Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
La alegerile locale din București, în urmă cu 4 ani, prezența la vot a fost de 33,23%, au votat doar 595.822 cetățeni. Au urmat 4 ani superbi, în care Capitala României a înflorit, problema traficului a fost, în sfârșit, rezolvată, nu au fost probleme cu rețeaua de distribuție a apei calde. Nu au fost probleme, absolut deloc, cu încălzirea.
În sfârșit, București arată ca o capitală europeană, iar promisiunile din campania din 2016 au fost respectate.
Cu sârmele au fost niște probleme, dar nu cu calitatea vieții cetățenilor. Nu a contat că nu ai mers la vot, ai văzut? Aleșii tăi s-au ținut de cuvânt tocmai pentru că le pasă de tine și sunt oameni de onoare, care se țin de cuvânt. Cinste lor!
Da, București, această capitală care stă cu cinste lângă orașe precum Viena, Budapesta, Berlin, Roma, Paris sau Bruxelles.
Au urmat, apoi, alegerile din 11 decembrie 2016. Prezența la urne – 39,42%. Ce frumos era afară. Ce frumos a fost la munte, la mall, la mami, la buni sau la iubi. Ce frumos a fost la mare, era plină faleza de turiști târzii.
Oamenii nu au votat și bine au făcut, au câștigat de două ori. Pe de o parte s-au plimbat, pe de altă parte au câștigat dreptul la jogging și sărituri și scandări, imediat în 2017, în ianuarie. Și au demonstrat aproape trei ani de zile.
În 2016, am așteptat ca din partea partidelor să candideze Iisus, apostolii, eventual îngerașii. Uite că nu a candidat nici Iisus, nu au candidat nici apostolii săi, iar îngerașii s-au lăsat așteptați să vină. România a intrat în Dragnosferă.
Bun, cele de mai sus sunt un pamflet, evident. Și ați înțeles asta.
Dacă pentru unii, acel vot era unul pentru care nu doreau să se murdărească de tuș, pe finele lor degețele, pentru că, nu-i așa: „nu mă reprezintă nimeni” sau „votul meu nu contează”, pentru cei ce au luat puterea a contat.
A contat că ai stat acasă, că ai fost scârbit, că nu ai făcut o alegere. Da, candidații nu sunt mereu perfecți, dar nici noi nu suntem, însă fără a merge la vot vom ajunge să fim conduși de cei mai incapabili și incompetenți dintre ăia care ne put.
Dacă după lipsa de implicare și prezența extrem de scăzută, de la alegerile locale din 2016, din București, au urmat 4 ani, atât rușinoși, dar și dezastruoși pentru bucureșteni, după prezența slabă la urne, la alegerile parlamentare din decembrie 2016, au urmat 3 ani, în care am ajuns să ne punem problema dacă mai rămânem în Uniunea Europeană.
Acum putem face o schimbare. Și să nu ne așteptăm ca lucrurile să se schimbe peste noapte. Edilii de succes ai acestei țări nu au rezolvat problemele orașelor pe care le conduc într-un singur mandat, însă au dat o direcție corectă acelor orașe. Nu mai menționez acele orașe, cert este că București nu se află printre ele.
30 de minute, atât îți ia să votezi. Ultima dată nu ai făcut-o, te-ai p…t în el de vot, ai făcut asta și a mirosit 4 ani. Încă miroase. Acum ce vei face?
Articol preluat de pe site-ul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Iar din prisma acestui lucru niciun candidat nu merita votul.
N.Dan vine cu aceeasi poveste de peste 8 ani, absolut niciun plan coerent in afara de a le da in cap smecherilor de la imobiliare. Tzatza Firea atat o duce capul, atat face. Cat despre restul nici nu are rost sa mai vorbim.
"au urmat 4 ani, atât rușinoși, dar și dezastruoși pentru bucureșteni, după prezența slabă la urne, la alegerile parlamentare din decembrie 2016, au urmat 3 ani, în care am ajuns să ne punem problema dacă mai rămânem în Uniunea Europeană."
In ce constau cei 4 ani "dezastuosi" pentru Bucuresti? Rog raspuns concret. Si nu cel "furat" din mainstream media ca sunt 4 blocuri fara apa calda.
Cand ne-am pus porblema daca iesim din UE? Dati macar un exemplu, o pozitie publica a unui oficial in directia asta
Eu inteleg ca PSD-ul este cel mai rau. Da, sunt de acord, am calculat eu singur.. Dar nu pot anchieasa la genul asta de opinii partinice, fara argumente, fara nimic tangibil, povesti scrise pe legende lansate de maintream media. Ma simt prost ca voi vota un partid care este implict sustinut de genul asta de "articol"
Vă salut, stimate domn. Comentariile dumneavoastră sunt mereu binevenite și aduc valoare discuției. Le apreciez sincer.
Vă invit să scrieți un material despre impactul asupra bugetului, in cazul majorării cu 40% a punctului de pensie. Veți ajunge la un efort bugetar de aproximativ 23 de miliarde de euro, adică peste 10% din PIB. Dar sunt convins că puteți formula un punct de vedere valoros.
Ca surse de inspirație va recomand concluziile Consiliului Fiscal sau cele ale BNR. Este un punct de plecare, sunt convins că veți găsi surse și mai valoroase.
Dar cel mai corect ar fi sa prezentați un material pe această temă.
In legătură cu celelalte afirmații, vă invit sa mergeți la vot. Sunt convins că doriți să fiți parte a unui efort pozitiv.
Impactul acestei legi este in jur de 2% din PIB. Cred ca in orice curs de formare profesionala in domeniul financiar inveti ce inseamna "relevanta". Relevant in legea asta este ca mareste pensiile de la 14% la 40%. Asta este impactul, sorry. Si este cam 2% din PIB. Impactul legii in mod elementar logic nu are cum fi de 10% din PIB, inainte de asta pensiile reprezentau ~8%