Intrăm în Centenarul Marii Uniri cu un tablou social-politic total diferit față de cel din 1918. Am avut atunci o Mare Adunare populară, cu români, maghiari și germani, cu două Biserici românești populare, cu monarhie proactivă și partide efervescente, într-un moment de uniune pe care, probabil, nu-l va mai atinge această nație. Ce avem acum, de 1 Decembrie? Mai multe adunări, unele de celebrare, altele de protest. Români divizați și aprigi, maghiari arțăgoși și germani deloc. O Biserică dominantă claustrată în propria-i Catedrală. Un președinte spectator. O coaliție de guvernare ai căror lideri n-au ieșit nici în curte de Ziua Națională. Un premier bipolar, care ba participă la proclamarea statului paralel, ba le dă câte o smetie colegilor din coaliția de guvernare.
Ar trebuie să mai avem așteptări de la conducătorii românilor așa cum s-a întâmplat la 1918? Ar trebui să ne plângem că nu mai avem parte de acte istorice din partea lor? Probabil că nu. Lumea e alta, omenirea se ghidează altfel, comunicarea, emanciparea, inițiativa socială sunt la cu totul alt nivel. Nu am mai putea avea astăzi un 1 Decembrie 1918 așa cum a fost atunci, putem doar să ne mândrim (da, iată unul dintre puținele motive!) că suntem urmașii acelor iluștri români.
Nu avem să ne mândrim acum de clasa conducătoare, dar nici alte nații nu o fac. Americanii or fi mândri in corpore de conducătorii lor? Sau englezii? Sau francezii? Sau nemții, cum erau ei după războaiele mondiale, deși pierdute? Nu, cu siguranță. Dar nu mai este asta paradigma. Vremurile de acum o sută de ani și până acum vreo generație – două au apus. Rolul apăsător al statului, fie că era monarhie sau republică, asupra supușilor, nu mai e posibil. Oamenii, societățile s-au emancipat, au ieșit din subordine și au început să dirijeze conducerile, să le controleze, să le amendeze. La mijlocul secolului trecut asemenea acte erau tratate de cele mai multe ori ca trădări naționale.
Occidentul a trecut de la „Puterea controlează” la „Controlul puterii” și drumul nostru e inevitabil în această direcție după ce am decis să ne urcăm în trenul NATO-UE. Așadar, mândria de Ziua Națională n-ar trebui să ne-o căutăm la cei ce ne conduc, la cei pe care i-am ales. Mândria trebuie să ne vină de la ceea ce facem în fiecare zi noi sau cei mai buni, mai talentați ca noi cu poveștile lor de succes. Dacă ei, noi, ducem românismul în țări străine cu atât mai mare mândria.
Acest 1 Decembrie ne-a arătat că încă mai avem ezitări, frâne să mergem pe noul drum. Atât timp cât mai sunt români care se urcă în autocarele de partid să umple piețele de entuziasm fără să se întrebe de ce fac asta va fi încă greu să acceptăm, ca nație, că ceilalți, care vin cu metroul în piața nemulțumirilor, sunt indreptățiți să protesteze. Chiar pe 1 Decembrie. Ei sunt cei care-și pun întrebări despre România și această țară va merge mai bine când toți, sau măcar majoritatea își va pune întrebări de Ziua Națională.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.