1 decembrie 2019. Un moment festiv, este ziua națională a României.
Ne aducem aminte de soldații români care în primul război mondial au apărat eroic țara și au murit cu arma în mână la Mărășești, cinstim bucuria Marii Uniri din 1918, deplângem soarta pe care au avut-o Moldova de peste Prut și Bucovina de nord, când au fost smulse din trupul țării de către „marele prieten eliberator de la Răsărit”, U.R.S.S.
Ne aducem aminte de anii găunoși ai comunismului, de victimele acelui regim criminal, apoi ne amintim bucuria zilelor de sfârșit de decembrie 1989, când am sperat că România va arăta ca țările pe care le vedeam urmărind diverse filme pe casete video. Cei mai norocoși dintre noi puteau face asta, căci pe vremea lui Ceaușescu, „fiul poporului” sau „geniul Carpaților”, deținerea de astfel de aparate electronice reprezenta un delict pentru care riscai pușcăria. Ce ați spune dacă în 2019 ați intra la închisoare pentru deținerea unui aparat ce redă DVD-uri? Absurd, da.
Ne amintim și de prieteniile pe care le legam în anii comunismului și traiul greu pe care îl duceam, de antenele pe care le aveam pe bloc și de faptul că făceam abstracție că emisiunile transmise erau în bulgară, turcă, sârbă sau maghiară. Alternativa erau cele două ore de emisie ale TVR, unde „fiul poporului”, Nicolae Ceaușescu, vorbea cel puțin o oră în transmisiuni parțial color. Nu ne deranja că Chuck Norris vorbește turcește sau că Bruce Lee are accent sârbesc.
Privim cu respect către eroii care au făcut România Mare și la cei care în 1989 și-au dat viața pentru ca noi să fim liberi.
Anii ’90, la început a fost distractiv, ne-a cucerit zâmbetul lui Ion Iliescu, de mai multe ori chiar, căci l-am votat de trei ori. Ulterior a urmat piața Universității, mineriadele, căderea economică și hiperinflația.
În 2002 am primit dreptul de a circula liber în Europa. Apoi, tot în 2002, George W. Bush venea la București și era primit cu brațele deschise de către români. În 2004, România intra în NATO.
Începând cu 2007, anul intrării în Uniunea Europeană, pentru români a fost mai ușor sa obțină joburi pe vechiul continent, astfel că în țară au început sa intre sume mari în valută trimise de cei care lucrau peste hotare. Nu știam cei mai mulți dintre noi, dar românii din Diaspora deveneau cel mai mare investitor al României. Priveam cu încredere către viitor.
Au trecut 12 ani de la intrarea în Uniunea Europeană. România s-a dezvoltat, însă nu așa cum ne-am fi dorit, căci suntem cu 4 milioane de români mai puțin în țară.
Mulți dintre noi au plecat din România. Majoritatea celor ce au emigrat nu se vor mai întoarce în țara în care s-au născut. România lor este familia pe care o au alături, rudele din țară cu care vorbesc pe Facebook și pe care le vizitează o dată pe an. Pentru cei mai mulți dintre ei, România a devenit un mare sat de vacanță. Ce își doreau acești oameni? Bogății nemăsurate sau conturi alimentate cu milioane de euro? Nu, își doreau un trai normal, pe care în țară nu l-au putut avea. Își doreau un loc de muncă și nutreau speranța că în România lucrurile vor evolua pentru ca în viitor a se putea întoarce.
România este de fapt formată din mai multe Românii. Avem România bădălăilor și cea a românilor din diaspora. Avem România celor care au demonstrat pașnic timp de 3 ani de zile în piața Victoriei și a celor care s-au pișat în el de vot. Avem România celor implicați social și a celor care încă nu știu că 1166 de români și-au pierdut viața pentru ca ei să poată vota.
Una dintre cele mai mari probleme ale României actuale este cea legată de dezinteresul general pentru bine, în toate domeniile. Nu ne interesează sacrificiile celor ce au murit pentru această țară sau care au suferit grave nedreptăți în anii comunismului, nu ne pasă de cei de lângă noi și găsim tot felul de scuze atunci când facem ceva imoral pentru a ne justifica acțiunile. Am devenit o țară a nepotismului și a minciunii cu zâmbetul pe buze. A ariviștilor. Țara idiocrației promovate, cea a oamenilor plătiți pentru a face lucruri la care nu se pricep. Țara celor în care parvenitismul este la cote atât de înalte încât singurul scop în viață, unul minuscul de altfel, este să strângă cât mai mulți bani, cu orice preț și apoi a epata. „Idealuri” care arată de fapt sărăcia mentală, morală și chiar a vieții pe care aceștia au dus-o până la un punct. Pe acești români nu-i respect.
Din punct de vedere al infrastructurii suntem campionii accidentelor rutiere din Europa, încă nu avem autostrăzi care să lege provinciile istorice românești. Sistemul medical este cel mai prost din Europa. Învățământul a suferit atâtea transformări încât am ajuns să avem milioane de absolvenți de Universitate care nu știu să facă nimic. Acest lucru a dus la apariția unei clase politice sub orice critică. Oameni care nu știu să scrie corect sau care să vorbească corect au luat decizii în această țară.
România, de ziua ei, este așa din cauza noastră. Să nu mai plângem sau să înjurăm această țară, România actuală este oglinda propriei noastre lipse de implicare. România ar trebui să reprezinte mai mult decât propriile noastre interese meschine, iar noi să nu devenim o populație, ci să redevenim un popor.
Dar avem și România oamenilor buni, a oamenilor care se implică pentru a schimba lucrurile negative, a celor care sunt alături de semenii lor, a celor care în 10 august 2018 au dat dovadă de patriotism când un regim represiv i-a gazat în piața Victoriei, România celor care puteau emigra și au decis să mai stea în România.
Acestora le urez la mulți ani. La mulți ani lor și României!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pentru Platforma Republica, am o sugestie: Dacă doriţi să vă transformaţi într-o comunitate bazată pe prieteşuguri legate în şcolile generale, liceele şi facultăţile pe care le-aţi urmat, continuaţi pe aceeaşi linie. Succesul este garantat!
Adevarat. Simt asta in fiecare zi. Si-mi provoaca ganduri ca cele de mai jos.
Nu știu uneori de unde să mă apuc. Oricât aș încerca, cateodată nu reușesc să mă înțeleg. Cu atât mai greu să înțeleg oamenii din jurul meu. Ce ne mână? Ce ne stârnește dorința de viață? Simpla supraviețuire ne e suficientă? Să avem ce pune pe masă azi? Cum ieșim din apatia zilnică? Cum să fiu un om mai bun? Ce fac pentru mine și pentru familia mea e suficient pentru dezvoltarea culturii societății? Ce din ceea ce întreprind în rutina zilnică ajută la dezvoltarea condiției umane? Ce aport am în tendința naturală a speciei de a se autodistruge? Fac oare ceva bun? Cât contează în cultura mondială că îmi pun centura când conduc? Că nu arunc mucul țigării pe jos? Că citesc? Ce rețin din ce citesc? Ce transmit mai departe din ce învăț? Care-i rolul meu într-o societate în care imaginea, superficialitatea și mercanitilismul primează? Ce plus valoare aduc? Influențez în vreun fel anturajul meu măcar? Însemn ceva?
Unii dorm, alții sunt. Așa mă mint în aroganța mea noapte după noapte nedormite. Punându-mi întrebări, fără să găsesc vreodată vreun răspuns, am impresia, probabil greșită, că nu trăiesc degeaba. Că în loc să sforăi acum, la ora la care mulți au deja 5-6 ore de când și-au spus noapte bună, eu stau și bat tastele calculatorului contează. Chiar dacă devin un porc sedentar în fiecare zi mai mult, mintea mi-e mai ageră ca niciodată.
Duhnesc a prea mult tutun, sufăr câteva zile după o noapte pierdută, vorbesc mult și prost, nu reușesc să mă fac înțeles, șochez oamenii cu retorica mea desucheată și prea sinceră pentru o epocă “politically correct”. Am tabieturi greu de suportat, îmbătrânesc fizic în timp ce mintea mi-e agățată într-o adolescență pe care am idealizat-o nefondat. Am o parteneră de viață incredibilă, o nevastă insuportabil de autentică care-mi îngăduie toanele puerile și un copil minunat căruia nu știu cum să-i descopar abilitățile, cum să-i dezvolt personalitatea. Sunt arogant, moralist, urăsc proștii și oamenii înceți. Mi-e groază de ignoranți și de letargia în care lâncezim.
Futem planeta în orgii depravate și-i stoarcem resursele naturale, având impresia că suntem veșnici. Îi urâm pe cei diferiți, aruncăm prima piatră, depreciem valorile și convingerile celorlalți. Realizăm cu toții că drumul pe care am apucat e unul fără întoarcere, însă nu ne putem abține. Sau nu ne pasă. Suntem primii și supremii noștri dușmani.
Ne găsim fericirea în mizeria altora, suntem într-o competiție destructivă cu toată lumea. Suntem orgolioși, meschini, egoiști. Știm, fără echivoc, că avem dreptate. Cu orice preț. Trăim o simbioză nesănătoasă cu tehnologia. Ne creăm aliasuri virtuale care să ne ascundă slăbiciunile. Prezentăm lumii o viață neadevarată, stârnind invidia altor oameni de paie care-și clasifică succesul prin comparație cu ceilalți. Moralitatea și etica au devenit idei invechite, bunul simț zace mort pe fundul gropii de gunoi a istoriei plină până la refuz cu peturi de plastic și gânduri ticăloase.
Promovăm prostia și incultura, purtăm papuci cu blană, ne tatuăm pielea cu mesaje pe care nu le înțelegem, ascultăm manele și credem că mașina pe care o conducem ne aduce un loc pe cea mai de sus creangă a pedigree ului social. Femeile moderne își pun plastic în buze și în țâțe, bărbații poartă pantaloni mulați cu glezne goale, tricouri decoltate și unghii lăcuite într-o demonstrație prost înțeleasă a virilității.
Alergăm disperați după foloase materiale călcând în picioare orice regulă socială. Nu dăm doi bani pe demnitatea celor pe care îi umilim public cu insolența noastră. Împuternicim analfabeți, hoți și impostori să ne conducă destinele. Facem orice să evităm munca cinstită. Visăm să fim manageri.
Înghițim lacomi lăturile din mass media. Umplem de bale ecranele televizoarelor, ne construim egouri cât catedralele. Vorbim despre divinitate, dar ignorăm suferința celui de lângă noi. Ne închinăm evlavioși când trecem pe lângă biserici, dar ne hrănim cu sufletele celor mai slabi decât noi.
Cumpărăm cu bani murdari educația copiilor noștri. Le spunem că merită orice, ne proiectăm în ei frustrările acumulate de-a lungul vieților noastre. Le denaturăm percepția asupra realității și le furăm viitorul. Păcălim viața și sărim cu bună știință pași esențiali în evoluția naturală. Le creăm o imagine bolnavă despre societate, despre rolul lor într-o comunitate la care nu trebuie să participe cu nimic însă de unde pot suge cu nesaț însăși esența ei.
Suntem niște demenți sociopați angrenați fără cale de întoarcere într-o călătorie hidoasă către autodistrugere. Suntem martori vinovați ai apocalipsei spiritului uman. Ultimul rămas să stingă lumina.
Personal am mari indoieli ca aruncatul cu pietre si cu dejectii in jandarmi constituie o dovada de patriotism, dupa cum ma indoiesc si de faptul ca brutalitatea fortelor de ordine ar fi diferita de cea etalata in anii trecutzi sau de cea a fortelor de ordine din alte tari.
Cine are un televizor a putut vedea ca fortele de ordine de pretutindeni raspund cu brutalitate ( inclusiv cu gaze ) la orice gest amenintzator din partea demonstrantilor.
Recent demisul guvern PSD are multe bube-n cap, insa nimeni nu poate pretinde ca libertatea de exprimare sau de protest a fost limitata de Dancila et co, iar criticile permanente, sub toate formele de exprimare, inclusiv de pe acest site, nu au fost cenzurate cu nimic. Mai mult, ANAF-ul condus de un pesedist a permis ani si ani de zile functionarea Realitatii TV, desi postul respectiv ( un acerb critic al fostei guvernari ) era in insolvetnza.
Nici cel mai feroce dusman al PSD nu poate exemplifica macar un caz de oponent politic al pesedeilor care sa fi fost bagat la puscarie in urma vreunui proces regizat de pesedisti mana-n mana cu magistrati corupti moral sau santajabili, asa cum a procedat din plin regimul Basescu cu unii dintre rivalii politici ai marinarului-presedinte.
PSD a pierdut in ultimii ani toate alegerile nu pentru ca rivalii lor politici ar fi mai breji, ci pentru ca si-au epuizat capacitatea de atractie pentru o buna parte din electorat, iar gravele erori comise de inaintasii si ramurile sale din 1990 incoace ( FSN, FDSN, PDSR, PD, PDL, etc ) au prejudiciat grav evolutia si dezvoltarea Romaniei, astfel ca trecutul a venit pana la urma ca un tzunami peste PSD-ul zilelor noastre.
Insa cauzele neimplinirilor Romaniei anului 2019 sunt cu totul altele decat cele aratate de dl. Claudiu Vuță, si sunt in numar de fix doua: lipsa de popularitate a Proclamatiei de la Timisoara pentru electoratul din anii '90, aflat mental inca in noaptea comunista si (mai ales ) disparitzia PNTCD, singurul partid post-decembrist care a avut repere si principii morale solide, net pro-democratice si ferm anticomuniste.
Taranistii au fost neantizati prin votul iresponsabil al electoratului, electorat manipulat fara scrupule de propaganda abjecta condusa de camarilele comuniste si securiste aflate in spatele lui Iliescu, Roman si Basescu.
Care ar fi fost evolutzia Romaniei daca o Lege a Lustratiei aplicata inca din 1990 i-ar fi scos din scena politica pe Iliescu, Roman, Nastase, Magureanu sau Basescu ( ca sa-i numesc doar pe cei mai reprezentativi exponenti ai fostului regim comunist si ai Securitatii ) ?
Sa nu uitam ca blocarea organizarii unui proces de tip Nuremberg care sa condamne regimul comunist din fostele tari comuniste s-a realizat si cu sprijinul si complicitatea directa a democratiilor occidentale care sunt ferme in condamnarea nazismului dar oarbe si surde fatza de ceea ce a insemnat oroarea comunista. Doctrina comunista si echivalentele sale comunistoide sunt legale, acceptate si simpatizate in tari precum Germania, Spania, Italia sau Franta. In aceste tari, daca te declari simpatizant al lui Stalin, n-ai nicio problema, dar daca afirmi ca ii iubesti pe fascisti sau pe nazisti, risti sa faci puscarie.
Mai mult, sa nu uitam ca lideri exponentziali din Vest, precum d-na Merkel sau fostul mahar al UE Manuel Barosso, au un trecut comunist bine conturat, si inca la nivel de lidership.