Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Protest al părinților în fața Spitalului Județean din Arad. „Am fost opt persoane într-un spaţiu care nu se poate numi salon. Pe secţie era o singură asistentă. Fiecare copil bolnav era pe cont propriu”

Zeci de părinți au protestat marți seară în fața Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad față de felul în care personalul medical i-a tratat pe copiii lor în timp ce erau internați, dar și față de condițiile din spital. 

Acțiunea de protest, scrie News.ro, a avut loc după ce o mamă a povestit într-o scrisoare deschisă despre experiența trăită de fetița ei de 4 ani și jumătate în Secția de boli infecțioase a spitalului, unde a ajuns la sfârșitul săptămânii trecute. Aceasta povestește că fetiței i-a fost pusă o perfuzie abia după insistențele sale repetate. 

”Nu pot accepta că trăiesc într-un oraş mare şi să nu beneficiez de sistemul medical de stat. Fetiţa mea a ajuns la spital ca o legumă, dar mi s-a spus că nu mi se face nicio investigaţie medicală până luni, când vine medic, şi că am noroc dacă atunci va fi văzută de vreun doctor. Nu a primit nici antitermic pe motiv că nu înghite pastile la patru ani şi jumătate”, a povestit Cristina Rusu pentru News.ro.

Aceasta a spus că, într-o cameră de șase metri pătrați erau internați patru copii și mamele lor. ”Am fost opt persoane într-un spaţiu care nu se poate numi salon de spital. Pe secţie era o singură asistentă, care nici nu avea timp să se ocupe de copii. Practic, fiecare copil bolnav era pe cont propriu. Toate mamele care aveau copii pe secţie au fost revoltate. Nu primeau tratament la timp, nu le băga nimeni în seamă”, a arătat ea. Din acest motiv, mama și-a luat pe propria răspundere fetița bolnavă de eneroviroză din spital și a tratat-o în sistem privat.

O altă mămică povestește cum medicii i-au spus că fiul ei este suspect de meningită și i-au făcut puncție lombară, după care copilul ar fi stat nesupravegheat, vreme de două zile, în salon. 

„I s-a făcut puncţia lombară şi a primit tratament de specialitate pentru meningită. Copilul meu a fost lăsat singur în salon, părăsit, deşi nu avea voie să se mişte după puncţie. Mi s-a interzis categoric să rămân în spital cu copilul, deşi are doar nouă ani, ceea ce este ilegal. L-am luat din spital pe propria răspundere, a doua zi, l-am dus la Timişoara şi s-a infirmat meningita. Avea o simplă viroză. Noroc cu o altă mamă care m-a sunat noaptea şi a spus să-mi iau urgent copilul de acolo că nu e bine îngrijit”, a spus femeia. 

Senatorul Șerban Nicolae, care i-a numit „excesiv de ticăloși sau excesiv de proști” pe cei care i-au criticat amendamentul prin care face posibilă grațierea celor condamnați pentru fapte de corupție, s-a arătat îngrijorat de condițiile în care stau deținuții.  „Eu nu cred că cei care sunt corupți trebuie să stea trei într-un pat, în condiții de igrasie, de igienă precară”, a afirmat Nicolae. Când i s-a atras atenția asupra condițiilor mizere din spitale, senatorul a revenit cu următoarea declarație. „Am mai văzut o inepție. N-am propus asta în contra situației din spitalele românești. Dacă lumea ar fi fost onestă nu s-ar fi înțeles că am acorda mai multă atenție grațierii în fața altor persoane aflate într-o situație dificilă. Se amestecă foarte mulți oameni, dintre care unii sunt excesiv de proști, alții sunt excesiv de ticăloși”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Concluzie: sistemul PUBLIC de sănătate e un pericol la adresa sănătății noastre, dar TOATĂ LUMEA CARE LUCREAZĂ ÎN EL primește măriri de salariu...
    • Like 0
  • Stimate domnule cetățeni ai României treziți-vă cât nu este foarte târziu,spitalele din România și Capitala București sunt un dezastru, nu sau mai văzut asemenea respective mai bine erori medicale . Pericolul de a te duce la spital este foarte mare poți sa te contaminezi de tot felul de bacterii mortale. Ex.Mama mea sa intrmat la spitalul universitar municipal și sa contaminat de BACTERIA CLOSTRIDIUM DIFICILE, la secția terapie intensiva neurologie, care a fost mortală. Spitalul nu a luat nici o măsură de a face o dezinsecție la saloanele respective.
    • Like 0
  • Vasile check icon
    Șerban ăsta îi crede pe toți că-s ca și el: excesiv de prost și excesiv de ticălos. Și ei tocmai asta fac, îi doare de pușcăriași și nu de spitale, școli, drumuri ... că mno, oportunitatea nu e anchetată de DNA.
    • Like 2
    • @ Vasile
      check icon
      Logica este simplă: boala și-o tratează la Viena ori la Istambul, condamnarea și-o tratează la Rahova sau la Poarta Albă.
      • Like 0
  • Parca vad pe Retard TV: "Aparatorii dosarelor masluite ies iarasi in strada. Vezi cum isi exploateaza de Ziua Femeii o mama sorosista fetita de doar 4 ani, unde e Protectia Copilului?" sau "Diversiune, binomistii lovesc din nou la Arad adusi de Falca, lovitura de spital, copil exploatat emotional de catre parinti in batalia politica, se planuieste un nou dosar politic pentru martirul Dan Voiculescu."
    • Like 1


Îți recomandăm

Lucrare de licenta despre pandemie / sursa foto: Inquam Photos

Trăim într-o epocă în care memoria publică este remarcabil de scurtă, un defect pe care politicienii îl exploatează cu o cinică voluptate. De aceea, am simțit nevoia unei radiografii riguroase, de factură interdisciplinară, a anilor 2020–2022. Am privit această perioadă nu ca pe un simplu accident epidemiologic, ci ca pe un veritabil test de stres aplicat instituțiilor libertății, combinând teoria politică, dreptul constituțional și studiul comunicării publice.

Citește mai mult

Dan Mihai Zarug

Erau 130 de kilograme și un diagnostic care suna ca o sentință: prediabet, steatoză hepatică gradul 4, la un pas de ciroză non-alcoolică. „Adică, mai urma să-mi scrie pe cruce: l-a omorât frigiderul”. Dan Mihai Zarug era în Sicilia, în vacanță, și nu se putea bucura de nimic. Îi era rușine să se dezbrace pe plajă. Abia urca două etaje. Știa că ceva trebuie să se schimbe, dar nu știa cum.

Citește mai mult

Copertă Scrisoare pentru Augustin

Deși produc distorsiuni grave, cu impact puternic, statele lumii intervin tot mai des în ordinea spontană a pieței, creând în ultimele decenii cetățenilor așteptarea că cineva are obligația „să-i salveze”. Cu cât statul acționează mai mult prin reglementări cu scop, cu atât blochează ordinea spontană a pieței și obține efecte greu de reparat. Lucian Croitoru remarcă faptul că trăim într-o disonanță cognitivă de amploare istorică la nivel planetar: același om care dimineața respectă un contract, seara votează pentru politici care subminează contractul. Dar nu o face din ipocrizie, scrie autorul.

Citește mai mult