Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Prin Codrul penal, spre Țara nimănui

„Nu vreau să plec ca prostu din această viață și funcție”.

Asta da, „dezvăluire!”. Cred că e unica zicere a lui L. Dragnea de care putem fi siguri că e sinceră.

Deci: preocuparea cea mai arzătoare a marelui om este propria-i persoană. Îl interesează cum iese el din viață și din funcție, nu cum iese această țară din Codrul penal în care o fură bostangiii și mazdroapele lui din Parlament.

Mi-au reproșat și pe net, și prin viu grai, oameni care au trăit sub Dunărea Gândirii, că nu este drept să-l compar pe Dragnea cu Ceaușescu, pentru că Ceaușescu, în demența și cruzimea lui, s-a mai gândit, totuși, și la țară. Dragnea nu se gândește decât la el. Au dreptate.

Viață și funcție. Întâi se pleacă din viață și abia pe urmă, în ultimă instanță, din funcție. Ca Ion Iliescu: ieșirea din politică, numai cu picioarele înainte. Deși, iarăși, comparația nu este potrivită: oricât rău a făcut Iliescu acestui popor, nu a încercat niciodată, cu atâta premeditare scelerată, să scoată România din Europa. Cum n-au făcut asta nici Constantinescu, Năstase, Ponta sau Băsescu. O face Dragnea, ca să fie foarte șmecher, adică să nu fie prost.

Nu-l roade pe Suleiman din Teleorman că sentința Înaltei Curți îl arată oamenilor ca hoțoman în stare să fure bani de la gura copiilor amărâți și să-i bage la Partid.

Nu spune că va lupta până la capăt pentru a nu fi considerat necinstit, rău, ticălos, ci pentru a nu fi luat de prost.

A nu fi luat de prost este obsesia mediocrului. Este în stare să debiteze aberații, minciuni și insulte fără număr, fără să clipească, în orice situație, și să nu se dea în lături de la nicio mârșăvie, totul nu care cumva să zică lumea despre el că „e fraier”. Recunoașterea publică a deșteptăciunii sale o pune mai presus chiar de viață, foncție, Conița Joițica...

Îți recomandăm

Așa că, Glavaciocul Gândirii ne asigură că legile Justiției tăvălugite de PSD „nu afectează cu nimic relațiile cu partenerii externi”. Asta în vreme ce Comisia Europeană transmite prompt și dur României: „În calitate de gardian al tratatelor, dacă va fi nevoie, nu vom ezita să luăm măsuri”.

Ceea ce nu-l deranjează deloc pe L. Dragnea, dimpotrivă, el dorește să fie dat afară din UE cu țară cu tot.

Tânărul român Călin Farcaș a murit fără plămâni, practic a fost omorât, pentru că România s-a autoexclus din Europa pe domeniul transplantului de organe, refuzând să-și onoreze obligațiile.

Este o reușită parțială.

Marea realizare ar fi aruncarea acestui popor în starea de dinainte de 22 decembrie 1989, aceea de sclavi suverani, neatârnați, liberi să crape.

La capătul a tot ce ni se întâmplă, cred că se află întrebarea: câți români mai vor să fie România Țara Nimănui și a Unuia Singur? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult