Românii vizionari care le dau sfaturi lui Trump, Putin, Merkel și Macron, fără să le ceară nimeni

Foto: Guliver Getty Images

Alegerile din SUA, reaprinderea conflictului din Nagorno-Karabah, revoltele împotriva lui Lukașenko, tensiunile din Libia, imperialismul economic chinez, criza neîntreruptă din Siria, problema imposibil de rezolvat a migranților, arsenalul nuclear al Coreei de Nord, fiorii resimțiți de europeni la strigătul Allahu Akbar, vizitele lui Dodon la Moscova, tentativa de asasinat a lui Aleksei Navalnîi, zâmbetul lugubru al lui Putin, arțagul lui Erdogan, idiosincrasiile lui Trump, mârlănia lui Lukașenko, pandemia de COVID și provocările la adresa societății globale, toate aceste subiecte determină deopotrivă marile puteri și pe cele cu colți tociți să-şi zburlească ameninţător frizurile în colțurile lumii.

Însă, îmbucurător este că, laolaltă cu ele, oamenii obișnuiți se implică şi ei în soluţionarea crizei, oferind arsenalul personal de argumente imbatabile cu privire la „ce ar trebui să facă UE, SUA, Putin, Iohannis & Co”.

Zic îmbucurător, fiindcă agitaţia şi patima ce-i animă pe unii în legătură cu aceste subiecte, precum şi uşurinţa cu care se dezbară de inhibiţii în faţa calculatorului şi intră în pielea cetăţeanului responsabil, preocupat de provocările geopolitice regionale şi globale, sunt o sursă inepuizabilă de bună dispoziţie.

E de notorietate că Henry Kissinger, poate cel mai renumit specialist în relaţiile internaţionale care a ocupat funcţia de secretar de stat al SUA (1973-1977), s-a confruntat cu probleme serioase în implementarea viziunii sale de realpolitik atât la el acasă, cât şi în afară, în special în relaţia cu Rusia, şi că bună parte din teoriile abordate de el în cărţi s-au lovit de ineficiență când a fost în postura de a le pune în practică.

Să fie, însă, acest eşec un impediment pentru români?

Neah.

Ei îl sfătuiesc pe Macron în legătură cu pericolul terorismului islamist şi pe Merkel în legătură cu ascensiunea mișcărilor de extremă dreapta și abordarea COVID-ului în Germania, ştiu unde dă cu bâta-n baltă Trump şi de ce e forţos Putin, îl trag pe Iohannis de urechi, se stropşesc indignaţi la Ursula Von Der Leyen şi fac albie de porci UE pentru baletul de proastă calitate pe care îl practică în relaţia cu Belarus, Turcia, Rusia.

Nimeni nu scapă de urgia verdictelor lor ferme şi definitive.

Ba spiritele s-au aprins atât de puternic, că unii ar fi gata să toarne smoală-n cap altora. Îi urmăreşti cum îşi aruncă acuzaţii grave, reproşându-şi că-s comunişti, trădători, slugi ale capitaliştilor, sclavi ai corporaţiilor, intelectuali de doi bani, marxişti imberbi, neofascişti, pupincurişti, decerebraţi etc…

Care e miza? te-ntrebi. De unde-atâta înverşunare?

Căci, dacă îi iei deoparte, afli că toţi sunt bine intenţionaţi, că nu au niciun câştig pierzând atâta timp aiurea pe net explicând chestiunile internaționale şi că, dacă se implică şi pun suflet, e numai pentru a ne fi bine nouă și acestei planete ameninţate de spectrul prăpădului.

Paradoxul e că mulţi nu-s nici pe departe la fel de tari în clanţă, să zicem, la serviciu, cu șeful lor nesimțit și mârlan, pe cât de hotărâţi şi de intransigenţi sunt cu preşedinţii statelor din G8. Dacă i-ai urmări la job, ai observa că nimic nu-i deranjează. Nu au nimic împotrivă să stea peste program, dacă li se cere. Dacă li se taie salariile, înţeleg. Și dacă sunt umiliți printr-o remarcă deplasată venită de la șeful lor, o înghit zâmbind.

Acolo nu comentează. Stau cuminţi în banca lor, afişând o mină politicoasă şi docilă.

Doar când ajung acasă şi se instalează în faţa tastaturii, devin descâlcitorii iţelor universului. În spaţii lăuntrice neexplorate în orele de serviciu sunt descoperite zăcăminte intelectuale numai bune de pus la bătaie întru binele ţării şi al păcii mondiale.

Aleksei Navalnîi a fost otrăvit? Putin râde în barbă și îi urează serios „însănătoșire grabnică”? Ei ştiu de ce. Putin nu-i prost, te anunţă aceștia. Totul a fost pus la cale pentru că… şi te lămuresc pe-ndelete cum stă treaba. Apoi, ca din întâmplare, citesc la alții că, dimpotrivă, Putin nu are nimic în comun cu otrăvirea opozantului rus și că tenativa de rip-uire a fost realizată la comanda serviciilor secrete americane, ca să-i tragă clapa ăstuia. Să le cadă faţa! Plus că sugestia vine de la Sputnik!

Și încă ceva, cine are fler de kremlinolog înţelege limpede că anexarea Crimeei a fost doar primul pas, că regiunea Doneţk va urma calea Crimeei şi tot aşa se va întâmpla cu Osetia de Sud şi cu statele baltice, apoi cu Transnistria şi cu Republica Moldova şi, stai liniştit, nu va mai fi decât un pas până vor ajunge ruşii la noi! Marea Neagră va fi mereu în zona de influență a Rusiei, iar scutul de la Deveselu e apă de ploaie... Dacă situația va escalada, americanii își vor lua catrafusele și ne vor lăsa pe noi, pe polonezi și estonieni în fundu’ gol, la cheremul Moscovei. Europa e dependentă militar de SUA, oricum. Și dacă nu va ajunge Putin la Paris, Europa va fi subminată din interior de imigranți. Țările UE vor deveni musulmane în douăzeci de ani, româncele vor purta burqa pe străzi, noroc cu Orban, la Budapesta, care încă mai ține piept politicilor progresiste stângiste...

În capul lor, sub o formă sau alta, suntem deja cotropiţi şi aruncaţi într-o realitate pe care, cât timp au avut un blog şi libertatea de expresie la dispoziţie, au prezis-o şi i-au explicat desfăşurarea în cele mai mici detalii. Dar au avut cu cine vorbi? Nu.

Situația în Europa e disperată, NATO se transformă într-o glumă, pandemia face ravagii, economia e la pământ, suntem expuși pericolului rusesc, o să fie vai și amar de noi, atrag ei atenţia pe un ton de satisfacţie amară, iar câţiva sunt atât de porniţi să-i probeze veridicitatea că nu mai au răbdare să se întâmple. Să le dea o dată peste bot celor care susţin contrariul. Şi-atunci să te ţii, când li se va confirma scenariul! Citind aberaţiile care împânzesc site-urile celor care au alte opinii, le vine să-şi ia lumea în cap. Absurditatea argumentelor aduse acolo în discuţie aproape le zădărniceşte indignarea.

Cu toate astea, ei luptă pentru dezamorsarea inevitabilului deznodământ sumbru şi, cât le stă în putinţă, recomandă, bine informaţi, dar de pe poziţii ireconciliabile cu cei din taberele vrăjmaşe ideologic, ca factorii de decizie politici din lumea întreagă să nu se pripească şi să facă asta, nu cealaltă…

Previziunile pe care le fac au exactitatea unor calcule matematice, evoluţia lor este imperturbabilă, iar factorii apăruţi inopinat, care ar putea da peste cap scenariul lor de bun simţ, sunt imediat integraţi acestuia sau adaptaţi, astfel încât rezultanta finală, oricare ar fi, să prezinte o imagine cât mai pesimistă şi tragică a situaţiei de facto din regiune.

Cam asta e litania generală.

Vă întrebaţi, poate, ce e plictisitor în treaba asta? Păi, cam totul. Deși, să-i urmărești cum se iau la harţă între ei pe bloguri şi-şi dau scatoalce, e nespus de amuzant. Iar pe mine mereu m-au distrat indivizii ăştia, întrucât, la rece vorbind, cuvintele, exprimate la nivelul celor mai intransigente principii, au zero valoare dacă nu sunt obligate a fi confirmate prin acţiuni concrete. E ca şi cum X s-ar certa cu Y pe eterna provocare dacă „banii aduc sau nu fericirea”. X susţine că Da, Y că Nu, dar niciunul nu are bani să-i arate celuilalt că are dreptate. Iar dacă unul va avea, indiferent de gradul de (ne)fericire pe care i-l va provoca posesia lor, îl va durea în fund de ce a susţinut în cadrul acelei dispute.

Lucrul care, consider, iese cel mai pregnant în evidenţă de pe urma acestor confruntări teoretice fără miză este că, de fapt, un Putin nu mai puțin real se află aici, lângă noi, la job, în spatele ratelor şi al zilei de mâine. Celălalt Putin, de la Moscova, e o chestiune abstractă pe care maeştrii relaţiilor internaţionale din online îşi varsă nervii tocmai fiindcă e lipsit de forţa irezistibilă pe care o impune concretul. D-aia îl şi înjură, d-aia şi dau cu el de pământ. Fiindcă e comod şi, ca entitate palpabilă, extrem de ireal. Un fel de Godzilla. Şi, oricât de mult ar influența situația din Belarus, Siria, Liban și Marea Chinei de Sud politica europeană și, implicit, pe cea românească, ceea ce se întâmplă acolo, pentru majoritatea populaţiei, e la fel de îndepărtat ca un război pe Marte. Iar dacă va izbucni ceva, nu va avea nicio legătură cu discuţiile legate de acest subiect.

Acum, ca să închei şi eu cu o previziune, voi susţine că, pe viitor, Rusia îşi va vedea inconştientă de ale ei, SUA de ale lor, la fel Ursula Von Der Leyer, Biden, Erdogan, Trump și Macron, în vreme ce internauţii cu valenţe în zona high politics nu vor renunţa în ruptu’ capului să consilieze gratuit, de pe blogurile lor, pe şefii de state, pe preşedinţele FMI, pe secretarii generali ai NATO şi ONU şi pe cine le va mai cădea lor cu tronc în ziua respectivă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp