Foto Getty Images
De la moartea bunicilor, petrecerile în familie au fost din ce în e mai rare. Întrunirea recentă mi-a adus aminte de curtea îmbătată de trandafiri, regina nopții și glicinele mov, spectaculoase ce îmbrăcau minunata casă a bunicilor, din orășelul mic de provincie. Casa a fost cumpărată în anii 60 pe bucăți, cameră cu cameră, căci pe vremea aceea familii întregi locuiau într-o singură casă cu baie la comun. În casă trăiseră la început 3 familii și tanti C., în cele 4 camere cu bucătărie comună. Familia noastră număra 4 persoane constant și 6 din când în când, atunci când sora mică a mamei și bunica lor veneau în vizită la oraș.
În anii 80, casa a găzduit cele mai bune petreceri de care îmi pot eu aduce aminte cu vioară, acordeon, pian, muzică occidentală, romanțe și lăutărească înspre dimineață. Glumele politice ale găștii de dizidenți a bunicului și mesele întinse cu toate bunătățile pământului.
La începutul anilor 2000, glicina se sălbăticise complet și cucerise tot flancul exterior al casei, făcând-o să pară și mai spectaculoasă decât în anii tinereții. Bunica făcea din ce în ce mai puține petreceri, dar rânduiala casei rămăsese neschimbată.
În 2022, ne-am adunat și am privit glicina, doar prin crăpătura porții. Bătrână și împuținată, devenise o umbră a tot ceea ce a fost.
Priveliștea ne-a întristat pe toți, iar A., verișorul activist în probleme climatice, a deschis o discuție care avea să fie pentru noi cei mai tineri o lecție importantă, așa cum fusese fiecare clipă trăită în casa aceea.
„Ați distrus planeta cu indiferența voastră” le-a spus revoltat mamelor noastre. „Uite, a murit până și glicina de la secetă, nimic nu mai rămâne după voi. Ați consumat resursele de apă și hrană și acum noi plătim factura”. Îmi venea să-l aplaud, dar aplombul de activism ne-a fost întrerupt de mamele noastre:
„S-ar putea să o distrugeți voi cu prea multă teorie și prea puțină acțiune. Casa asta știe mai multe despre mantra voastră de reciclare, refolosire și reducerea consumului, de cât veți ști voi vreodată.
Noi reciclam și refoloseam totul! Sticle, pungi, hârtie de împachetat, reviste și ziare vechi. Nu aveam tomberon de gunoi. O găleată de resturi de 10l se strângea în două săptămâni, pentru că absolut totul se refolosea, într-un fel sau altul. Resturile menajere (cojile de la legume, fructe, mâncare) și frunzele din curte erau folosite pentru compost.
Grădina era udată cu apa de ploaie pe care o colectam în butoaie. Apa de băut era îmbuteliată doar în sticle de sticlă și nu se făcea niciodată risipă. Nu deschideam o sticlă nouă de apă până nu se golea una. Apa nu se arunca niciodată doar pentru că nu știam a cui a fost sticla.
Foloseam tot ce aveam în grădină sau cumpăram de la magazin, nu aruncam ninic. Din fructe făceam compot, dulcețuri, sirop și gem, legumele erau folosite proaspete sau tocate și congelate, făceam vin și țuică din via și pomii din curte, până și dudul îl culegeam cu grijă, folosind o plasă amplasată sub el, iar dudele le foloseam pentru diverse băuturi și siropuri. Astăzi duzii nu fac decât „mizerie”. Până și cojile de lubeniță (pepene verde) le făceam dulceață.
Nu foloseam niciodată mașina pentru distanțe mai mici de 100 km, mergeam cu trenul și asta era plăcut, pentru că așa aveam timp pentru citit sau de povestit. În oraș nu foloseam niciodată mijloace de transport în comun, noi, fetele, mergeam pe jos, pentru că e sănătos, iar bunicul mai mereu cu bicicleta.
Bunica a continuat cu obiceiurile astea, spre amuzamentul vostru, și în anii 2000. Reducerea consumului a fost mereu o temă importantă pentru ea.
Iarna urați să mergeți acolo, pentru că era prea frig, avea în casă între 19 și maximum 20 de grade. Pentru spălatul și clătitul pe dinți nu dădea drumul la apă, ci folosea mereu un pahar de mărime medie. Vara făcea dușuri reci, înainte ca cineva să fi auzit de Wim Hoff. Dușurile reci ale bunicii vă oripilau, iar azi dați bani pentru a învăța cum să faceți baie cu apă rece. Iarna făcea dușuri calde o dată la două zile, iar durata lor era de maximum 5 minute, fie vară, fie iarnă. Nu arunca niciodată mâncare, chiar dacă asta însemna să mănânce câteva zile bune același fel de mâncare și să gătească tot felul de lucruri, extrem de gustoase, de altfel, cu tot ce rămânea în frigider. Sigur, voi refuzați mâncarea gătită în felul ăsta și aduceați tone de mâncare care se aruncă, evident, umplând un sac de 60l într-o singură zi. Bunica avea un sertar cu pungi și pleca mereu cu câte o plasă, lucru care vă făcea să dați mereu ochii peste cap.
Anotimpurile ni se păreau firești și ne pregăteam pentru fiecare în parte.
Și mai era ceva în casa asta: un fel de recunoștință față de toate resursele existente, iar recunoștința aceasta făcea comportamentul nostru extrem de responsabil.
Fiți responsabili și recunoscători, iar planeta asta o să vi se pară un loc mai bun!”
Acest articol despre sustenabilitate este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De altfel, bătrânii (adulții din comunism) povestesc asemenea lucruri ca să arate cât de greu le-a fost, nu să se plaseze în avangarda ecologismului.