Foto Guliver/Getty Images
În luna iunie rating-ul suveran României este analizat, eventual revizuit de către agenția Standard & Poor's.
Însă ce este rating-ul suveran și la ce este utilizat?
Rating-ul de credit al unei entități reprezintă o măsură a riscului de credit al acelei entități, a capacității acelei entități de a îndeplini obligațiile asumate (a rambursa un împrumut conform contractului de credit sau prospectului de emisiune al obligatiunii). Practic, rating-ul se traduce într-o probabilitate de faliment al emitentului pentru un anumit orizont de timp (de regulă un an).
Rating-ul unei țări, denumit și rating suveran, reprezintă riscul de credit al unui guvern și anume riscul ca acel guvern să nu își onoreze obligațiile asumate (denumit în literatura de specialitate eveniment de credit).
Situațiile în care un emitent nu își îndeplinește obligațiile sunt definite de Internațional Swaps and Derivative Association și sunt prevăzute de către această instituție în contractele cadru (master agreement) de tranzacționare a instrumentelor derivate pe risc de credit (cel mai cunoscut asemenea instrument fiind contractul Credit Default Swap – CDS). Tot această instituție constată declanșarea unui eveniment de credit, această constatare declanșând exercitarea contractelor derivate pe riscul de credit.
Un exemplu recent de nerespectare a obligațiilor este Grecia care, în timpul crizei țărilor periferice ale zonei euro, a redus valoarea nominală a obligațiunilor emise de guvernul grec (haircut) și a majorat și scadența acestora.
Ratingul de credit suveran al unei țări este folosit de către investitori și ca un indicator al nivelului de risc al mediului investițional al țării și este utilizat de investitori atunci când aceștia doresc să investească în anumite jurisdicții. O componentă importantă a ratingului suveran este și riscul politic.
Mai mult, nicio entitate - decât în cazuri excepționale - nu poate primi un rating mai bun decât țara în care își desfășoară activitatea. Exemple de cazuri excepționale sunt: pentru o companie străină care operează în România compania mamă - externă - garantează explicit îndeplinirea obligațiilor asumate; o emisiune de obligațiuni în România este garantată prin active sau de către o terță parte externă, terță parte care are un rating superior României. Prin urmare, o înrăutățire a rating-ului unui stat conduce la înrăutățirea rating-ului pentru toate entitățile din acea țară, și implicit majorează costurile de finanțare ale ale tuturor entităților din acea țară: de la persoane fizice, până la guvern.
Cum rating-ul este o măsură a riscului de credit al debitorului, iar întotdeauna riscul și randamentul sunt corelate, cu cât rating-ul unui emitent este mai slab, cu atât acel emitent se împrumută mai scump, iar randamentul solicitat de investitori pentru a se expune pe acțiuni ale acelui emitent este mai mare. Mai mult, în ceea ce privește costul de împrumut, pentru fiecare rating poate fi generată o curbă de randament, iar modificarea unui rating se traduce prin mutarea costurilor de finanțare de pe o curbă de randament pe alta.
O agenție de rating, atunci când afirmă rating-ul unei entități, prezintă și o perspectivă - outlook - a acestuia. Această perspectivă indică direcția potențială a unui rating pe o durată cuprinsă între șase luni și doi ani. Atunci când agenția de rating stabilește o perspectivă a rating-ului, aceasta ia în considerare orice modificare a condițiilor economice și / sau fundamentale ale acelei entități (sau stat).
Modificarea perspectivei de către o agenție de rating reprezintă, statistic, o probabilitate de aproximativ 30% ca agenția de rating să modifice rating-ul, conform perspectivei, în următoarele 12 luni. De exemplu, în prezent, România are perspectivă negativă de la toate cele 3 agenții de rating majore.
La nivel global operează trei mari agenții de rating: Standard & Poor’s, Moody’s și Fitch, cea mai mare cotă de piață înregistrând-o Standard & Poor’s. Un stat, în general, primește rating-uri de la toate cele trei agenții de rating. În caz de divergență între rating-urile primite, abordarea prudentă a investitorilor este de a lua în considerare, în decizia de investiții, cel mai mic rating acordat statului respectiv.
Deosebit de importantă este granița dintre calificativul „recomandat investitiilor” - investment grade - și calificativul „nerecomandat investitiilor” - non-investment grade. Ultimul rating recomandat investițiilor este BBB-, rating pe care îl are România în prezent, acordat de toate cele trei agenții de rating. Iar acest rating are perspectiva negativă de la toate cele trei agenții de rating.
Intrarea unei țări din rating investment grade în rating non-investment grade poate genera ieșiri de capital importante, din cauza faptului că mulți investitori instituționali, prin gradul de risc asumat prin normele lor interne, sau reglementările care li se aplică în țara de origine, nu pot avea expuneri în țări non-investment grade. Asemenea investitori instituționali sunt companiile de asigurări, fondurile de pensii, anumite fonduri de investiții.
De exemplu, retrogradarea României în non-investment grade, de către Standard & Poor’s pe 27.10.2008, din cauza nesustenabilității politicii fiscale, a fost factorul declanșator al crizei de balanță de plăți (crizei valutare) în România. Retrogradarea a venit la câteva zile după promulgarea unei legi care majora substanțial salariile în anumite sectoare publice. Din cauza resurselor bugetare insuficiente, acea lege nu a putut fi aplicată mai mulți ani.
Situația actuală
Datoria publică a României, chiar dacă va crește ca urmare a acestei crize, va rămâne compatibilă cu un rating investment grade (recomandat investițiilor).
Ceea ce poate duce însă la o reducere a rating-ului sunt și fluxurile, adică deficitele gemene greu de finanțat. În ceea ce privește deficitul de cont curent, acesta se va corecta natural din cauza recesiunii. Însă rămâne deficitul bugetar, care în acest an va crește puternic ca urmare a cheltuielilor necesare pentru combaterea crizei medicale și pentru repornirea ulterioară a economiei. Ceea ce face dificilă sarcina Guvernului este spațiul fiscal extrem de limitat de la care pornește. Spre exemplu, Germania pornește de la un excedent bugetar de 1,5% din PIB înregistrat în 2019.
Decizia S&P va depinde de anticipațiile agenției cu privire la doi factori:
- Cât de mult va dura criza medicală. Cu cât durează mai mult, cu atât cheltuielile publice vor fi mai mari și veniturile mai mici. Iar economia își va reveni mai târziu. În ceea ce privește acest factor, în prezent, judecând după numărul de cazuri și de decese la un milion de locuitori și trendul acestor indicatori, comparativ cu vestul Europei, România este în scenariul pozitiv. Ceea ce înseamnă o deschidere mai rapidă a economiei și o reluare mai rapidă a activității economice.
- Care va fi deficitul bugetar în acest an și în următorii ani. Iar aici un factor important în generarea acestui deficit este și majorarea cu 40% a pensiilor în acest an. Prin urmare, anticipațiile agenției de rating cu privire la acest factor vor fi determinante în evaluarea rating-ului suveran al României.
Însă, România are outlook negativ de la toate cele trei agenții de rating importante. Un outlook negativ înseamnă, luând în considerare datele istorice, o probabilitate de înrăutățire a rating-ului în următorul an de aproximativ 30%. Cum România are outlook negativ de la toate cele trei agenții de rating, riscul ca cel puțin una dintre cele trei agenții să înrăutățească rating-ul este destul de ridicat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.