Nu s-a vaccinat că toată ulița din satul lui îi spunea că sigur i se va întâmpla ceva. Acum i s-a întâmplat că nu mai poate să respire

Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Un hol de spital. Un om, pe un scaun, tine strâns îmbrățișat un tub de oxigen. Când obosește îl mai lasă pe genunchi. Dar îl ține strâns și atunci. Fața e blurata, nu vedem direcția în care privește. Sau abisul. Pe peretele holului din sala de așteptare, sus, uitat, un ecran de televizor. Aprins. Știrile curg. Vedem șiruri de ambulanțe încremenite în disperare, așteptând secunde-mileniu, în curți de spitale. Șiruri lungi. Tot mai lungi. Siluete costumate în alb plutesc într-o coregrafie tragica. Albul e culoarea îngerilor. Și brusc apoi, pe ecran, un chip țâșnit dintr-o realitate paralelă, atât de paralelă, care ne-o zice direct – în curând, poporul vă simți beneficiile creșterii economice. Asta va simți poporul. Știe el. Acum poporul însă simte altceva – simte torente de adrenalină și cortizol explodandu-i în creier, în valuri de frică și durere. Apoi un soi de ființă cibernetică, posibil doar o aplicație software, anunță sacadat că s-ar impune ceva restricții. Nu mai merge așa. Până ieri a mers. Acuma gata. Recită niste cifre desprinse din infern. Dar se va ocupa el acum. Nu, de fapt, nu acum. Mâine. Mai pe seară. O hologramă de gheață a neputinței.

Omul de pe hol strânge tare tubul de oxigen în brațe. E singur. Siluetele în alb freamătă pe lângă cei întinși pe tărgi. Tot în hol. El încă poate sta pe un scaun. Acasă are doi copii. Nu s-a vaccinat, că toată ulița din satul lui îi spunea că ar fi de-a dreptul nebun să o facă. Solzi, cipuri, demoni, cine știe ce i se va întâmplă. Că se știe. Dar sigur i se vă întâmpla ceva. Acum i s-a întâmplat că nu mai poate să respire. Asta nu i-au spus. Și e și vecinul Vasile, de pe uliță, om tare cumsecade, tot acolo, tot nevaccinat, două holuri mai la dreapta. Dar el nu a primit un tub, că nu mai erau. Nu are ce îmbrățișa. Așteaptă. Se roagă. Respiră. Încă respiră. El nu are decât o fată. Și trei nepoți.

Știrile curg pe ecran. Intre doua secvențe de la ATI, cade vestea trăznet - nu stiu ce antrenor divorțează de nu stiu ce făptură războinică, fabuloasă, din nu știm exact ce motive. Cumplit. Moment de cumpănă al nației. Apoi, nu stiu ce om de vază, decupat din decoruri de palat, se împușcă mai degrabă decât să se vaccineze. Că să se știe. Nu recomandă o marca de pistol sau un calibru de glonț mai eficace. Poate la știrile care urmează.

Și apoi brusc, pe final, scena cu sacii de la morgă. Zeci de saci. Sute de saci. Unul lângă altul. S-a suplimentat comanda. Saci sunt, s-au adus. Medicamente nu. Că la alea nu s-a suplimentat comanda. De fapt…care comanda? Sacii sunt negri. Negrul nu e culoarea îngerilor. Respirații, emoții, bucurii, priviri, care au devenit saci. Suflete în căutarea luminii.

Lipit de curtea spitalului e un stadion. E derby. Că doar nu era să se amâne. Viața merge înainte, nu? Cum o fi ea. Galeria e dezlănțuită. Veselie mare. Cică s-a dat gol. Să fie auto-gol? Se aude până în holul cu tărgile. Siluetele costumate în alb freamătă. Par tot mai fragile, mai descumpănite. Una dintre ele se odihnește. Sau e doar prăbușită. Într-o cutie de carton. Parcă de acolo, din cutia de pe podea, macar câteva minute, macar atât, se vede mai putina moarte.

Octombrie 2021. România, singură, într-un hol de spital, tine strâns în brațe, un tub de oxigen.

Omul de pe hol strânge tare tubul de oxigen în brațe. E singur. Siluetele în alb freamătă pe lângă cei întinși pe tărgi. Tot în hol. El încă poate sta pe un scaun. Acasă are doi copii. Nu s-a vaccinat, că toată ulița din satul lui îi spunea că ar fi de-a dreptul nebun să o facă. Solzi, cipuri, demoni, cine știe ce i se va întâmplă. Că se știe. Dar sigur i se vă întâmpla ceva. Acum i s-a întâmplat că nu mai poate să respire. Asta nu i-au spus. Și e și vecinul Vasile, de pe uliță, om tare cumsecade, tot acolo, tot nevaccinat, două holuri mai la dreapta. Dar el nu a primit un tub, că nu mai erau. Nu are ce îmbrățișa. Așteaptă. Se roagă. Respiră. Încă respiră. El nu are decât o fată. Și trei nepoți.

Știrile curg pe ecran. Intre doua secvențe de la ATI, cade vestea trăznet - nu stiu ce antrenor divorțează de nu stiu ce făptură războinică, fabuloasă, din nu știm exact ce motive. Cumplit. Moment de cumpănă al nației. Apoi, nu stiu ce om de vază, decupat din decoruri de palat, se împușcă mai degrabă decât să se vaccineze. Că să se știe. Nu recomandă o marca de pistol sau un calibru de glonț mai eficace. Poate la știrile care urmează.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp