(Foto Guliver/Getty Images)
Sigur, este o întrebare care la prima vedere li se va părea multora absurdă. Cum e posibil ca o țară care beneficiază de resurse naturale semnificative să se teamă de faptul că acestea i-ar putea în final crea probleme? Aceste preocupări nu sunt noi și există o întreagă literatură de analiză a acestui fenomen care poartă diferite denumiri metaforice.
The Economist a fost publicația care, în 1977, a inventat eticheta de „boala olandeză" (Dutch disease) pentru simptomele arătate de economia Olandei în contextul descoperirii în 1959 de mari rezerve de gaze naturale și exploatării lor ulterioare. Exporturile olandeze au explodat mulțumită valorificării gazelor, dar ceva nu se lega economic. Dinamica excepțională a exporturilor nu se regăsea și în dinamica internă a economiei. În perioada 1970-1977, șomajul crescuse în Olanda de la 1,1% la 1,7%, iar investițiile din sectorul privat erau în cădere liberă.
Explicația găsită în cazul Olandei a fost legată de aprecierea gulden-ului olandez. Exporturile de gaz au dus la intrări mari de valută străină în țară, ceea ce a dus la o cerere în creștere de guldeni și, în consecință, la aprecierea lui. Consecința a fost pierderea competitivității exporturilor olandeze și, ca urmare, închiderea multor companii sau sistarea programelor lor de investiții și dezvoltare.
Un alt studiu relevant în această privință este cel realizat de economiștii Jeffrey D. Sachs și Andrew M. Warner în 2001, intitulat „Blestemul resurselor naturale". În studiul economic pe care îl fac, plecând de la un larg eșantion de țări, ei conchid în esență că există date statistice robuste care confirmă faptul că țările bogate în resurse tind să crească economic mai lent decât țările sărace în resurse naturale.
Ei menționează faptul că nu există o explicație unanim acceptată pentru acest „blestem", dar amintesc câteva scenarii. O primă explicație ar fi drenarea de resurse din restul economiei de către sectorul exploatării de resurse minerale prin creșterea costurilor cu forță de muncă și a prețurilor produselor și serviciilor netranzacționabile (care nu pot fi importate). Se creează astfel o creștere generalizată a prețurilor, care, combinată cu aprecierea monedei locale, duce la pierderi semnificative de competitivitate a celorlalte sectoare economice.
Dar impactul negativ nu se termină aici, deoarece economia țării respective devine astfel mult mai vulnerabilă la variațiile de preț ale resurselor naturale pe care le exportă. Asta înseamnă că atunci când prețurile vor scădea, nu vor mai exista sectoare economice care să compenseze acest șoc prin valoare adăugată produsă. Ceea ce ne duce spre o altă posibilă cauză.
Sectoarele cel mai bine protejate la volatilitatea ciclurilor economice sunt cele care înglobează multă inteligență și inovație. Or, efectul de drenare amintit mai sus a împiedicat dezvoltarea unor astfel de sectoare, a împiedicat dezvoltarea unei clase antreprenoriale solide, în condițiile în care resursa umană de calitate a fost atrasă în sectorul exploatării resurselor.
Tot un efect de drenare este considerat și faptul că decidenți din instituții guvernamentale ajung să ia decizii în căutare de foloase personale, ducând la apariția de instituții corupte, care nu mai au ca prioritate decizii în favoarea creșterii economice generalizate. Cu alte cuvinte, țările ratează beneficiile economice oferite de resurse acolo unde există instituții slabe, incompetente și coruptibile.
În acest sens, experții FMI au făcut un studiu care a încercat să înțeleagă motivul pentru care în țările cu democrații consolidate creșterea prețurilor materiilor prime (commodities) exportate duce la scăderea datoriei lor externe, în timp ce în țările cu deficit de democrație, autocrate, datoria externă crește în pofida valorii în creștere a materiilor prime exportate. Explicația, consideră ei, este că în țările autocrate, în care deciziile sunt concentrate în mâinile unei persoane sau ale unui grup de persoane, veniturile din exporturile de materii prime sunt folosite în primul rând pentru creșterea cheltuielilor bugetare, „creând astfel un spațiu discreționar pentru abuzul pozițiilor publice în folosul personal". Ei remarcă faptul că, în astfel de țări, liderii se simț mult mai puțin răspunzători în fața propriilor cetățeni și, ca urmare, preferă utilizări mai puțin transparente ale acestor bani prin intermediul bugetului, în dauna reducerii datoriei externe, care este un exercițiu mult mai transparent.
Ar putea crearea unui fond suveran finanțat din aceste sume să rezolve problemele identificate? Cred că nu obligatoriu. Până la urmă, transparența și eficiența utilizării banilor vor depinde și în acest scenariu de independența și profesionalismul administratorilor de fond. Există numeroase exemple în lume în care banii acestor fonduri au fost deturnați pentru a servi unor obiective politice sau personale. Din acest motiv este esențială punerea lui la adăpost de influențe politice.
În concluzie, doar existența resurselor naturale nu garantează prosperitatea cetățenilor unei țări. Este nevoie de instituții puternice, democratice și de implicarea profesioniștilor, care să ia decizii bazate doar pe criterii economice.
Iar pe termen lung, pentru dezvoltarea echilibrată a unei țări, calitatea guvernării depășește ca importanță bogăția în resurse naturale. Aviz României...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Articolul e foarte bun dar cine sa auda ?! Aligatorii au stampilat "bine", traiesc la fel cum au stampilat, dar nu sesizeaza diferenta, pentru ca le lipseste punctul de referinta (adica nu au la ce se raporta - marea majoritate traiesc cam la fel sau mai rau ca pe vremea prafuitului (de pusca). Precum stiti, constiinta lor civica, se trezeste de doua ori pe an in perioada marilor migratii cand se revarsa galeata electorala rosie. Un suvoi scurt si bine plasat pentru a trezi si mortii din TeleRoman.