oferă sume exorbitante patronilor de presă, iar, în ziua următoare tranzacţiei, ziarul este închis şi jurnaliştii concediaţi. Toţi vând, până la urmă. Mulţi pentru bani, iar cei puţini care nu vând pentru bani, vând din cauza ameninţărilor.

Un jurnalist din Bulgaria a venit cu zeci de cărticele printate şi ni le-a împărţit. Ne-a spus că e un studiu despre cum libertatea presei în Bulgaria e ciopârţită în fiecare zi şi ne-a rugat să citim.

Un alt jurnalist din Polonia ne-a descris, în cadrul unei conferinţe, cum a fost ridicat de Poliţie într-o încercare de intimidare venită din partea guvernului. Jurnalista din Turcia, l-a întrerupt, râzând.

„Iadul ăsta pe care îl descrii tu aici, pentru noi e Raiul. Pe noi nu ne ridică Poliţia să ne certe, ne închid şi ne închid şi familiile şi nu ştim când şi dacă vom fi eliberaţi.”

În timp ce discutam cu aceşti oameni care erau curioşi să afle cum stau lucrurile în România, mă gândeam că, deşi avem multe probleme, libertatea presei, sau mai bine spus, ameninţarea acestei libertăţi, nu este una dintre ele, nu la nivelul la care se întâmplă în Ungaria, Polonia, Slovacia, Turcia şi Bulgaria. Pe urmă am citit despre legea defăimării a lui Dragnea şi mi-am dat seama că acesta este începutul.

Există o distincţie între dreptul la liberă exprimare şi libertatea presei. Legea lui Dragnea vizează acest al doilea aspect. Nu vor fi ascultate telefoanele românilor ca aceştia să primească amenzi atunci când „defaimează” ţara. În schimb, orice comentariu public va putea fi pedepsit, iar presa este prima vizată de această lege. Dacă această lege va fi pusă în practică, se va putea ajunge până în punctul în care o investigaţie de presă referitoare la corupţia unor persoane aflate în funcţie de conducere devine echivalentă cu „defăimarea” ţării. Vrei să spui că ministrul X e corupt? Adică vrei să spui că România e condusă de oameni corupţi, aşadar, prin extensie, coruptă şi ea? Defăimare.

Îmi revin în minte cuvintele lui Yoeri Albrecht. Este, într-adevăr, inacceptabil când oamenii aflaţi în poziţie de conducere atacă jurnaliştii. O lege aberantă este începutul. Până unde se poate ajunge am văzut în Slovacia acum câteva săptămâni. Şi, cu toate că România a fost aproape mereu defazată în privinţa progresului, regresul a fost întotdeauna rapid. Or, la acest moment, Europa este în regres şi noi odată cu ea. Rapid şi sigur.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cât pe-aci să simpatizez cu punctul lor de vedere până să dea cu bâta în baltă ca de fapt ei vor bani de la Google.
    Oamenii ăștia din presa tradițională nu înteleg, sau se fac că nu înteleg, ca făra servicii gen Google, numărul lor de cititori ar scădea considerabil. O dată cu timpurile, se schimbă și tehnologia, așa că trebuie să îți adaptezi modelul de afacere (google "buggy whip")
    • Like 0
  • check icon
    Un nou articol excelent scris. Felicitari!
    Omenirea a trecut deseori prin momente de criza. Vor fi altele probabil mai rele decat ne putem imagina. Evolutia are un pret, unii il platesc cu propria libertate, cu viata lor sau a celor dragi. Se va gasi intotdeauna o solutie pentru orice criza, se vor gasi si platnici.
    • Like 0
  • În afară de vreo două-trei flori de colţ, ascunse printre crăpături de stâncă, în România nu mai există presă. Este doar o latrină plină cu politicieni şi aşa-zişi ziarişti. Nici nu mai este nevoie de opresiune din partea Puterii; o rezolvă cozile de topor. Trist, dar adevărat.
    • Like 3


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult