(Foto: Guliver/Getty Images)
În drumurile mele prin centrele industriale din vestul și centrul țării, mă întâlnesc cu manageri de companii locale și internaționale, mai mari sau mai mici. Cu toții îmi spun același lucru: că nu mai găsesc muncitori pentru afacerile lor în creștere. Și mă întreabă dacă pot să îi ajut. Ca reprezentant al unei companii din domeniul roboticii, vestea că managerii vor să investească în automatizarea fabricilor este una cât se poate de bună. Numai că, așa cum se întâmplă de multe ori în România, povestea nu este atât de simplă.
Să ne uităm puțin la cifrele oficiale: rata șomajului în România a ajuns la jumătatea anului la 5%, potrivit Eurostat, sub media Uniunii Europene, de 7,7%. Mai mult, gradul de ocupare a populației cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din România, un indicator al gradului în care populația este activă din punct de vedere economic, a ajuns la 70,5%, de la 66,2% în primul trimestru din 2016. A depășit astfel ținta fixată pentru 2020, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Cererea de specialiști, muncitori calificați și „meseriași” a ajuns la un nivel care a depășit nivelul din boom-ul anilor 2007 -2008. Toată lumea se întreabă: ce este de făcut?
O soluție este să vedem ce au făcut alții, pentru că - nu-i așa? - nu e cazul să inventăm noi roata. Germania, cea mai mare economie europeană și cea mai mare „consumatoare” de roboți industriali din Europa, are o rată a șomajului de 3,8%, minim istoric. De ce nu pleacă producătorii din Germania în țări cu mână de muncă cât mai ieftină? Ei bine, pentru că ponderea salariilor scade pe măsură ce trecem de la mecanizare la automatizare și în final, la robotizare. Cu alte cuvinte, valoarea bunurilor produse pe fiecare angajat este atât de mare, încât nu are practic sens să pleci în Asia. Dacă vrem să păstrăm și chiar să aducem noi investitori, trebuie și noi, la rândul nostru, să facem loc roboților pe linia de asamblare. Estimăm că România are nevoie de 10 mii de roboți numai să rămână competitivă în Europa de Est, sub această cifră, riscăm să pierdem afaceri care ar putea pleca în alte părți. Și unde ar putea pleca acestea?
În timp ce în SUA sau Europa există întrebări privind viitorul alături de roboți, China, atelierul lumii la începutul secolului XXI, a devenit cel mai mare cumpărător de roboți industriali din lume, cu 340 de mii de unități instalate la sfârșitul anului trecut. La mare distanță o urmează Japonia și Germania. Cu alte cuvinte, China adoptă strategia occidentală în domeniul producției – cumpără roboți ca să păstreze locurile de muncă și să producă produse mai scumpe care să permită plata unor salarii mai mari. La nivel global, în 2020 vor „munci” peste 3 milioane de roboți.
Iar inovația nu stă pe loc. Lângă roboții mari, industriali, își fac loc unii mai mici, mai flexibili, mai prietenoși și mai ieftini. Așa numiții coboți (roboți colaborativi) sunt folosiți și în alte locuri, în afara fabricii, de la spitale și laboratoare la depozite. Cu aceștia, robotizarea devine o investiție comparabilă cu achiziția unei limuzine (nu foarte scumpă). Nu este de mirare că un raport Gartner estima acum 2 ani că în 2018 firmele în creștere rapidă vor avea mai mașini inteligente și decât muncitori. Este o profeție pe care sunt gata să pariez.
Și atunci de ce să ne temem de roboți și de restul tehnologiilor care sunt la câțiva ani distanță: mașina autonomă, imprimanta 3D, boții tot mai inteligenți (care devin rapid prima interfață dintre firme și clienții lor) și inteligența artificială (care ne sugerează ce postări vedem pe rețelele sociale, în funcție de „like-urile” pe care le dăm)?
Acum trei secole, cea mai mare parte din populația lumii era ocupată în agricultură. Pe măsură ce mecanizarea s-a răspândit, am scăpat de muncile grele și periculoase. De câteva decenii, se întâmplă același lucru în industrie și, de câțiva ani, în birouri. Laptopurile și telefoanele conectate la internet nu sunt decât începutul. Cu cât vom automatiza mai repede activitățile contabile, de evidența clienților, de stocuri, cu atât vom putea face mai multe lucruri pentru noi. Poate pentru unii angajați, care stau la birou mai mult de opt ore, sună ciudat previziunea mea. Dar dacă istoria ne spune ceva despre organizarea muncii este că suferim din cauză că avem în jurul nostru prea puțină tehnologie, nu prea multă. Sunt sigur că vom găsi moduri noi și relaxante de a ne petrece timpul liber rămas după ce plecăm mai devreme de la serviciu, lăsând fabrica sau biroul în grija mașinăriilor inteligente.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
PS. La o mare firma la care am lucrat au implementat un program informatic al unui privat. Toate bune si frumoase! Vreo cinci zile ne-a trebuit insa sa identificam o problema din cauza careia avizele nu corespundeau cu facturile si " problema" a identificat-o un angajat, nu programatorul!