Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Președintele Iohannis spune că săptămâna viitoare va fi luată o decizie privind prelungirea stării de urgență sau trecerea la starea de alertă

KLaus Iohannis - 28 apr - presidency.ro

Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că, în cursul săptămânii viitoare, va fi luată o decizie privitoare la o prelungire, după 15 mai, a stării de urgență sau la trecerea la starea de alertă. 

„Discutăm aceste aspecte de două săptămâni. Decizia nu o vom lua mâine. Vrem să urmărim cum va evolua starea din punct de vedere epidemiologic. Decizia o vom lua probabil în cursul săptămânii viitoare, când vom avea noi date despre mersul epidemiei. Dar vă spun în premieră că legislația secundară aferentă variantei în care nu prelungim starea de urgență e aproape finalizată. Am vrut să fim pregătiți din timp pentru ambele variante, ca să nu mai fim în situația de la începutul epidemiei. Vreau să avem legislația clară, rezervele necesare, iar în toamnă să avem rezervele suficiente pentru un al doilea val sau pentru o altă boală”, a spus președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă la Cotroceni.

Potrivit legii, starea de alertă „se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență”.

Conform OUG nr. 21/2004, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

Starea de alertă se aprobă prin hotărâre de către Comitetul Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), cu avizul premierului. 

Citiți și:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Orașul-fantomă de pe teritoriul Uniunii Europene. „O hartă cu linii și simboluri arbitrare, care hotărăsc cine e duşman şi cine prieten”

Sunt literalmente la doi pași de granița Uniunii Europene, dar atmosfera de pe străzi nu are nimic în comun cu cea dintr-o țară europeană. Din momentul în care am arătat pașaportul la punctul de trecere de pe strada Ledra, care leagă Nicosia locuită de grecii ciprioți de Nicosia turcă, lumea s-a schimbat brusc.

Citește mai mult

Marius Istrate -

România, dar și restul țărilor din Europa Centrală și de Est au o relație complicată cu ambiția. Suntem foarte buni la a fi tehnici, sceptici, adaptabili și rezilienți. Suntem mai puțin confortabili să spunem cu voce tare că vrem să construim companii care definesc categorii, creează bogăție, mențin talentul acasă și schimbă traiectoria economică a regiunii.

Citește mai mult

Maradona in 1984, la Napoli

Orice discuție pasională despre istoria fotbalului ajunge, mai devreme sau mai târziu, în același punct fix: eterna comparație Maradona vs. Messi. Este o dezbatere nesfârșită, subiectivă și plină de orgolii. Însă, dacă există un loc în lume unde opinia despre Diego are o greutate aparte, dincolo de orice raționament statistic, acela este Napoli. Maradona în 1984, Napoli/ Foto: Profimedia

Citește mai mult

Levion, trupa metal spiritual cosmic AI - We are one

Dacă până și muzica - care ar trebui să ne unească - a ajuns să ne dezbine, atunci e clar că în politică, religie, fotbal sau creșterea copiilor nici nu mai poate fi vorba de cale de mijloc, dialog sau „împăcare”. Iar, având în vedere că în prezent traversăm din nou o perioadă tulbure din punct de vedere social și politic, este un moment perfect să ascultăm o melodie cu un mesaj pozitiv și unificator: „We are one”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Teste grila / sursa foto: Profimedia

Testele grilă, cu răspunsuri multiple sau alegere simplă, sunt extrem de populare în evaluarea modernă, datorită eficienței lor: pot fi corectate rapid, automatizat, și permit verificarea unui volum mare de informație într-un timp scurt. Cu toate acestea, ele au limite majore și pot deveni instrumente contraproductive, dacă sunt folosite exclusiv sau în domenii nepotrivite.

Citește mai mult