Foto: Regele Mihai în exil în anul 1948/Guliver Getty Images
La ora la care scriu textul de față, Casa Regală anunță printr-un comunicat de presă că Regele a primit Sfânta Împărtășanie și că sărbătoarea Sfinților Arhangheli, a Sfinților Voievozi, cum e supranumită în tradiția românească, îl găsește pe Majestatea Sa în stare de suferință. Clipele acestea, când suveranul e pregătit să plece, dar e încă cu noi, legitimează așezarea vorbelor noastre în prezent.
Odată cu Regele Mihai se sting ultimele licăriri ale unei lumi și se instalează, definitiv, o falie istorică de netrecut. Regele, așa cum trăiește de șaptezeci de ani, departe de țară, hăituit, hulit, în stoică nevoință, este, prin natura lui atașantă, demnă și limpede, garanția legării României la valorile spiritului european.
În mod fericit, un suveran al țării în care ne-am născut cultivă firesc în persoana sa virtuțile care așază o națiune în rândul lumii civilizate. Fapt care a fost sesizat de oamenii țării de la bun început și care l-a făcut atât de iubit pe Rege din tinerețile lui. De la studenții care se legau cu disperare de porțile Palatului Regal în 1945 ca să-și apere suveranul de ciuma roșie instalată cu forța în România, la copiii și nepoții acelora, care îl întâlneau miraculați, după patruzeci și șase de ani, de Paști în 1992, și invadau străzile Bucureștiului, românii îl țin pe Rege în inima lor ca pe nici un alt român în viață. Și o fac pentru că găsesc în el coerența morală, atât de rară, între persoană și oficiu.
Regele Mihai este, în lumea instituțiilor politice și în societatea monarhilor moderni, un exemplu absolut. Un observator neavizat s-ar putea apleca asupra nedreptăților istorice pe care o fire atât nobilă a fost nevoită să le îndure de-a lungul întregii sale existențe. Însă lecția vieții acestui om, pentru sine și pentru ceilalți, nu este una tragică, ci una de natură morală. Regele a arătat, trăind în felul lui neostentativ, cum poți rămâne consecvent acelorași valori care te legitimează ca persoană și ca suveran în ultimă instanță, adică pentru atei în sistemul de referință al legii morale, iar pentru credincioși, înaintea lui Dumnezeu.
Regele este un model pentru că, în ciuda faptului că a avut o relație dificilă cu vanitosul său tată, în ciuda faptului că a domnit, atât de tânăr, într-o perioadă neagră a istoriei noastre, în ciuda faptului că a fost azvârlit din țară ca ultimul trădător, în ciuda faptului că a trebuit să-și înjghebeze, sărac și abandonat de toată lumea, un trai chinuit, în ciuda faptului că a fost din nou alungat din țara lui cu kalașnikovul în piept, în ciuda faptului că i-au fost aruncate cele mai mizerabile ocări, în ciuda tuturor acestor înjosiri, despre care știm acum că l-au durut teribil, Regele Mihai a rămas suveranul propriei umanități și conștiința nepătată a țării sale.
Regele însă nu a adoptat această atitudine pentru că ar fi o fire rigidă, orgolioasă, masochistă, neadaptată la realitate sau, dimpotrivă, extrem calculată. Regele nu este o tristă figură donquijotescă, nu e un fantast.
Regele Mihai are, în stilul lui direct, clar și firesc, discernământ, o formă de rară inteligență inspirată care îți spune cum să tratezi clipa ca să nu pierzi veșnicia, cum să-ți cumpănești persoana și slujirea față de ceilalți, cum să recunoști lucrarea binelui în spatele spectaculoasei butaforii a răului.
Coerența morală și discernământul sunt farurile tot mai palide ale unei lumi tot mai îndepărtate de noi. Am fi înclinați să spunem, ca la începutul textului de față, că odată cu stingerea Regelui, aceste lumi se vor stinge și ele, iar continentul acela tot mai îndepărtat se va scufunda fără urmă. Un asemenea gând însă ar fi o trădare a exemplului de speranță pe care ni-l lasă Regele.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Au trecut 43 de ani de la acea nefericită zi când doamna profesoara Stănescu Evelina a trecut la cele veșnice. Mulți ani de la acel nefericit moment, m-a obsedat gândul că locul unde a fost înmormântată mi-a rămas necunoscut, în acest fel fiind incapabil să-mi manifest recunoștința cu o lumânare și un buchet de flori. Dumnezeu cred că m-a păsuit pentru insolenta răbdare de care am dat dovadă atâta amar de vreme, până în ziua în care acest gând al găsirii locului de veci nu a mai avut răbdare cu mine iar conștiința mi-a zis, destul ! Așa am decis să iau legătura cu colegul și bunul meu prieten Virgil Bălan, ca împreună să purcedem la înfăptuirea demersurilor necesare. Ceea ce a urmat, știți deja din postările noastre anterioare. Astăzi, ca o minimă recunoștința și pios omagiu pentru ceea ce a fost profesoara Stănescu Evelina, pe care am idolatrizat-o, am să vă povestesc o întâmplare din viața mea de elev, cu privire la harul pedagogic al distinsei profesoare. Eram elev în clasa a-X-a secția real a liceului Nicolae Bălcescu, azi, Liceul Carol din Craiova. După orele de la clasă, mă cheamă doamna profesoară și îmi spune ritos să învăț o lecție nouă din manualul de Matematică, ce nu fusese încă predată la clasa noastră și să mă pregătesc ca peste două zile să predau eu această lecție la o clasă paralelă la care dumneaei avea deasemenea ore. Nu mai știu cu exactitate seria clasei paralele la care urma să predau lecția, dar poate că vreunul din colegii de an ce vor citi aceste rânduri, mă vor ajuta să-mi reamintesc cu precizie clasa. Ei, vă imaginați ce stupoare pe capul meu la auzul unui astfel de demers, ce uimire și perplexitate pe mintea unui elev de clasa a-X-a, dublată și de o frică adolescentină, de a a fi el însuși profesor, fie și doar pentru 50 minute, în fața unor colegi de aceeași vârstă, cu care băteam mingea de fotbal împreună la orele de sport ? M-a pus în temă și cu modul în care avea să se desfășoare ora. Urma ca după ce citeam catalogul pentru a verifica prezența și odată cu asta să mai îmi înving ceva din tracul inerent unei astfel de ipostaze, dumneaei să se așeze în ultima bancă, să asiste la predarea lecției, aidoma orelor de inspecție. Desigur că săream peste faza de ascultare și de verificare a temei pentru acasă, trecând direct la lecția nouă. Ceea ce sporea gradul de dificultate al lecției era faptul că predarea trebuia făcută cu participarea nemijlocită a elevilor pe care urma să-i invit la tablă pe cei dispuși să ridice mâna și să-mi de-a concursul. Norocul făcea să le știu numele pe dinafară la majoritatea dintre ei. Desigur că mi-ar fi fost mult mai simplu să fac un monolog, să-mi turuie gura cu lecția nouă și să scap de emoții. Nu vă mai spun că primele 5, 10 minute le-am consumat să-mi dreg glasul cu strigarea catalogului. Cămașă, pe sub haina de uniformă era lac de sudoare. Pe parcursul celor două zile de pregatire învățasem lecția cea nouă că pe Tatăl Nostru. Nici părinților n-am avut curajul să le spun ce avea să se petreacă la școală și de teama de a nu mă face de rușine în fața colegilor sau chiar de un veritabil fiasco. A venit și ziua cea mare. După emoțiile inerente debutului, partea a doua a orei am parcurs-o "en fanfare", iar când a sunat clopoțelul izbăvitor, m-au năpădit toate fericirile din lume. Reușisem !
Stau acum la vârsta senectuții și mă întreb, oare câți pedagogi din lumea asta mare au fost capabili de un asemenea experiment ? Mult mai târziu aveam să înțeleg rolul, importanța și semnificația unei astfel de experiențe în cizelarea caracterului pedagogic al unui tânăr ce avea să devină cadru didactic. Numai că, destinul are și el partea lui de contribuție. Din nefericire pentru mine, circumstanțele învățământului din acea epocă au făcut să nu urmez cariera pedagogică ci pe cea de informatician ce devenise la mare vogă în acei ani. Oricum, în acei ani de debut de carieră am avut multe discuții pe marginea acestei noi științe a calculatoarelor la care doamna Stănescu Evelina era dornică să o cunoască. Poate cu altă ocazie am să vă povestesc și întâmplarea cu pariul pe care l-am avut cu doamna profesoara la o oră de trigonometrie. Destul pentru astăzi.
Există un aflător în treabă la A3, comentator manipulator, crescut și educat la școala lui Felix, pe numele său Adrian Ursu, care era la rând să-și dea și el cu părerea despre recentul scandal iscat în jurul Casei Regale a României. Partenera de dialog îl întreabă ce părere are despre refuzul principesei Margareta de a permite nepotului regelui Mihai de a veghea la căpătâiul bunicului său aflat într-o stare deosebită de sănătate. Moment dificil din lunga viață a regelui ce zilele trecute tocmai a fost împărtășit, iar ocazia nepotului de a fi alături s-ar putea să fie ultima. Nu îndrăznesc să-mi dau cu părerea despre malversațiunile ce stau în spatele acestui refuz deși, o bănuială a implicării lui Dudă în acest scandal, am și eu ca mulți alții. Ei bine, ce răspuns credeți că a livrat Guriță comentator ? Cum că de vină ar fi internauții care, pe rețelele de socializare, au întinat memoria eroicului rege, aceeași facebook-iști care nu s-au dat cu fundul de pământ atunci când Emil Boc i-a băgat regelui bățul prin gard la revendicarea Castelului Peleș ! Unde dai și unde crapă ! Dacă asta a învățat Guriță la școala profesorului Felix, asta spune. Ăsta ar fi capabil să comenteze și implicarea lui Emil Boc și desigur și a lui Băsescu, în situația de criză creată de Koreea de Nord în Extremul Orient sau chiar în revoluția fiscală a lui Mișa.
Există un aflător în treabă la A3, comentator manipulator, crescut și educat la școala lui Felix, pe numele său Adrian Ursu, care era la rând să-și dea și el cu părerea despre recentul scandal iscat în jurul Casei Regale a României. Partenera de dialog îl întreabă ce părere are despre refuzul principesei Margareta de a permite nepotului regelui Mihai de a veghea la căpătâiul bunicului său aflat într-o stare deosebită de sănătate. Moment dificil din lunga viață a regelui ce zilele trecute tocmai a fost împărtășit, iar ocazia nepotului de a fi alături s-ar putea să fie ultima. Nu îndrăznesc să-mi dau cu părerea despre malversațiunile ce stau în spatele acestui refuz deși, o bănuială a implicării lui Dudă în acest scandal, am și eu ca mulți alții. Ei bine, ce răspuns credeți că a livrat Guriță comentator ? Cum că de vină ar fi internauții care, pe rețelele de socializare, au întinat memoria eroicului rege, aceeași facebook-iști care nu s-au dat cu fundul de pământ atunci când Emil Boc i-a băgat regelui bățul prin gard la revendicarea Castelului Peleș ! Unde dai și unde crapă ! Dacă asta a învățat Guriță la școala profesorului Felix, asta spune. Ăsta ar fi capabil să comenteze și implicarea lui Emil Boc și desigur și a lui Băsescu, în situația de criză creată de Koreea de Nord în Extremul Orient sau chiar în revoluția fiscală a lui Mișa.
Unul care se vede clar ca nu crede o iota din ce spune si pe fata caruia se citeste tot clar ca se jeneaza de ce spune e Radu Tudor, dar cine nu ar spune orice i se cere la leafa cu care e platit de Felix?!
In aceste zile este nevoie de o raza de speranta si de tarie sufleteasca.
http://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Dec2013/61436693.jpg