Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Revenirea la putere a minții omnisciente

Oameni pe strada

 (Foto: Guliver/Getty Images)

După criza din 2008, aproape peste tot în lumea occidentală, vremurile au devenit favorabile ascensiunii la putere a minților care se cred omnisciente. Nu a fost nici pe departe o revenire de la zero. Prin instituțiile pe care le-a creat treptat, mintea omniscientă a fost permanent prezentă în deciziile socio-economice și politice după ce a venit la putere în aproape întreaga lume după Marea Depresiune din perioada 1929-1933, care a favorizat-o. Influența ei a scăzut abia începând cu anii 80, după ce filozofia ordinii spontane a căpătat credibilitate sub influența lui Hayek și ideile neo-liberale au ghidat politicile economice promovate în SUA și Regatul Unit de administrațiile Reagan și respectiv Thatcher.

Având credința că mintea omului este omniscientă, elitele conducătoare par să fie convinse că diagnosticul pe care l-au pus – criza a fost rezultatul prea marii libertăți a piețelor financiare – este corect. Mințile omnisciente ajunse la putere au decis că ordinea spontană care a rezultat din această libertate – adică acea ordine apărută fără a fi fost rodul proiectării umane – nu a fost ceea ce știu mințile omnisciente că trebuie să fie. Nu a contat în raționamentele lor atât bunăstarea fără precedent care a apărut înainte de 2008, cât faptul că inegalitățile privind veniturile și bogăția au continuat să persiste, la niveluri mai mari sau mai mici, iar sistemul financiar a contribuit atât la acumularea dezechilibrelor care au dus la criză, cât și la formarea inegalităților economice. Nu a contat faptul că nu numai Mises, Hayek, Buchanan, pe care mințile omnisciente tind să îi respingă, dar chiar Keynes, pe care îl adoră, a spus că inegalitatea are un rol semnificativ în producerea bogăției. 

Cu omnisciența pe care sunt convinse că o dețin, elitele conducătoare din prezent și-au propus să crească rolul proiectării umane în formarea ordinii economice și sociale. În termeni practici, aceasta înseamnă utilizarea statului pentru a interveni în economie prin reguli concepute de oameni cu scopul precis de a atinge obiectivele pe care mintea omniscientă le știe ca fiind corecte. În majoritatea țărilor occidentale, acest proces a dus la supra-reglementare, în special în sectorul financiar, dar și la noi reguli care țintesc la reducerea discrepanței dintre săraci și bogați. În România, ca și în alte foste țări socialiste, acest proces a generat, în plus, scopul intermediar de a crearea instituții publice care să centralizeze resursele preluate de la diverse întreprinderi de stat spre a le aloca spre destinații pe care statul le-ar știi mai bine. În consecință, ca de fiecare dată când mintea omniscientă a fost la putere, au apărut noi instituții care să corecteze comportamentele din societate, în multe cazuri în contradicție cu interesul personal sau cu obișnuințele, obiceiurile și tradițiile existente.

Mintea omniscientă domină astăzi conferințele, studiile pe teme sociale și economice și articolele de presă. În România, în numai 10 ani de la criza din 2008, această tendință a devenit a doua natură. Ni se spune ce noi deziderate ar trebui să avem, dar și cum ar trebui ele implementate. De exemplu, nu rareori ni se spune că ar trebui să avem un nivel al veniturilor în PIB cel puțin egal cu media din Uniunea Europeană, că ar trebui, în acest scop, să mărim ratele de impozitare, că ar trebui să reglementăm mai drastic sistemul financiar, că ar trebui să avem bănci de dezvoltare în proprietatea statului, că ar trebui să avem fond suveran de investiții etc.

Problema este că mintea care se crede omniscientă în legătură cu acțiunea umană este o minte infatuată și, de aceea, ignorantă. Așa cum subliniază Hayek, ea nu își dă seama că, negând informarea pe care interesul personal, obișnuințele, obiceiurile, tradițiile și istoria o fac referitor la ordinea socială și economică, nu este, în final, într-o poziție privilegiată. Ea nu știe că nu știe. Pentru a vedea cât de multă încredere ar trebui să avem în discursul acestei minți omnisciente referitor la acțiunea umană de proiectare a societății, ar trebui să ținem cont de modul în care aceasta s-a fondat, pentru a-i înțelege temeinicia, și de modul în care a acționat în timp, pentru a înțelege unde ar putea să ne conducă în cel mai rău caz. 

Friedrich Hayek („Law, Legislation and Liberty”, Routledge, 1993) a arătat că mintea omniscientă și-a derivat statutul prin aplicarea în domeniul social și moral a filozofiei carteziene, pentru care propozițiile adevărate sunt cele care sunt enunțuri logice derivate din premise foarte clare și distincte unele de altele. Astfel, a mai rămas doar un pas pentru mintea care se crede omniscientă pentru a aluneca în păcatul în care Descartes nu a alunecat niciodată, și anume acela de a crede că poate construi o nouă societate, negând tradițiile, obișnuințele, credințele și istoria în general. Pentru această minte, o societate este bună doar dacă instituțiile existente, adică regulile de comportament, sunt rezultatul derivării logice din premisele clare si distincte. Principiul acesta este adevărat pentru științele cu patern-uri tari, dar nu pentru economie și sociologie. Dacă ar fi adevărat și pentru aceste din urmă domenii, atunci orice este obținut în decursul timpului prin urmărirea interesului personal, prin tradiții, obișnuințe, obiceiuri poate fi eliminat. Astfel s-ar putea ca, peste noapte, măcar unele dintre instituțiile apărute în timp, cum sunt morala, banii, statul de drept, limba și proprietatea să fie înlocuite. Din fericire, principiul nu este adevărat. Din păcate însă, mintea omniscientă îl poate abuza, atât în teorie cât și în practică.

Acest tip de minte crede că poate crea o societate în care proprietatea să fie publică și veniturile egale pentru toți, căci așa ar putea rezulta logic din premisa (falsă) că toți suntem născuți egali, astfel că ar trebui să posedăm bunuri în mod egal. Între două realități pe care practica le confirmă – „inegali, dar prosperi” sau „relativ egali, dar săraci” – mintea omniscientă tinde să aleagă ficțiunea „egali și prosperi”. Sau ar putea rezulta o societate în care natura umană se îmbunătățește prin conservarea rasei pure, cum ar rezulta din teoria referitoare la rase a lui Madison Grant. În orice caz, istoria arată că mintea omniscientă nu a ezitat să creeze comunismul și fascismul.

Acest tip de minte, chiar și dacă nu neagă ordinea socială existentă, atunci când ajunge să predomine în politică, în cel mai fericit caz tinde să ajusteze ordinea prin reguli care să ducă la o apropiere mai mare de scopurile particulare cu care se identifică acele idealuri (natură umană mai bună, proprietate comună, egalitate de venituri și de avuție etc.). Când acest ideal, aprobat și susținut de mintea omniscientă se instalează comod în societate și ajunge să fie generalizat, progresul social și economic se încetinesc până la dispariție.

O astfel de minte crede că poate proiecta o ordine socială viabilă, independent de interesul personal, de tradiție, de morală, de obișnuințe și de obiceiuri. Ea nu a produs decât experimente care demonstrează că ingineriile sociale inventate pentru atingerea idealului duc, în final, după multă suferință, la un efect contrar și la nașterea forțelor care să demonteze, în cele din urmă, ingineria. Exemple sunt atât în ceea ce privește ordinea socială (comunismul și fascismul au dispărut în cele din urmă), dar și în ceea ce privește intervenția statului în economie, mai ales prin creșterea la niveluri incredibile a cheltuielilor sociale, inclusiv prin reglementarea excesivă, separată de interesul personal și de tradiție, morală, obișnuințe și obiceiuri.

Această credință a minții raționalist-constructiviste este un caz concret de eșec în a înțelege că „nici o minte, și de aceea nici o acțiune direcționată deliberat nu poate să ia în considerare toate faptele particulare care sunt cunoscute unor oameni, dar nu ca întreg vreunei persoane particulare.” (Friedrich Hayek, Op. Cit., Vol. I, p. 16). Ea confundă cunoașterea unor fapte particulare cu totalitatea incognoscibilă a relațiilor particulare din societate. Pe această bază, așa cum a arătat Hayek, o minte raționalist-constructivistă, de exemplu una socialistă, crede că poate proiecta o ordine socială dezirabilă care să fie clară, ordonată și ușor de înțeles de către alții.

Ficțiunea social-economică pe care o astfel de minte o prezintă este ușor de îmbrățișat de către cei mai mulți, deoarece deși ei știu că sunt ignoranți referitor la faptele particulare care determină comportamentele tuturor celorlalți membri ai societății, ei totuși preferă, comod, să uite acest inconvenient, care face înțelegerea societății foarte dificilă. Uitarea aceasta, spune Hyek, vine de la faptul că nu accentuăm suficient „ignoranța necesară și iremediabilă” (Op. Cit., p. 12) pe care fiecare dintre noi o avem cu privire la cunoașterea circumstanțelor care condiționează rezultatele deciziilor luate. Astfel, un fapt imposibil de înțeles și de explicat în totalitate, dar real (realitatea complexă incognoscibilă a tuturor relațiilor sociale) este dat la o parte de către cei mai mulți, pentru a fi înlocuit cu o ficțiune ușor de înțeles și de explicat (ceea ce-și imaginează și prezintă public mintea omniscientă că ar putea fi societatea, dar care nu a fost niciodată validată în practică pe termen lung). 

Care este în final rezultatul? Mintea raționalist-constructivistă oferă o soluție fictivă simplă pentru o problemă – înțelegerea și explicarea ordinii sociale – grea, soluție pe care mințile comode ale celor mai mulți o acceptă, chiar dacă acestea din urmă știu că fiecare în parte este ignorant în ceea ce privește determinanții particulari ai acțiunii individuale și, în consecință, ordinea socială nu este nici simplă, nici clară, nici ușor de explicat și nici proiectabilă în ansamblu.

În sfârșit, un fapt pozitiv este acela că mintea omniscientă nu este niciodată singură. În societate există întotdeauna, chiar dacă cel mai adesea nu este la putere, și mintea care analizează societatea pornind exact de la faptul că mintea umană nu este omniscientă și că fiecare are o cunoaștere limitată a faptelor particulare care condiționează deciziile tuturor celorlalți membri ai societății. Este tradiția de gândire care îi are în centru pe Mandeville, Locke, Hume, Smith, Ferguson, Tucker, Burke, Tocqueville, Lord Acton, Mises, Hayek, Rothbard. Aceștia din urmă arată că ordinea socială este rezultatul unei permanente deveniri, al cărei motor neobosit este satisfacerea intereselor personale, și că tot ce facem, dată fiind cunoașterea noastră limitată referitoare la fapte particulare, este să urmăm reguli generale, pe care conștient sau nu, chiar noi le-am făcut și le facem, dar nu pentru a atinge scopuri particulare ale societății, ci pentru a ne adapta la realități și pentru a putea rămâne liberi. Instituțiile noastre sunt expresia acestor reguli. 

Când mintea omniscientă a ajuns să dețină puterea politică și a negat informarea pe care o fac instituțiile rezultate în mod spontan, în urma a nenumărate validări în practică, a creat fundături ca fascismul și comunismul și alte forme de dictatură. Ce au fost aceste creații în ultimă instanță? Au fost mijloacele de înlăturare a regulilor și a instituțiilor apărute spontan pentru simplul fapt că nu fuseseră un produs al minții omnisciente, ci al ordinii spontane. Ele nu au fost mijloace de adaptare la realități, ci de schimbare nefirească a realității în scopul atingerii unor obiective iluzorii. Proprietatea privată, egalitatea în fața legii, spiritul antreprenorial (adică instituțiile firești, validate în timp) au fost înlocuite în socialism cu proprietatea comună asupra mijloacelor de producție, cu dictatura politică și, respectiv, cu planul centralizat. Niciuna dintre aceste invenții nu a contribuit la atingerea scopului utopic al egalității economice și a prosperității pentru toți. Cu cât mai multe minți aleg să fie comode, cu atât mai ușor o vom apuca pe drumul dictaturii, care sub forma dictaturii comuniste este foarte cunoscută unora dintre noi și căreia, pe baza experienței, îi recunoaștem imediat semnele ce ar putea-o prevesti.

Cum câștigă mintea omniscientă noi adepți? Prin conferințe, articole și cărți. Ei scriu mult și se lingușesc între ei, cum inspirat s-a exprimat cineva. Ei cunosc puterea simbolurilor și o folosesc. Cum putem să procedăm noi, cei care nu suntem adepții minții omnisciente? În orice caz, nu trebuie să așteptăm apariția rezultatelor nefaste ale proiectării în răspăr cu interesul individual și cu tradițiile. Ele vor apărea oricum și vor determina publicul să voteze plecarea de la putere a minților care se cred omnisciente referitor la acțiunea umană. Între timp, putem grăbi această plecare dacă ne prezentăm mai clar concepțiile și devenim mai critici cu raționaliștii constructiviști și cu soluțiile lor artificiale. Să reamintim mai des eșecurile extreme ale minții omnisciente.

Numai că poveștile frumoase despre viitorul luminos al societăților proiectate sau reparate de raționaliștii constructiviști sunt mult mai atractive decât propunerile noastre prin care explicăm că inegalitatea economică a indivizilor are rolul ei, că cel mai bun design vine din aranjamentele sociale naturale și din exercitarea libertății („natural”, când e vorba de societate, înseamnă acea evoluție a societății în care proiectarea umană, deoarece cunoașterea noastră referitoare la fapte particulare este limitată, nu are un rol semnificativ). De aceea, efortul nostru de explicare trebuie să fie mai mare ca al lor și nu trebuie să intrăm în tabăra celor care îi lingușesc pe constructiviști doar pentru că sunt, în prezent, bine conectați la puterea politică.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In sfarsit inca un adept al lui Hayek, von Misses, Rothbard si ceilalti ganditori libertarieni :) Felicitari pentru articol.
    Incepuse sa ma apuce depresia crezand ca sunt singurul lor adept p-acilea prin forumul republica sau chiar prin Romanika.
    Imi permiteti cateva observatii pe care le consider utile mai ales pentru eventualli cititori care decid sa creada in capitalismul laissez-faire si nu in mintea atotstiutoare (imi permit un sinonim mai usor pentru "omniscienta"):

    1) faceti afirmatia: "începând cu anii 80, după ce filozofia ordinii spontane a căpătat credibilitate sub influența lui Hayek și ideile neo-liberale au ghidat politicile economice promovate în SUA și Regatul Unit de administrațiile Reagan și respectiv Thatcher". Este necesara o corectie aici: nu "ideile neo-liberale" vreti sa spuneti, ci "libertariene". Cele 2 concepte sunt foarte foarte diferite. In vreme ce neo-liberalismul este in our days, curentul care a alunecat ingrozitor spre socialism si promoveaza din pacate prin affirmative action (discriminare pozitiva) diversitatea LGQBT, feminismul prost inteles, multiculturalismul primirii cu bratele deschise a milioane de musulmani, suprataxarea pe motiv ca "give back to the society" ca si cum ai datora ceva societatii din averea stransa cu sudoarea fruntii, ei bine libertarianismul este cu totul altceva, este doctrina concretizata in capitalsimul laissez-faire, explicata si promovata de oameni ca Hayek, Rothbard, Th. Woods si altii, cu success aplicata de sefi de stat ca Thatcher sau Reagan. Deci bottom-line nu puteti asocia ordinea spontana si pe Hayek cu ideile neo-liberale.

    2) imi permiteti un sfat: daca scopul dvs este de a destepta romanii si a-i face sa inteleaga ca laissez-faire este intr-adevar calea spre abundenta si spre mai bine, incercati o abordare cu cuvinte mai simple, limbaj mai simplu si nesofisticat si cu exemple practice. Marturisesc ca desi sunt un cititor al lui Adam Smith, Rothbard, Hayek etc (direct in engleza), la unele din frazele dvs a trebuit sa ma intorc de 2 ori ca sa pricep ce naiba vreti sa spuneti. Iata spre exemplu: "[..]propozițiile adevărate sunt cele care sunt enunțuri logice derivate din premise foarte clare și distincte unele de altele" No shit. Vorba aia d-le Croitoru, speriati clientu' :)

    3) in finalul articolului intrebati retoric ce putem noi face sa ne opunem mintii omnisciente si deci interventionismului Statului peste tot si in toate. Pai cu articole de genul acesta dar si cu pct 2) de mai sus aplicat.

    O zi buna.
    • Like 0
    • @ Sergiu F.
      Alien check icon
      Personal sunt și eu atras (filozofic) de ideile libertariene.
      Pe de alta parte însă cred ca tentația de a considera o ideologie bună dau rea e riscanta. Ceea ce a funcționat în US s-ar putea sa nu funcționeze în Botoșani, sau pe o colonie marțiana. Ceea ce a funcționat la 1700 s-ar putea sa nu funcționeze în 2100.
      Ideologiile nu cred ca au neapărat o valoare intrinseca independenta de context.
      • Like 0
    • @ Alien
      Ai ridicat o obiectie interesanta. Marturisesc ca si eu la inceput mi-am pus aceeasi intrebare oare nu cumva si asta e tot o utopie ca si socialismul ?
      Raspunsul ca nu este o utopie ci este realizabil, este compus din mai multe componente si desigur se poate dezvolta mult dar am sa incerc sa ating doar cateva din ele:
      - in primul rand ideile de la sfarsitul anilor 1700 (ale lui Adam Smith) au fost preluate si "finisate", "rafinate" (in lipsa unui cuvant mai bun) de reprezentantii scolii austriece care sunt contemporani cu noi. Murray
      Rothbard de exemplu a murit prin '94. Thomas Woods inca e alive and kicking. Deci ei sint actuali sint aici printre noi nu sint secole in spate.
      - ideile libertariene, altfel spus un model economic bazat pe neinterventia, neamestecul Statului in economie (sau mai rog, minim posibil) a si fost implementat si a functionat cu rezultate bune. Vezi cazul Reagnomics, regimul Reagan si partial Margaret Thatcher. Ceea ce nu se poate spune despre regimul planifcat centralizat adica socialismul care aplicat in 16 tari de pe glob cu diferitele lui subvariante (stalinism, maoism, titoism, marxism pur, etc) nu a functionat niciunde.
      - buna functionare a unei asemenea abordari se poate vedea si in sectoare sau subsectoare de activitate, nu trebuie astepat sa il vezi la nivelul intregii tari. Acolo unde piata este lasata aproape complet libera si fara interventionsmul Statului, serviciul sau produsul respectiv este relativ ieftin si bun. Exemplul din Romania este sectorul telefonie celulara + internet. Pentru un pret mai mult decat decent romanul are in planul de pe cartela o gramada de chestii. La viteza de download Romania este undeva pe locul 5 in lume intrecandu-ne doar "nebunii" Asiei, Tawan, Honk Kong, South Korea .. Se mai pot gasi si alte domenii in care interventionsmul minim sau inexistent al Statului a dus la un serviciu/produs ieftin si bun.
      - un alt argument ca nu este o utopie este faptul ca aceasta ideologie este mult mai aproape de natura umana (fapt observat de Hayek si de L. Croitoru aici in articol). Firea, natura umana nu s-a schimbat in 200 de ani. Valorile observate atunci de catre Founding Fathers sunt si acum aceleasi: sa ai dreptul inalienabil la viata, la libertate, la proprietate privata (obtinuta prin "free trading") si dreptul de a-ti cauta fericirea. Aceasta natura umana este aceeasi si in SUA si in Romania si pretutindeni.
      - observatia ta cu Botosani-ul (dar nu numai) este f. buna. Din pacate zecile de ani de interventie a Statului au creat un model de om nedorit si toxic pentru toata lumea: omul cu mentalitate de asistat social. Omul care asteapta si chiar pretinde interventia si ajutorul Statului De aceea a implementa brusc acum ideologia libertariana, capitalismul laissez-faire ar intampina o rezistenta uriasa. Trebuie introdus treptat in opinia mea si in paralel cu un proces nu usor de "unlearning" adica de dezvatare a omului sa mai astepte ajutor de la Stat ci din contra sa pretinda Statului sa se care dracului din viata lui privata economica si de business..

      Ar fi multe de spus aici dar m-am lungit cu vorba :) asa ca inchei cu un citat din Friedman (care nici macar nu e libertarian):
      "Daca dai Sahara pe mana Statului in 5 ani o sa avem criza de nisip".
      • Like 0
    • @ Sergiu F.
      Alien check icon
      Natura umana nu s-a schimbat probabil semnificativ în 30.000 ani, nu doar în 2000. Iar asta e mai degrabă parte din problema decât din soluție. Instinctele dezvoltate de-a lungul a 95% din istoria speciei au fost utile supraviețuirii în savana în grupuri de câteva familii, nu într-o metropola de 7 miliarde. Din multe puncte de vedere viata s-a schimbat în ultimii 300 ani mai mult decât în 3000 anteriori.
      Ți-am spus, sunt absolut de acord ca unele idei libertariene sunt bune și pot funcționa.... funcție de context. În timpul lui Reagan Olanda de exemplu a fost creștin democrata cu "interventionism calificat" și s-a dezvoltat la fel de repede ca și us. S-ar putea deci ca succesul economic al us în decada respectiva sa se datorez și altor factori fără legătură cu politica (gen informatizarea).
      Simultan, în multe tari africane avem nu stat minimal ci inexistent însă sunt departe de a fi abundente deși au unele caracteristici care ne fac invidioși (resurse naturale, piramida demografica, etc).
      Propunerea ta cu Botoșaniul e buna probabil. Însă aduce a minte omniscienta :) plus ca ai o problema demografica majora, potențialii libertarieni botoșăneni fiind în Spania sau măcar în București... Iar cu ce-a mai rămas e foarte complicat. Pana pui în aplicare programul s-ar putea ca vârsta medie sa ajungă la 70 ani.
      Idea cu sectoarele însă e interesanta. Cred ca un stat minimal face bine în situațiile în care piața e virgina și capitalul dispersat. Însă trebuie găsite soluții in domeniile în care piața devine dominata de un monopol, un pic de politica antitrust n-are cum sa strice. Tendința ca o piața concurențiala "sălbatic" sa devina în timp dominata de un număr limitat de actori pare universala.

      • Like 0
    • @ Alien
      Multumesc de raspuns. In privinta subiectului "Botosani" nu am avut nicidecum in vedere eliminarea mentalitatii de asistat social tot prin minte omniscenta adica prin interventia Statului ci tocmai opusul, adica Statul isi ia mainile de pe asistat.
      Am 2 exemple rapide dar ideea de baza desigur nu se reduce doar la atat:

      Recent intr-o localitate din Romania (imi scapa numele ei acuma) primarul a decis ca nu mai da ajutorul social decat conditionat de un numar de ore de munca in folosul comunitatii (strans gunoaie de prin parcuri, facut curatenie printr-un orfelinat etc). Si un al doilea exemplu, in Canada (prov Ontario) la un moment dat (guvernare conservatoare de dreapta) somajul nu mai era acordat daca au existat 3 propuneri de job si le-ai refuzat pe toate 3. Ba mai mult tot la 2-3 saptamani trebuia sa le arati cate CV-uri ai trimis si unde.

      De aceea ma gandesc eu (optimistic) ca nu s-ar ajunge la 70 de ani varsta medie pana sa vedem ceva rezultate :)

      Si da, acela este Statul minimal la care ma gandesc si eu, a carui singura implicare sa fie aceea de a asigura ca nici o companie nu triseaza. O analogie pe care o am in minte este cursa de atletism in care jucatorii concureaza intre ei iar Statul este arbitrul care are grija sa nu triseze nici unul din ei si conditiile de desfasurare sa fie fair pentru toata lumea.
      • Like 0
  • O sinvura intrebare: neoliberalismul caruia va inchinati, dupa ce a venit la putere (ex, prin Thacher si Reagan) a livrat promisiunea "inegali, dar prosperi"? Sau trei spre patru decenii nu au fost suficiente? Avea nevoie de 70 spre 80 de ani, ca comunismul, pentru a afla ca este o doctrina la fel de falimentara?!
    • Like 1
    • @ Anca Paduraru
      Cum am explicat separat, fara voia sa, autorul face o confuzie intre neoliberalism si libertarianism.
      Iar raspunsul la intrebarea dvs este da cei doi au livrat promisiunea. Niciodata de la Reagan incoace economia americana nu a mai atins performantele economice atinse atunci. Cu riscul de a fi atacat, fac afirmatia ca singurul care se apropie de aceste performante economice ale lui Reagan este Trump.
      • Like 0
    • @ Sergiu F.
      Dupa ce criteriu ? Sigur nu dupa PIB .

      Cam asa arata evolutia PIB-ului SUA in cateva decade relevante:

      1960-1970: 4.53 %
      1970-1980: 3.24 %(deceniu dificil, marcat de cele doua crize ale petrolului)
      1980-1989: 3.13 % ("Reagonomics")
      1990-1999: 3.23 %

      Si categoric nu dupa salariul mediu real care a scazut , desi , sa vezi minune, productivitatea a crescut . Sigur nu dupa gradul de industrializare, care si el a cam intrat la apa.

      Poate dupa conturile miliardarilor si ponderea speculatiilor financiare in economie. Astea, da , au inflorit .
      • Like 0
    • @ Claudiu1989
      Nu stiu de unde ai luat cifrele respective, dar presupunand ca sunt corecte, PIB-ul singur ca si indicator nu este relevant decat insotit de multi alti indicatori si citit in contextul corect.
      Iata de pilda cateva "adaosuri" / completari la PIB-ul tau atinse sub regimul Reagonomics:
      - GDP per employed person (PIB-ul per salariat) a crescut cu 1.5% rate in timpul administratiei Reagan comparativ cu 0.6% in periaoda dinainte.
      - Cresterea productivitatii in sectorul privat masurata ca si "real output per hour" a crescut cu 1.9% in timpul administratiei Reagan comparativ cu 1.3% in perioada dinainte.
      - inflatia extrem de scazuta (in conditiile in care preluase o inflatie de 14% sub Ford si Carter). Politica de monitorizare atenta a Fed Reserve Bank si faptul ca nu le-a permis sa tipareasca bani "out of thin air" cum se face acum, a dus la cea mai scazuta inflatie a dolarului din timpurile noastre (adica sa spunem de la Nixon incoace)
      - a redus drastic cheltuielile guvernamentale, a redus impozitul pe venitul personal ca dealtfel si pe alte tipuri de venit (capital gain de exemplu), si a redus dramatic supra-reglementarile Statului ( de care face vorbire si dl Croitoru in articol)
      - a reusit sa stabilizeze deficitul comercial (dupa ce era gata sa explodeze sub cei dinainte) fapt care i-a permis lui Bill Clinton sa-l elimine. Deficitul a explodat ulterior din nou (termenul "explodat" nu e exagerat) sub Bush II si sub Obama. Dealtfel acestia doi din urma au intrat in istorie cu cea mai mare crestere a deficitului comercial din istoria moderna a SUA.

      Nu avem timp si spatiu aici pentru o dezbatere de asemenea proportii si admit ca intr-adevar programul sau numit de istorie Reagonomics sufera atacuri (asa ca si al tau) din partea opozantilor ideii de capitalism laissez-faire. Nu a fost un program perfect (de exemplu in prima parte a primului sau mandat a atins 11% somaj), dar suficient de robust si care a dat rezultate economice incontestabile.
      • Like 0
    • @ Sergiu F.
      Sunt perfect de acord ca PIB-ul nu-i singurul indicator relevant, dar daca e sa ne rezumam la unul singur e cel mai bun cand vine vorba de performanta economica . De fapt PIB-ul per capita e cel mai potirivit- dar aici lucrurile stau cam la fel .

      GDP per employed person e un indicator cam irelevant . De exemplu creste cand ai productivitate constanta si somaj in crestere (ceea ce proabil si justifica de ce a crescut :)) ) . In plus "perioada dinainte" nu-i tocmai un timp definit, iar daca e sa dam cifre exacte, trebuie si perioade exacte .

      Inflatia a fost mare in anii '70 , dar sa nu uitam ca au fost doua socuri petroliere majore si SUA au purtat un razboi pe cat de criminal pe atat de costisitor in acea perioada.

      Ma mir ca aduci in discutie deficitul comercial . Acum ma uit pe un grafic si , desi avem eu o banuiala, am fost socat de ce am vazut .De la Reagan a pornit practic dezastrul . Pana la el balanta comerciala arata extraordinar de stabila. A avut un deficit fara egal pana la el in seculul 20 , -150 de miliarde de dolari! Apoi a dres-o putin, dar daca reusesti sa fugi de urs, dupa ce tu singur te-ai bagat in barlogul lui , nu se numeste ca esti un mare erou .

      Legat de cheltuielile guvernamentale - desi a le reduce nu-i un scop in sine , cel mai prospere tari sunt cele cu cheltuieli publice mari oricum , din nou nu prea ai dreptate . Au crescut masiv :)) E chiar amuzant, avand in vedere ca asta e prezentata drept mare lui realizare . Au crescut de la 20% spre un varf istoric de 24% , apoi au coborat la 21% . Inca o data a stins un incendiu pe care l-a produs singur .

      Acum un mic fapt interesant , ca sa ne lamurim cat de performanta a fost politica fiscala din acei ani: datoria publica a crescut de la 30% la .... 60 % .


      https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.KD?locations=US

      http://metrocosm.com/history-of-us-taxes/

      http://www.prienga.com/blog/2015/8/2/us-government-spending-as-a-percent-of-gdp
      • Like 0
  • AlexI check icon
    Sa egalizezi veniturile distruge meritocratia si inovatia deci nu e o solutie
    Dar se poate actiona la limita de sus si nu ma refer la venituri anuale ci la averi
    Ce s-ar intampla daca am vota o limita de sus a averilor personale?
    Tot ce este peste ar trebuit donat de catre posesor catre altii care au nevoie (sa nu intelegem aici ca e vorba de cei care nu fac nimic si cer de pomana)
    Cel care doneaza poate sa isi aleaga catre cine.
    Evident ca asa cum se face "tax avoidance" se vor gasi metode de a trisa si aici prin mutarea averii dintr-un loc in altul.
    Deci orice solutie trebuie din pacate implementata la nivel global ca sa fie democratica si legala.
    Pana nu avem un consens global asupra inegalitatii nu se va putea face nimic si asta cred ca e marea problema a umanitatii.
    Aceasi mare problema apare si la schimbarile climatice, profitul marilor corporatii si alte probleme globale.
    • Like 0
    • @ AlexI
      Alien check icon
      Ai dreptate
      Pe de alta parte un model în care se fac bani din bani nu e neparat unul meritocratic. Dacă faci bani din banii de la tăticu ' nu înseamnă că ești un geniu, ci ca în cel mai bun caz ca ai genii care lucrează pentru tine, însă care câștigă mai puțin.
      • Like 0
  • AlexI check icon
    Sa ai proprietate publica sau toate averile sa fie egale distruge meritocratia si nu e OK. Si trebuie impus cu forta si nu va merge pe termen lung.
    Dar exista solutii limitative democratice
    Putem de exemplu sa votam ca orice avere de peste o anumita suma (X mil. $) sa fie "donata" celor care au nevoie si pe care ii alege donatorul (nu cei care stau degeaba si cer de pomana, sa ne intelegem aici)
    Problema este ca acesta solutie nu merge decat implementata la nivel global, pentru ca asa cum exista "tax avoidance" se vor gasi metode sa triseze si la asta mutand averea dintr-o parte in alta.
    Si aici apare problema umanitatii: pana nu ne vom intelege unii cu altii la nivel global orice metoda de a resolva inegalitatea in mod liber si democratic nu se poate realiza practic.
    • Like 0


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult