Povestea șoferilor care atârnă pe lângă instituțiile publice sau cum își apără „românii simpli” dreptul de a frauda

Suntem toți de acord că Executivul de la București trebuie să restructureze cheltuielile publice - sunt nenumărate locuri unde lucrurile au fost scăpate de sub control.

M-am întrebat ani la rând, trecând pe lângă instituțiile publice (în special una din zona Piața Muncii) de ce sunt atât de mulți domni care atârnă pe lângă mașinile parcate și trotuare, în fața sediilor, omorându-și timpul, povestind, bând cafea infectă la pahare din plastic din automatele de cafea (nu știu dacă acestea mai există acum, am văzut tot mai rar), vorbind la telefon vrute și nevrute, răcorindu-se la aerul condiționat sau încălzindu-se cu motorul pornit în diminețile reci, mergând pe la magazinele din zonă ca să cumpere ceva lui șefu' sau șefa. Vedeam portbagajele acestor mașini la Știrile ProTv, umplându-se cu miei, ouă și cozonaci de Paști, cu brazi și diverse atenții de Crăciun (când începea forfota „protocoalelor”).

Poate nu ar fi o idee rea ca guvernanții să facă o platformă de genul Uber sau Bolt, unde să fie înscriși toți șoferii, dar și toți angajații care au dreptul de a fi transportați în interes de serviciu. Comenzile s-ar plasa în aplicație, șoferul care ar fi liber ar prelua comanda, indiferent că e angajat la Ministerul Mediului, iar cursa pe care trebuie să o facă e de la Parlament la aeroportul Otopeni. Însă când îmi amintesc toate încercările statului de a digitaliza și construi infrastructură digitală (în ciuda numărului mare de IT-iști)... mă răzgândesc. Îmi vine în minte bugetul de 1 milion de euro pe care dorea fostul primar Oprescu să-l cheltuiască pentru website-ul primăriei capitalei (azi liniștit într-o vacanță interminabilă prin Grecia).

Am scris în ultimele săptămâni mai multe texte despre evaziunea „mică” răspândită la scară largă, pe care autoritățile se fac că nu o văd, pe care cetățenii o tolerează și o apără (instalatori care încasează la negru, manichiuriste care nu dau bon, croitorese care nu au niciun venit, muncitori cu ziua care-și spun „zilieri” dar reușesc să adune sume impresionante de care nu știe nimeni). Am fost bombardat de sute de reacții virulente - „De ce să plătească? Ce-ți dă statul de banii ăia?”, „Băi, deșteptule, ai găsit sursa găurii de la buget, săracii oameni care muncesc cu ziua”, „Ăsta e plătit să facă propagandă, să plătească ăia mici”.

Enorm de mulți români își apără dreptul de a frauda sau pactizează cu cei care fraudează, chiar dacă îi impactează și pe ei. 

Frauda a devenit un sport național, o activitate/ un scop în viață, o practică aproape generalizată în nenumărate domenii.

- Medicul își apără dreptul de a chiuli de la stat ca să presteze la privat în orele pentru care e deja plătit (ministerul promite să schimbe asta). Alții își rezervă dreptul de a muta pacientul venit la stat pentru o investigație la privat, acolo unde el câștigă suplimentar;

- Profesorul își apără dreptul de a face meditații (chiar și cu elevii de la clasă, lipsit de etică), fără să declare veniturile și fără să achite taxele aferente. 

- Învățători și directori de școli primare din toată țara își apără dreptul de a avea afterscool-uri unde îi presează pe părinți să-și aducă copiii din clasă (sub pretextul că fac temele acolo și ore remediale). Acesta e un fenomen care a luat o amploare ieșită din comun, ar trebui investigată și pusă în cadrul legal și etic;

- Milioane de români au fost în stare să-și scoată certificate de handicap ca să iasă mai devreme la pensie în mod fraudulos sau să beneficieze de indemnizațiile conform legii (suntem statul cu cele mai mari cifre aici, evident, cu sprijinul cadrelor medicale);

- Sute de mii de elevi și profesori nu au avut nicio problemă cu „bursele de merit” ani la rând, ducând în derizoriu ideea de „merit” și meritocrație. Aici e importantă o precizare- poate nu ar fi trebuit tăiate, ci rebotezate ca etichetă „burse de reziliență” sau „burse de mers la școală”- ar fi fost mai cinstit;

- Sute, poate chiar mii de inși și individe și-au făcut mastere și doctorate plagiate, neavând nicio problemă să încaseze sporul salarial aferent;

- Mii, poate chiar zeci de mii de șoferi nu au avut nicio problemă să dea șpagă pentru a trece examenele pentru permisul de șofer- au fost nenumărate cazuri de corupție dezvăluite, iar indivizii aceia sunt pe șosele, adevărate bombe cu efect întârziat;

- Sute, mii de firme, companii mici, mari, persoane fizice nu au avut nicio problemă să facă evaziune, să nu achite taxe să nu le declare sau să declare dar să nu achite (anul trecut Guvernul a dat o amnistie care i-a salvat pe mulți);

- Mii de funcționari nu au avut nicio problemă să încaseze sporul pentru fonduri UE, deși nu au lucrat pentru atragerea de bani de la Bruxelles;

- Zeci, poate chiar sute de mii de funcționari nu au avut nicio problemă să încaseze sporuri pentru condiții vătămătoare, deși nu era nimic vătămător în activitatea lor;

Toate acestea arată niște fraude și niște sume care puse cap la cap pot însemna și 20% din PIB. Imaginați-vă că aveți o casă în care ard toate becurile și curg toate țevile. Când calculezi cât pierzi, ajungi la sume imense.

Poate suna dur, dar și pensiile speciale, ieșirea la pensie înainte de 65 de ani- tot forme de fraudă sunt. 

Cei care beneficiază - indiferent de motive (că e meseria grea, că e responsabilitatea mare, că nu pot face afaceri în paralel și au restricții)- tot fraudă fac. De ce ar fi mai puțină răspundere pe umerii unui chirurg care operează un pacient sub anestezie ca să-i salveze viața, ori pe umerii unui dascăl care salvează de la sărăcie generații de copii decât pe umerii unui procuror/ judecător/ membru CCR/ angajat din servicii & structuri? Aici, practic, niște caste și-au dat dreptul de a frauda cu legea-n mână.

Tot fraudă se numește și adunarea/ cumularea pensiei speciale cu salariul de la stat (adică te pensionezi special mai devreme și te angajezi ca să mai iei un sac de bani tot de la stat, cumulând venituri la care puțini visează).

Fraudă este și să pui cap la cap mii de euro pe lângă leafa lunară, din calitatea de membru în CA-uri, încasând sume obscene pe fiecare ședință.

Frauda este sistemică. E greu de combătut, ne întoarcem la educație. Acolo e cheia.

Și da, trebuie să încetăm să ne apărăm dreptul la fraudă și să pactizăm cu cei care o practică, doar pentru că ni se pare că e un „mic evazionist” și că trebuie prinși cei mari mai întâi. Nu e nicio diferență între ei, decât de sume.

Dezbaterea din spațiul public cade în derizoriu și riscă să deraieze întreaga oportunitate de a corecta lucrurile. Dacă cineva își imaginează că nu trebuie să existe protocol (apă/ gustări și personal) la Guvern, cred că trăiește pe altă lume. Dacă altcineva își imaginează că șeful Cancelariei nu ar trebui să primească o locuință de serviciu aproape de Piața Victoriei (fie ea și de 135 de metri pătrați) atunci înseamnă că analizele pleacă de la premise discutabile. 

La fel de bine, cine crede că un salariu de 35-38 de mii de lei brut pentru un șef de instituție/ companie de stat (puțin peste 5.000 de euro net, după taxe) este o sumă „nesimțită”, (chiar și legată de criterii de performanță) nu știe veniturile comparabile din zona privată. E greu să ai oameni competenți sub anumite praguri, așa funcționează economia. 

E multă confuzie în discursul public, tăierile ar trebui așezate pe categorii, risipa ar trebui să aibă o definiție, iar frauda, acolo unde este prezentă, ar trebui arătată și eliminată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp