Incidentele din ultimele zile – mai cu seamă cel în urma căruia bărbatul împușcat de poliție a decedat, dar și cel din Bolintin Vale – au adus din nou în atenția presei și a opiniei publice modul în care Poliția Română înțelege să-și exercite atribuțiile privind prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și a liniștii publice. Dacă anterior am discutat despre faptul că, în contextul pandemiei, poliția folosește singurul „cartuș” din dotare (cele 200.000 de amenzi usturătoare și amenințarea cu aplicarea legii de fiecare dată când constată o abatere, adică toleranța zero) și că pentru obținerea conformării voluntare a populației ar fi nevoie de alte instrumente, care însă nu sunt apanajul forțelor de ordine, acum este timpul să discutăm la modul cel mai serios despre utilizarea forței sau a mijloacelor de constrângere de către forțele de ordine.
Utilizarea forței a fost mai clar reglementată destul de recent, prin Legea nr. 192/2019. Deși legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române (218/2002) specifica faptul că polițistul poate interveni în forță, reglementările erau destul de vag formulate. Odată cu legea din 2019, ar fi trebuit să devină mai clar modul în care polițistul poate aplica forța fizică, mijloacele de imobilizare și poate utiliza arme albe și de foc. Or, textul legii rămâne destul de vag în continuare, iar cei interesați trebuie să caute în expunerea de motive modul în care este gândită și argumentată utilizarea forței de către agenți.
Expunerea de motive introduce conceptul de continuum al utilizării forței sau piramida pericolului, introducând în legislația românească o practică folosită de către forțele de ordine din SUA încă de la începutul anilor 90. Continuum-ul ghidează agenții în utilizarea forței în situații care au potențialul de a deveni violente. Acesta (vezi imaginea de mai jos) descrie o serie de acțiuni ce escaladează în intensitate în raport cu rezistența opusă și cu circumstanțele și pe care agentul le poate întreprinde pentru a rezolva o situație.
Sursă: Expunere de motive L. 192/2009, pag. 42
Astfel, piramida trasează liniile pe care comportamentul suspectului trebuie să le depășească pentru ca agentul de poliție să utilizeze ”forța fizică în scopul înfrângerii rezistenței” persoanei care nu se supune solicitărilor legale. De asemenea, legea prevede că ”folosirea forței se face în mod gradual, după avertizarea verbală prealabilă asupra utilizării acestora și după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor”. Iar toate acestea trebuie aplicate în contextul unei situații dinamice care se schimbă rapid și cu potențial de periculozitate crescută pentru siguranța proprie a polițistului.
Spre deosebire de piramida pericolului prezentată în expunerea de motive, modele folosite de forțele de ordine din SUA (vezi exemplul de mai jos), precizează că aceleași comportamente vor fi utilizate în cazul de-escaladării situației, dar în sens invers. Asta înseamnă că polițistul trebuie să poată trece de la un nivel de folosire a forței la altul, nu numai în sensul escaladării forței utilizate, ci și în sensul de-escaladării acesteia.
Adică, nu numai că „...folosirea mijloacelor de constrângere nu trebuie să depășească, prin intensitate și durată, nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției” și „...încetează de îndată ce scopul intervenției a fost realizat” (L. 192/2019), dar comportamentul polițistului de-escaladează până la nivelul de bază.
Or, în filmarea (trunchiată) publicată în presă, nu vedem o de-escaladare, o încetare a folosirii forței odată ce scopul intervenției a fost realizat, presupunând că scopul intervenției a fost să restabilească ordinea și liniștea publică și aplicarea ordonanțelor militare. Vedem, în schimb, utilizarea de „bastoane și tonfe” cu un singur obiectiv: „provocarea unor suferințe fizice, altele decât cele inerente înfrângerii rezistenței fizice a persoanei” (L. 192/2019), în flagrantă contradicție cu cele stipulate în lege. Nu este clar, dacă persoana întinsă pe burtă în prezența a câtorva agenți bine echipați intenționa sau nu să „săvârșească acțiuni violente cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor” (L. 192/2019), dar este clar că nu avea posibilitatea să facă acest lucru. De asemenea, nu este clar dacă polițiștii prezenți – și care nu au intervenit în niciun fel pentru stoparea abuzului! – au fost antrenați în privința utilizării acestui continuum.
Putem desprinde însă câteva concluzii:
1. Încă o dată, suntem întârziați cu câteva decenii bune în adresarea unui subiect dificil, care inflamează spiritele și care, în pofida faptului că a fost studiat extensiv de peste 60 de ani, nu este încă bine înțeles. Aceste evenimente sunt relativ rare, dacă le comparăm cu numărul de interacțiuni între polițiști și cetățeni, polițiști și suspecți/infractori. Chiar și așa, ele pot fi devastatoare pentru relația poliție-cetățeni și pentru încrederea cetățenilor în forțele de ordine.
2. Legea în sine nu previne producerea unor astfel de evenimente și nu contribuie decisiv la standardizarea intervenției poliției.
3. Modul în care agentul percepe și judecă comportamentul celor cu care interacționează este ceea ce determină utilizarea forței și aplicarea continuumului. Și că aplicarea diferă în funcție de caracteristicile suspectului (etnie, gen, conduită), caracteristicile situației (prezența unei arme, opunerea rezistenței, prezența altor agenți) și caracteristicile agentului (gen, experiență, educație).
De asemenea, există o nevoie acută pentru o dezbatere amplă în societate cu privire la utilizarea forței și la abuzurile înregistrate în aplicarea amenzilor legate de starea de urgență. Dar dezbaterile și analizele nu trebuie să se rezume doar la acțiunile din timpul stării de urgență, ci trebuie să vizeze aspecte precum:
- rolul și misiunea poliției într-o democrație liberală europeană;
- modul de selecție, training și promovare ale polițiștilor;
- integritatea în rândul poliției;
- oportunitatea și necesitatea unui control civil/comunitar al activității poliției – altul decât cel (ne)exercitat de avocatul poporului;
- rolul și funcționarea Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), precum și modul de desemnare al reprezentaților comunității în cadrul acesteia;
- necesitatea creșterii transparenței în activitatea poliției (numărul de interacțiuni și rezultatele acestora, numărul de cazuri de abuz anchetate și rezultatul acestora, numărul și tipul de infracțiuni descoperite și soluționate/nesoluționate etc.;
- fenomenul de overpolicing al unor comunități marginalizate.
Este momentul ca noi (mediul academic, societatea civilă și cetățenii) să tragem o linie și să evaluăm mai atent acțiunile forțelor de ordine. Dacă legea tot prevede faptul că polițistul „efectuează, independent sau în cooperare, evaluări, studii și cercetări științifice pentru îmbunătățirea metodelor și mijloacelor folosite în activitatea de poliție” este timpul să solicităm ca poliția să pună la dispoziția TUTUROR date care permit astfel de analize. Este timpul să solicităm publicarea în mod ACCESIBIL și TRANSPARENT a datelor legate de interacțiunile cu cetățenii, de numărul și tipul de incidente și de locația acestora. Mai ales că divulgarea unor astfel de date nu are dezavantaje pentru activitatea poliției. Dimpotrivă, asigură o bază concretă pentru aceste dezbateri și crește gradul de încredere în rândul cetățenilor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dacă ni se aplica noua în schimb urlam cu drepturile omului.
Eu nu vreau o politie care se comporta ca niște interlopi nici măcar cu interlopii. De la "omenii legii" am așteptări mai mari. Iar o maimuță în uniforma care reprezinta "autoritatea statului" e mult mai periculoasa dpmdv decât o maimuță "pă persoana fizica".
Ah, vă durea la banană de ele atât timp cât măsurile vă complimentau frica, bașca mai și săreați pe mine când vă explicam că gândiți greșit?
Bine că înțelegeți măcar acum gravitatea, însă abia când am să văd acele râuri de articole am să-mi schimb puțin atitudinea față de presă.
Însă eu sunt doar publicul; eu doar am opinii - nu sunt formator de opinii - pe care le exprim atunci când am timp sau chef; eu am voie să ignor subiecte, oamenii din presă nu.
Nu președintele a suspendat drepturile omului ci starea de urgență care este la fel, cu ori fără președinte. El a explicat doar cum stă treaba.
Chiar că mare noroc! Psd stă acuma cu moțiunea pe vine, criticând ca un veritabil Gică contra. Acum ei pozează în fani ai relaxării (ce oricum va fi) intuind curentul de nemulțumire, de altfel firească. Clică detestabilă!
Dacă dumneata nu știi legislație, te poftesc să te abții.
Starea de urgență nu adoptă ea de capul ei acte normative iar un act normativ adoptat de autoritate a statului fără să aibă dreptul să o facă este un act normativ nul (parțial sau în tot).
Faptul că poporul a votat cu fundul ține de altă discuție și, dacă psd - potrivit ție - nu mai are ce căuta în Parlament (și îți dau perfectă dreptate), eu consider că nici pnl nu-și are locul acolo.
Dacă dreptul fiecăruia de a ieși din casă la 2 noaptea și de a-i da limbi în păsărică unei persoane aflate în capătul celălalt al orașului fără să-i explic unui milițian acest lucru ți se pare absurd, atunci îți amintesc de îngrădirea dreptului bătrânilor de a ieși pe afară atunci când doresc, de dreptul la educație, la viață privată (dacă nu știai și nu ai înțeles din acest articol, în acest moment miliția poate intra peste tine în casă - ziua, noaptea, FĂRĂ MANDAT - și te poate bate fără să pățească nimic din punct de vedere penal - adică fără să facă pârnaie), dreptul la exprimare (au fost închise site-uri; site-uri care susțineau niște aberații, însă orice părere este doar o aberație).
Dacă ție acest abuz - folosesc acest cuvânt, nu pentru faptul că România a încălcat regulile de derogare de la Convenție (ceea ce a făcut) ci pentru că poporului nu i-au fost explicate deloc măsurile și nu și-a dat acordul (prin intermediul acelui Parlament atât de hulit de dumneata) - ți se pare un lucru mărunt, înseamnă că între noi este un munte de educație și civilizație democratică pe care tu îl ai de parcurs ca să putem discuta în continuare.
În momentul în care acceptăm să ne fie restrânse drepturi de către voința discreționară a unei SINGURE persoane (aia e decretul prezidențial) se cheamă că trăim într-o dictatură, iar eu nu accept așa ceva.
Articolul ala 93 în care președintele "declara" starea de urgenta "în condițiile legii" e un bun exemplu.
PS
Parlamentul a aprobat starea de urgenta (si prelungirea ei, acum 2 sapt ) deci dpdv constituțional cel puțin e ok. Dacă a fost sau nu "in condițiile legii" ma depășește.
Acordul se dă prin intermediul unei hotărâri, ori nici decretul prezidențial, nici hotărârile Parlamentului nu au putere de lege, iar Constituția nu recunoaște altui act normativ puterea de a restrânge drepturile cetățenilor.
Am citit și sesizarea făcută de AP care are ca obiect un OUG, însă conflictul este după părerea mea unul direct, Președintele nesocotind prevederile constituționale cu bună știință (nu că ar fi fost pentru prima dată anul acesta...)
Da marog, asa e in politica, trebuie sa rationalizezi tot felul de teorii ciudate ca sa justifici ura/iubirea fata de diferite partide.
PS: Pana sa ma acuzi ca sunt PSD-ist sa stii ca as trimite toti politicienii la inchisoare pe viata fara remuscare. Absolut toti.
Acu' treij de ani mergea să îngrădești cum voiai drepturi, astăzi nu mai e așa ușor; ok, comiți abuzuri - așa cum a făcut pnl când era frate cu psd (ce, ai uitat de usl? păi îți amintesc eu, prietene) și așa cum face acum - însă ele vor fi respinse la un moment dat de popor, fie prin alegeri, fie prin revoluții.
Până la un nou moment în care poporul este chemat să-și aleagă reprezentanții, Parlamentul nu și-a pierdut legitimitatea din 2016 (dacă mă întrebi pe mine, niciun parlament de după 2007 nu a fost legitim, însă aceasta este o altă discuție); n-are relevanță că e plin de persoane care nu ne plac nouă, care au plătit partidele ca să ajungă pe liste, care au chiulit tot timpul etc, atât timp cât funcționează, Parlamentul României este organul reprezentativ suprem al poporului român și singurul în măsură să restrângă drepturi populației.
Pană la urma si plecat de la ora problems de fond (valabila) si ai ajuns la chichițe avocatesti complet irelevanta pana la urma.
Problema de fond este că Președintele - împreună cu „Guvernul său” (așa l-a definit dl I., așa îi spun și eu - hotărăsc restrângerea și suspendarea drepturilor cetățenilor, nu explică nimic poporului, nu explică nimic organismelor internaționale, comit un abuz de putere, adoptând prevederi care aveau voie să fie adoptate doar prin lege.
Iar prostimea acceptă acest abuz... pentru că nu-i făcut de psd, dom-le!
Însă dacă ar fi făcut-o prin nu știu ce hotărâre sau lege sau porunca divina în loc de decret ar fi fost ok? Corectitudinea măsurii dpdv al drepturilor funddamentale e data de respectarea procedurii?
Vă fixați numai pe România. O lume întreagă este acum sub dictatură. A nenorocitului de Covid (Suedia e altă mâncare de pește, are particularități care o fac greu comparabilă și cu țările vecine iar în nici un caz cu România iar măsurile lor, recunosc și ei cu jumătate de gură, n-au avut rezultatele scontate).
PS: starea de urgență ca și starea de război, are și alte chestii care încalcă inclusiv dreptul la proprietate: știați că pot fi rechiziționate locații, firme, fabrici, mașini? Scrie pe asigurarea dvs auto. Starea de urgență și decretele militare înseamnă limitarea drepturilor individuale, punerea societătii ca întreg in slujba apărării de dușmani, în cazul ăsta unul mic și rău.
MTS emite astăzi un ordin prin care grațiază toți violatorii. Crezi că acel ordin are vreo valoare juridică?
În România Președintele declară starea de urgență, Parlamentul decide dacă aprobă sau respinge decretul și, dacă îl aprobă, adoptă la rândul lui - doar dacă este cazul - o lege prin care restrânge sau suspendă drepturile cetățenilor (dacă le suspendă, anunță Consiliul Europei și oferă explicațiile cerute în Convenție); Constituția nu permite delegarea legislativă (în acest caz textul constituțional este limpede: „Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin LEGE” [53]).
Dacă nici Parlamentul nu mi-ar explica motivele restrângerii/suspendării drepturilor și ele nu au rezulta nici din dezbaterea parlamentară, aș zice la fel ca acum că legea este proastă, însă măsura ar avea legitimitatea dată de organul reprezentativ al poporului.
Ce să fac, dacă trăiesc în România?
PS-ul dumitale definește dictatura; în democrații lucrurile de care vorbești dumitale (doar parte din ele) se fac doar cu acordul populației, acord dat direct, prin referendum, sau prin intermediul Parlamentului.
Ți-am explicat cum e cu legea; dacă vrei să înțelegi, ai să fii puțin mai deștept, dacă nu, aranjează-ți genunchierele, pentru că poziția de sclav afectează calitatea oaselor.