Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Românii au talent – Competiția s-a încheiat, spectacolul continuă pe facebook. De la Marea Unire a Talentelor, la Marea Dezbinare a Publicului 

Emil Rengle

Foto: Libertatea

Vineri seara, emisiunea-hit Românii au talent, taifunul de audiență care de opt sezoane spulberă competiția pe toate categoriile de public, și-a proclamat eroul câștigător: dansatorul-coregraf Emil Rengle. Pentru prima dată în istoria concursului de talente, voturile publicului s-au unit în simțire pentru un număr de dans care a stârnit reacții controversate, a încins spiritele și a dinamitat pagina de facebook a emisiunii. Un sezon pe care producătorii l-au numit „getbeget”, reunind români talentați răspândiți prin diferite colțuri ale lumii, a culminat cu o finală curat contestată de unii dintre fanii emisiunii, revoltați de faptul că un „cangur” pe tocuri reprezintă esența talentului românesc.

În marea gală a finalei, dansatorul și coregraful Emil Rengle, vechi colaborator al ProTV-ului, a venit cu un mesaj de pace, vorbind despre toleranță și despre iubire. „La început, am văzut lumea plină de oameni, grași, slabi, frumoși, înalți, scunzi, urâți, albi, negri, galbeni, gay, straight, femei, bărbați. Apoi am văzut lumea plină de suflete, aceleași suflete, ambalate diferit. Aspectul ne face diferiți, iubirea ne face identici. Toți trebuie să fim iubiți, toți trebuie să iubim. Nu, nu o pereche de tocuri mă face să stau drept, nu o pereche de tocuri mă ține în picioare, ci sufletul. Sunt un om, un român, din România, la fel ca tine, la fel ca voi. Ăsta sunt!”

Și haide una, haide două, haide trei, să-i dăm bătaie, Emil Rengle a jucat în continuare în picioarele goale alături de ansamblul Doina Bascovului, într-o declarație de iubire, poate mult mai importantă, față de tradițiile în care poți să crezi și pe care poți să le respecți, dincolo de gândirea non-tradițională. Din nou, pentru prima dată în istoria emisiunii, Emil Rengle a fost votat de către public ca suprem câștigător, cucerind atât Premiului de originalitate, cât și Marele Premiu de 120 000 de euro.

Târziu în noapte, după Marea Unire a Talentului de la televizor, a urmat Marea Horă a Dezbinării de pe rețelele de socializare. Să parcurgi comentariile homofobe și jignirile grosiere este un exercițiu pe care vi-l recomand pentru înțelegerea românismului cu care ne mândrim, pentru deslușirea a ceea ce înseamnă fior patriotic în 2018 și pentru re-schițarea orizontului de năzuințe al unei părți importante a publicului român. Nu sunt în măsură să judec actul artistic în sine decât ca privitor cu drept de vot, dar valul de hateri care a invadat Internetul mi-a oferit spre judecată un alt spectacol, getbeget sinistru.

Dincolo de paranoia că premiile sunt „mânuite” de producători, declanșată încă de la primul sezon, când Adrian Țuțu a câștigat Marele Premiu cu un manifest hip-hop patriotic, se află o realitate mult mai tristă: sunt convingeri care nu răspund niciunui stimul. La mințile închise nu ajunge nici rațiunea, nici emoția, ajung doar argumentele care confirmă niște certitudini de fier.

Emil Rengle este un coregraf care și-a spus povestea, elaborată vizual pentru a câștiga un concurs de talente. O mare parte din public a rămas blocată în tocurile lui albe, chiar dacă ulterior el și-a rupt tălpile bătând neaoș scena. Oare câți dintre aruncătorii de pietre au pus mâna să voteze? Vineri seara sau în orice alt moment când au avut ocazia? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Din pacate , in ultima vreme, in Romania, valorile nu mai sunt apreciate iar criteriile de evaluare sunt altele decat calitatea! Mare pacat ca in acest fel se descurajeaza si nu sunt ajutati copii si tinerii care , prin munca si talentul lor chiar ar merita o sansa in plus! Cred ca ar trebui ca decizia in aceste cazuri sa apartina specialistilor si nu publicului larg, care poate vota subiectiv!
    • Like 0
  • Nu intru in categoria haterilor.
    L-am apreciat pe Emil Rengle. Un dansator innascut, briliant.
    Dar nu l-am votat.
    Am votat-o in schimb pe Bianca Badea, atat eu cat sj fetita mea si ea balerina.
    Am votat-o pe Bianca Badea, desi ne-a batut la toate concursurile de balet din tara.
    Iar cand a concurat in afara tarii ne-am bucurat de succesul imens pe care l-a avut, stiind cat este de talentata, cat munceste si cat de greu este, copil sarac fiind sa aduni bani de taxe, costume, cazare, transport, mancare ...
    Acest concurs ar trebui sa accepte ca participanti talente reale, dar nu profesionisti consacrati.
    Imaginati- va ce ajutor financiar imens ar fi fist pentru Bianca Badea sa nu mai fie preocupata de cum face familia rost de bani, ci doar fericita sa danseze si sa evolueze!

    • Like 2
  • Nu ma mai uit la "Romanii au talent" de mult. Desi optez pentru ProTv. (Alaturi de complexul Digi.)
    Senzatia de aranjare a premiilor imi face emisiunea indigesta. (Ca si continua zeflemisire a vietii rurale dintr-un film larg prezentat, tot la Pro.)
    Dar cred ca trebuie sa va hotariti.
    Va plingeti de subiectivismul premiilor, aranjate in culise?
    Sau de homosexualii prezenti pe ecran?
    Nu m-am lamurit.
    Articolul m-a lamurit. Nu zice nimic de subiectivismul acordarii premiilor si bate in homofobi.
    E de intrebat cum a castigat concursul, daca homofobii sunt majoritari?
    Daca nu-s majoritari, la ce va deranjeaza? Minoritarii au supradrepturi.....
    Grea dilema...
    • Like 4
  • Political correctness pe dracu, cat timp 80% din romani au wc-ul in spatele casei, aveti pretentii de toleranta ? pai noi ne omoram in parcare daca ia altul locul, fiind spatiu public... hai sa ne trezim la realitate, nu ca-s homofob sau vreun mandru roman 100%, dar nu cred ca ne putem astepta la altceva decat la ura, homofobie, si revolta de la majoritatea romanilor, care sunt incapabili sa-si iubeasca proprii semeni, daramite pe altii cu "vederi" sexuale diferite de ale lor. Doar sa ne gandim cati au pus mana pe un sac de nisip la inundatiile trecute...
    • Like 1
  • Am intrat in lumea bună ,a câştigat şi la noi ,,femeia cu barbă " . Aia cu poponăreală mai e cum mai e dar faptul că e angajat al PRO TV sună a mizerie.
    • Like 5
  • Nonverba check icon
    Bre, articolul nu e despre cine a castigat si cine trebuia sa castige, este despre homofobia, rautatea si ura din comentariile de dupa show. Oricum homofobia este demna de dispret, mai ales in cazul barbatilor care saliveaza la lesbiene si viseaza la sex anal dar scot flacari cand e vorba despre pederasti. Probabil ca deep inside realizeaza ca orgasmul e identic indiferent de, scuzati, gaura si le-o fi frica sa accepte ca la o chestie poate chiar le-ar intra manusha. Dezgustator, maica!
    • Like 3
    • @ Nonverba
      Victor66 check icon
      Daca homosexualii sunt tolerati, de ce nu si homofobii? Sunt ei vinovati pentru ce simt?
      • Like 0
  • Si de ce este un lucru rau sa nu iubesti o persoana gay? De ce este un lucru bun si necesar sa iubesc persoanele gay? De ce sa fiu de acord ca este bine sa faci ceva totalmente opus legilor naturii? Esti gay? Foarte bine. E alegerea ta. E problema ta. Te rog nu incerca sa o transformi in problema mea.
    In privinta votului...sa zicem doar ca este loc suficient pentru indoieli.
    Iar ca o "cireasa de pe tort" vreau sa iti pun o intrebare,tie,celei care ai scris articolul: ti se pare normal sa participi la un concurs organizat de compania la care lucrezi? Sa nu uitam ca el este coregraful principal al celuilalt concurs difuzat la Pro tv, Vocea Romaniei.
    Nu mai incercati sa impuneti oamenilor ideea de iubire pt persoanele cu alte orientari sexuale. Ce urmeaza? Compasiunea si iubirea pentru consumatorii sau traficantii de droguri? Sa isi vada fiecare de viata (sexuala) lui si nimeni nu ii va deranja. Nu aceasta este problema societatii noastre. Sunt altele mult mai importante.
    • Like 7
    • @
      Domnul meu nu stiu care dintre noi e mai "openrd mind". Nu sunt nimic din ce spuneti dvs. doar ca nu imi plac cei ca dvs care incearca sa imi spuna cum ar trebui sa gandesc si ca nu ar trebui sa am opinii proprii. Cat despre toleranta,chiar nu am o problema cu nimeni nici dpdv sexual, nici etnic nici oricare altul. Doar nu incerca( vorbesc in general)sa pozezi in defavorizat pentru ca ai facut o alegere care stiai ca nu este tocmai normala. Ce vreti sa spuneti? Ar trebui ,in viitor,sa ne fie rusine ca nu suntem gay? Repet:nu am nimic cu orientarea lui. Am ceva cu cei care imi spun ca societatea nu este ok pt ca oamenii obisnuiti au ceva de spus despre asta. Atat.
      • Like 2
    • @ Iustin Grama
      Victor66 check icon
      Daca este impotriva naturii, de ce animalele fac asa ceva? Ele nu stiu ca nu e natural?
      • Like 1
  • Roxana B check icon
    Nu am vazut tot show-ul lui Emil Rengle, dar am prins inceputul si apoi discursul lui dupa cistigarea competitiei.
    Lasind la o parte faptul ca dpdv tehnic probabil e un dansator impecabil, mie nu mi s-a parut deloc original.Am avut deja impresia de deja-vu cind l-am vazut pe tocuri, adica m-am gindit imediat la Prince.Cu care si seamana si cred ca face tot posibilul ca sa semene cu el.
    Revenind la Romanii au talent: de-a lungul anilor am ajuns la concluzia ca acest la acest show vin oameni cu sau fara talent din doua motive principale: nevoia de bani (in general sint oameni talentati dar fara posibilitati materiale de a-si cultiva talentul in directia profesionismului, si oameni talentati care folosesc showul pentru a obtine expunere, in speranta ca cineva cu relatii sau putere de decizie in showbiz ii va vedea si poate ajuta sa intre in domeniu.Mai sint si oameni talentati in a bricola, a lucra in general cu miinile obiecte frumoase si utile si folosesc acest concurs pentru publicitate la nivel national si international, ceea ce ii va ajuta in micul business deschis de ei pe plan local.
    Acum, Emil Rengle din cite am citit despre el avusese parte de expunere in scopuri foarte lucrative, la nivel international si national cu vedete una si una.La nivel national colabora demult cu PRO TV , si poate si alte posturi de televiziune.E drept ca nu era(pina acum) o figura publica ,dar daca luam in considerare argumentele de mai sus, Emil Rengle nu avea absolut nici un motiv sa participe la Romanii au talent, care teoretic este un concurs pentru cei ce fac din talent un hobby si nu neaparat o profesie.

    Emil Rengle a devenit de acum o figura publica cistigind premiul cel mare ,basca cel de originalitate coming out of the closet, ca sa zic asa.Si impresia generala a fost ca a cistigat tocmai pentru ca era nevoie de acest mesaj la nivel national.....inceputul fusese deja facut la Eurovision cu....Conchita Wurst.
    Acum "ne-am aliniat"si noi la inca un standard al political correctness-ului....
    Este pur si simplu ilar sa crezi ca la nivelul Romaniei, majoritatea publicului l-a votat pe acest coregraf.Cind pe scena a evoluat fetita aceea de 12 ani care merita intr-adevar sa fie sprijinita si nu pt ca era un caz social ci pentru ca e un talent care promite mult, foarte mult.

    Acum citiva ani a participat la Romanii au talent un alt balerin gen Emil Rengle, sau cel putin asa dadea impresia, Ovidiu si mai nu stiu cum, din Constanta.De asemenea colaborator al PRO TV(intr-o telenovela).A dansat si el.pe tocuri si chiar in travesti daca mi-aduc bine aminte.Nu mai stiu cine l-a respins atunci, juriul sau publicul.....anyway he did not make it si nici n-am mai auzit de el de-atunci.
    Acum a fost razbunat.......in direct si la cel mai vizionat show din Ro.

    Indiferent acuzele de intoleranta, xenofobie etc,, cistigarea premiului de catre un coregraf profesionist si deja cunoscut international in aceste conditii , lasa impresia ca a trebuit sa cistige din motive de political correctness.
    • Like 14
    • @ Roxana B
      ...ce sa zic! mai bun comentariul decat articolul in sine :)
      • Like 6
    • @ Roxana B
      Touche! Subscriu comentariului lui Eduard.
      • Like 1
  • Ion Pop Ion Pop check icon
    https://www.click.ro/news/national/angajatii-unei-primarii-au-dat-sms-uri-de-80000-de-lei-la-emisiunea-lui-maruta
    • Like 1
  • Noo,cum sa banuiesti protv de asa ceva,ce daca este un vechi colaborator? paranoia,frate.Iar chestia aia cu cine numara voturile se potriveste in alta parte.
    Domnul Rengle o fi ascultat prea mult melodia aia a lui Margineanu in care zice ca se imbraca sexi punandu-si trening si pantofi cu toc,si o fi ramas cu sechele.
    Acum avem 100 de motive intemeiate sa ne unim cu talent ,cu totii,in devalmasie.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult