Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Prețul polițelor RCA urmează să fie limitat timp de 6 luni

Mașini parcate pe trotuar pe o stradă din București

Prețul polițelor RCA de asigurare auto obligatorie ar putea fi limitat, timp de șase luni. Măsura a fost propusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) care a trimis proiectul la Ministerul Finanţelor. Limitarea se va face la tarifele de referință, calculate de un auditor independent.

„În urma analizelor realizate cu privire la evoluția pieței RCA și la impactul unor tendințe speculative asupra consumatorilor, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis să înainteze Ministerului de Finanțe o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referință”, a spus peședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, potrivit Digi24.

Șeful ASF spune că decizia a fost luată pentru protejarea consumatorilor și pentru stabilitatea pieței asigurărilor. „Credem că Guvernul va lua în calcul cât de curând propunerea înaintată, tocmai în scopul protejării populației în fața tendințelor inflaționiste sau speculative”, a mai spus Nicu Marcu.

„Vorbim de o raportare a tarifelor RCA la tarifele de referință, calculate independent, în funcție de istoricul daunalității și care reprezintă o referință corectă în piață”, a spus, la Digi24, Dan Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, este de acord cu plafonarea tarifelor RCA și crede că actul normativ, care va fi pus în transparență decizională pe site-ul ministerului, „va fi adoptat în regim de urgență de către Guvern.”

Citiți și:

Proiectul propune o diferențiere de calcul al tarifelor pentru persoanele fizice și cele juridice. Legiuitorul a luat mãsura ținând cont atât de diferența de putere de cumpărare între cele douã categorii, cât și de factorul de risc al fiecãreia, se arată într-un comunicat de la Ministerul Finanțelor.

„Pentru persoanele fizice, limitarea tarifului maximal este justificată prin plafonarea la nivelul tarifului de referință publicat de cãtre ASF, iar pentru persoanele juridice limitarea la tariful utilizat la încheierea contractelor RCA, prin intermediul mecanismului asiguratului cu risc ridicat, adică tariful de referință publicat de ASF înmulțit cu factorul N. În această situație, asigurații nu vor mai fi nevoiți să apeleze la acest mecanism și își vor putea alege asigurătorul RCA fãrã întârziere.

Tarifele de primă maxime sunt stabilite pentru clasa de bonus/malus B0. În funcție de istoricul de daună al asiguratului, societățile de asigurare RCA vor aplica clasa de bonus/malus în care se încadrează acesta, conform prevederilor legale. În prezent, 98,5% dintre asigurați se află în clase de bonus și restul în clase de malus.

„Această soluție temporarã vine în sprijinul tuturor categoriilor de asigurați, va asigura o dispersie a riscurilor la nivelul pieței de asigurări și poate contribui la o mai bună funcționare a acesteia până la momentul la care portofoliul de asigurați ai Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA este preluat de alți asigurători din domeniu”, se arată în comunicatul de la Ministerul Finanțelor, care precizează că proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul MF la rubrica Transparență decizională.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

nea MIhai

Ai putea spune că „Nea Mihai” este tot o fiță. Un fel de „Terasa Obor” cu merdenele în loc de mici. Publicul țintă este însă același: hipsterii care vor să se simtă proletari, publicul din bula corporatistă care vrea „autenticitate” la sfârșitul săptămânii. Inițial o patiserie de cartier, „Nea Mihai” a devenit un „landmark” în pelerinajele cool-urbane din weekend de pe Calea Victoriei pietonală. foto: Code Noir Style

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon parinti si copii

E vorba de persoane care niciodată nu povestesc despre realizările proprii, ba chiar le minimizează dacă sunt aduse în discuţie de altcineva, care nu îşi spun niciodată părerea, deşi au idei foarte bune, care sunt de obicei submisivi, chiar dacă li se cer lucruri nerezonabile, şi care rar îşi urmează propriile vise, rămȃnȃnd de multe ori la voia conjuncturilor curente. foto: Profimedia

Citește mai mult

Curtea Constitutionala - CCR 2026

Cred că România nu prea mai are multe opțiuni bugetare. Că ne place sau nu, chiar dacă se simte costul vieții tot mai mare. România e crescut pe datorie, când dobânda era modică. Acum însă plătim pentru distracția din perioada 2020-2024. Și dacă nu vom reuși să ajungem într-un punct comun, politic și social acceptat, situația va deveni mult mai grea. Cu mai multe tăieri de bugete. Fie ca în criza din 2008, fie prin inflație și dobânzi. foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește mai mult