Câteva concluzii, după alegerile parlamentare din 2016.
1. Alegerile acestea au fost- în aceeași măsură- câștigate de PSD și pierdute de Klaus Iohannis.
2. Președintele pentru care au stat la cozi milioane de români din țară și de afară care au răsturnat scorul în favoarea lui, la o prezență finală de 64% în 2014, i-a determinat, după doi ani de mandat pe aceștia din urmă să stea acasă.
3. După o urcare spectaculoasă, președintele Klaus Iohannis se dovedește groparul entuziasmului schimbării:
- pe fondul unei cote de popularitate istorice, chiar și când cei mai mari admiratori îl implorau să iasă public, a tăcut și a observat cu îngrijorare;
- PNL a dat mâna cu PSD pentru un pachet legislativ pentru alegeri care nu numai că a pus bariere aberante noilor formațiuni politice care doreau să acceadă în Parlament, dar a dovedit că în unele cazuri le-a dăunat;
- În diaspora, românii care au stat la coadă au constatat că au primit o lege extrem de încâlcită, în care e greu să votezi și prin corespondență, imposibil electronic, iar numărul de parlamentari care vor reprezenta aceste comunități este disproporționat de mic.
4. Marele semnal de la Sibiu: de ce a fost prezența la urne atât de scăzută în județul care până acum ceva vreme îl venera pe primarul de origine sas? Rămâne de văzut dacă președintele Klaus Iohannis va prinde al doilea mandat. Scorul categoric al PSD îl va trimite înapoi în banca de jucător pasiv.
5. Remarcați scăderea consistentă a prezenței în rural în comparație cu prezența în urban. Ce spune această inversare- putem să vorbim despre o reconfigurare a bazinului electoral PSD?
6. PRU nu a intrat în Parlament, după cifrele EXIT-POLL.
7. Catastrofa acestor alegeri poartă un nume- Alina Gorghiu. Campania a fost jenantă, iar comportamentul ei a fost sinucigaș. Va prelua Dacian Cioloș PNL, așa cum a lăsat să se înțeleagă?
8. Am avut o zi de alegeri fără incidente, în care PSD și-a câștigat corect procentele, fără suspiciuni legate de voturi multiple, autocare sau forțări la liste electorale. Prezența PSD și pretenția de a face guvern este perfect legitimă.
9. Cu sau fără consilieri în campanie, Liviu Dragnea a avut cel mai inteligent joc- proiecte, cifre, prezență calmă în studio, mesaje dure transmise prin alte canale de distribuție. Cât mai puțină aroganță, strategie de comunicare spre toate categoriile de votanți.
10. Odată pericolele depășite- e interesant ce va face Liviu Dragnea cu Victor Ponta, care a jucat la șantaj și la două capete toată pre-campania și campania electorală. La un PRU care nu intră în Legislativ, cariera lui Victor Ponta în politică stă la mâna lui Liviu Dragnea.
11. Clasa politică și societatea civilă trebuie să dea dovadă de maturitate. Trebuie să ducă România la next level. Țara are nevoie de spitale, școli, autostrăzi, stabilitate inteligentă, justiție.
12. Au fost alegeri, au fost corecte, exercițiul s-a terminat. Românii au ales, democrația s-a consolidat. În orice joc democratic, minoritatea se supune votului majorității.
13. Cuvântul coabitare reintră în vocabularul analiștilor politici.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Iar in acest context Dragnea a fost prezent...a profitat de fiecare ocazie.
2) „Jocul” lui Dragnea în campanie a fost populist, țintit înspre manipularea votanților naivi- poate fi așadar caracterizat drept „inteligent”?
3) PRU nu a intrat în parlament fiindcă discursul naționalist tip „România, pământ românesc” (cum zicea revista „Cațavencu ”odinioară) a apărut la dl. Dragnea, mai bine articulat;
4) Ce importanță mai are cariera politică a lui Ponta?
confuzie intre alegerile parlamentare cu cele prezidentiale.
un articol care se duce singur in ridicol :)
ps.
asa ca sa demonstrati ceva din calitatile unui jurnalist : unde, cand a aparut acest mesaj : Va prelua Dacian Cioloș PNL, așa cum a lăsat să se înțeleagă?
deci intrebarea este : "cand si unde a lăsat să se înțeleagă Dacian Cioloș ca va prelua PNL ?"
chiar astept un raspuns direct nu pe nickuri :)
Sunt unele aspecte interesante pe care le-am remarcat la aceste alegeri, și care au fost menționate în treacăt în analiză.
1. Prezența la vod din mediul urban care a crescut față de mediul rural. Acest lucru poate fi rezultatul problemelor demografice cu care se confruntă România - emigrarea tinerilor de la sate, concomitent cu îmbătrânirea (și dispariția prin deces) a populației rurale.
Ceea ce mi se pare extraordinar este că în aceste condiții, PSD, care miza tocmai pe electoratul de la sate, adică a celor "proști, săraci și mulți", cei mituibili cu găleata (sau cel puțin asta ni se băga în cap de presă și analiști), a obținut cel mai mare scor istoric. Acest paradox îmi arată faptul că acest lozinca "PSD-ul partidul celor săraci și proști de la țară" a fost o marotă.
Apropo, nu știu câți morți au votat de data asta și câte găleți au fost distribuite de PSD. N-am auzit nici o "analiză" de genul ăsta. Cred că morții s-au mai odihnit la alegerile astea (asta dacă n-au migrat prin Transilvania).
2. Prezența la vot a tinerilor care a fost jalnică. Se dovedește încă o dată că generațiile actuale de tineri sunt impotente. Ceea ce este foarte grav.
În afară de gargară feisbucită, generația tânără este profund habarnistă sau fără pic de implicare socială, adică pe limba a doua a lui Julien, de tip "Je m'en fiche" în traducerea opincarilor, jemonfișiști.
Să nu-mi spuneți că n-au avut cu cine să voteze. A apărut USR. Nu sunt ei chiar tineri, dar sunt oameni până în 45 de ani. Poate că tineretul nostru nu se prea identifică cu USR, pentru că li se par prea corporatiști sau prea elitiști? Nu știu. Este o temă pe care aș vrea să o dezvolte contribuitorii Republica. Mi se pare foarte interesantă.
3. Scorul obținut de USR. După mine cea mai mare victorie a acestor alegeri. O mișcare care s-a transformat în partid în mai puțin de un an, este a treia forță politică în România (și a doua în București). Felicitări!
Asta combinat cu faptul că PRU nu a intrat în parlament, arată faptul că fumigena cu Soros nu a ținut. În privința asta electoratul român mi se pare foarte deștept.
Ce pot să spun despre USR este că nu are identitate caracteristică (stânga, dreapta), nu are o ideologie, ceea ce-i așează la centru. Asta este bine într-un fel, dar pe de altă parte îi face un partid de opoziție permanent. Nu văd la ei nici puterea nici determinarea necesară pentru a guverna o țară. De fapt asta a spus-o și Nicușor Dan printre rânduri. Este foarte bine că sunt în parlament. Poate le arată celorlalți ce înseamnă parlamentari integri.
Îi văd lucrând în comisiile de specialitate. Poate pun oameni capabili ca să vadă aberațiile legislative din legi ca să le elimine. Ăsta e rostul pe care-l văd la USR în parlament.
3. Prezența la vot în diaspora. Altă marotă. Nu mai încercați să găsiți scuze, că legea e încălcită, că bla bla bla. Nu a fost interes pentru vot, asta-i realitatea.
Și s-a mai demonstrat încă o dată o dată, că, tehnic, este imposibil ca o populație de 2 milioane de oameni dispersată în Europa să voteze în afara țării. Pur și simplu nu se poate. Nici nu iau în calcul că cei fără forme legale nici nu pot să voteze, asta-i altă discuție.
Nimeni nu a făcut un calcul (nu știu de de), dar lucrurile sunt simple.
Bucureștiul are o populație totală de până în 2 milioane de locuitori. În București sunt 1.235 secții de votare, care au fost amenajate în mai ales în școli și licee (deci nu există o bază specială, se folosesc instituțiile de învățământ, transformate petru o zi în secții de votare). La fiecare secție de votare votează un număr finit și bine cunoscut de oamenii cu drept de vot care au domiciliul în zonă și sunt arondați acelei secții (listele se fac înainte).
În fiecare secție de votare sunt cel puțin 7-8 oameni (excluzând paza etc. - cel puțin atât am numărat eu la secția mea de votare). Asta înseamnă că personalul necesar este în jur de 10000 de oameni.
Numărați acum câte ambasade și consulate sunt în Europa, ce dimensiuni au și cât personal au, ca să se ocupe de votul care se desfășoară din 4 în 4 ani sau din 5 în 5 ani. Restul e gargară și propagandă.
Guvernul diasporei, guvernul Cioloș a arătat cum stau lucrurile.Dacă nici el n-a putut cu tehnocrații lui să organizeze treaba (a avut timp un an), atunci nu va mai putea nimeni.
Soluția este extrem de simplă. Vrei să votezi, să schimbi ceva, trebuie să vii în țară pentru asta. Numai o dată la 4 ani. Dacă nici o dată la 4 ani nu-ți dai interesul, n-ai nici un drept să comentezi. Restul e pur și simplu gargară pe care nu o înghit.
4. UDMR s-a reunit. A eșuat experiența cu două partide maghiare. Maghiarii erau în pericol să nu intre în parlament, așa că mulțumită lui Tokes (sau în pofida lui) acum UDMR este iar o forță în Parlamentul României care poate conta la masa verde.
5. De restul nu mă obosesc să mai comentez. Sunt foarte evidente lucrurile.
Asta e democrația românească în acțiune în anul 2016. E bine că o mai avem. Încă.
Au contraire. Sunt votant din diaspora. Daca acest vot prin corespondenta a fost greu, inseamna ca votul electoral pe clase de educatie nu ar fi o idee rea. Iar un vot electronic este inacceptabil pentru ca nu lase urme esentiale la o renumarare.
Mă întreb cum s-a ajuns aici ? Dar de fapt, nu ar trebui să ma mire nimic!
Dacă Americanii au reușit să voteze pe cel mai incompetent și corupt individ....ce să pot aștepta de la compatrioții mei, care sant încă dominati de nostalgia Comunistă !!