Făceam de serviciu pe unitate și am primit un fax: „luați măsurile ce se impun pentru rezolvarea cu celeritate a…” În mijlocul acelei fraze, cuvântul „celeritate” arăta ca un vlăstar al familiei Rothschild rătăcit în Ferentari

Foto: Guliver/ Getty Images

Prima oară cînd am auzit de „celeritate”, aveam 23 de ani și eram proaspăt sublocotenent, repartizat la o unitate militară din Caransebeș. Făceam de serviciu pe unitate și am primit un fax în care se regăsea sintagma „luați măsurile ce se impun pentru rezolvarea cu celeritate a…” În mijlocul acelei fraze, acest cuvînt, „celeritate”, arăta ca un vlăstar al familiei Rothschild, la joben și frac, rătăcit în Ferentari. Impunea respect. Nu știam semnificația lui, drept care m-am uitat în dicționar și am aflat că înseamnă „repeziciune”. Faxul se putea, deci, redacta și sub forma „luați măsurile ce se impun pentru rezolvarea rapidă a…”, mai ales că, în rest, conținutul abunda în plicticoasa frazeologie birocratică.

Ulterior, am remarcat că acest cuvânt era parte a unui construct stilistic frecvent utilizat în interiorul instituției militare. „Rezolvarea cu celeritate” a unei chestiuni sau alteia era o formulă sine qua non în elaborarea unui fax sau a unui ordin. Însă plăcerea de a placa limbajul cotidian cu expresii livrești, neologisme și cuvinte la modă are rădăcini adânci la noi. Și, să stăm liniștiți, nu aparține numai românilor.

Proust spune despre doamna Swann că, de cînd își deschisese salon (evident, nu de coafură și manichiură, cum se obișnuiește azi), reuniunile organizate la ea acasă purtau numele de „meetings”, referirile la Crăciun se făceau prin englezescul „Christmas”, prânzul devenise „lunch”, creionul – „pencil”, sfîrșitul săptămînii – „weekend” etc. Asta, deși nu cu mult mai devreme, în epoca lui Alecsandri, „furculision”-ul și „fripturision”-ul lui Guliță stârneau entuziasmul coanei Chiriță, iar franceza domnea confortabil în limbajul oficial al diplomației de mai bine de două secole (ambasadorii prusieni chiar redactau în franceză rapoartele către rege, pînă ce Bismarck a fost numit prim-ministru al Prusiei în 1862 și a pus capăt situației, pe care o socotea ridicolă).

Ridicolă sau nu, cauza e mult mai profundă și ține de universalitatea formelor pe care o națiune le impune în timpul exercitării hegemoniei sale. Fiecare putere dominantă își impune propria limbă nu doar în cadrul întâlnirilor la nivel înalt, dar ea ajunge să se instaleze comod în vorbirea curentă a locuitorilor din statele aflate pe orbita ei de influență, laolaltă cu conceptele, stilul de viață și viziunea asupra lumii. Englezismele actuale sunt consecința supremației incontestabile a Statelor Unite ale Americii, la fel cum franțuzismele din trecut erau efectul atracției irezistibile a culturii și civilizației franceze.

Totuși, de ce le folosim cu atîta plăcere? Un motiv e snobismul, neîndoielnic.

În perioada facultății, aveam un ofițer care, dimineața, la raportul companiei, ne comunica activitățile zilnice presărând, printre ele, expresii și cuvinte care îi gâdilau mult cerul gurii. Într-o perioadă, expresia lui favorită ajunsese „furcile caudine”. Vorbea ce vorbea și, bum, ne trântea niște „furci caudine” prin care noi, studenții, trebuia să trecem. Erau multe: ale tranziției, ale mentalității civile, ale regulamentelor militare… Apoi, dar nu neapărat în această ordine, a trecut la „grad de ignominie”, „raport de complementaritate”, „gentlemen’s agreement”, „milestone”, „emulație”, „scolastic”, „skills”, „ubicuu”, „open mind”. Cînd era în vervă, le împacheta în combinații de cîte două-trei la un recital… N-avea de ales. Pur și simplu, i se înmuia glasul le pronunța. Ca un îndrăgostit rostind patetic numele iubitei.

Pe de altă parte, chiar dacă îi plăcea să se audă vorbind, o făcea pentru sine, extazul resimțit era consumat în interior. Însă există alții, mai abili, care le rostesc cu scopul de a crea un fel de separare de castă între ei și restul. Pentru aceștia, întrebuințarea unor cuvinte alambicate, a unor formulări pretențioase sau a unor teme de nișă îi ajută să revendice un anume statut, așa cum pince-nez-ul constituia pe vremuri semnul distinctiv al unei personalități erudite. Această categorie aduce mult cu cei care, pe facebook, postează link-uri cu muzică simfonică și clasică.

Cu toate astea, la nivelul populației, tot mai puțini sunt capabili să scrie și vorbească respectând uzanțele gramaticale minimale. Numeroși politicieni de vază dau cu bâta-n baltă când își expun umorile pe facebook, iar influencerii își asezonează clișeele cu emoticoane și hashtaguri. Jargonul corporatist cârpește, ici și colo, sărăcia unui vocabular autohton limitat și chinuit. Ici, colo, din piatră seacă, propoziții vioaie, coerente, corecte și neostentative sparg cutumele verbalizării la modă, dar rareori li se dau atenție. Nu sunt de-acasă, nu sunt ce trebuie. Sunt prea simple, prea banale.

Limbajul cotidian al celor mai mulți, indiferent de studiile urmate, e o reflecție, în plan lingvistic, a societății: e superficial, neautentic, ușor grotesc, îmbrăcat în chinezării (englezisme) sclipicioase și ieftine, dar investit cu autoritatea adevărului ultim și plin de ifose intelectuale. O sarabandă de platitudini în tușe groase și exprimări bolovănoase zgâlțâie șubredul eșafodaj al trăncănelii zilnice a românului. O bolboroseală de idei neterminate, prost înțelese, și mai prost redate, în coada cărora atârnă neologisme prinse din zbor la cine știe ce seminar, asta auzi în fiecare zi, oriunde te-ai afla. Tonul e apăsat, peremptoriu, zgomotos ca motorul unui BMW din 2008 turat la maxim în miez de noapte. Picoteala e la ordinea zilei, îndeosebi când intensitatea discuțiilor se confundă cu uruitul molcom și hodorogit al unei bătrâne Dacii care înaintează, cu șoferul și pasagerii derulând același playlist balcanic, miștocar, semiresemnat, cu accente conspiraționisto-metafizico-apocaliptice, pe bulevardele bine bătătorite de românismele buruienoase ale frazeologiei consacrate.

Dar, cel puțin, asta dovedește că suntem un popor treaz, activ și implicat care își dedică forțele, cu mic, cu mare, pentru rezolvarea cu celeritate a problemelor stringente ale nației.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp