Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„Treci de râs și plâns și te apucă jena”. O mamă împingând un cărucior în acest oraș care nu există

mama cu copil in Piata Romana

Foto: Roxana Gamarț

În urmă cu șapte săptămâni, am născut-o pe Rada. Mă gândesc de mult la etica acestui gest – acela de a aduce pe lume un copil și de a nu face toate eforturile posibile să schimbi în mai bine această lume în care l-ai adus.

Trăiesc în București, alături de familia și prietenii mei. O parte dintre ei au plecat deja – pe termen nedeterminat sau pentru totdeauna. O parte au rămas aici și împreună cu ei străbat anotimpurile Bucureștiului, care măsoară și anotimpurile vieților noastre. De cinci ani locuim în centrul orașului, unde închiriem un apartament în care ne simțim acasă. 

M-a izbit de-a lungul acestor ani în care am parcurs zi de zi aceleași trasee – prin Piața Amzei, unde se desfășoară mare parte din timpul nostru, Piața Romană pe care o străbatem în fiecare dimineață, când ducem copiii la școală, printre lespezile desprinse din trotuarele deteriorate până în punctul în care treci de râs și plâns și te apucă jena – și față de tine, și față de copii, pe Bulevardul Magheru străjuit de lanțul lui de clădiri cariate de nepăsare și până la Universitate. M-a izbit, spuneam, degradarea treptată a orașului, amprenta de paragină și disperare ce s-a așternut din ce în ce mai apăsat pe acest perimetru pe care pașii noștri l-au străbătut zilnic în ultimii cinci ani. 

De câteva ori, ne-am hotărât să plecăm din țară. De fiecare dată ne-am răzgândit, pentru că ne e greu să ne desprindem de „acasă”, de prietenii pe care îi iubim și-i respectăm. Ne-am răzgândit având speranța că vom putea schimba ceva, pentru că în cele din urmă e simplu, de fapt. Trebuie doar să faci alegerile corecte, acele alegeri care nu ne vor face în continuare martorii rușinați ai deteriorării treptate a lumii noastre și a copiilor noștri. Mâine merg să votez. Să fac o alegere. Pentru timpul meu. Și pentru toate motivele care m-au făcut să rămân.


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Da, orasul e in paragina.... datorita multiplilor edili incompetenti, atenti doar la buzunarul lor, la relatiile lor (carora sa le dea un scaun cat mai caldicel pe la primarii...), nepasatori in fata orasului care cade in ruina incet dar sigur. Poluare, abandon, delasare, nepasare.... si vorbesc si de nepasarea oamenilor, de la cei care nu vor sa iasa la vot pana la cei care arunca chistoace de tigari pe strazi..... Micul Paris a devenit micul paria - murdar, poluat, uitat de autoritati, batjocorit de proprii cetateni in goana lor dupa inavutire (ciudat, mult mai putini alearga dupa educatie.....). Trist.....
    • Like 0
  • sa punctam ca bicicletele si trotinetele mai incap pe trotoare dar cu caruciorul, e musai, pe carosabil si asta nu tine de primarie ci de bun simtul celor care parcheaza ....pe trotoare
    exista , in alte locuri, regula sa lase un spatiu pt carucioarele de copii!
    dar ca si la portul mastii, exista curente si contra-curente
    (si la scuipatul cojilor de seminte, in tramvai sau chiar si pe strada)
    • Like 0
  • Va e greu sa va desprindeti de acasa si de prieteni? Abia ati devenit parinti, o sa va spun un secret - nu prietenii va educa fiul / fiica, nu ei il trateaza in spitale, nu ei sunt aia care va vor pune copilul sa se cocoseze la un ghiseu ca la 1800, nu ei ar trebui sa decida pentru lumea in care va cresteti copilul. Sunt convins ca prietenii aia pentru care nu puteti parasi tara sunt perfect civilizati si nu arunca gunoi pe fereastra, recicleaza etc., dar ghici ce? Nu ei sunt majoritatea. Cu cat intelegeti asta mai repede, cu atat mai fericit si mai liber va fi copilul vostru. Altfel, il condamnati la Sadoveanu, la ore intregi de chin ca sa memoreze niste cacaturi inutile, la relatia cu ”doamna”, careia va trebui sa ii faceti cadouri, la alergatura de la un spital la altul pentru o banala infectie si etc. Ma revolta stilul asta de argumentare. ”Acasa” si prietenii... Sa va fereasca Dumnezeu sa aveti nevoie de prietenii pentru care sacrificati fericirea copilului.
    • Like 1
  • SI orasul de unde ati venit cum arata? De ce n-ati ramas acolo si sa incercati sa schimbati ceva?
    • Like 0
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro