Am fost, ieri, împreună cu niște prieteni, la un hipermarket din orașul Brașov. Ne aflam la una dintre cele câteva case deschise, cu toate produsele pe bandă, așteptându-ne rândul când, printre noi, și-a făcut loc o doamnă cam la 60-65 de ani (după aprecierea mea), care însoțea un minor și, rostind un “pardon” sec, și-a pus cele câteva produse pe bandă, înaintea alor noastre. Niciunul dintre noi nu a schițat niciun gest, ne-am comportat ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Doamna în cauză, doar pentru că trăgea după dânsa un copil mic, a considerat că i se cuvine. Nu și-a pus, măcar, problema că, vreunul dintre noi ar fi putut avea o urgență, sau că l-ar putea aștepta acasă un copil bolnav. Nimic. Nu s-a gândit nici să ceară, elegant, permisiunea. Să spună un simplu “vă rog” și la final un “mulțumesc”. Nu. Pentru că legea de azi o scutește de astfel de formalități.
Astăzi dimineață, aflându-mă într-un alt oraș, la casa unui magazin de diverse, am asistat la o discuție între casieriță și paznicul magazinului, pe același subiect. O gravidă, doar ce îi amenințase că le va face plângere, pentru că nu a fost preluată cu prioritate, în contextul în care a sosit la casă în timp ce un alt client era deja în curs de a fi servit.
Încă de când a apărut în spațiul public discuția despre acordarea de prioritate la serviciile publice persoanelor gravide, sau care însoțesc minori cu vârsta de până la 5 ani, concretizată ulterior prin Legea 280/2023, am fost foarte rezervat față de acest demers.
Într-o societate cu adevărat civilizată, membrii acesteia îl observă și încearcă să-l ajute pe cel vulnerabil. Iar, dacă nu o fac, acesta poate apela la bunăvoința lor. Pentru ca, în final, dacă chiar nu găsește acea înțelegere, poate aștepta, la fel ca toți ceilalți, să-i vină rândul. Nu se prăbușește cerul.
Astfel de situații ar trebui să se regleze spontan, fiecare după cum este bunul simț al actorilor momentului. Însă, nu consider deloc civilizată societatea în care ai nevoie de o lege care să-ți impună să acorzi, spre exemplu, scaunul într-un mijloc de transport în comun unei doamne. Sau, în care, în temeiul legii, dobândești dreptul să fii nesimțit.
Împreună cu soția mea, am crescut doi copii, care acum sunt mari. Nu am considerat niciodată că, pentru că noi am decis să avem copii, ar trebui să se reorganizeze societatea. Deși, am traversat multe perioade dificile, nu am gândit că ceilalți ar avea obligații față de noi. Ne-am crescut, în liniște, copiii. Când iei o astfel de decizie, îți asumi responsabilitățile inerente. Nu faci copii în disprețul celorlalți. Iar dacă se întâmplă, uneori, să primești un tratament preferențial, spui mulțumesc și mergi mai departe.
Nu am cerut niciodată să fim lăsați înainte, sub pretextul că aveam copii mici. Iar atunci când am primit invitația de a merge înainte, pentru că s-a întâmplat frecvent, dacă am acceptat-o vreodată, am făcut-o de jena insistențelor celor care ne-au făcut oferta. Ca să fie totul clar, face parte din educația mea să fiu atent la cei din jur. Nu de puține ori i-am invitat înaintea mea, la casele de marcat, pe alți oameni, în mod special atunci când eu aveam multe produse pe bandă, iar ei ar fi așteptat la coadă pentru două-trei. Cu atât mai mult am făcut-o în cazul femeilor gravide, a persoanelor ce însoțeau copii mici, sau a vârstnicilor. Aceste mici gesturi ne adună laolaltă, ne definesc ca societate.
Acesta sunt motivele pentru care consider această lege un eșec, încă din momentul în care a fost concepută. Pentru că, în încercarea de a combate lipsa bunului simț, de altfel extrem de întâlnită în societate, a conferit unor categorii sociale dreptul la nesimțire. A trecut un an și jumătate de la intrarea în vigoare a acestei legi. Am devenit, în acest timp, măcar un pic, mai civilizați? Am devenit mai empatici, ne-am apropiat mai mult, unii, de nevoile celorlalți, sau dimpotrivă?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Iar dacă o reglementare spune că poți să treci dacă ai verde la semafor, nu știu de ce ar trebui să mai ceri politicos voie celor care au roșu în același timp, în aceeași intersecție. Asta îmi aduce aminte de bancul ăla cu “așii volanului”. Cică era un taximetrist care intra val-vârtej prin toate intersecțiile când avea roșu la semafor. Clientul îngrozit îl întreabă dacă nu cumva e daltonist. Șoferul: “Nu domnule, sunt un as al volanului!” La un moment dat ajung la un semafor pe culoarea verde și oprește brusc. Clientul: “Acum de ce ai oprit?” Șoferul: “Mă asigur că nu vine un as al volanului!”
veți spune că am început cu-n scandal. că ai dreptul să faci ce vrei. da, în ochii Lui ai dreptul să faci ce vrei: TU îți vei crea setul de reguli necesar unei societăți în care să exiști. lămurirea ta va fi drumul corect: înainte e adevărul tău, apoi adevărul adevărat, absolut și evident al celorlați, al tuturor celorlalți. ia timp, naște suferință. dar nu așa învață proștii?
o cauză o văd în incapacitatea organică a conceptului de lege: nu naște conexiuni care, logic, intuitiv, nasc coerență holografică. legea, așa cum o știm, este pur borgiană: nemții sunt un popor de borgi. WW1 ȘI WW2 sunt doaoă dovezi. un popor strunit de „legi” se prăbușește-n pustiire, întâi în exterior, apoi în sine. cleiul, mortarul, lipiciul societății funcționale, ”sănătoase la cap”, este empatia. Dumnezeu, ăla nevăzut de ctp, ne-a dat șansa pedalării ei până-nvățăm să mergem „dreacu', odată, cu bicicleta”. să nu ne facem de râs în fața a ceea ce putem/puteam să fim. ne-a dat ceva inferior și anterior nouă: animalele. încă, miliarde dintre noi nu pot concepe, mai apoi vedea, că suferă identic ca noi. suntem încă barbari, suntem încă proști dar... vrem pe Marte. dacă Dumnezeu ne-ar vrea extinși, ca un putregai nenorocit ce suntem, nu ne-ar da pe mâna lu' tanti termonucleara, butonată de-un scelerat sanguinar frustrat tip putin, nu, ne-ar da jucăria mult-dorită: teleportarea. în cincisprezece minute s-ar vedea de la depărtare fumul ce se ridică de pe fața Pământului devenit cimitir și abator vivant. tot codul penal ar fi bifat de vecini și prieteni. cu ochii pe ceas. ...vrem pe Marte.
Altfel, atât libertatea cât și liberul arbitru nu sunt chiar nelimitate, chiar dacă Cel de Sus pare că-ți dă mână liberă. Iar setul ăla de reguli nu ți-l faci tu (precum Putin sau Trump..), după cum "vrea"(Sic !) mușchii tăi..
El aparține societății în care vrei să trăiești. Dacă nu-ți place, ești liber să cauți altceva. Posibilitatea de a-și impune punctul de vedere personal aparține doar dictatorilor, fiind la fel de efemer ca și aceștia..
Cât despre amenințarea cu butonul roșu, s-ar putea să se-ntoarcă ca bumerangul în capul celui care-o lansează (la cacealma..). Pentru că e Puțin.. probabil ca poporul rus să-și dorească o moarte ritualică alături de Guru, într-un eventual schimb amical de rachete balistice cu încărcătură din aia "bună"..
Așa că hai, mai bine, să ședem blânzi..
Ar fi neproducitv dar și nedrept față de lumea normală la cap, care vrea să se bucure de viață, așa cuma fost lăsată ea de Dumnezeu pe Pământ, în Rusia sau aiurea.
Rusia aia din romanele lui Cehov sau Tolstoi, cu boieri culți (vorbitori de franceză) dar plictisiți de viață și mujici înapoiați trudind ca niște sclavi pe moșie, s-a dus de mult.Anii de comunism au urbanizat (ca și pe la noi) societatea rusă.
Iar în vremea lui Gorbaciov dezbaterea publică a problemelor sociale ocupa loc de frunte în programul Tv. Cu cei câțiva ani de rusă din liceu și cu niște antene speciale, am avut ocazia să le urmăresc, în timp ce pe la noi "cel mai iubit fiu" o ținea tot în conferințe la care vorbea de unul singur. Dincolo, Gorbaciov era interpelat din sală cu întrebări adesea incomode și nu ocolea răspunsurile.
În vremea lui Elțîn liberalismul și-a dat în petec. Rușii s-au bucurat în fine de tot ce oferea piața liberă occidentală. Ăsta a fost visul lui Gorbaciov, care a recunoscut falimentul economiei socialiste, care ducea la lipsuri și foamete.
Numai că o serie de băieți deștepți au profitat din plin de fisurile noului regim și au pus mâna pe resursele energetice ale Rusiei (pricipala sursă de venit).
Totul pe fondul unei corupții care a generat structuri mafiote de o violență rară.
Iar când Putin a venit promițând că-i va pune cu botul pe labe pe acești miliardari de carton, lumea l-a votat plină de speranță. Ce-a urmat se știe.
În scurtă vreme lumea/presa a observat faptul că noul țar bagă-n buzunarul propriu cam tot ce confiscă în lupta anti-corupție. Ba mai mult, toți opozanții mai cu stare, sunt puși chiar fără vină pe acea listă, sfârșind după gratii și cu averea confiscată.
Între timp opoziția a devenit ceva doar de coloratură, adevărații opozanți fugind din țară sau adăugându-se pe o lungă listă de victime, de la Anna Politkovskaya la Alexei Navalnâi. Demonstrațiile anti-Putin, care dădeau cândva speranțe, s-au rărit datorită reprimărilor violente, urmate de arestări și Gulag.
Iar Putin are același rânjet cinic ori-de-câte-ori este reales.. Rusia pare anesteziată..
Rusul obișnuit duce o viață tot mai grea datorită sancțiunilor economice, care l-au lovit indirect odată cu afectarea economiei.
Nu l-a întrebat nimeni dacă e bine că Rusia a ocupat Crimeea. Nici dacă-și dorește operațiunea aia specială, pentru care noi valuri de tineri pleacă la război, fără să știe dacă se vor mai întoarce..
Nu-i întreabă nimeni nici dacă sunt dispuși să riște răspunsul la atacul nuclear cu care tot amenință Putin..
Mai crede cineva în sondajele de opinie comandate de Krermlin..?
Pariez că rusul de rând își dorește o viață obișnuită, fără cuceririle cu care visează Putin să rămână în istorie. Fără mii de morți întorși de la război.
Fără restricțiile de tot felul la care trebuie să facă față atunci când pleacă afară. Fără să se uite lumea urât la ei. Fără să fie jigniți la grămadă, ca popor.
Să fie în schimb lăudați pentru tot ce au dat lumii oamenii lor de cultură, icluzând aici și oamenii de știință. Eu cred că asta își doresc.
noi, românii, suntem vinovați că ne lăsăm conduși de hoți. rușii sunt vinovați că se lasă conduși de criminali. îi laud doar pe cei care au devenit eroi fără vrere. zice-n adevărul că-n șase ani 116.000 de ruși au fost oprimați, aruncați în pușcării, omorâți (citare Proekt.Media), am dubii, poate-i eroare. „o viață obișnuită” se obține luptând împotriva hoților și criminalilor. nu cade din cer. dacă rușii își doresc o viață obișnuită, să iasă zeci de milioane-n toate orașele, în primul rând alea mari, dornice de imitat occidentul. nu există aparat represiv de milioane. nu-i bag la grămadă, vina e doar a lor. niciun vârf nu-i poate achita. cu atât mai puțin circarii (a se vedea dezamăgirea ctp-ului referitor la mari nume-n sport).
Nici noi românii n-am fost mai breji sub Ceaușescu.
Iar când vine vorba de personalități, fiecare trebuie judecat în funcție de fapte/vorbe. Pe mine unul m-a dezamăgit profund să văd că un regizor/actor de talia lui Nikita Mihalkov îl laudă obedient pe Putin.
Referitor la CTP, sunt mare fan al eseurilor sale scrise cu obidă și revoltă.
Dar am rezerve față de stilul pamfletar, pe teme sportive sau politice, unde patima îi afectează dreapta judecată.. E doar o părere..
Ea presupune o reciprocitate care funcționează doar dacă ambele părți au..