Respectele mele, dr. Bode! Acatist pentru sfânta șmecherie românească

Foto: Lucian Bode Facebook

După Revoluţie, elev de şcoală primară fiind, primele sfaturi pe care le auzeam de la adulţi erau „Dacă în democraţie nu eşti şmecher, ajungi pe stradă!”, „Trebuie să te descurci, numai cu şcoala mori de foame.” Chiar unii profesori, în loc să ne predea matematică sau istorie, îşi exersau vocaţia de filosofi ai noii ordini economice sau de speakeri motivaţionali şi ne explicau cum trebuie să se comporte noii patroni: „Vrei să rupi uşa după opt ore? De mâine stai acasă, mai sunt douăzeci care vor să fie în locul tău!” Unul dintre băieţii mai mari din zonă, pe care toţi îl admiram, le urmase cu seriozitate învăţăturile şi se lăsase de facultate, deşi avea rezultate excelente şi învăţase mult să ia examenul de admitere în ‘89, după ce terminase anul trei fiindcă „Ce să îmi sparg capul cu studiatul, când pot să fac bani?!” şi câştiga foarte bine aducând maşini din Germania, cu siguranţă mai bine decât părinţii multora dintre puştii din cartier care lucrau în fabricile comuniste. Ce face acum nu vă pot spune, fiindcă m-aţi acuza că defăimez anumite categorii profesionale.

Când m-am angajat – cu greu, fiindcă erau primii ani ai noului mileniu – sfatul pe care l-am primit de la unul dintre angajaţii cu tâmplele grizonante care nu se omora cu munca, dar avea unul dintre cele mai mari salarii din fabrică, a fost să fiu „adapabil” şi atent la ce vor şefii, să plec totdeauna după ce ies ei pe poartă şi, cum eu aveam muncă de teren, să îi întreb dacă nu au nevoie să le fac nişte cumpărături. Sfaturi sincere de la un descurcăreţ care trăise bine şi pe vremea lui Ceauşescu, şi în democraţie, fără efort, doar cu un pic de şmecherie.

În ce mă priveşte, n-am reuşit să mă descurc, nici să mă „adaptez”, probabil de-asta încă îmi mai pierd vremea scriind, deşi ocupaţia asta nu îmi aduce vreun leu.

Dar neputinţa mea nu ar trebui să mă împiedice să îi admir pe cei care au făcut-o. Haideţi să fim o clipă sinceri: mi se pare că dr. Bode sau dr. Ciucă şi-au însuşit cu sfinţenie cursul popular de şmecherie şi au obţinut titlul de descurcăreţi cu notă maximă. E suficient să îi ascultăm pe oricare dintre cei doi: exprimarea bolovănoasă, ideile puţine, clişeele, gestica şi mimica care dovedesc platitudinea absolută, toate acestea sunt argumente clare că sunt persoane care „au reuşit în viaţă”, care şi-au depăşit cu mult nivelul intelectual şi şansele de a-şi schimba destinul. 

Dacă ar fi fost nişte mediocri, s-ar fi mulţumit să iasă la pensie, cel puţin generalul Ciucă, domnul Bode nu ştiu dacă ar fi beneficiat de vreun tratament special în această privinţă. Doar că, probabil conştienţi de limitele lor, şi-au dorit să fie în rândul intelectualilor pe care îi admirau, ca odinioară Leana din capul statului ajunsă doctor de renume mondial. Iar pentru asta au trebuit iarăşi „să se descurce”. Nu cred să le fi fost uşor sutelor de „doctori” politicieni şi băieţilor din Servicii să dobândească acest titlu cu ştaif: a fost nevoie să corupă un întreg sistem de educaţie, profesori care au studiat ani buni pentru a putea fi coordonatori de doctorate şi-au aplecat spinarea în faţa bărbaţilor de stat pentru un pumn de dolari sau vreo nepoată angajată la stat.

Să ajungi din Păcală ministru e lucru mare. Nu sunt multe democraţii în lumea asta care să le ofere asemenea condiţii de afirmare tuturor nulităţilor care au ştiut să care, la momentul oportun, plasa de cumpărături a vreunui şef.

Să fim sinceri: câţi dintre noi râdem pe seama „corporatiştilor” care vor „o ţară ca afară”, pe seama domnişoarelor dichisite care ţin hârtii mototolite în mână până găsesc un coş de gunoi în care să le arunce? Câţi nu îi înjurăm pe cei care opresc maşina în faţa noastră la semafor fiindcă a apărut galbenul sau nu se bagă cu tupeu când trebuie să cedeze trecerea? Câţi dintre noi le spunem copiilor că trebuie să înveţe pentru a reuşi în viaţă? Câţi n-am putea să fim miniştri, deşi nu ne recomandă nimic pentru asta? Câţi ne pricepem la toate, de la geopolitică, la genetică, deşi ne e greu să citim până la capăt un articol de pe wikipedia?

Îl înţeleg şi pe preşedintele Iohannis care nu-şi strică buna-dispoziţie pentru a le cere liberalilor să îl mazilească pe domnul Bode. El a ajuns preşedinte fără să vorbească prea mult şi a câştigat un al doilea mandat fără să facă nimic. Ba ne-am şi felicitat că-l punem şef de stat pe unul care să ne înveţe să lucrăm „nemţeşte”. A ajuns şi domnul Ciolacu să îl ironizeze pe domnul Bode şi să pună presiune pe domnul preşedinte? Dacă privim CV-ul domnului Ciolacu, observăm că nu îl recomandă nimic să vorbească în numele unui partid. N-a avut nici măcar ambiţia de a-şi atârna de nume titlul de „doctor”, deşi probabil ar fi putut să obţină vreunul pe siguranţă naţională, specializarea antiterorism sirian.

Dacă am fi un popor cu adevărat credincios, ne-am aminti de vorbele Mântuitorului: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra.” Din păcate, ne macină invidia şi nu ştim să ne respectăm adevăratele valori. Trebuie să ne hotărâm odată: ori suntem şmecheri, ori nu mai suntem?!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp