Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Latina în vremea ciumei

educatie - (Foto Guliver/Getty Images)

Foto Guliver/Getty Images

De ani de zile, vreo douăzeci, încerc să găsesc argumente într-o bătălie a surzilor: la ce bun limba latină în școala românească? Am trecut, cred, prin toate haltele imaginabile ale gândirii, folosindu-mă de tonuri când avocățești, când exasperate, afectând deopotrivă logica utilitaristă și pe cea a obsesiei noutății cu orice preț.

Poate că, de dragul unei scurte refugieri din calea flagelului curent, ar merita să înșiruim câteva asemenea argumente. În definitiv, e puțin probabil ca anul școlar să înceapă în 14 septembrie, în ciuda anunțurilor triumfalist eronate ale autorităților noastre de stat. Ce altă treabă avem?

Cel mai drag argument lăutărismului academic este, desigur, cel al identității naționale. Facem latină pentru că suntem rrromâni, „de la Rîm ne tragem”, deci să punem mâna din născare pe „In patria nostra multae siluae sunt”, să-i dăm cu declinarea întâi și acolo să rămânem. Tot românul e gata să verse o lacrimă cu gândul la Traian, strămoșul nostru. Dar doar o lacrimă, vorba cântecului. Argumentul e slab, deși e susținut cu predilecție, aproape obsesiv, de foruri foarte înalte ale culturii române. Și e slab pentru că există națiuni romanice cărora, la fel ca nouă, le pasă prea puțin de originea lor lingvistică și națiuni absolut deloc romanice, care cultivă limba latină de multicel. E vorba de ce numea unul dintre profesorii mei iubiți, Dan Slușanschi, „cei șapte sute de ani de-acasă”. Pe care noi nu-i prea avem, pe când alții îi au. Studierea limbii latine în școli ține mai mult decât de originea latină a limbii pe care o vorbește o comunitate, de tradiția culturală a respectivei comunități. La noi, și în vremurile cele mai luminoase ale predării latinei în școli, de exemplu în perioada interbelică, materia a avut destul de suferit. Fâșneți, nu i-am văzut, de fapt, rostul aproape niciodată. La cărămidă-n piept însă suntem neîntrecuți.

Dincolo de îngustimea argumentului național, începe, mult mai prizabil și mai rotund, cel al fundamentului latin al Europei. Pe stindardul acestui front se citește frumosul adagiu al lui Jerzy Kuriłowicz: „Europa se termină acolo unde se termină limba latină”. Îmi aduc aminte de articolul limpede din România Liberă, din anii 90, scris sub acest dicton de un titan al fineții clasiciste de la noi, profesorul I. Fischer. Ideea lui Kuriłowicz este că Europa este în primul rând un teritoriu spiritual, un spațiu de gândire care a produs ideea celei mai dinamice, libere, raționale, echilibrate și transparente forme de civilizație din istorie. Ca orice lingvist, Kuriłowicz era înclinat să creadă că există o legătură de nezdruncinat între gândire și limba matcă ce o exprima și că atitudinea față de aceasta din urmă este testul cel mai elocvent pentru acceptarea sau respingerea celei dintâi. Nu întâmplător o ideologie ostilă ideii europene, cum era cea a URSS, urmărea în primii ani de ocupație a estului continentului nostru de după Al Doilea Război Mondial suprimarea din școli a câtorva materii „nocive”: filozofia generală, logica, latina și genetica. Este cu atât mai surprinzător faptul că, la șaptezeci de ani după celebra directivă NKVD despre care vorbim, Europa dă semne că-și uită ideea care a generat-o și ținut-o în viață, pentru că studierea latinei a fost până de foarte curând supusă la cazne inexplicabile în multe locuri de pe continent. Un reviriment necesar pare să anime acum sistemele de învățământ din Olanda, Franța, Polonia și Germania (și chiar europenii antipozi). Totuși, există și spații excentrice culturii și chiar ideii europene care, cu totul neașteptat, cultivă limba latină. Din câte știu, școlile de elită din Japonia o fac. Și dacă e așa, poate că nici argumentul identității europene nu e suficient pentru pledoaria noastră.

Poate că am avea nevoie de un ce universal. Îl țineți minte, cu siguranță, pe matematicianul Solomon Marcus. Era unul dintre cei care susțineau fervent studierea latinei în școli, pentru că găsea în sistemul însuși al limbii virtuți similare pentru dezvoltarea gândirii cu cele ale disciplinei în care excela, adică matematicile. Nu e singurul pe care l-am auzind spunând asta, dar când argumentul vine de la unul ca el, adică de la cineva care s-a ocupat toată viața, la cel mai înalt nivel de abstractizare posibilă, de legătura tainică dintre limbă și matematică, te afli într-un teritoriu sigur. Dar chiar și așa stând lucrurile, de ce am avea nevoie și de latină, de vreme ce avem matematicile al căror acces la structurile de profunzime ale gândirii pare mai puțin mediat?

Există și alte argumente, de mai mică anvergură, cu care aș putea continua și care zumzăie prin prizărita lume a clasiciștilor și a acelora dintre filologi, puțini, care mai sunt sensibili la subiect: importanța cunoașterii etimologiei diverselor cuvinte din limbile moderne, eventuala ușurință cu care limbile romanice și nu numai se pot deprinde odată asimilată structura limbii latine, folosul evident pentru anumite profesii al cunoașterii latinei (filologi, filozofi, preoți, juriști) etc.

Observați însă că, oricât de generos sau de utilitarist formulate, argumentele de mai sus nu sunt suficiente ca să convingă. În cazul oricăruia se găsește portița unui contraargument: formulele colective, comunitare, identitare, la fel precum cele vizează procese mintale abisale sau gândirea soft a fragmentului nu au portanța necesară. 

Singurul argument pe care îl găsesc, astăzi, nu numai viabil, ci de bun simț este cel al formării individului. În definitiv, școala nu este o Cooperativă Agricolă de Producție din care trebuie să iasă atâtea feldere de greu la sfârșitul unui an școlar. Școala este o instituție care formează indivizi. Și e chemată să-i formeze în concordanță cu realitatea, nu cu vreo idee preconcepută, cu ceea ce se cheamă wishful thinking, post-truth și alte fantasme maladive de acest fel. Or, ceea ce umanitatea constată de la începuturile ei sau măcar din vremurile în care s-a apucat să scrie este că realitatea îi e dacă nu de-a dreptul ostilă individului, atunci măcar greu de integrat. Și că, pentru simpla supraviețuire, individul trebuie să găsească o sumă de mijloace deopotrivă tehnice, dar mai ales de natură morală. Ceea ce zidește în individul uman învățarea latinei este o formă de rezistență morală la dificultățile vieții cu care ultimele două generații globale sunt tot mai puțin obișnuite, dar care nu întârzie să se manifeste la scară mare, așa cum se întâmplă, de pildă, astăzi cu pandemia de Covid-19. O mică asceză personală în copilărie ne-ar fi educat pe toți să fim astăzi mai stoici, mai puțin vulnerabili moralmente, mai disciplinați și mai răbdători cu marile provocări ale timpurilor. Învățarea limbii latine este o asemenea asceză, adică etimologic vorbind, un exercițiu de educare a voinței, a răbdării, a intelectului, pe care practicile contemporane de urmărire exclusivă a facilului, a utilului îngust, a plăcerii imediate au evacuat-o în detrimentul speciei înseși. Odată dobândită disciplina învățării aprofundate în general, pentru că acesta e folosul dintâi al studierii limbii latine, toate celalalte avantaje se vor adăuga: accesul direct la marea cultură europeană, înțelegerea fenomenelor lingvistice majore, a chestiunii identitare, corecta interpretare a faptului istoric contigent, stăpânirea logicii clasice și, mai mult decât orice, înțelegerea diversității lumii.

„Words, words, words”, aș zice cu prințul Daniei, când mă uit la halul în care stăm cu latina azi în școala românească. Eliminarea din Programul Cadru pentru învățământul gimnazial a materiei de clasa a șaptea intitulate „Elemente de limba latină și de cultură romanică” era previzibilă după lunga și nefericita carieră a orei stinghere de latină din clasa a opta. Faptul că aceasta e considerată superfluă de o treime din profesorii și părinții chestionați este, în termeni pragmatici, de înțeles. În definitiv, cine s-ar înhăma la învățarea unei limbi dificile, așa cum era până de curând, în anul dinaintea examenului de admitere în liceu sau, așa cum e acum, suspendată într-un an de mijloc, fără continuitate? Apoi, e cu totul himeric să crezi că limba latină se poate studia cu adevărat într-o singură oră pe săptămână. Nu, cu siguranță latina nu se poate învăța astfel, ci altfel.

Iată cum. Să ne punem centurile, poate părea contraintuitiv:

1. Disciplina trebuie să se cheme, din nou, pur și simplu „Limba latină” și să se ocupe numai cu asta, adică cu studierea limbii, nu a istoriei romane, a civilizației antice, a paremiologiei latine, a lingvisticii romanice. Ceea ce făcea complet antipatică materia asta era cantitatea indigestă de balast sapiențial care însoțea în manuale tâmpite niște texte căznite de trei rânduri, rupte din context, irelevante gramatical, grele de moarte, fără cap și coadă. De patruzeci de ani elevii, nu numai cei de clasa a opta, trec la latină prin calvarul acestor metode de tortură mintală.

2. Începutul trebuie să aibă loc devreme, la o distanță suficientă de presiunea obsesivă a examenului de admitere în liceu, la o vârstă cînd elevii sunt suficient de mici ca să li se imprime un ritm de învățare corect (de fapt acesta este scopul ultim) și suficient de maturi ca să se poată dedica unei materii de o atare complexitate. Seculara tradiție din gimnaziile din spațiul german și din cel italian confirmă ideea că vârsta optimă este cea de zece-unsprezece ani, adică din clasa a cincea. Încărcătura suficientă săptămânală este de două ore.

3. Necesară ca aerul este alcătuirea unei programe suple, inteligente, coerente, descărcate de balast, autentice, care să evite glumițele, bancurile, micile coterii. Ea trebuie concepută de specialiști în domeniu, nu dictată unor cadre didactice timorate și fără orizont de foruri supraordonate incompetente, așa cum s-a mai întâmplat, în speranța evidentă a discreditării materiei prin calitatea ei îndoielnică. Există specialiști în domeniu și în afara instituției universitare care a girat până acum manualele școlare, instituție care este în ultimii douăzeci de ani într-un perpetuu declin, minată de nepotism, indecizie și confuzie valorică.

4. Programa trebuie gândită pe măsura minții copiilor. Și ca să nu reinventăm roata, profesorii, părinții și elevii trebuie să afle că există modele excepționale de manuale în spațiul occidental, mai ales în cel german. Asemenea manuale au structura limpede a manualelor de limbi moderne, organizate pe unități didactice egale ca relevanță, dimensiune, ordine. Sunt manuale aerisite, cu texte inteligente, unitare, accesibile, care vehiculează un vocabular statistic esențial și insistă cu adevărat pe lecția de gramatică a zilei, scurtă, unică, inteligibilă și ea. Vin apoi exercițiile de toate felurile, similare cu cele folosite în manualele de limbi moderne, a căror simplă rezolvare nu va consolida numai cunoștințele dobândite în cursul lecției, ci le va face la propriu indelebile. Am avut, în varii ocazii, experiența acestui tip de manuale în calitate de profesor. Bag mâna în foc pentru eficiența, inteligența, simplitatea lor și pentru plăcerea pe care o provoacă celor care le parcurg. În plus, avantajul unui manual bun, simplu și dinamic este că are capacitatea să mobilizeze și cele mai ponivoase energii din rândul corpului profesoral. Nu e puțin lucru.

5. Sunt atât de încrezător în calitatea acestui tip de învățare încât aș propune ca la sfârșitul clasei a cincea să se organizeze o sesiune de evaluare a experienței în care să fie implicați numai elevii participanți, nu părinții, nu profesorii terți, care nu au a se pronunța. Iar celor care au rămas cu o bună impresie să li se dea posibilitatea să continue cu studiul limbii latine în toate clasele următoare. Acesta va fi cu adevărat începutul României educate, adică scoase din marasmul celor șaptezeci de ani de îndobitocire ale cărei victime sunt și părinții lor hipercritici pe nimic.

6. Reforma nu trebuie amânată, pentru că, odată demantelată rețeaua și așa șubredă a profesorilor de latină, este foarte greu de refăcut în condițiile dezastruoase în care se găsește învățământul universitar de limbi clasice, care poartă cea mai mare parte de vină pentru situația generală în care s-a ajuns azi. Or, în ciuda a ceea ce susținea un distins profesor al unei catedre universitare importante de limbi clasice, latina poate fi predată numai de absolvenți de latină, nu de profesori de alte specializări, care, oroare!, ar învăța în rând cu elevii (da, la acest tip de aberații s-a ajuns).

7. Toate eventualele măsuri de reformare trebuie însoțite de ample, inteligente și susținute campanii de informare a publicului în privința oportunității reintroducerii latinei în beneficiul absolut al întregului sistem de învățământ românesc.

Așa văd eu, cu ochi încrezători, lucrurile. Colegii clasiciști de toate statutele, ragfurile și titlurile ar trebui să înțeleagă, în urma acestui articol, că mingea se află în curtea autorităților guvernamentale. Dacă se va mișca ceva sau dacă nu se va mișca nimic, e pentru că minister vult aut non vult.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Off... Nici nu am inceput bine articolul si "m-am repezit" sa comentez. "In patria nostra multae silvae sunt, que bestiis abundant".
    Deci, "silvae" !!! Nu cum scrie in articol.
    P.S. Mi-a placut si imi place limba latina. Am avut 10 in liceu.
    • Like 0
  • De ce limba latina ? Nu mai bine italiana sau spaniola, limbi tot de origina latina, sa se poată descurca și romanul când merge la cules de căpșuni in aceste tari ? :-)
    • Like 1
  • O clarificare necesară: nu guvernarea actuală taie orele; planurile-cadru trebuie schimbate din cauza unei legi propuse de Liviu Pop și Ecaterina Andronescu, votată în parlament, care obligă la reducerea numărului de ore. Deci tot vechea stăpânire este responsabilă de această situație-limită din prezent!
    • Like 3
  • Rucs Rucs check icon
    Ar fi tare bine sa scrieti mai des. Despre orice subiect (mai putin politica). Desigur, dincolo de frumoasa tinuta a exprimarii, scrieti in raspar cu dicursul general receptat astazi. Ceea ce e minunat :) Scoala ca propunere de responsabilitate si chiar asceza, pregatire pentru viata grea? Haidade, cine vrea sa auda asa ceva? Cred ca parintii nu sunt vinovati, totusi. Exista o tradare a intelectualilor. Sunt intelectuali, psihologi, pedagogi care asta spun: ca se poate fara munca si fara angajament. Cititi-l, de pilda, chiar pe aceasta platforma pe un reputat profesor universitar clujean, in prezent inalt functionar UE, care, atunci cand scrie despre scoala, exact asta promite: cumva elevii vor avea acces in mod magic la cunostinte: fara munca, fara efort, cu zero competitie, fara note. Articolul dlui despre inutilitatea notelor a avut 30 k distribuiri in prima zi. [dl Funeriu scria, just, ca ce nu e evaluat, nu exista - tinde sa dispara. se creeaza un nou curriculum subversiv si paralel al materiilor evaluate]. Iar atunci parintii cred - isi spun, uite, acesta e psiholog/pedagog/filosof si spune ca scoala e imbacsita, invechita, plictisitoare si ca se poate si fara munca, evaluare, examinari. Parintii nu stiu ca un intelectual poate fi efectiv vandut, cartilaginos pana la a se plia dupa interesul sau prin cele mai ireale luari de pozitie.

    Pe de alta parte, ma distantez de dvs, din pacate, prin aceea ca eu am o viziune mai cinica, mai pesimista. Guvernarea actuala (ca si celelalte, de altfel) a fost croita sa taie ore. Asta s-a spus in presa si pe toate canalele: copiii stau prea multe ore la scoala. Suciti si inconsecventi cum suntem, tot noi ne plangem de rezultatele testelor Pisa si nu ne uitam ca cei din fruntea clasamentului au mult mai multe ore decat noi. De altfel, in toata Europa sunt mai multe ore/saptamana decat la noi. Vacantele noastre sunt cele mai lungi - mie asta mi se par ok, dupa munca e necesara si odihna. Dar spun ca e de neinteles: nu stim ce vrem si ce cerem.

    Asadar, despre ce doua ore/sapt de latina, din clasa a v-a, vorbim, cnd ministerul nu mai stie cum si de unde sa taie ore la materiile deja existente? cum vi se pare comasarea istorie-geografie? O singura materie, predata de acelasi profesor, cu alternanta (o saptamana geografie, o saptamana istorie)? Dvs vorbiti de deprofesionalizarea cadrului didactic. Just, sunt profesoara, confirm, dar cred ca niste profesori buni au fost impinsi de mai multi ani spre asta. Stiti cum arata cursurile noastre de perfectionare, sponsorizate de UE? Stiti cat sunt de jenante, nule academic, cu accent doar pe joculete, iar profesorul e antrenat ca animator, ceva mai bun decat un clovn? Atat de mult se pune accent pe CUM sa predai, incat noua generatie de profesori traieste cu impresia ca CE va preda este auxiliar, neesential. E ca si cum i-am spune unui chirurg ca succesul operatiei tine de protocolul de igiena si atat, lasand ca secundare cunostintele efective. Or de la catedra, CE spui este esential, la fel de important ca modul cum o spui. Degeaba esti un profesor empatic, carismatic, neconflictual si plin de umor, daca tu traiesti cu impresia ca poti sa te duci in fata elevilor sa predai dupa ureche, intuitiv. A-ti respecta elevul si profesia inseamna sa stii sa faci corelatii, sa presari anecdote inteligente, sa vorbesti de istoria disciplinei tale (istoria matematicii, istoria biologiei etc). Sa fii o enciclopedie de “stiati ca” etc. Profesorului de azi sistemul nu ii mai cere asta. Ii cere sa nu fie conflictual si sa dea dovada de empatie. Just, dar foaarte departe de a fi suficient. Sau poate ne multumim cu atat. Daca societatea doar atat imi cere, works for me, cum zice americanul. Mult mai putina bataie de cap.

    Cum ni se pare chestiunea asta - materii comasate? Sa predai atat istorie, cat si geografie - oare nu e de asteptat ca una din materii, care nu e pasiunea lui, sa fie predata mai slabut?

    Materiile care au vreo componenta identitara au devenit cenusaresele programei. Romana nu se mai numeste, la primar, “lb si lit romana”, ci “comunicare in lb romana”. La gimnaziu, de cand cu reforma Curaj- Dumitru, nu mai avem canon, in manual pot sa intre (si au intrat) toti cvasi-anonimii, autohtoni sau straini. Istoria a fost jumulita de ore cat s-a putut. Geografia, la fel. Cred ca UE doreste slabirea acestei constiinte nationale, poate ca asa integrarea e mai facila. Scriati ca URSSS avea un comportament similar. Ne mira? Socialismul bolsevic a avut aspiratii globaliste.

    Nu vreau sa am un discurs anti UE, dar programele noastre noi sunt in mare parte traduse, pot fi urmarite cu degetul, in oglinda. Stim engleza si franceza, e usor de urmarit concordanta. Ce e drept, insa, la noi e mai rau decat in UE - adica, am vrut sa fim mai docili decat ni s-a cerut (sau stiu eu ce ni s-a cerut?)
    • Like 2
    • @ Rucs
      Corina check icon
      Dumneavoastră scrieți și mai în răspăr. Ceea ce e minunat, evident. :)) Scuze pentru off topic. Într-adevăr au de gând să comaseze istoria și geografia, să le predea un singur profesor ca regulă generală? Păi, cred că un licențiat în istorie nu e pregătit în domeniul geografiei și nici invers. Se preconizează ca profesorul să învețe în rând cu elevii, cum se spune în articol? E jalnic. Știu că se face asta deja în mediul rural (comasări de n-a văzut Parisul, și câte 3, 4 materii fără legătură predate de un profesor). E vorba de lipsa de autoritate științifică și morală în fața copiilor, la care se adaugă poziția precară a cadrului didactic despre care comunitatea părinților află că nu e calificat pentru ceea ce predă. Un lanț al slăbiciunilor cu efectele previzibile...
      • Like 0
    • @ Corina
      Rucs Rucs check icon
      Este un proiect vehiculat de minister, sper sa nu se implineasca. In Franta asa se preda de ani buni, am vazut si manualele Histoire-Geographie. La noi, momentan s-a facut asa pentru liceu, la materia stiinte unde sunt comasate chimia-fizica-bilogia. Aici nu e asa grav, pentru ca materia stiinte se preda la filiera umanista, deci putem spune ca e in regula, probabil, ca acei elevi sa invete mai curand notiuni de cultura generala, fara sa aprofundeze fiecare disciplina in parte. Pentru istorie-geografie nu este pregatit nici mediul universitar, unde nu exista aceasta dubla specializare. Si sindicatele sunt oarecum pe baricade.
      Societatea ar trebui sa fie insa ea pe baricade, ea-vigilenta... Ministerul, presat de sindicate, va reusi mentinerea profesorilor in sistem - se tot vorbeste de clase cu efectiv mai mic de elevi. Practic, orele se imputineaza, dar creste numarul de clase, deci normele cadrelor didactice se pastreaza. Dar aici nu e vorba despre salarii si norme. Sau nu ar trebui sa fie, intr-o societate care se pretinde interesata de educatie si de copiii sai. Chiar daca ministerul decide sa isi pastreze cadrele didactice (si va reusi, pentru ca in multe sectoare, mai ales primar, e criza de resursa umana), problema este ca perdanti sunt elevii. Formarea lor din ce in ce mai superficiala.
      Multumesc mult pentru aprecieri. Uneori chiar nu stiu cum sa raspund amabilitatii dvs.
      • Like 2
    • @ Rucs
      Ca de cele mai multe ori, perfect de acord. Se ajunge asadar la un terci istorie-geografie si un altul chimie-fizica-etc.-ce-s-o-mai-numi-stiinta-exacta. E bine. In curand toata scoala o sa fie o singura materie numita "shmen d kreier", pe cand presedinte in State va fi un anume Dwayne Elizando Mountain Dew Herbert Camacho. Probabil dupa un al doilea mandat al lui Trump si vreo doua ale lui Justin Bieber.
      Serios vorbind, imi pare sincer rau ca nu sunteti dvs. ministru al invatamantului.
      • Like 2
  • Sunt complet impotriva eliminarii limbii latine din invatamantul preuniversitar. Da, se poate discuta despre cate ore pe saptamana ar trebui alocate, sau in ce an sa se predea, dar mi se pare complet aiurea sa se puna problema eliminarii complete sau a limitarii predarii latinei la o categorie de scoli (o pura prostie, de parca romani ar fi doar cei de la scolile sau liceele teoretice, nu si ceilalti elevi... si spun asta ca absolvent de liceu industrial cu facultate, master si doctorat in stiinte umaniste).

    Apropo, ca tot suntem in campanie electorala (sau aproape de ea), orice partid care sustine aceasta idee - a eliminarii latinei din invatamantul preuniversitar - nu va avea votul meu.
    Aici nu e vorba de dreapta sau stanga, de conservatorism sau modernitate, de nationalism sau europenism. Invatarea limbii latine nu jigneste pe nimeni, nu este o povara, nu ofera nici un dezavantaj pentru alte materii sau pentru cultura generala a elevilor (dimpotriva!) si constituie ultima problema de care ar trebui sa se ocupe decidentii din sistemul national de educatie (mii de scoli romanesti nu au apa curenta si noi alta treaba n-avem decat eliminarea limbii latine din scoli si licee? haida-de!)

    In acelasi timp, poate responsabilii de la Ministerul Educatiei nu au auzit, dar cateva milioane de romani din afara tarii se confrunta cu presiunea deznationalizarii si a negarii originii latine a limbii si culturii lor, din partea unor state vecine Romaniei - fie ca e vorba de Ucraina, de Serbia (in Valea Timocului) sau de Rusia - care continua sa incurajeze identitatea asa-zis "moldoveneasca" a romanilor din Republica Moldova.
    In acest context, la un secol de la Marea Unire din 1918, noi, cei din tara-mama, ne lepadam de limba latina, de buna-voie si nesiliti de nimeni si nimic? Jenant.
    • Like 2
    • @ Petrica L.
      Corina check icon
      Sunteți sigur că asta ați vrut să spuneți? „Invatarea limbii latine nu jigneste pe nimeni, nu este o povara, nu ofera nici un beneficiu pentru alte materii sau pentru cultura generala a elevilor (dimpotriva!) si constituie ultima problema de care ar trebui sa se ocupe decidentii din sistemul national de educatie ”

      Nu că are noimă să ne îngrijorăm de asta, în contextul actual, dar sugerați că ar fi rezonabil ca și liceele tehnologice să aibă latină obligatorie? Să fim serioși, Dvs. ați făcut un liceu industrial pentru că nu ați putut opta pentru altceva atunci, putea fi unica variantă din localitate. Mai departe, când s-a dezvoltat înv. superior după Revoluție, ați putut urma studii umaniste.

      Acum toți copiii gustă latina și alte materii umaniste din gimnaziu și pot alege mai departe în consecință, dacă le place. Să nu exagerăm cu pretențiile. Oricum o parte vor fi degeaba.
      • Like 2
    • @ Corina
      Primo: multumesc pentru corectura, am vrut sa spun ca invatarea limbii latine "nu aduce nici un dezavantaj", in loc de "nu ofera nici un beneficiu". In rest, afirmatiile din fraza citata de dvs. raman in picioare, cel putin din punctul meu de vedere. Sunteti libera sa nu fiti de acord, e OK.

      Secundo: nu am sugerat ca latina sa fie predata musai in liceele tehnologice (pe vremea mea, cand am dat bacalaureatul, in 1993, li se spunea "industriale"....). Ma refeream la scoli si licee, in general. Eu am facut latina in clasa a VII-a, in anul scolar 1987-1988, cred ca un an in scoala generala ar fi suficient ca obligativitate, dincolo de care orice scoala sau liceu ar putea (daca se doreste) sa ofere cursuri facultative de limba latina. Dar daca se decide ca latina trebuie predata mai degraba in liceu, un an obligatoriu, sa zicem in clasa a IX-a, atunci ar trebui sa fie introdusa in toate liceele. Asta este sensul afirmatiei mele. Nu mi se pare normal ca in cazul limbii latine sa se faca discriminare intre scoli sau licee, pentru ca este vorba, in opinia mea, de o materie cu o simbolica mai speciala pentru scoala romaneasca. Apropo de discriminare, eu am trecut prin asa ceva ca elev de liceu industrial, in 1990-1991, cand s-a scos a doua limba straina din programa liceelor industriale - ca doar Romania abandonase izolarea comunista si se deschidea catre lume, deci studiul limbilor straine devenea mai putin important pentru zeci de mii de liceeni, nu-i asa?

      Tertio: Trageti niste concluzii eronate, in cee ce ma priveste. E posibil sa fiti mai tanara (eu am 45 de ani impliniti) si sa nu cunoasteti contextul de dinainte de 1989. Nu m-a silit nimeni sa dau la liceu industrial, provin dintr-un municipiu capitala de judet, cu destule oportunitati pentru un elev premiant. Eu am ajuns la liceu industrial in 1989, pe vremea lui Ceausescu, dintr-un motiv mai putin obisnuit: planul era ca, dupa liceul industrial (patru ani) sa adun cei doi ani obligatorii "in productie", adica in uzina in care lucra deja tatal meu, dupa care sa dau la Academia Militara. A venit Revolutia din decembrie 1989 si planul a devenit caduc, au aparut alte oportunitati - mai aproape de pasiunile mele - si am schimbat macazul catre Universitatea din Bucuresti. Dar de intrat la liceu, am intrat primul, la singura clasa de electrotehnica a liceului industrial in cauza. Desigur, puteam sa dau la electrotehnica sau mecanica si la un liceu teoretic, ca aveau si ele astfel de clase, dar aceste licee de top nu erau legate direct de uzine specifice si, prin urmare, elevii nu aveau acces la baza tehnica necesara, cu alte cuvinte nu prea faceau mare lucru... La liceul meu, patronat de o uzina cu vreo 3.500 de muncitori, nu se punea problema asa, aveau de toate, numai sa vrei sa inveti!
      Pentru mine, a fost o experienta cu totul speciala si consider ca am fost norocos, deoarece am ramas cu deprinderi si cunostinte care s-au adaugat la ceea ce oricum am invatat de la tata si bunicul - lucruri care mi-au fost de mare ajutor in viata, inclusiv in strainatate, pe diverse coclauri... Intr-o echipa din care am facut parte, in Kosovo, erau oameni care vorbeau vreo sase limbi straine, absolventi de Harvard si MIT, dar pana am venit eu in scoala aia bombardata in care aveam birouri (ca spokesperson, nu ca electrician!), nici unul dintre ei nu s-a priceput sa lege doua fire si sa aprinda niste becuri amarate!
      • Like 1
    • @ Petrica L.
      Corina check icon
      Eu am pornit de la faptul că anul obligatoriu de latină se face în gimnaziu. E bine să se înceapă cât mai devreme, cum propune autorul, ca să rămână loc pentru o continuare opțională cât mai îndelungată.
      • Like 0
  • Corina check icon
    Latină dintr-a cincea sună drastic, dar dacă e vorba de 2 ore/săpt., cu manual bun și aerisit și profesor pe măsură, e ceva. Promițătoare și nouă, de asemenea, continuarea opțională propusă pentru anii următori. Apoi, n-ar strica măcar o oră/săpt. într-a noua la toate liceele teoretice, tot cu posibilitatea de a continua dacă și cât vrei.

    Nu contează numărul potențial mic de doritori, mai ales la început. În fond, dacă pandemia a adus ceva bun, a adus tocmai posibilitatea studiului în grupe mici. Niciun profesor nu ar trebui să refuze să predea chiar și pentru 1-2 elevi. Câți vin, te ocupi de ei. La fel în universități.

    În esență, ar avea loc o democratizare revoluționară a studiului atât de multă vreme elitist al latinei. Ceea ce zeci de ani s-a învățat în proporție covârșitoare sub formă de meditații plătite și studiu individual, ar fi, deodată, accesibil prin școala de zi cu zi, pe parcursul mai multor ani.

    Imaginați-vă că vom avea tineri care au făcut până la BAC 4-5 ani de latină sau chiar mai mult. Ca viitori studenți la limbi clasice și profesori, vor putea fi mai buni decât predecesorii lor. Și chiar dacă nu continuă în domeniu, vor fi adăugat un exercițiu deloc facil și cunoștințe importante în formația lor intelectuală și nu numai.

    Tocmai aici apare o mică problemă. Vor dori politicienii zilei de mâine să fie evaluați și judecați de cetățeni cu o astfel de educație? Ne putem îndoi. (Până la pământ.) Dar merită luptat pentru asta.
    • Like 3
  • Au trecut cinci decenii de când nu am mai studiat latina, dar nu pot să uit plăcerea de a traduce fraze mai complicate din latină, sau muzicalitatea ritmurilor versurilor. Ca și doamna Bradley sunt gata să semnez și să fac propagandă în favoarea acestei minunate limbi.
    • Like 2
  • Delia MC Delia MC check icon
    Nu mai bine în liceu? Când elevul are pe deplin deprinderea de a învăța. Și nu în toate liceele ci în cele teoretice ori cu profil de filologie. Și aș mai spune o blasfemie, materie la alegere. Căci nu tuturor le va trebui latina în viitor, ci avocaților, medicilor, filologilor. La liceu, căci atunci elevul cam știe pe ce drum o va apuca, dacă vrea sau îi trebuie neapărat ori nu. Iar pentru toți, ora "stingheră" din clasa a VII-a ori a VIII-a cam ajunge... În gimnaziul românesc, clasele V-VIII este școală generală, o parte studiază mai departe, dar alții vor face o meserie. Îi trebuie viitorului strungar ori instalator ori vânzător, latină mai mult de ora "stingheră"? Plus, copiii de V-VIII au deja destul de învățat plus că au mare nevoie de limbi moderne, absolut necesare. 3 limbi în școala generală???? Evident, cu manuale bune și profesori care chiar se ocupă.
    Comparație: eu am avut ora "stingheră" în timp ce soțul meu a învățat latină ca lumea. Diferența acum e că el știe mai multe dictoane în latină decât mine. Bine, și ceva comparații lingvistice, etimologia diverselor cuvinte, genul în diverse limbi, etc. Învățatul cu anasâna, mai mult decât e necesar plus ceva peste, dar nu mult (aici e problema, noi nu stim decât totul sau nimic) n-a dus decât la frustrări și opoziție.
    • Like 0
  • Imi aduc aminte de singurul an de limba latina studiat. Era in clasa a noua, in 1976. Am trecuit prin trei profesori. Ultimul, tanar si ferm, nu facea lectii cu noi. Manualul trebuia citit acasa. Iar in clasa nu aveam a face decat traducerea unor proverbe latine. Cu toate cartile pe masa. Era cu adevarat ca la o oliimpiada de matematica .... Grozava experienta.
    • Like 1
  • Domnule Colceriu, dacă vreodată se vor aduna semnături pentru susținerea a ceea ce propuneți în acest articol, considerați-mă susținătoare. Sunt de acord cu tot ce spuneți, m-a bucurat enorm lectura aceasta.
    • Like 5


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult