Rolul concesiilor strategice în construcția europeană

Foto: Diego Ravier / AFP / Profimedia

Alegerile europene 2024 confirmă trendul „unei mai puține cooperări europene˝ și al „promovării mai puternice a interesului național˝. Mesajele diferă în funcție de liderii țărilor membre și doctrina partidelor aflate la putere, dar constatăm o situație nouă la nivel european.

Ne punem desigur întrebarea dacă din punct de vedere practic mai este posibil să mai identificăm un spațiu comun european pentru a continua dezvoltarea Uniunii Europene? Cum evoluează relaționarea dintre „împreună suntem puternici” vs. „nevoia de concesii la nivelul țărilor membre”?

Pentru a clarifica stadiul actualului proiect european, analizăm evoluția a două concepte de-a lungul istoriei europene. Este vorba de cel de pace și cel de prosperitate, ambele pe o scară cronologică a anilor 1950, 1990 și 2020.

După Cel De-Al Doilea Război Mondial, securitatea europeană s-a bazat pe apartenența masei critice a țărilor din Europa de Vest la NATO. După Războiul Rece, apărarea transatlantică a găsit noi adepți, țările din Estul Europei devenind treptat membre ale organizației, părăsind blocul sovietic. Zdruncinată de crize consecutive, în special cea pandemică și cea provocată de războiului din Ucraina, Uniunea Europeană a accelerat discuția despre capacitatea de apărare europeană, independentă sau complementară la NATO.

Dacă ne referim acum la conceptul de prosperitate, anii 1950 au fost fantastici pentru Europa de Vest, relansându-se creșterea economică. După anul 1989, scăpați de matricea unor economii planificate, țările din Est au început reformele în direcția economiei de piață, iar statutul de membru al UE le-a prilejuit o dezvoltare economică enormă. În ciuda decalajelor Nord-Sud și Vest-Est, UE este acum un continent dezvoltat, deosebit de atractiv pentru migrația economică mondială.

Pentru a ajunge la actuala contrucţie UE au fost o serie de valori europene respectate, a fost o voință politică de a avansa în direcția Europei unite și a fost o abordare deschisă, plină de concesii. Concesiile nu au fost doar la nivelul țărilor membre, ci și la cel al sectorului de afaceri. Balanța dintre înverzirea continentului și competitivitate este un exemplu recent, chiar dacă se încearcă acum abordarea destul de forțată de Green Competitiveness...

Care sunt însă semnalele la mijlocul anului 2024, acum la ceasul alegerilor de noi lideri europeni?

1. Securitatea și politica de apărare devin o prioritate strategică pentru Agenda Europeană 2024-2029. Politic, se poate chiar să avea un comisar european pentru apărare.

2. Competitivitatea revine pe agendă ca prioritate, pentru dezvoltarea economică și prosperitatea cetățenilor.

3. Statul de drept se consolidează ca subiect important, fiind o unealtă de guvernare europeană utilă, atât la nivelul relaționării cu unele state membre, cât și pentru poziționarea globală a UE, mai ales dacă dezvoltă capacitate independentă de apărare.

4. Imigrația este un subiect greu de discutat de către unele țări, mai ales dacă nu există o abordare europeană a acestui subiect. E practic „elefantul din cameră” când vorbim de cooperarea europeană.

5. Polarizarea între pro-european și anti-european se accentuează, iar gândirea și pregătirea alegerilor 2029 trebuie avută în vedere încă de acum pentru a nu asista în 2029 la un blocaj total și chiar definitiv al instituțiilor europene.

6. Relaționarea dintre politicile europene sectoriale (tehnice, greu de explicat cetățenilor, chiar nepopulare) și dezvoltarea economică trebuie comunicată mult mai structurat și puternic.

7. Extinderea UE are o fereastră de oportunitate, dar trebuie abordată curajos și responsabil.

8. Comunicarea cu cetățenii este importantă, dar schimbând abordarea populistă, utilizând concepte uşor se înţeles şi analizat precum cel de pace și prosperitate.

Articol publicat în Ziarul Financiar și preluat apoi de blogul Casei Europei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp