Foto: Elena Nikolaeva / Alamy / Alamy / Profimedia)
Nimic, dar nimic nu ne dă dreptul și autoritatea să renunțăm cu bună știință, atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare la moștenirea culturală care ne definește.
Se vorbește mult zilele acestea de pierderea artefactelor de la Muzeul de Istorie, bunuri materiale inestimabile care arată cine suntem. Toată lumea este oripilată și așteaptă cu sufletul la gură prinderea celor care au atentat prin gestul lor iresponsabil la identitatea noastră națională. Dar nimeni nu bagă de seamă cum această identitate ne este furată mult mai subtil și mai ticălos în același timp, conștient sau nu, de către cei ce sunt puși să decidă viitorul generațiilor de români.
Zilele acestea a fost făcut public proiectul Planului cadru pentru învățământul liceal, document de care, când va trece din stadiul de proiect în cel de act legislativ depinde ce, cum, când și cât vor învăța generațiile ce ne vor urma.
Când a fost numit pe post dl ministru Daniel David am fost încântată, gândindu-mă că un intelectual de formație umanistă va ști să îndrepte lucrurile în minister. Se pare că m-am înșelat, că domnul ministru a căzut în capcana celor care de mult timp, acolo, au pus gând rău obiectului limba latină, persoane care habar nu au de importanța acestei discipline nu numai pentru cultura generală a unui individ (fapt care, oricum, nu e puțin lucru!), cât mai cu seamă care nu știu nimic despre impactul studierii limbii latine asupra formării minților elevilor (Eminescu o vedea ca pe o gimnastică a minții ), asupra dobândirii capacităților copiilor de a face comparații, disocieri, de a sintetiza, de a trage concluzii, adică de a avea o gândire critică. Și mai cu seamă de impactul asupra dobândirii cunoștințelor de mai târziu din domeniul lingvistic, al studierii limbilor străine, juridic, medical sau în ceea ce privește terminologia de sorginte latină aparținând diferitelor științe. Și nu sunt puține persoanele de acest fel care mișună prin minister și „consiliază” în consecință….
Primii care au semnalat importanța impactului limbii latine (și elevii la terminarea liceului trebuie să-și cunoască și să-și prețuiască în primul rând limba, cei de la profilul umanist cu atât mai mult) au fost așa cum unii dintre noi mai știm, reprezentanții Școlii Ardelene, dar astăzi rar mai auzi pomenindu-se de Gheorghe Șincai și Samuil Micu, care la 1780 scoseseră la lumină „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” Aceasta a fost prima gramatică tipărită a limbii române care, fiind scrisă în limba latină, oferea cu mândrie cercetătorilor străini șansa de a intra în contact cu limba română și posibilitatea de a-i demonstra originea latină. Menționări în această direcție mai existaseră înainte și să nu uităm că însuși Dimitrie Cantemir la 1711 își scrisese monografia Descriptio Moldaviae în latină pentru a face cunoscută Moldova din toate punctele de vedere, inclusiv lingvistic, întregii Europe culte.
Astăzi ce facem?! Ce fac oamenii de cultură ai țării, ce face Academia Română când adepții protocronismului ieșit din matcă și din limitele bunului simț atacă de la temelie fundamentul culturii noastre naționale, limba latină mamă. Avem în Academie lingviști, istorici, avem un președinte de Academie el însuși istoric. Oamenii aceștia trăiesc într-o silenzio stampa perpetuă, deși primesc stipendii de la statul și poporul român (până și termenul de „stipendiu” își are originea în limba latină). Nu ies să apere public teoria privind etnogeneza poporului și limbii române, proces în care romanii și limba latină pe care o folosim încă azi în faza ei de evoluție pe aceste meleaguri după contactul cu limbile populațiilor autohtone sau ale diferitelor valuri de migratori cu care a intrat în contact în timp , au contribuit major.
Azi ne batem cu pumnul în piept și susținem că trebuie să fim suverani și patrioți și atacăm prin ignoranța, tăcerea și lașitatea noastră tocmai specificul national, adică romanitatea poporului și latinitatea limbii noastre.
Concurăm acum în inconștiență cu regimul comunist care a desființat liceele de cultură generală, pentru că de pe băncile lor ieșeau viitorii intelectuali, adică oameni formați să gândească, or lucrul acesta era periculos.
La începutul lui 1990, când am aflat că se reintroduce studiul limbii latine la liceu, într-o fracțiune de secundă am decis să trec de pe catedra de limba română, disciplină pe care o predam deja de 14 ani și mi-ar fi fost foarte comod să continui, pe o catedră de limba latină. Fără niciun regret, fără nicio ezitare. Și vă asigur că primii ani nu au fost deloc ușori. Dar știam că e nevoie de noi. Unii dintre foștii profesori ai generației mele, cum ar fi, de exemplu, profesorul Daba Constantin de la Constanța, ca și ceilalți colegi ai generației sale de profesori de latină, în anii 70 fuseseră nevoiți să se reprofileze. După 90 au revenit pe catedrele de limba latină și au îndrumat multe alte generații de elevi în ultimele zeci de ani. Profesorul Daba a pus bazele unui liceu de filologie respectat în Constanța și a inițiat un concurs național care după un timp a devenit international , Certamen Ovidianum Ponticum, pornind de la legătura orașului cu numele poetului latin Ovidius. Cum se simte omul acesta, profesorul Daba și toți cei din generația lui, câți mai sunt încă, atunci când văd că munca le este călcată în picioare a doua oară în viață, când văd că limba latină este din nou aruncată la coșul de gunoi al istoriei, fiind izgonită din școală?!....
Obiectul acesta la noi, la români, a avut în ultimii 60 de ani un destin aparte, parc-ar fi fost blestemat. După 1990 nu a avut niciodată în minister un inspector de specialitate și nici în inspectoratele școlare județene. Tot timpul a fost subordonat inspectorilor de limba română care nu întotdeauna au știut să apere cauza și statutul acestei discipline, ori să-i pună în evidență importanța în procesul de formare a tinerelor generații, dându-se astfel cu lejeritate apă la moară ignoranților care afirmă cu inconștiență că limba latină este o „limbă moartă” și mai nou, lăsând cale liberă infiltrării ideilor protocroniste care afirmă nimic mai mult sau mai puțin decât că romanii au învățat limba latină de la daci și alte asemenea enormități pe care, am spus, nu le combate nimeni din cei care au căderea, pregătirea și datoria de a o face.
Când se punea problema dispariției singurei ore de limba latină de la gimnaziu noi, profesorii de la catedre, din școli, am deschis gura și am arătat că dacă elevii nu se întâlnesc la această vârstă măcar informal cu acest obiect, mai târziu va fi mult mai greu, pentru că nu toți vor intra la un liceu unde vor avea ocazia să studieze limba latină și, mai mult, doar maximum 25% dintre liceeni vor urma un profil uman. Am reușit să păstrăm ora aceea, dar mai nou au fost atacate orele de latină de la liceu, exact de la profilul umanist, unde e absolut obligatoriu să existe ca obiect de specialitate.
Ni se aruncă drept contraargument ideea că ele pot fi incluse în secțiunea Curriculum la decizia școlii (oare de unde vine termenul de „curriculum”?!) din planul de învățământ, dar nu se spune un cuvânt despre faptul că orele de la această secțiune sunt la discreția conducerilor școlilor, există în funcție de încadrarea cu profesori la disciplina respectivă la un moment dat, or se știe că profesorii de latină sunt ei înșiși acum din ce în ce mai puțini, că adesea aprobarea acestor ore se face pe criterii subiective (ca să fiu delicată în exprimare). De fapt, limba latină a fost izgonită din școala românească.
Bașca faptul că studiul limbii latine azvârlite în CDȘ este lăsată la bunul plac și nivelul de discernământ al elevilor, când se știe pe de o parte cât este de important obiectul (sau nu se știe), cât este de dificil (asta se știe sigur) și cât de „mulți” elevi vor accepta de bunăvoie să-și împovăreze existența cu studiul unui obiect dificil și pe care adesea și părinții, ei înșiși inapți de a da verdicte în acest domeniu, îl consideră inutil.
Limba latină este un obiect cu impact în timp. La distanță, iar efectul dispariției ei se va vedea peste ani și va fi ireversibil. Tehnologia modernă nu suplinește totul. Au tradus domnii care au făcut aceste propuneri de proiect, vreodată, o frază din latină, ca să știe cât de greu este?!... A-ți imagina că Google Translate sau alte asemenea programe vor face acest lucru este o mare eroare. Vedem adesea cum arată traducerile din limbi mult mai accesibile făcute automat și știm cât de imperfecte și nefirești sunt. Am făcut această remarcă fiindcă am întâlnit zilele acestea și afirmații legate de faptul că tehnologia modernă va prelua totul în viitor. Da, dar simțul limbii nu-l va avea această tehnologie și el nu poate aparține decât ființei umane, corect și bine țintit educate. Acesta este elevul de azi și de mâine, de al cărui destin suntem responsabili.
Închei cu apelul către domnii decidenți ai momentului în problemele învățământului să se trezească la realitate și să vadă în ce pericol pun actualele și viitoarele generații de elevi prin îndepărtarea de studiul limbii latine. Cred sau sper că momentul rușinos cu lozinca „Noi muncim, nu gândim!” a fost depășit de mult și mai cred că în ceea ce privește studierea limbii latine suntem condamnați la neuitare dacă vrem să fim români și să ne mândrim cu lucrul acesta.
Repuneți, așadar, limba latină la locul ei, adică în Curriculum-ul de specialitate al Planului cadru al profilului umanist din învățământul liceal românesc!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Printre altele, nimeni n-ar trebui să minimalizeze impactul strămoșilor noștri latini asupra culturii noastre, dar pentru asta nu este nevoie de o oră de limbă latină, ci de o oră de latinitate. După cum religia mi se pare inutilă, dar aș vedea ca foarte utilă o oră de istorie a religiilor.
Ce ar include o oră de latinitate? În niciun caz studiul limbii latine! Memorarea și explicarea unor citate, anumite curiozități legate de cele două limbi - latină și română -, o incursiune în timpurile trecute, legătura limbii latine cu științele (biologie, medicină) etc. Dar în niciun caz STUDIUL limbii latine! Noaptea minții!
Sistemele de educație normale separă partea utilitară - vorbirea curentă corectă - de partea filologică. Toți trebuie să vorbim corect, dar nu toți trebuie să devenim filologi.
Necazul e că la noi cei care fac programele au viziuni diferite și, pentru ca toată lumea să fie mulțumită și - vorba lui Nenea Iancu - pupat toți Piața Independenței, se deversează totul în programă fără niciun discenământ.