Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Prin Codrul penal, spre Țara nimănui

„Nu vreau să plec ca prostu din această viață și funcție”.

Asta da, „dezvăluire!”. Cred că e unica zicere a lui L. Dragnea de care putem fi siguri că e sinceră.

Deci: preocuparea cea mai arzătoare a marelui om este propria-i persoană. Îl interesează cum iese el din viață și din funcție, nu cum iese această țară din Codrul penal în care o fură bostangiii și mazdroapele lui din Parlament.

Mi-au reproșat și pe net, și prin viu grai, oameni care au trăit sub Dunărea Gândirii, că nu este drept să-l compar pe Dragnea cu Ceaușescu, pentru că Ceaușescu, în demența și cruzimea lui, s-a mai gândit, totuși, și la țară. Dragnea nu se gândește decât la el. Au dreptate.

Viață și funcție. Întâi se pleacă din viață și abia pe urmă, în ultimă instanță, din funcție. Ca Ion Iliescu: ieșirea din politică, numai cu picioarele înainte. Deși, iarăși, comparația nu este potrivită: oricât rău a făcut Iliescu acestui popor, nu a încercat niciodată, cu atâta premeditare scelerată, să scoată România din Europa. Cum n-au făcut asta nici Constantinescu, Năstase, Ponta sau Băsescu. O face Dragnea, ca să fie foarte șmecher, adică să nu fie prost.

Nu-l roade pe Suleiman din Teleorman că sentința Înaltei Curți îl arată oamenilor ca hoțoman în stare să fure bani de la gura copiilor amărâți și să-i bage la Partid.

Nu spune că va lupta până la capăt pentru a nu fi considerat necinstit, rău, ticălos, ci pentru a nu fi luat de prost.

A nu fi luat de prost este obsesia mediocrului. Este în stare să debiteze aberații, minciuni și insulte fără număr, fără să clipească, în orice situație, și să nu se dea în lături de la nicio mârșăvie, totul nu care cumva să zică lumea despre el că „e fraier”. Recunoașterea publică a deșteptăciunii sale o pune mai presus chiar de viață, foncție, Conița Joițica...

Îți recomandăm

Așa că, Glavaciocul Gândirii ne asigură că legile Justiției tăvălugite de PSD „nu afectează cu nimic relațiile cu partenerii externi”. Asta în vreme ce Comisia Europeană transmite prompt și dur României: „În calitate de gardian al tratatelor, dacă va fi nevoie, nu vom ezita să luăm măsuri”.

Ceea ce nu-l deranjează deloc pe L. Dragnea, dimpotrivă, el dorește să fie dat afară din UE cu țară cu tot.

Tânărul român Călin Farcaș a murit fără plămâni, practic a fost omorât, pentru că România s-a autoexclus din Europa pe domeniul transplantului de organe, refuzând să-și onoreze obligațiile.

Este o reușită parțială.

Marea realizare ar fi aruncarea acestui popor în starea de dinainte de 22 decembrie 1989, aceea de sclavi suverani, neatârnați, liberi să crape.

La capătul a tot ce ni se întâmplă, cred că se află întrebarea: câți români mai vor să fie România Țara Nimănui și a Unuia Singur? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Lucian Pahontu reactie / sursa foto: Inquam Photos

Reamintim că, săptămâna trecută, Recorder a publicat o investigație cu titlul „Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989”. De asemenea, la o zi distanță, Snoop a publicat un material cu titlul „Generalul Pahonțu, de neclintit. Cum a scăpat șeful SPP 18 ani fără o decizie CNSAS privind legăturile sale cu Securitatea”.

Citește mai mult

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult