(Foto Guliver/Getty Images)
Lumea pare că ignoră sau nu acordă suficientă atenție alegerii șefului Băncii Centrale Europene (BCE), concentrându-se pe cine conduce Comisia Europeană. Ceea ce nu e neapărat greșit, dar lasă în umbră una dintre instituțiile cheie ale Uniunii.
Christine Lagarde va deține cea mai importantă funcție din ecosistemul european ca șefă a BCE. Asta e un lucru care nu poate fi subliniat suficient de mult.
Europa, spre deosebire de SUA, a fost lovită de o serie de crize economice. Cea din 2009 fiind urmată de criza datoriilor suverane. Singura instituție echipată să facă ceva în acest sens a fost BCE. Mai întâi, cu niște decizii proaste ale lui Jean-Claude Trichet, apoi cu arsenalul scos de Mario Draghi: dobânzi zero chiar negative și QE (quantitative easing)-cumpărarea de obligațiuni, credite, datorii publice, private etc.
Asta a făcut ca efectele crizei să se reducă. BCE, fiind singura instituție în zona euro cu acest arsenal, se regăsește acum, când va începe mandatul lui Lagarde, cu un activ umflat cu toate creditele cumpărate și cu rata dobânzii atât de jos, încât nu mai poate fi folosită ca instrument expansiv de politică monetară. Îi rămâne însă încă un mecanism (Outright Monetary Transactions), care nu a fost încă pus în practică, dar care poate fi executat în caz de nevoie.
Iar asta în condițiile în care BCE e banca centrală a unei uniuni monetare, nu fiscale. Politicile fiscale ale statelor rămân nealiniate, nu există mecanism credibil de politică fiscală comună și în caz de o nouă criză, BCE va rămâne tot destul de izolată în fața oricărui tip de recesiune ce poate urma. Asta este diferența esențială față de Statele Unite, care reprezintă o federație în adevăratul sens al cuvântului, cu o politică fiscală comună, care poate fi folosită în tandem cu politica monetară.
În același timp, inflația rămâne foarte jos, mult sub target-ul de 2%, în ciuda politicilor expansioniste duse timp de opt ani. Există un risc real de deflație la care Lagarde trebuie să răspundă.
De ce este periculoasă deflația? (a se deosebi de desinflație, care înseamnă o încetinire a inflației; deflația este o scădere a prețurilor). Pentru că într-un context deflaționist, deciziile de investiție și consum sunt amânate, pentru că se așteaptă ca prețurile să scadă în continuare, ceea ce gripează creșterea economică.
Așa că, în spatele cortinei, postul de la BCE poate fi o pilulă otrăvită, atât pentru Lagarde, cât și pentru Uniune, care trebuie să navigheze apele tulburi ale unei coabitări forțate cu sentimentul izolaționist și naționalist întruchipat atât de Brexit, cât și de noii apostoli ai scepticismului italian și din Europa de Est. Avantajul lui Lagarde este că are mai mult fler politic decât predecesorul ei, lucru care o poate ajuta să formeze un consens atunci când e necesar și să forțeze o uniune bancară și un început de uniune fiscală.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
i-ar aparține. De fapt e invers, un înțelept aruncă piatra și o sută de profesori în economie explică cum se vor propaga undele 'pleoșcului' provocat de atingerea luciului de apă!