În seara asta am lăsat cartonul în portbagaj. Oricum, mesajul împrumutat de la o prietenă a ajuns suficient de celebru, l-au citit mai mulți decât speram. Nu pe stradă, ci online, citat de presa locală. Nici ceilalți nu mai aveau la fel de multe ca aseară, dar au venit în număr considerabil. Asta era și ideea, în fond, să fim acolo, cu sau fără arsenal, cu sau fără recuzită.
În schimb, n-au lipsit copiii, cei mai mulți purtați în cârcă. Alții în brațe. Și unul în cărucior. Unii cu tatăl, alții cu mama, mulți cu ambii părinți , care făceau cu schimbul să-i ducă. Ce simte un părinte când îi leagă copilului de patru ani un drapel tricolor pe umeri, sub glugă? Imagini greu de comentat. Fiica mea mi-a declarat că ea nu este de acord cu treaba asta, să-ți iei copilul la protest.
- Și azi de ce mai ieșiți, dacă au abrogat ordonanța aia?
Împlinește în curând doisprezece ani. N-a fost la creşă, dar i-am spus că dacă ar fi trebuit să meargă acolo, ar fi fost nevoie să fac eforturi până la umilință să-i găsesc un loc. Nu vedea legătura.
- Uite, când tu te cerți cu o prietenă, este adevărat că vă aduceți aminte de toate datoriile? Aşa li se întâmplă oamenilor acum, şi-au adus aminte de toate aceste datorii pe care statul nu şi le-a plătit față de ei.
M-a privit jumate lămurită, jumate nu.
- Bine, zic, când nu mai ai loc în casă de lucruri vechi, unele stricate, altele demodate, toate inutile, ce faci cu ele?
- Le arunci!
- Cam aşa se întâmplă şi acum, mulți oameni simt că a venit momentul să facă ordine şi curățenie , să deschidă larg ferestrele, să intre aerul. Înțelegi?
- Nu prea, a adăugat , dar nu contează.
- Cât stați la protest? a continuat.
- Ca de obicei!
Slatina nu e București. Oamenii au venit, s-au salutat mai mult sau mai puțin discret, bărbații şi-au strâns mâna şi s-a plecat apoi pe traseul deja cunoscut, la fel ca în zilele precedente. Concert de vuvuzele cu variațiuni de fluiere. Mai puține scandări... În față la sediul PSD mulțimea s-a oprit de fiecare dată, aşa cum faci popas cu mortul la răscruci în drum spre cimitir. Jandarmii poziționați de-a lungul clădirii privesc atent în jur. La etaj, oamenii ies la geam. În sediu întuneric, jaluzelele trase. Nici măcar firmă luminoasă nu au. Povestea cu „ciuma roșie” trebuie să recunosc că îmi sună relativ discriminatoriu şi uşor agresiv, dar dacă oamenii asta simt, asta strigă.
Bine că n-a plouat. Toți tinerii de la cluburile de jocuri şi pariuri au ieşit să ne vadă. Magazinele erau închise, ca duminica. Am remarcat că erau aceleași figuri. L-am recunoscut pe un baiat care a terminat liceul anul trecut. Mulți dintre colegii lui sunt acum în sesiune. Mi s-au ivit în minte întrebări. Multe, în spirale, valuri şi cascade. Nu am răspunsuri. Cine le are? Lipsea nenea de la piața de flori, care joi ne ținea calea şi ne avertiza pe toți pe rând să nu cădem într-o denivelare din trotuar. Aş fi curioasă dacă mâine seară , fiind luni, îşi manifestă grija față de protestatari în același fel. N-am cum să văd , plec cu familia în vacanță, am făcut rezervarea cu o lună înainte, dar o să las vorbă… Nici nu ştiți ce norocoși se simt copiii mei. Unu, pentru că a nins pe pârtie azi, doi, pentru că nu o să ne mai uităm la televizor avizi de ştiri toată seara, acolo e semnalul prost.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.