Foto - Facebook Marian Popescu
„Dacă s-ar întâlni cu integritatea pe stradă, mulți dintre cei care scriu acest cuvânt în documentele oficiale ar trece prin ea”, spune profesorul universitar Marian Popescu, care în urmă cu 11 ani punea o bornă în domeniul eticii academice din România. În 2012, Marian Popescu era președintele Comisiei de Etică a Universității din București, care demonstra public că Victor Ponta, pe atunci premier, a plagiat în teza sa de doctorat. A fost momentul în care noțiunea de plagiat și-a făcut loc în conștiința publică, amintește profesorul Marian Popescu într-un interviu pentru Republica.
La ani distanță de acel moment, tendința este mai degrabă la nivel instituțional de a nu sancționa plagiatul. Recent, de pildă, Consiliul Național de Etică a decis că fostul ministru de Interne, Lucian Bode, nu a plagiat în teza sa de doctorat, în ciuda unei anchete jurnalistice publicate de Emilia Șercan în Pressone, care aduce probe că acesta ar fi plagiat cel puțin 18,5 la sută din teza sa de doctorat. „Citind acum decizia Consiliului Național de Etică și îți dai seama că nu numai că lucrurile n-au rămas la nivelul din 2012, ba dimpotrivă, vorba lui Cațavencu, am dat înapoi. Ceea ce îți arată că în contextul socio-politic de la noi, al modului în care s-a ajuns la configurația asta politică, s-a întâmplat un lucru grav, și anume valorile morale au fost evacuate complet din societate. Și atunci această evacuare, golul rămas este spațiul în care se produc aceste tipuri de regres”, atrage atenția profesorul.
La nivel instituțional, promovarea integrității academice a fost făcută ineficient și a fost redusă deseori la un nivel formal, cu impact cel mult mediatic. La fel cum se întâmplă și cu promovarea noțiunii de integritate în aparatul de stat.
„Noi am crezut că dacă folosim softurile antiplagiat lucrurile s-au rezolvat. Sau, cum a avut ideea „genială” un ministru, dacă dăm un ordin prin care obligăm toate universitățile repede să facă cursuri de etică și de integritate academică, am rezolvat problema. Numai ordinul ăla ți arată pauperitatea gândirii la nivel decizional înalt din România. Ministrul acela nu s-a gândit că nu există atâția specialiști pentru a preda cursul ăla, nu s-a gândit asta presupune o metodică, o tehnologie a predării. Și mulți s-au dus imediat la Kant și John Stuart Mill și au plictisit foarte multă lume. Teoria e bună dacă permite, prin modul în care e predată, și trecerea la aplicarea ei în viața de zi cu zi. Ministerul atunci a reușit să înmormânteze ceea ce putea să fie semnalul unei deschideri, când puteam să ne preocupăm mai consistent de zona de etică și de integritate universitară. Și asta nu poate fi redusă la un curs.Trebuie programe care să consolideze cultura etică și de integritate universitară. Iar pentru asta trebuie să investești, că dacă nu investești în astfel de programe, pierzi. Dar noi vedem cu ochiul liber care e situația alocărilor bugetare pentru educație. E un regres constant care n-are cum să ducă la o Românie educată”, spune Marian Popescu.
„Ar trebui să facem mai mult (și mai bine) dincolo de lupta pentru bugetarea Educației. Ar trebui să ne concentrăm mai mult pe etica actului de transmitere a cunoașterii. Problema e să transmiți studentului copilului ceva din moralitatea propriului efort, care să îi stabilizeze gradul de competență, de performanță socială, economică și așa mai departe”, explică profesorul.
- Citiți și prima parte a interviului cu Marian Popescu: Profesorul universitar Marian Popescu: „Ne trebuie o schimbare radicală de la intrarea în ciclul școlarității, astfel încât să putem estima că, în 15 ani, populația școlară din România va gândi cu propriul cap”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sunt curios cand vor apare si profesori care sa ne si spuna ce trebuie sa facem. Ca noi stam foarte bine cu teoria, dar practica ne omoara.
Marian Popescu a fost și profesor la Litere, avea un curs opțional. era unul dintre foarte puținele cursuri la care nu adormeai de plictiseală.
Apar diverși oameni cu soluții, dar cam ce fel de soluții ați dori? Care implică o baghetă magică și un bătut din palme, preferabil?
Ultima carte pe care am citit-o cu soluții este de parenting, se numește: Hold on to your kids, si este despre cum nu e în regulă să îți plasezi copilul la After school cu orele să împingi copilul de 5-7 ani să fie "independent", și tu să faci carieră. În general soluțiile sunt lucruri de care oamenii nu vor să audă. Nu au chef să schimbe nimic la stilul de viață, vor doar ca deodată valorile să apară din neant, copiii să fie mai civilizați și părinții să își vadă de treabă în continuare.
Educația sovietică nu are legătură cu elevul, pe care îl percepe ca pe o masă amorfă. Sovieticii au respins din start infiltrarea psihologiei în educație. Noua știință, apărută prin anii 40, ar fi zdruncinat din temelie tezele marxist-leniniste. Prin urmare, educația sovietică se caracterizează prin lipsa armonizării conținuturilor predate cu grupele de vârstă ale elevilor. Mai pe scurt, materia este mult prea dificilă pentru pragul de vârstă al elevului.
Și ce faci când ai o asemenea situație? Încerci diverse strategii de supraviețuire: memorizarea tâmpă, copiatul, plagiatul etc.
Problema mai rea este că aceste strategii de supraviețuire încep să apară normale. Comunismul nu e la prima tentativă de ștergere a valorilor. Colectivizarea a confiscat pământul oamenilor; rupți de foame, țăranii furau din averea cooperativei, de fapt furând din lotul care le aparținuse. Avea conștiința împăcată. E doar un exemplu de inversare a normalității.
Memorizarea, tocitul, plagiatul și copiatul nu se vor rezolva în lipsa unei reforme reale a programelor școlare. Educația românească este o uzină sovietică veche, un fel de 23 August educațional. E pe ducă, dar se va zvârcoli groaznic înainte de a-și da obștescul sfârșit.
Dacă mai este ceva urmă de academie, ar trebui să-și ceară propria dizolvare și reformarea pe noile salarii cerute în stradă.