Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Poveste de supraviețuitor: „Fiicele mele, bărbatul meu, frații mei, nepoții și nepoatele mele, toți m-au susținut și m-au încurajat. Fără credință nu reușești nimic”

femeie - singura

În fiecare dimineață, Maria Botiș deschide chioșcul de reviste și ziare, unde, la 62 de ani, lucrează cu jumătate de normă. Cu masca pe față și dezinfectantul la îndemână, încearcă să își vadă de treburile ei ca înainte. Pentru cei mai mulți dintre oamenii din 2020, cuvântul „înainte” reprezintă limita normalității de până la începutul pandemiei, în martie. Pentru Maria Botiș, înainte se referă însă la un alt moment, la o bornă personală, dureroasă, de la care viața a început să curgă altfel.

S-a întâmplat în luna iulie, într-o zi în care se dădea cu una din cremele pe care le folosea pentru durerile de spate. Și-a atins din întâmplare clavicula și a simțit o umflătură, cam cât o boabă de strugure. Dacă la început nu simțea nicio durere, în doar o săptămână a început să aibă dureri până la cot. A ajuns mai întâi la spitalul din orașul ei, din Satu Mare, unde a trecut printr-o încercare nereușită de biopsie. Apoi, cu ajutorul fiicei ei și a mai multor oameni care i-au oferit sprijin, a mers la Cluj.

„Cuvântul ăsta m-a afectat întotdeauna când l-am auzit despre alții”

„Mi-au făcut biopsia cu laser, iar la o săptămână am primit rezultatul pe care nu voiam să îl aud. A fost ca un trăsnet. Și apoi, am ridicat capul și am zis: Ok, am pentru cine să lupt, am două fete, am o nepoțică, am un soț, am familie, am prieteni”, spune ea. Umflătura de la claviculă era urmarea unui cancer la plămâni, care se extinsese. „Niciodată nu mi-a plăcut cuvântul ăsta, cuvântul ăsta m-a afectat întotdeauna când l-am auzit despre alții”, își amintește Maria Botiș.

Pe parcursul discuției nu a rostit decât o singură dată denumirea diagnosticului. A vorbit mai puțin despre boală, și mai mult despre luptă, credință și grija cu care a fost înconjurată de cei dragi. „Fiicele mele, bărbatu-meu, frații mei, nepoții și nepoatele mele, toți m-au susținut și m-au încurajat. M-au încurajat foarte mulți medici, care mi-au spus că sunt puternică și că o să reușesc. Și am mers pe calea credinței, pentru că fără credință nu reușești nimic. Nu stau eu toată ziua în biserică, dar m-am născut cu o mare credință”, povestește Maria Botiș. Imediat după aflarea diagnosticului, fiica ei a trimis rezultatele analizelor la mai multe clinici din România și din străinătate, iar părerile au fost unanime, În cazul ei trebuia aplicată o schemă de tratament bazată pe imunoterapie și chimioterapie. A ales să o urmeze la Cluj, la o clinică privată, unde face ședințe de tratament o dată la trei săptămâni.

„Sunt cliente sau apropiate ale sufletului meu, care au trecut prin boală și au depășit-o. Au venit zilnic la mine și m-au îmbărbătat”

„Am făcut trei ședințe, iar la a patra, pentru că mi-au ieșit analizele foarte bine, mi-au scos deja chimioterapia și am rămas cu imunoterapia”, spune ea. De la aflarea diagnosticului, Maria Botiș a mers în fiecare zi la serviciu, cu excepția celor în care trebuie să fie la tratament și a două zile în care i-a fost rău. Simte nevoia să fie activă, chiar dacă în era Covid-19, acest lucru aduce riscuri suplimentare, pe care încearcă să le gestioneze cu mare atenție. Fiindcă unii nu poartă mască sau simt nevoia să își umezească degetul în gură pentru a număra banii sau pentru a răsfoi paginile unei cărți.

Însă faptul că merge la serviciu o face să se simtă utilă și o ține în legătură cu oamenii. „Sunt cliente sau apropiate ale sufletului meu, care au trecut prin boală și au depășit-o. Au venit zilnic la mine și atâta m-au îmbărbătat, încât am crezut pe moment că eu sunt ca ele și ele ca mine”, mărturisește. 

„Am un vibe bun. E un cuvânt pe care nu-l știam, dar l-am învățat de la fetele mele”

La rândul său, a încercat mereu să îi încurajeze pe ceilalți pacienți în timpul tratamentului. „Le spuneam trebuie să mergeți mai departe, trebuie să încercați să zâmbiți. Era doar ceva verbal, în sufletul meu doar eu știam ce simt. Dar am zis: lăsăm sufletul deoparte, că are cineva grijă de el, și mergem înainte pe cartea optimismului. Eu m-am dus tot timpul zâmbind. Am un vibe bun. E un cuvânt pe care nu-l știam, dar l-am învățat de la fetele mele, care mi-au spus: mama, tu ai un vibe foarte bun!”

În fiecare zi vorbește cu fiica ei cea mare din Spania și cu nepoțica ei în vârstă de șase ani și jumătate. Cu fiica sa cea mică vorbește mai des și cu ea merge la tratament la Cluj. „Fiica mea la 7 și jumătate dimineața, când nici nu apuc să îmi preiau marfa și să mi-o înregistrez, mă sună. Cum te simți, cum ai dormit? Acum a trebuit să trec pe la la lucru să vadă cum mă simt. Sunt bine monitorizată. Aia mare este în Spania și mă sună zilnic să vorbesc cu ea și cu nepoțica mea care este o minunăție dumnezeiască”, zâmbește ea.

Medicina a evoluat mult, iar modul în care se raportează medicii, asociațiile pacienților și bolnavii la afecțiunile oncologice aduc rezultate tot mai bune în tratarea și creșterea ratei de supraviețuire. Cadrele medicale atrag atenția că pacienții și rudele trebuie să se informeze din surse credibile, avizate.

„Suportul psihologic pentru pacientul oncologic trebuie să crească în România”

Medicul oncolog Andrei Ungureanu este cel care o tratează pe Maria Botiș și a văzut că susținerea celor apropiați este extrem de importantă pentru un pacient oncologic. „Doamna Botiș are o familie armonioasă, mă sună fiica ei mereu, sunt foarte activi. Este foarte importantă familia pentru suportul psihologic, pentru că pacientul oncologic trece printr-un diagnostic care îi pune suferința și perspectiva decesului în viitorul imediat. Suportul psihologic pentru pacientul oncologic trebuie să crească în România, pentru că cuvântul cancer în sine îți înmoaie genunchii”, spune medicul.

Dacă în trecut supraviețuirea medie a unui pacient cu cancer pulmonar metastatic, care făcea tratament, era de doar 10-12 luni, acum noile scheme, care includ imunoterapia, au dus la creșterea speranței de viață. „Există un medicament care îți permite să speri că supraviețuirea va fi de lungă durată. Asta nu înseamnă vindecarea de boală, pentru că pacientul nu scapă de cancer. Înseamnă cronicizarea ei”, explică medicul. Introdusă în urmă cu aproximativ 5 ani, imunoterapia antrenează corpul să lupte împotriva celulelor tumorii. În acest moment ea este accesibilă și pacienților români, medicamentele fiind aprobate și în țara noastră.

„Am ales să trăiesc prezentul”

În urmă cu mulți ani, tatăl Mariei Botiș, care locuia la țară, a murit de cancer pulmonar. Pe atunci însă, tratamentul nu era atât de avansat, iar ea simte că șansele pe care le are astăzi un pacient cu cancer bronhopulmonar sunt mai mari. „Nu am cuvinte de mulțumire pentru medici și asistente, pot să le mulțumesc doar cu sufletul, mă rog doar cu sufletul pentru sănătatea lor. Îmi dau curaj, îmi place că ei nu folosesc niciodată acel cuvânt, îți spun că ești un pacient cu boală cronică”, mărturisește Maria Botiș. În cele 5 luni de la primirea diagnosticului, a simțit durere și frică, dar a simțit și credință, dragostea celor dragi și puterea pe care ți-o dă o rețea de sprijin. Ce a ales din toate acestea? „Am ales să trăiesc prezentul”, spune ea. Atunci când vine la tratament zâmbește și vorbește cu medicii, asistentele și ceilalți pacienți.

Însă când ajunge pe pat, cu perfuzia, tace și privește pe fereastră sau aiurea.

„Atunci ai o gândire foarte vastă. Atunci te gândești la tot și la toate.”

Un diagnostic cu cancer pulmonar nu înseamnă sfârșitul. Știința și cercetarea au evoluat, au apărut tratamente inovatoare, care sunt aplicate de comisii multidisciplinare. Pe parcursul călătoriei, pacienții și familiile lor sunt susținute psihologic. Supraviețuitorii au un stil de viață activ, unii merg la serviciu, au grijă de nepoți, se joacă cu ei, merg în concedii și se plimbă în parc.

Proiect editorial realizat cu susținerea MSD România, Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și Fundației Renașterea.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Toata lumea crede ca la o NEVOIE poti fi ajutat. Poti fi ajutat doar de ceva REAL, CONCRET,nu fat- frumos sau ileana-cosanzeana.Eu cred (si multi altii) in OAMENI, in forta lor fizica si intelectuala.Alt ajutor, DE UNDE???
    • Like 2


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult