Un profesor de engleză, Andrei Nae, lector la Universitatea Bucureşti, a venit îmbrăcat în fustă la facultate. S-a stârnit rumoare, a început bâlciul comentariilor. Purtătorul de cuvânt al Universității, Bogdan Oprea, a declarat că „domnul (Nae) n-a venit indecent, expunând lucruri care nu se expun. Există un cod de etică și incluziune, așa cum obligă legea… Trăim într-o țară democratică, în care oamenii au libertatea să se exprime”.
Mai pe ocolite, cei care comentează anapoda se scaldă-n virtue signaling. Judecă după ambalaj, nu ţin cont de competenţele profesionale ale persoanei și îi schimonosesc caracterul după modul în care şi-a acoperit corpul cu nişte ţesături. Pe scurt, transformă un bărbat respectabil într-un ciudat pentru că a îndrăznit să-și acopere membrele inferioare cu o fustă-n locul unui pantalon. Mare scofală! Femeile poartă pantaloni și nimeni nu se indignează.
Realitatea e că fusta dlui Nae cântăreşte în cuantumul problemelor relevante ale societăţii cât dopul de la sticla de plastic. Nu e ceva care te încurcă să trăieşti. E pietricica minusculă din pantof. Ceva insignifiant şi, totodată, tracasant. Nu pentru toată lumea, dar pentru o parte din ea.
O altă realitate este că numărul pietricelelor crește de la o zi la alta, iar „fusta dlui Nae” va deveni, în timp, un fenomen de masă. Biserica, legile, nimeni şi nimic nu le va stopa apariţia. Că ne vom bucura sau îngrozi, că această evoluţie – asociată de alţii cu o involuţie – va elibera societatea din strânsoarea unei ideologii care limita manifestările intime ale individului sau, dimpotrivă, o va duce în punctul în care își va pierde reperele la care a fost învăţată să se raporteze, va fi irelevant. Însă există un potențial deloc neglijabil să se ajungă acolo, indiferent dacă oamenii vor fi sau nu de acord cu viitoarea stare de fapt, ori dacă o vor legifera sau nu. Lumea de mâine va fi, cum a fost întotdeauna, a celor care vor şti să se adapteze cerinţelor pe care societatea le impune membrilor ei.
Acum, lăsând deoparte cotonogeala verbală pe care fusta dlui Nae a reactivat-o între progresiști și conservatori, rămâne faptul că asemenea gesturi au efecte și, o dată acceptate, ele implică transformări pe toate palierele.
În primul rând, copiii se vor putea ţine, de acum încolo, nu doar după fusta mamei, ci şi a tatălui, iar în plan lingvistic, expresiile discriminatoare – „a-şi pune poalele-n cap”, „poale lungi şi minte scurtă”, ori versetele lui Ieremia, „Ți se vor da poalele peste cap, ca să se dezgolească ruşinea ta“ – nu vor mai fi adresate sexului feminin. Graţie profesorului Nae, vom beneficia şi noi, bărbaţii, de ele.
Apoi, ar trebui reevaluată definiţia cuvântului „fustangiu”, care, stricto sensu, înseamnă „bărbat afemeiat” şi derivă din faptul că, până de curând, doar femeile purtau fustă. Am putea lărgi definiţia acordându-i și sensul de bărbat care fuge după fusta unui bărbat.
Cert este că vestimentaţia dlui Nae impune revizuirea termenului. Aşa că, „din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască (îmbrăcămintea lui Nae să revină la aspectul tradiţional), primesc! Dar să nu se schimbe nimica (din sensul cuvântului “fustangiu”); ori să nu se revizuiască (Nae să umble cât pofteşte în fustă), primesc! dar atunci să se schimbe (semnificaţia cuvântului “fustangiu”) pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale. ”
Și acum să trecem puțin în tabăra apărătorilor profesorului. Pe mine, unul, mă îngrozește intransigența acestora. După ei, cine comentează în răspăr fronda lui e executat ca bigot, intolerant și incapabil să accepte diversitatea. Zeflemeaua ar trebui să fie tabu în relaţia cu dl. Nae. Și aici apare paradoxul: anume, cineva poate șoca prin ținuta lui, în virtutea dreptului la liberă exprimare, lumea conservatoare, în schimb alţii nu pot reacţiona cu hohote de râs la gestul său. Nu, că jignesc. El şi-a asumat un mare curaj afişându-se în fustă în faţa studenţilor, deci trebuie admirat, nu ridiculizat. Aici sunt de acord, există persoane dispuse să echivaleze excentricitatea lui cu un act de eroism. Dar la fel de bine există un alt segment de populaţie care crede că Nae a fost, hai să spunem, neinspirat în alegerea ţinutei. Dacă spui asta ești homofob? De ce poți ridiculiza orice persoană publică, dar eşti demn de dispreţ şi un retrograd dacă te iei de el?
Și mai este un aspect. Lamentările din zona “Ooo, da, rezolvarăm toate problemele din România, doar fusta lui Nae ne mai deranja” sunt un punct greşit de plecare. Căci, încă o dată, nu fusta e nodul gordian, ci unde se trasează limita care marchează sfârşitul decenţei şi începutul ţăcănelii. Profesorul Nae, inocentul George Sand masculin al Micului Paris, a ridicat la fileu o dilemă sau o dileală? Cum se poate stabili? Se poate măcar discuta onest unde tragem linie? Există o linie roşie peste care nu se poate trece? Se pot înșira două-trei reguli (vestimentare, în cazul de faţă) fără a le relativiza? Altminteri, cine ştie, poate cineva se va afişa mâine în faţa studenţilor, poimâine, a elevilor din clasele primare şi, răspoimâine, a preşcolarilor, rujat şi machiat, în rochie mulată, cu ciorapi din plasă şi botine Laboutin şi, din nou, nu va fi nicio problemă, pe considerentul că nu a fost încălcat niciun cod de etică. Şcoala va fi inundată de legiuni de Conchita Wurst şi totul va fi ok. Şi, pe acelaşi trend, vom avea semeni care se vor considera pisici, cai, labradori, tigri, cercopiteci şi totul va fi, de asemenea, ok, iar singurii deraiaţi de pe şină vor fi restul, câți vor fi rămas, care vor încerca să îi tragă de urechi şi să-i aducă la loc în pielea lui homo sapiens.
După cum se ştie, în alte părți, se întâmplă deja. Doar că, în acest moment, situația nu a depăşit stadiul amuzamentului condescendent. Totuși, să nu uităm că cine râde la urmă, râde mai bine. Pentru că, în acea zi, de va sosi, lumea nu se va mai sinchisi de dorința oricui de a se transforma – închipuit sau chirurgical – în orice. Inclusiv în România.
Iar Andrei Nae al nostru va avea o statuie în centrul campusului universitar, fiind primul bărbat care a avut cojones să meargă la o universitate românească îmbrăcat cu fustă. Şi, vor comenta ironic cronicarii postwoke ai acelor vremuri, nici măcar nu i se vedeau, fiindcă fusta era decentă.
Probabil, însă, ca la David al lui Michelangelo, vor fi vizibile la statuie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In institutii ar trebui stabilit un cod vestimentar. De la gradinite si pana la cladirile statului de orice fel, pana la invatamantul de stat de orice nivel, toate trebuie sa aiba o tinuta de impus. Asa cum elevii au uniforme in multe scoli, mai ales particulare, asa si profesorii trebuie sa respecte anumite norme.
In privinta lui Nae cred ca normele, daca erau stabilite si aduse la actualitate, trebuiau sa-i respecte drepturile punand conditie de lungimea fustei si de interdictie in a purta o bluza cu vedere la buric. Asa cum profesoarele nu vin cu buricul in vant si fusta pana la chiloti, tot asa si Nae trebuie sa se conformeze unui stil. Si acest stil trebuie scris in Regulamentul de Ordine Interioara.
Mai ales la serviciu trebuie sa mergi imbracat si sa te comporti dupa anumite reguli. Asa cum nu ai voie sa bei in timpul programului, asa nu poti sa ai buricul expus.
Sunt firme particulare in care este prevazut in acel Regulament obligatia de a te imbraca decent, cu atat mai mult ar trebui sa existe in institutiile publice, in invatamant.
Libertatea iti da posibilitatea sa te exprimi, dar mai tine si de tine si de mintea ta si de educatia ta sa o faci cu bun simt.
Sunt oameni ai exceselor, sunt oameni care merg la o petrecere si se fac praf de la bautura, ca asa inteleg ei petrecerea: „frate, ne-am distrat pe cinste. Ne-am facut praf si pulbere. Dimineata m-am trezit in voma si cu o durere de cap insuportabila. Mi-a fost rau 3 zile dupa aia, da` ne-am distrat”.
Tot timpul totul tine de excese, de temperament, de judecata, de educatie, de echilibru. Sa stii sa echilibrezi situatiile in functie de loc, dar si de personalitatea ta, de preferintele tale, de ceea ce esti tu.
E normal ca o societate libera, democratica sa-ti dea posibilitatea sa fii tu insuti, depinde doar de tine sa gasesti calea de mijloc in care sa nu cazi in ridicol, in care sa nu ajungi de ras, in care sa nu derapezi, sa ajungi sa ti se vada chilotii. Si asta nu la club ci la job.
Si mai e ceva: functia iti impune o anumita conduita, renuntarea la anumite manifestari, autocenzura. Capacitatea ta de a fi destept, de a aborda inteligent situatiile in care te gasesti. Nu poti sa spui: „asa sunt eu si cine ma place ma place asa”. Aici nu-i vorba de tine, e vorba de ceea ce esti tu prin functia pe care o ocupi. Si asta trebuie sa-ti dea o conduita, sa respecti niste norme simple de educatie, bun-simt si bun gust. Ca pana la urma nu-i vorba de altceva ci doar de tine si de modul in care te pozitionezi tu fata de lume, viata si mai ales cariera, job, functii etc. Ce-ti doresti? Sa fii bufon sau profesor?