Foto: Inquam Photos/ Ovidiu Dumitru Matiu
În 2020, aveam nevoie de o reparație la instalația electrică din casă, fiindcă aproape o dată pe zi sărea siguranța de la panoul principal. Am intrat pe câteva grupuri de Facebook pentru românii din zona de nord a Londrei ca să găsesc un electrician care să mă ajute. Am postat acolo despre problema mea și am așteptat răspunsurile. Au venit în cateva ore destul de multe oferte și am început sa mă uit la profilurile celor care mă contactau, ca sa mă asigur ca sunt calificați. În cateva minute, am început sa observ ceva interesant: pe paginile lor de Facebook, aproape toți aveau postate zeci de clipuri cu același individ care zbiera despre diferite subiecte pe Facebook Live (inclusiv despre pandemie) și avea zeci de mii de comentarii de susținere. Câteva luni mai târziu, am realizat ca acel individ era George Simion, iar partidul sau, AUR, începea sa urce rapid în sondajele din România.
De aproape 35 de ani, România a trăit într-o epoca postcomunistă dominată de politicieni care au mimat ce au văzut în afara țării. Discursuri tradiționale și greoaie, construite de mașinăria de partid și produse pentru știrile de seară de la televizor, unde românii se așezau cuminți după cină, pentru a afla ce se întâmplă în țară.
Această perioadă s-a terminat oficial pe 24 noiembrie 2024, iar acești politicieni nu mai au niciun viitor într-o lume dominată de rețele sociale de tip TikTok si YouTube, unde contează doar politicienii care șochează, provoacă sau distrează. Discursuri îmbâcsite, citite de pe foaie sau teleprompter și repetate monoton la diferite posturi TV nu vor mai convinge pe nimeni, în afară de propriii membri de partid.
Trebuie să acceptăm că personaje ca George Simion și, mai nou, Călin Georgescu sunt viitorul politicii din țara noastră. Ei nu sunt doar un fenomen românesc, ci se încadrează în tipul de politică care domină acum Europa și America de Nord. Multă lume îi spune naționalism sau neo-fascism, încercând să caute asemanari dintre Trump, Le Pen, Weidel, Kickl, Farage sau Meloni cu politicienii care au apărut in perioada interbelica.
Eu cred însă că aceste comparații sunt nefondate și propun un alt termen: populism algoritmic.
Populismul algoritmic este diferit de populismul de tip clasic pentru că politicienii care îl practica nu se lasă definiți de anumite mesaje clare și nu au o viziune coerentă asupra lumii. Pe scurt - un populist algoritmic nu exista ca un individ și candidat bine definit, ci mai degrabă este un produs virtual cu zeci de versiuni care coexistă și sunt servite ca atare prin intermediul algoritmilor de pe internet. Așadar, acești politicieni sunt capabili să producă mesaje foarte diferite, să aibă comportamente și atitudini care uneori se contrazic foarte dur, dar care se duc direct la sentimentele oamenilor de rând prin intermediul rețelelor sociale care știu foarte bine ce ne place și ne oferă exact ce vrem să vedem sau să auzim. De exemplu, este foarte normal pentru un populist algoritmic să spună în același discurs că este și fan Putin, dar și aliat puternic cu NATO. Nu contează - discursul lui va fi tăiat in clipuri de 60-90 de secunde, iar acele clipuri vor ajunge cu aceeași viteză și la fanii pro-ruși și la cei pro-occidentali.
O altă trăsătură a populismului algoritmic este capacitatea de a forma rapid grupuri de susținători și de a-i ține conectați printr-o relație parasocială. Simion a învățat de la Vadim foarte bine cum să expună toate problemele din România și să canalizeze frustrările românilor. Dar pe Vadim nu-l vedeam decât în talk show-urile de la televizor, câteva ore pe săptămână. În schimb, Simion ne ia cu el peste tot. Suntem acolo cu el când dă buzna în primării, vedem prin telefonul lui când își agresează colegii din parlament. Ne dă voie să spunem și să facem în public tot ce ne-am gândit ani de zile în secret, în momentele de furie. În esență, Simion ia de cot un alcoolic cu ciroză și îl duce în prima bodegă unde îi toarnă pe gât un PET de țuică, urlându-i în ureche să bea că de mâine se lasă.
Georgescu, în schimb, ne prezintă o altă imagine: îmbrăcat elegant, cu un discurs calm și plin de citate culese de prin reviste de cultură de duzină, el ne oferă o lume paralelă în care românul de rând este capabil să înțeleagă și să interacționeze cu aspectele mai rafinate ale lumii în care trăiește. Cu clipuri foarte bine tăiate pe TikTok, el ne da voie în 60 de secunde să scăpăm din mizeria pe care ne-o servește zilnic Simion și să ne imaginăm o altă Românie - prosperă, educată și sănătoasă. Cu Georgescu, putem uita că doar 11% din elevii români din clasele 1-8 sunt capabili să citească și să înțeleagă un text. Dar problema evidentă este că discursul lui Georgescu este plin de idei care nu funcționează în lumea reală din secolul 21, cu izolaționism dus la extrem, cu o politică externă ruptă din anii 1950 și cu măsuri economice care ar duce România înapoi în anii 1980. Și totuși, vorbele sunt dulci, tonul pare intelectual, iar muzica de fundal suna bine. El îl trage pe alcoolic afară din bodegă și îl duce la restaurantul de peste drum, unde îi pune în față o cafea caldă. Se uită în ochii lui spunându-i că totul va fi bine, dar pe sub mânecă îi toarnă un pahar de whisky peste cafea.
Închei cu o scurtă observație. Marea greseala a comentatorilor, sociologilor și analiștilor politici este să delimiteze generația tânără (și prin definiție, cu valori mai progresiste) de dinozaurii produși de politica de dinainte de 1989. Este adevărat că cei născuți după 2000 nu se mai uită la televizor, nu mai citesc presa și că, așadar, singura modalitate de a comunica cu ei este prin rețele sociale. Dar asta nu înseamnă că automat politicienii care vor avea succes în viitor vor fi cei tineri. Trump are 78 de ani, Le Pen 56, Farage 60, Georgescu 62.
Mă uit la ei pe TikTok și Instagram și apoi la mulți dintre candidații propuși de partidele "tinere" precum USR, REPER, SENS etc. Îmi vine constant în minte un cuvânt englezesc care din păcate nu are echivalent în română. Cringe este senzația pe care o simți când te uiți la cineva și ți-e rușine ție de rușinea lor. Este acel gol în stomac când îți dai seama cât de penibilă este o persoană, dar ești forțat să stai acolo cu ea, fiindcă nu ai nicio alta opțiune. Așa că rămâi tăcut, cu capul plecat, sperând că totul se va termina cât mai repede.
Așa că am o singură rugăminte pentru politicienii de la partidele tinere - chiar nu puteți găsi pe cineva care să nu fie cringe?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Apropo de Londra, am văzut pe youtube un concert susținut acolo, chiar în 2020, de Lăutarii lui Botgros. Iar sala era plină de agitatori cu insemnele AUR, fluturând tricolorul cu lupul dacic pictat, în fața unor spectatori mai degrabă îngăduitori..
Și da, declarațiile dlui.Georgescu sunt profund oximoronice.
Îl susține pe Putin, dar îl venerează pe Mareșalul Antonescu, care a fost executat de ruși..
Pacifismul lui declarat intră în coliziune și cu practicile Gărzii de Fier, patronată de alt idol al său, Corneliu Zelea Codreanu.
Sau că ne îndreptăm spre faliment în timp ce toți indicatorii economici arată o creștere spectaculoasă după aderarea la UE.
Venitul net lunar s-a triplat, în 2023 depășind Ungaria.
Discursul dlui.Georgescu e contrazis de altfel, punct-cu-punct de datele economice, dar cine să le citească. Poza contează..
Dimineață, la piață, un tip de vreo 40 de ani fluiera (fredona..) vesel "Deșteaptă-te române", iar printre strofe se bucura că i-a ieșit omul (pe care uitase deja cum îl cheamă..) la votare, semn că avea varză nu doar pe tarabă..
"Oboseala" democratiei survine atunci cind exista o mare diferenta intre interesele celor alesi și alegători, astfel oamenii isi pierd increderea in modul de functonare a societatii. Ca urmare cetatenii saraciti și disperati vor vota cu oricine le va promite un colac de salvare, adică cu populistii sau demagogii.