Reclădirea speranţei, un program politic într-un singur punct

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Săptămânile din urmă mi-au dat şansa, graţie unei prezenţe mai active în lumea virtuală în vreme de concediu, să vorbesc cu mulţi oameni, dintre care marea majoritate necunoscuţi. Rareori m-am simţit mai onorat să pot schimba idei cu oameni de toate felurile, dar aproape toţi respectuoşi, care au venit spre mine cu cele mai sincere gânduri, chiar dacă unele diferite de sau chiar opuse convingerilor mele. Şi am învăţat de la ei că e nevoie să încetăm să ne mai plângem şi să punem mâna la treabă.

Păstrez din toate aceste schimburi amintirea câtorva reacţii dominante.

Prima dintre ele, indiferent de opţiunea politică, este uriaşa deznădejde în care se scufundă bărbaţii şi femeile, tinerii şi bătrânii acestei ţări. Te doare sufletul să vezi că oameni din fotografiile cărora răzbate bucuria şi pofta de viaţă sunt de fapt prăbuşiţi sufleteşte, conştienţi şi disperaţi de dezastrul pe care îl provoacă în ţară o turmă de haimanale politice inculte, mincinoase şi corupte. Lumea se întreabă cu o perplexitate dureroasă de ce am ajuns aici, ce s-a întâmplat cu această ţară şi de ce suntem blestemaţi să trebuiască să îndurăm toate acestea?

A doua reacţie, care însoţeşte această deznădejde, ceva mai puţin frecventă, dar prezentă şi ea, este fatalismul. Nu se mai poate face nimic, suntem condamnaţi pe veci ca popor şi societate, aşa ne este nouă dat, să ajungem să fim conduşi de hoţi şi ticăloşi. Oamenii au ajuns să se simtă mici, neimportanţi, inutili, dar mai ales excluşi de la orice decizie care priveşte viaţa lor şi a copiilor lor. Şi cei care aleg să plece, dar şi cei care aleg să rămână sunt la fel de nebăgaţi în seamă, simt că se risipesc şi că au învăţat sau au muncit degeaba până acum, fără a putea să se realizeze sau fără a putea să fie de folos societăţii.

A treia reacţie, decurgând indirect din precedenta: în ciuda acestei neputinţe, sau poate tocmai din cauza ei, foarte mulţi oameni cinstiţi şi de bun simţ se simt fie responsabili faţă de ţară, fie chiar vinovaţi faţă de ce se întâmplă. Drama prin care trece naţiunea română în aceşti ani, interiorizarea durerii că ne aflăm la 100 de ani de Românie modernă şi suntem conduşi de analfabeţi care ne fac de ruşine cu orice ocazie, sporeşte sentimentul unei responsabilităţi superioare şi al unei datorii neachitate faţă de ţară. Multora li s-a inoculat ideea falsă că am ajuns aici pentru că nu au votat acum doi ani şi că singurul lor rol politic este să voteze o dată la patru ani; altora, li s-a reproşat că nu s-au implicat îndeajuns în viaţa civică şi politică. Mulţi poartă cu ei un soi de ciudată vinovăţie pe care o preiau cumva, şi pe nedrept, de la cei care ar trebui să se simtă cu adevărat vinovaţi pentru ruinarea ţării.

În sfârşit, ceea ce ne poate surprinde în toate aceste reacţii este inteligenţa emoţională şi socială cu care oamenii înţeleg să reacţioneze la ce se întâmplă în jurul lor. Faptul că tot mai mulţi sunt conştienţi că ne aflăm pe marginea unei prăpastii şi că s-ar putea repeta căderea în gol a României din anii ’40 sau din anii ’50 îi preocupă şi îi face să caute un sens în toate acestea. Oamenii sunt afectaţi de ce se întâmplă, dar vor mai ales să ştie DE CE se întâmplă toate acestea, vor să poată găsi înţelesuri accesibile lor în chestiunile politice sau juridice sau economice care le afectează vieţile. Fără să aibă neapărat o educaţie în aceste domenii, oamenii au început să dobândească o cultură tehnică pentru a înţelege deciziile politice care le afectează viaţa, dar şi pentru a rezista manipulărilor la care sunt supuşi zilnic de o putere lipsită de scrupule.

Toate acestea mă fac să cred că de aici trebuie să pornească orice program politic alternativ, fie el de dreapta, de centru sau de stânga, şi clar opus fantasmagoricelor „programe de guvernare” actuale. Un program politic nou trebuie să ştie să se adrese unei societăţi dezorientate şi descurajate pe care trebuie să o încurajeze şi căreia trebuie, mai ales, să ştie cum să-i redea încrederea în sine şi optimismul. Cea mai importantă măsură a unei politici viitoare nu este nici reducerea deficitului bugetar, nici denunţarea protocoalelor, nici rescrierea Codului penal, ci reclădirea speranţei.

Reclădirea speranţei înseamnă a şti să transformi deznădejdea în credinţa că nu e totul pierdut. A şti să preschimbi fatalismul fiecăruia în angajament şi participare. A-i convinge apoi pe oameni că nu au de ce să simtă vinovaţi, dar că trebuie să fie profund responsabili pentru viaţa lor şi mai ales pentru cea a copiilor lor. Că responsabilitatea pentru binele generaţiilor viitoare este o misiune politică a fiecăruia şi a tuturor împreună şi că, exact din acest motiv, politica nu este ceva murdar sau inutil, ci este singura cale prin care putem să evităm prăbuşirea României.

În sfârşit, capitalul de inteligenţă emoţională şi publică al femeilor şi bărbaţilor acestei ţări, al tinerilor şi vârstnicilor, al muncitorilor, ţăranilor şi intelectualilor, trebuie folosit la maximum în chip cinstit, fără a fi traficat şi fără a fi supus şantajelor politice şi electorale. Ştim că mulţi oameni pot fi minţiţi o vreme şi în privinţa multor lucruri. Dar mai ştim că nu toţi pot fi minţiţi tot timpul şi despre toate. Respectul pentru inteligenţa oamenilor şi apelul la ea este şansa recâştigării demnităţii individuale şi colective, pierdută în pariul stupid al „măririi salariilor şi pensiilor” sau al altor refrene mistificatoare din „programul de guvernare”.

Pentru ca România să poată fi schimbată şi eliberată din umilinţă, e nevoie ca fiecare român şi fiecare româncă să poată reîncepe să creadă că pot avea un viitor mai bun împreună.

Trebuie să reînvăţăm să luptăm împreună, trebuie să putem să ne încredem în forţele noastre puse laolaltă şi trebuie să repetăm asta ca o incantaţie, ca să putem trece teferi şi demni peste porţia de batjocură şi minciună care ne este servită zi de zi.

Reclădirea speranţei, un program politic într-un singur punct.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp