Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Rămânem o țară de gonaci: Revoltătoarea ucidere a lui Arthur, cel mai mare urs din România, de către prințul Emanuel de Liechtenstein. Ce spun „autoritățile”

Arthur - Agent Green

Arthur /Foto: Agent Green

Unul dintre cei mai mari urși bruni din Carpați, Arthur, a fost vânat luna trecută în Covasna de prințul Emanuel de Liechtenstein, rezident în Riegersburg, Austria, susțin organizațiile Agent Green și VGT (Austria).

UPDATE: Premierul Florin Cîțu a încercat să minimalizeze scandalul privind uciderea ursului Arthur. „Se pare că nu era cel mai mare urs”, a declarat Cîțu, care a adăugat că a avut o discuție cu ministrul Mediului și că așteaptă rezultatele anchetei declanșate în acest caz.

Prințul ar fi plătit 7.000 de euro pentru a vâna o ursoaică cu pui, care a cauzat pagube anul trecut sătenilor din Ojdula, județul Covasna, însă a împușcat un mascul cu totul deosebit care nu venise niciodată în apropierea localităților, anunță reprezentanții Agent Green. 

prințul Emanuel de Liechtenstein - sursa captura ȘtirileProTV

„Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică faptul că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor, ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green, potrivit unui comunicat al organizației nonguvernamentale. 

Fișa de evaluare a trofeului vânat de prințul Emanuel de Liechtenstein/ Sursa: Agent Green

prințul Emanuel de Liechtenstein/ Foto captura Blick

Garda de Mediu s-a sesizat și a început verificările, potrivit ȘtirileProTV.

Ursul brun este o specie protejată de legislația Uniunii Europene și de Convenția de la Berna. Reprezentanții Agent Green precizează că derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme, de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării. Comisia Europeană a aprobat statelor membre buget pentru a compensa imediat și just orice fermier care suferă pagube pe propriul teren sau în zone unde au contract pentru a practica agricultura.

Arthur impuscat/Foto Agent Green

Agent Green a discutat pe 28 aprilie 2021 cu primarul din Ojdula și a vizitat mai multe gospodării din acest sat. „Am stat de vorbă cu localnicii care au raportat atacuri ale ursoacei, inclusiv cu domnul Berszan Gheorghe, cel care a cerut Asociației de Vânătoare Botos în luna ianuarie 2021 să împuște ursoaica care i-a provocat pagube în vara anului 2020. Atât domnul Gheorghe, cât și alți săteni au gospodăriile la marginea satului, învecinându-se direct cu habitatul ursului. Niciunul nu are gard electric. De fapt niciunul nu are vreun fel de gard în partea dinspre pădure. Niciunul nu a primit compensații pentru pagubele suferite. Niciunul nu s-a plâns de un urs mascul, ci de femele cu pui”, spune Păun. 

Fermierii cu care au discutat reprezentanții Agent Green au declarat că nu s-a schimbat nimic de când a fost împușcat ursul de sex masculin și că femela continuă să vină zilnic în gospodării. 

„Gospodăriile nu au câini din rase speciale care alungă urșii și nu implementează nicio măsură de coexistență și coadaptare. Pe domnul Gheorghe l-am rugat să își citească propria plângere făcută de domnia sa către asociația de vânătoare, dar nu a fost capabil să o facă. Uciderea lui Arthur este extrem de suspectă și este de competența poliției să facă lumină în acest caz”, a adăugat președintele organizației Agent Green.

Agent Green a inițiat o petiție prin care cere Ministerului Mediului să oprească vânătoarea de urși pentru trofee.

Ministrul Mediului: Am demarat un control, nu știm încă, nu avem rezultatul controlului

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat la Digi24, că este „extrem de complicat” de stabilit dacă ursul ucis de prințul Emanuel de Liechtenstein este cel pentru care Ministerul Mediului dăduse derogare. Ministrul a precizat că a fost demarat un control.

„Am avut mai multe cereri de intervenție de extragere de la acea asociație. Din trei solicitări, una a fost aprobată. Am demarat un control, nu știm încă, nu avem rezultatul controlului. Un lucru este cert, acolo sunt mai mulți urși problemă. Documentațiile nu au fost complete, motiv pentru care doar o solicitare din trei a fost aprobată. Din materialele apărute, am văzut că anumite exemplare creează încă probleme. (...) Este extrem de complicat să stabilești dacă într-un fond de vânătoare doar un urs, și doar acela, s-a văzut că a intrat și a intrat și a doua oară și este cel care a fost extras. Identificarea și extragerea se face de asociația de vânătoare și este responsabilitatea lor să extragă exemplarele problemă. Acolo unde sunt mai multe cereri, mai multe exemplare. Pot începe discuțiile dacă este acela care este aprobat sau dacă este acela pentru care s-a depus prima, a doua, sau a cincea solicitare”, a declarat Tanczos Barna.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eugen check icon
    "Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat la Digi24, că este „extrem de complicat” de stabilit dacă ursul ucis de prințul Emanuel de Liechtenstein este cel pentru care Ministerul Mediului dăduse derogare. Ministrul a precizat că a fost demarat un control."
    Mai bine sa spuna ca nu se vrea asta pentru ca din cate stiu in criminalistica se face o simpla expertiza balistica. Din moment ce avem glontul "ucigas" si arma presupusa restul e simplu si apoi sa acuze de brancoaj pe "ilustrul" vanator
    • Like 0
  • Interesant este faptul ca o persoană din altă țară, vine la noi în mijlocul pădurii și localizează cu precizie ditamai ursul. Părerea mea este ca cineva a aranjat totul și..... a luat "smenul" cît ursul! Aici este problema, nu ca prințul! Putea fi oricine care dădea banul! Explicațiile autorităților sint ridicole! Problema mare a rămas la poliție și parchet! Din ce am văzut în ultimile luni-nu prea sint potente! Dar jandarmeria montană ce o fi făcut? Pentru ce or fi plătiți, foarte bine?
    • Like 2
  • Sfanta Mare Indignare ar fi mai utila privitor la padurarii omorati de hotii de lemne. Comparativ cu defrisarile, escapada princiara e o falsa problema! Diferenta dintre aroganta si crima/jaf!
    • Like 1
  • Prin ce paduri drumeteste stimabilul Eugen Stanescu ,care se teme de atacul iminent al ursilor si care vrea ca acestia sa fie vanati.Atitudine primitiva si lipsita de empatie fata de mediul natural si fauna lui. Este absolut dezolant.
    • Like 4
  • Ursul nici nu era roman: Arthur!
    Ion , Gore, Vasile Dumitru, astia sunt ursi romani!
    Ca era Arthur sau Dorel, tot un urs din miile de ursi din Romania, unde ti-e frica sa mai mergi prin padure, apropò de turism, ca sa nu mai vorbesc sa duci gunoiul la tomberon!
    • Like 2
    • @ Eugen Stanescu
      Pădurea e casa lor, în cazul că v-a scăpat detaliul.
      • Like 5
  • In Romania sunt prea multi ursi, au luat locul cainilor vagabonzi, iar vanarea lor este necesara.
    Printul nu putea sa vaneze asa singur mergand fluierand prin padure, avea un insotitor care trebuie sa fi cunoscut sexul la ursi! Cred ca intr-o tara normala acel insotitor si-ar fi pierdut serviciul!
    PE de alta parte printului nu ar trebui sa i se omologheze trofeul daca nu plătește pretul pentru un astfel de trofeu.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult