Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Trei antropologi s-au uitat la „Bravo, ai stil!”. „Poate cel mai surprinzător lucru a fost toleranţa generală la umilire”

În vară, s-a încheiat cel de-al doilea sezon al emisiunii „Bravo, ai stil”, difuzată de KanalD, una dintre cele mai populare producții TV românești din ultima vreme. Atât de populară, încât a generat pagina super-activă de Facebook Bravo ai stil memes, l-a făcut pe scriitorul Ionuț Chiva să scrie un eseu despre competiția pentru cea mai stilată femeie din România, și-a adunat în jurul ei un public cât se poate de variat, de la tineri urbani câtuși de puțin interesați de modă & televiziune, până la părinți și bunici. Ca să înțelegem mai bine ce i-a ținut pe oameni lipiți de ecran, trei tineri antropologi care, spre surprinderea lor, au devenit fani ai emisiunii, analizează cele trei elemente importante din ecuația „Bravo, ai stil”. Mădălina Muscă scrie despre concurente, Raluca Nagy despre juriu și Andrei Mihail despre rolul publicului. 

Concurentele. „Lupta pentru cea mai stilată femeie din România”

de Mădălina Muscă

Am început să mă uit la emisiunea Bravo, ai stil! în Franța. Inițial din curiozitate, dar îmi dau seama că am transformat-o ușor, ușor într-un fel de antidot la dezrădăcinare. (Aș zice dépaysement, că mi se pare mai bun cuvântul, dar s-ar sări pe mine că sufăr de sindromul Răducioiu - „come si dice”-, așa cum au sărit și concurentele de la Bravo,ai stil pe Paola, Dănuța sau Irina, întoarse de pe meleaguri străine). Ca orice migrant care nu e plecat de prea mult timp de acasă, am încercat să rămân la curent cu ce se mai întâmplă, ascultă, citește, urmărește în cercurile de prieteni de la București. Așa am ajuns la Bravo, ai stil (BAS).

Foto: Facebook Bravo ai stil!

Pe la începutul sezonului 2, undeva prin primăvară, am început să observ din ce în ce mai multe postări și dezbateri încinse pe rețelele de socializare legate de concurente, juriu, eliminări și aceasta nouă emisiune pe KanalD. Am fost intrigată cum BAS reușea să capitalizeze un public numeros din „bula” mea, format din oameni pe care nu-i auzisem până atunci să se uite cu atâta interes la un reality show, mai ales la un fashion game show. Trebuie să recunosc din start că nu am fost niciodată o împătimită a modei. Am căutat feluri de a mă îmbrăca decent fără investiții serioase în garderobă. De câțiva ani s-au adăugat și dilemele etice legate de cine, unde, cum a produs hainele. Asta a rezultat într-un șifonier cu „țoale” majoritar de la second hand, iar BAS mi-a confirmat că, indiferent de argumentația din spate, până și cele mai stilate femei trec prin magazine de genul ăsta.

Inițial nu am fost extrem de tentată, ce-i drept, să pierd câteva ore ca să mă uit la un program TV în care femeile se întrec în a-și marketiza mai bine „stilul”. M-am hotărât totuși să văd de ce-i atâta tevatură în jurul emisiunii după câteva discuții cu ceilalți doi autori ai acestui articol, care o urmăreau de mai mult timp și care mi-au prezentat-o ca o oglindă perfectă a societății de acasă. Primul episod vizionat pe YouTube mi-a provocat un mix de sentimente care au mers de la fascinație la frustrare, iar la final spre dezgust. 

M-au lăsat perplexă sumele exorbitante date pe hainele, gențile, pantofii, accesoriile prezentate în platou. (Am aflat mai târziu că Dănuța a mărturisit la Bravo, ai stil – Panorama, emisiunea din spatele emisiunii, că ar fi investit șaptesprezece mii de euro în garderobă, în timp ce Petronela „doar” vreo zece mii). M-a uimit disponibilitatea concurentelor de a fi scanate din cap până în picioare, apoi evaluate într-un mod ironic sau ridiculizant, uneori umilitor, de un juriu atoateștiutor, format din specialiști, dar și de colegele din competiție. 

Toate astea pentru a descoperi cine rezistă cel mai mult în lupta pentru o carieră în televiziune și o sută de mii de lei, sau „lupta pentru cea mai stilată femeie din România”. Am aflat în ora aceea de emisiune că nu sunt de fapt o tânără stilată, nu am în garderobă clutch-ul negru, accesoriu elementar pentru orice femeie, nu mă pricep să fac sculpting sau vreun machiaj special, nu am o pereche de pantofi stiletto pentru o ieșire la cocktail etc.

Prima mea interacțiune cu BAS nu a fost una care să prevadă relația de lungă durată pe care am dezvoltat-o ulterior, dar după ce m-au convins prietenii că ediția pe care o văzusem nu era la fel de catchy ca galele de sâmbăta, i-am mai dat o șansă. În sâmbăta fatidică, a implicării mele definitive cu personajele, până la gala finală, unde am avut dezamăgirea încoronării Marisei, am început să descopăr concurentele și să construiesc diverse teorii despre persoanele din spatele personajelor prezente pe ecran. Pentru că, așa cum ni se spune în mod repetat (nouă, familei Bravo, ai stil!), emisiunea este una înregistrată. Adică, în afara galei finale, vedem tot timpul doar bucăți din discuțiile din culise, testimoniale și defilări, după ce au fost tăiate la montaj la plăcerea producătorului. Mai există momente de descoperiri dramatice (furtul genții de către Marisa, ieșirea din platou a Adelei sau Irinei după căderea nervoasă, diversele momente când una sau alta dintre ele a început să plângă), când concurentele își arată „adevărata față”.

Am intrat, de fapt, treptat, în jocul oricărui reality show care determină implicarea emoțională față de unul sau mai mulți concurenți. Am empatizat cu cele care îşi doreau să devină „regină regească”, să iasă din „zona lor”, să devină femeia universală (care, în această emisiune, e echivalentul femeii din clasa de mijloc a României). Am dezvoltat mai ales o oarecare curiozitate pentru disponibilitatea lor de a se transforma în victime ale umilirilor și pentru dorința de a se îmbunătăți şi reinventa continuu pentru a avea sau a maximiza accesul la anumite forme de capital. Am observat că, încă de la intrarea în emisiune, concurentele se descriau ca „fiind dispuse să evolueze”.

Adela: Este timidă cu necunoscutul, dar lucrează la acest aspect;

Andreea: Este sensibilă, uneori impulsivă şi vrea să evolueze.

Sofia: Pentru că şi-a dorit o schimbare majoră în viaţa ei, Sofia nu a stat pe gânduri, s-a înscris la casting, iar până acum norocul a fost de parte ei! Fire muncitoare, noua concurentă îşi doreşte să dobândească succesul în viaţă prin forţe proprii.

Pe parcusul lunilor, după experiența filmărilor, fiecare dintre concurente subliniază această evoluție și mărturisesc că a fost transformatoare.

Andreea: aş repeta această experienţă oricând şi îndemn toate fetele să se înscrie la „Bravo, ai Stil!"

Adela: Probabil cea mai marcantă schimbare a mea a fost cea oferită de participarea la „Bravo, ai stil!". În primul rând, e o experienţă care îţi testează limitele în toate sensurile. [...] Cumva m-a şlefuit atât din punct de vedere stilistic cât şi din punct de vedere al personalităţii mele, m-a învăţat să fiu mai diplomată, să ascult şi să lupt pentru ceea ce simt că merită.

La modul general, concurentele sunt supuse unor practici subtile de consimţire la şi aprobare a unei meritocraţii competitive, consumiste, (post)modernă şi neoliberală. Într-o lume în care tinerii sunt percepuţi ca ahtiaţi după celebritate sau succes fără a avea vreo specializare sau vreun talent aparte, a fost interesantă dinamica „nişte fete care se plimbă pe un platou” versus „efortul şi munca depuse în realitate pentru emisiune”. Aceasta se poate încadra în discuţia mai vastă despre munca întru feminitate, vizibilă şi explicită în acest show prin sublinierea efortului, timpului, calităţilor şi cunoştinţelor de care este nevoie ca să fii stilată. Feminitatea şi stilul nu sunt, aşa cum s-ar crede, ceva natural, care vine de la sine. Concurentele declară de nenumarate ori, fie în timpul emisiunii, fie pe reţelele de socializare: „ştim că de acasă poate să pară uşor, mare lucru să te plimbi în nişte haine, dar nu e, e foarte multă muncă în spate, stres etc.”

Discuţia despre ce mai înseamnă muncă e una separată, multe concurente fiind ironizate, inclusiv de juraţi: majoritatea n-aţi muncit cu adevărat nicio zi în viaţa voastră de până acum.


Marisa, câștigătoarea ultimei ediții. Sursa: Facebook/BravoAiStil

Apoi stilul, pentru fiecare dintre concurente, nu înseamnă, așa cum subliniează atât ele, cât și jurații, doar „țoale”. Se vorbește mult despre atitudine și foarte mult despre corp. Chiar dacă membrii juriului au ținut să menționeze cu mai multe ocazii că anumite concurente nou-intrate aveau o siluetă interesantă („nu că asta ar fi o problemă, atâta timp cât ştii cum să te îmbraci să-ţi flatezi silueta”), faptul că până la finalul emisiunii nu au rămas decât concurente care intră în tiparele frumuseții de tip fotomodel ne face să ne întrebăm dacă în BAS putem vedea și un ideal corporal legitim social al femeii. Au câştigat net siluetele care, așa cum ar spune juriul, permit o versatilitate a ținutelor, dincolo de „zona” fiecărei concurente. În timpul emisiunii, şi chiar şi după, absolut toate concurentele au slăbit, trebuind uneori chiar să recurgă la această justificare când îşi ajustau hainele sau le erau mari pantofii din propria garderobă. Andra, eliminată cu câteva săptămâni înainte de finală, mărturiseşte că „s-a apucat de sală şi a slabit”, deşi era apreciată de public pentru „forme”, același public care a taxat-o că a exagerat cu „injectatul buzelor”.

Aici putem vorbi şi de corp ca imagine în cultura consumului, ca marker identitar în contextul feminității. Corpul nu are doar calităţile potrivite, ci, la rândul lui, consumă: de la haine, până la ajustări estetice de tot felul. În emisiune vedem idealul corporal legitim social al femeii, reflectat în toate comentariile legate de „burtică”, celulită, fund bombat, buze şi silicoane. Dincolo de trecerea în normalitate a frumuseţii ajustate (o concurentă „cu buze” a ajuns în finală), de la intervenţii chirurgicale la extensii, peruci etc. (până la urmă, tot investiţii întru clasă şi capital, deşi neconştientizate ca atare), totuşi preferată a fost, atât de juriu cât şi de public, naturaleţea (Denisa, Marisa, Adela). Dar, pentru că juriul este principalul responsabil de inculcarea corporală a violenţei simbolice exercitate asupra concurentelor în acest proces „civilizator” de evoluţie a atitudinii, stilului şi corpului, ne vom opri asupra lui, înainte de a junge la public.

Citește continuarea pe Scena9

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Personal, articolul mi s-a parut prolix, mai degraba confuz . Ca o spectatoare destul de fidela a acestui show am participat la toate emotiile contradictorii generate de situatiile in care se aflau concurentele. In calitate de spectator si nu de specialist , am fost uimita de conturul pe care acest spectacol il da conditiei femeii din Romania . Cocurentele au fost expuse unei radiografii nemiloase si au lasat sa se intrevada pana unde o femeie poate merge pentru a-si atinge un scop in cariera fara ca studiile superioare sa conteze vreo clipa. sau sa intre in discutie. Atitudinea lor mai degraba instinctiva , le-a impins spre gesturi condamnabile pe care , in mod paradoxal , unii fani le aprobau. Miza unei cariere in televiziune nu a generat o desfasurare de talente sau abilitati speciale ci o incrancenare in care educalia sau scrupulele nu aveau ce cauta. La antipodul bunei cuviinte si al echilibrului se afla de fapt furia unor concurente care au lasat la o parte demnitatea si decenta pentru a se cocota in varful piramidei sau ceea ce ele credeau ca este varful. Dupa ce Denisa , una din concurente, a parasit fortat competitia , ea fiind acel dram de echilibru care dadea putin "staif" show-lui, am avut sentimentul ca fanii ei au pierdut trenul spre o viata "cu stil" si au ramas abandonati intr-o gara iremediabil vetusta si prafuita.. Moto-ul acestei emisiuni pare a fi "e interzis sa interzici" pe care concurentele si realizatorii si le-au insusit cu costuri mari pentru ceea ce inseamna conditie umana, respectabila
    • Like 1
  • Deși nu sunt utilizatoare de FB sau Kanal,îndrãznesc sã întreb în manierã feisbucistã: acest articol e pe bune ? Se vrea citit cap -coadã si luat în serios??
    • Like 1
  • Foarte, foarte lung. Poate ca e interesant. Dar e neancorat in realitatea antropologica curenta, care cere autorului antropolog sa tina seama de durata vietii umane, atunci cand ii cere cuiva sa ii citeasca un articol de presa. Cred ca subiectul se poate expedia intr-o fraza, pe scurt: "Bravo, ai stil!" este un spectacol al mitocaniei fara granite, care valideaza agresiunea drept norma acceptabila de comportament. Este vorba despre stil? Sigur ca da: al unei subculturi.
    • Like 5
    • @ Anca Paduraru
      Daca tot suntem la sinteze concurez su eu pentru locul I si as spune: suntem intr-o vale (vagauna) fotoliceasca din care nu ne pot ridica nici ingerii in zbor daca noi stam impasibili si nu aruncam balastul!
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult