Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Primarul Ilie Bolojan spune că „cea mai bună strategie pentru a câștiga în București este un candidat comun al opoziției, altfel e foarte riscant și ar fi păcat"

Trafic în București

Foto: Liviu Florin Albei/Inquam Photos

Cea mai bună strategie pentru a câștiga în București este un candidat comun al opoziției, a spus Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea. În opinia lui, nu e o problemă ca un primar bun să-și mențină mandatul dacă a performat, problema e când, printr-un concurs de decizii greșite, își conservă mandatul un primar care nu a livrat performanță.

„Din punctul meu de vedere, fiind destul de probabilă alegerea primarilor într-un singur tur, aceasta presupune, pe baza unor analize în urban mare, unde componenta inclusiv de vot politic are o importanță mare, acolo unde intri într-o competiție cu un primar să faci în așa fel încât să te duci cu candidați unici ai opoziției. ( Deci asta ar fi cea mai bună strategie?) Asta e cea mai bună strategie pentru a putea câștiga o primărie cu șanse foarte mari. Dacă se merge pe candidați diferiți, atunci riscurile sunt foarte mari și cine si le asumă nu are decât, dar ar fi păcat. Nu e o problemă ca un primar să își mențină mandatul dacă a performat. Problema partidului politic pentru primarii performanți este secundară. Problema e când, printr-un concurs de decizii greșite, își conservă mandatul un primar care nu a livrat performanță. Asta e un lucru rău pentru comunitatea respectivă, indiferent că e vorba de un oraș mare sau de un oraș mic”, a spus Ilie Bolojan, la emisiunea „În fața ta” de la Digi24. 

Întrebat dacă ar lăsa Oradea pentru București, în cazul în care partidul i-ar cere să vină să candideze în Capitală, Bolojan spune că „nu s-a pus această problemă”, adăugând că el se simte legat de Oradea și crede că în București e bine să fie candidați care „sunt acceptați de bucureșteni”, care cunosc datele din București, „pentru că altfel șansele sunt mult diminuate”.

„Sunt convins că forțele de centru dreapta, PNL-ul, vor găsi o soluție corectă pentru București”, crede Ilie Bolojan.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că un partid mare precum PNL trebuie să aibă obligatoriu un candidat propriu la București. Întrebat dacă asta exclude scenariul colaborării cu celelalte partide în scopul găsirii unui candidat comun, Bolojan a declarat că asta nu presupune, în opinia lui, excluderea colaborării, dar, „în condiții normale, se presupune că partidul care are resurse umane puternice, care are o cotă mare de încredere, s-ar cuveni să propună un candidat”.

Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, de la ora 14.00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu sunt din Oradea și știu ce a făcut d-nul Bolojan , cât de implicat este în dezvoltarea orașului și nu numai , a județului Bihor. Un simplu exemplu , aveam două combinate de termoficare CET 2 și CET 2 , al doilea nu mai funcționa demult , iar primul polua foarte tare . Azi avem un CET nou pe gaz , căldură la un preț decent în apartamente , poluare minimă . O arai fi multe de povestit , centură ocolitoare , renovarea clădirilor monument istoric ( și avem multe ) , decongestionarea traficului , transport în comun modern , drumurile județene reparate sau construite de noi , proiecte de mare anvergură o cale ferată rapidă Cluj- Oradea , deschiderea autostrăzii la Biharia astfel încât să fim conectați direct la coridorul de transport european . Acum cei din București trebuie să aleagă un primar ca acest domn , servil și implicat în comunitate și crearea unui climat de lucru și cu județele care sunt lângă București în derularea de proiecte comune. PSD nu este soluția , eu nu l-am văzut pe d-nul Bolojan protestând in halat și mască la primărie pe timpul guvernării PSD, ci a creat împreună cu alte trei orașe o uniune care a generat soluții la problemele cetățenilor , mai greu , mai ușor, în funcție de posibilități , dar efectele sunt vizibile.
    • Like 0
  • check icon
    PNL-ul se vede pe cai mari dar habar n-au cat de mici sunt. Obtinura 27% din 50% prezenta , adica pacalira 13,5% din votanti la europarlamentare. Deja Orban facatorul de nimic a bagat votantii in ceata. Schimbam si noi ceva in tara asta?
    • Like 0
  • ... în București e bine să fie candidați care „sunt acceptați de bucureșteni”, care cunosc datele din București, „pentru că altfel șansele sunt mult diminuate”....

    Corect gândit domnule Bolojan. Iar dacă PNL-ul trebuie să aibe OBLIGATORIU (după cum decretează Klaus I) va ieşi exact pe dos. E clar precum lumina zilei cine este (de departe) cel mai bine pregătit şi cel mai acceptat candidat. Iar dacă PNL-ul trebuie OBLIGATORIU să-şi impună unul din politrucii săi (c-o fi Ion, Bogdan ori Bălan) rezultatul va fi FIREsc.
    Eu unul sunt hotărât: Dacă Nicuşor Dan nu e pe buletinul de vot pentru primarul general, la toate scrutinurile de anul acesta eu voi vota PSD.

    OBLIGATORIU, cum zice WI.
    • Like 3
    • @ N Cojocaru
      check icon
      Corect. La Iasi de pilda mai candideaza si Liviu Iolu, care nici macar nu locuieste in Iasi. Dandanache exacerbat, dus la extrem. Sudul, fatza de care economic eram mai prosperi preunionist, ne'a anexat fortat in 1859, noi am pierdut absolut totul atunci, de'atunci i'a durut fix in cot de noi de hotzi si de smecheri ce sunt, mai nou vor sa ne impuna pana si primarii tot de la hipercentru. Conditia necesara ca cineva sa poata candida la Primaria Iasi este ca x sa fie diferit de 0.
      • Like 0
  • Corina check icon
    Bolojan are dreptate. Într-un singur tur există riscul de a rămâne Firea dacă nu se unește opoziția. Și contează cât de competent e văzut candidatul în postura de primar, nu doar cota de încredere a partidului/alianței care îl susține. Dacă nu se unesc, înseamnă că e mai important pentru ei să aibă un personaj de vârf din PSD de criticat pe termen lung, decât să facă ei ceva pentru București.
    • Like 4
    • @ Corina
      Ionel check icon
      Riscuri exista oricum in capitala. Fie ca ramane Firea fie ca "opozitia" (si apropo, nu inteleg care este opozitia acum !?) isi impune omul. Eu vreau sa vina cineva sa spuna, PUNCTUAL, uite ce nu a facut Firea si uite ce fac eu in primul an, in anul 3 si la final de mandat. Iar daca nu realizez ce spun, fie plec dupa doi ani fie nu mai candidez. Din pacate, la noi, omul voteaza ce este, ce exista, si nu se uita sa analizeze si voteze cu spirit critic, iar actualul presedinte reales este cel mai bun exemplu. Am fost in situatia, perpetuata de 30 de ani, de a nu avea de ales intre doua persoane pozitive si de buna intentie.
      • Like 0


Îți recomandăm

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult